Asociaţia Pro Infrastructură, care monitorizează marile proiecte de transport din ţară, îi solicită ministrului de resort să îl demită de urgenţă pe şeful Companiei de Drumuri.
Reprezentanţii Asociaţiei consideră că, în pofida promisiunilor de la începutul anului, drumarii au reuşit să inaugureze doar 15 kilometri de autostradă, în loc de 90.
Ei contestă şi faptul că autorităţile au amânat pentru anul viitor construcţia altor cinci loturi de drum rapid, dar şi a viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti.
La rectificarea bugetară, Compania de Drumuri a pierdut aproximativ trei miliarde de lei, bani alocaţi iniţial pentru derularea proiectelor cu fonduri europene, dar care nu au fost cheltuiţi.
3 miliarde de euro, puse la bătaie pentru infrastructura României. Un pod va intra în top 5 din Europa
Publicat de adinaiftime,
10 septembrie 2017, 18:30 / actualizat: 14 septembrie 2017, 10:44
CNAIR SA a scos la licitaţie în acest an proiecte în valoare de 13,8 miliarde de lei fără TVA (3 miliarde de euro), finanţate din fonduri europene, iar “prioritatea absolută” este în acest moment Autostrada Sibiu-Piteşti.
De asemenea, sunt în pregătire proiecte de infrastructură rutieră în valoare de 17,6 miliarde de lei fără TVA, care urmează să fie lansate în licitaţie publică anul acesta, susţine compania.
Potrivit CNAIR, prioritatea absolută a companiei este Autostrada Sibiu-Piteşti, parte importantă a Coridorului IV Pan-European, iar în acest context au fost scoase la licitaţie în acest an contractele pentru proiectarea şi execuţia loturilor 1 şi 5 ale acestui proiect “de o importanţă majoră pentru economia României”. Până la sfârşitul anului, CNAIR SA vrea să scoată la licitaţie şi documentaţiile pentru proiectarea şi execuţia loturilor 2, 3 si 4 ale acestei autostrăzi, după ce, împreună cu Institutul Geologic Român, va pune la punct documentaţia premergatoare.
Compania a mai scos la licitaţie proiectarea şi execuţia celor patru loturi ale Drumului Expres Craiova- Piteşti, cu o lungime totală de 121 de kilometri.
CNAIR spune că podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, pentru care a fost scos la licitaţie anul acesta contractul destinat proiectării şi execuţiei, reprezintă cel mai complex proiect de infrastructură lansat în ultimii 27 de ani în România, iar după ce va fi construit podul se va număra printre primele cinci din Europa ca deschidere centrală (1.120 de metri).
Lărgirea la patru benzi a actualei Centuri a Capitalei pe sectorul DN 2 – A2, proiect care pevede demararea unor lucrări de execuţie, reprezintă, de asemenea, “un pas important” pentru îmbunătăţirea fluenţei traficului periurban şi de tranzit în zona de nord a Bucureştiului şi tot pentru îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie pe Centura de Nord a Capitalei a fost lansată în acest an licitaţia pentru proiectarea şi execuţia Pasajului de la Mogoşoaia, mai susţine compania.
Pentru eliminarea punctelor de conflict rutier în cele mai importante zone ale Centurii de Sud a Bucureştiului, CNAIR SA spune că a lansat în licitaţie publică documentaţia pentru proiectarea şi execuţia pasajelor Berceni şi Olteniţa şi, configurate ca sensuri giratorii suspendate, cele două pasaje vor îmbunătăţi desfăşurarea circulaţiei în aceste zone.
Unul din cele mai importante proiecte pentru Capitală este Noua Autostradă de Centură, cunoscută şi sub denumirea de Ringul 0, proiect care a fost la rândul său scos la licitaţie publică anul acesta. Sectorul de Sud, postat în SEAP, face parte din noul Inel de Centură a Capitalei şi va fi similar proiectelor destinate fluidizării circulaţiei în zona metropolelor europene, mai spune CNAIR într-un comunicat de presă transmis sâmbătă.
Printre obiectivele de infrastructură pentru care CNAIR SA a scos la licitaţie anul acesta contracte de proiectare şi execuţie se mai numară: Varianta de ocolire Timişoara Sud, finalizarea Autostrăzii Braşov–Tg. Mureş-Cluj- Oradea (loturile 1,2,3 – Suplacu de Barcău-Borş), lărgirea la 4 benzi a DN7 (Bâldana – Titu) şi Varianta de Ocolire a Municipiului Bârlad.
Tot în acest an, compania a lansat licitaţii publice pentru elaborarea unor Studii de Fezabilitate şi Proiecte Tehnice destinate construcţiei Drumurilor de mare viteză Focşani – Bacău, Ploieşti – Buzău, Bacău – Paşcani şi Buzău – Focşani. A fost postată pe SEAP şi documentaţia destinată elaborării Studiului de Fezabilitate şi Proiectului Tehnic pentru construcţia drumului de legătură între A3 (Autostrada Bucureşti-Ploieşti) şi Aeroportul Henri Coandă.
CNAIR SA mai spune că are în pregatire proiecte de infrastructură rutieră în valoare de 17,6 miliarde de lei fără TVA, care urmează să fie lansate în licitaţie publică anul acesta.
Alături de documentaţia pentru loturile 2, 3 şi 4 ale Autostrăzii Sibiu-Piteşti se mai află în elaborare contracte pentru proiectarea şi execuţia Variantei de Ocolire a Municipiului Bacău, a sectorului Nădaşelu – Mihaeşti, aferent Autostrăzii Transilvania şi a Sectiunii E, aferentă Lotului 2 al Autostrăzii Lugoj- Deva.
De asemenea, Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere a solicitat şi a primit anul acesta aprobări de finanţare de la Comisia Europeana pentru proiectele autostrăzilor Timişoara – Lugoj şi Lugoj- Deva (sector Dumbrava – Deva), precum şi pentru reabilitarea DN6. La ora actuală se află în analiză la Comisia Europeană cererea de finanţare pentru reabilitarea DN76.
Conform sursei citate, în acest an vor fi trimise Comisiei Europene cereri de finanţare pentru proiectele autostrăzilor Câmpia Turzii–Ogra–Târgu Mureş şi Sebeş – Turda (faza II).
Întregul tronson de autostradă Sibiu-Piteşti ar urma să fie scos la licitaţie pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, în luna octombrie, a estimat luni, 14 august, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
El a adăugat, însă, că există unele întârzieri.
Ministrul de resort a precizat că este dezamăgit de firma care a elaborat studiul de fezabilitate.
El a mai spus dacă nu se va încadra în termenul stabilit, contractul va fi reziliat pentru că ministerul pe care îl conduce are un plan de rezervă pentru acest proiect foarte important pentru România.
Autostrada Sibiu-Piteşti are un preţ dublu faţă de cel prevăzut în Master Plan: 3,3 miliarde de euro în loc de 1,6 miliarde de euro.
Faţă de studiul de fezabilitate realizat în anul 2008 s-au efectuat o serie de revizuri. Acestea constau în reinvestigarea terenului şi studierea mai multor variante de coridoare posibile de traseu cât mai optime având în vedere constrângerile zonei atât din punct de vedere topografic, geografic și hidrografic.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.