Rusia a criticat aspru Statele Unite
Publicat de adinaiftime, 7 ianuarie 2018, 19:00
Rusia a criticat aspru Statele Unite pentru convocarea unei reuniuni a Consiliului ONU de Securitate, pe tema protestelor din Iran. Ambasadorul rus la Naţiunile Unite a declarat că Iranul trebuie lăsat să-şi gestioneze singur problemele şi că implicarea Consiliului într-o „afacere internă” dăunează instituţiei mondiale.
Anterior, ambasadorul american afirmase că lumea urmăreşte ce se întâmplă în Iran şi că Statele Unite nu vor privi tăcute cum regimul de la Teheran încalcă drepturile poporului. Potrivit France Presse, divergenţe au fost şi între Marea Britanie şi Franţa.
În timp ce ambasadorul britanic a spus că o reuniune a Consiliului de Securitate pe tema Iranului este pe deplin legitimă, reprezentantul Franţei a afirmat că orice implicare în afacerile interne ale Iranului ar fi contra-productivă şi că recentele proteste nu ameninţă pacea şi securitatea internaţională.
Autorităţile iraniene s-au confruntat recent cu o masivă mişcare populară de contestare, mai ales din motive economice, soldată cu 21 de morţi, majoritatea protestatari.