Ascultă Radio România Regional Live

Bahmut

Ștefan Ciochinaru: Interesul nostru național, interesul fiecărui român este ca, în această confruntare globală, lumea liberă, lumea democratică, lumea bazată pe reguli să câștige

Ștefan Ciochinaru: Interesul nostru național, interesul fiecărui român este ca, în această confruntare globală, lumea liberă, lumea democratică, lumea bazată pe reguli să câștige

Publicat de prosavioleta, 11 decembrie 2023, 13:19

Cristian Dumitrașcu: Suntem într-o perioadă în care ne apropiem de bilanțul anului 2023, un an complicat din punct de vedere geopolitic. Am avut multe discuții cu dumneavoastră la „Jurnal militar”, la Radio România Actualități, în care ați fost apreciat de către ascultători ca un om optimist în ceea ce privește direcția lumii libere.

Ștefan Ciochinaru: Cu toate că am spus că 2023 va fi un an greu și nu se va termina războiul.
Cristian Dumitrașcu: Şi s-a confirmat.
Ștefan Ciochinaru: Da.
Cristian Dumitrașcu: Am trăit, iată, în această a doua parte a anului, deschiderea unui alt front important în Orientul Mijlociu. Aș vrea să începem discuția de aici, pentru că mai apoi vom veni către Ucraina și să vedem ce legătură este între deschidere acestui front și, de fapt, toată situația internațională, că avem acolo înspre China și acolo ceva de discutat.
Ștefan Ciochinaru: Ştiți, istoria își are ironiile sale. În Orientul Mijlociu avem de-a face într-adevăr cu o operațiune specială a armatei unui stat național împotriva unor organizații teroriste. În Ucraina nu avem de-a face cu o operațiune militară specială, ci cu un război dus de un stat împotriva unui alt stat, un război nedrept, un război de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei, atacată fără niciun fel de motiv. Este mai dificil pentru oamenii obișnuiți să vadă legăturile dintre cele două teatre de operațiuni, dintre cele două fronturi, dar ele există. Să reamintim celor care ne privesc că doar cu trei săptămâni înainte de atacul Hamas din Israel, ministrul apărări Şoigu a fost la Teheran. În urma discuțiilor de la Teheran, după câteva zile, rușii au plasat un satelit geostaţionar deasupra Israelului. Noi știm foarte bine că acestea au rolul în primul rând spionaj, de culegere de informații, iar în ziua atacului ați văzut că atacatorii, teroriștii Hamas, aveau camere care filmau operațiunea. Unii dintre ei au căzut în luptă, pentru că israelienii au opus și rezistență acolo unde au putut. De la cei căzuți s-au recuperat camerele şi surpriza foarte mare a fost că pe camere, înregistrările arătau că acești, unii dintre acești atacatori vorbeau între ei rusește. Iată trei elemente pe care experții le pun întotdeauna în legătură directă, pentru că ei nu cred în coincidențe. De ce experții sunt atât de pesimiști şi nu cred în coincidențe? Probabil că e o chestiune care ține de cantitatea și valoarea informației pe care o dețin. Există o această legătură, așa cum nimeni nu se mai îndoiește, că toată operațiunea din Orientul Mijlociu, din Israel a dus la o depresurizare a tensiunii pe care o aveau trupele ruse pe frontul din Ucraina și la o deplasare a atenției opiniei publice mondiale la ceea ce se petrece în Ucraina, către ceea ce se petrecea acum într-un mod absolut barbar în Israel. Toate lucrurile astea nu au făcut altceva decât să-l ajute pe Vladimir Putin. Ca dovadă că după doi ani de zile este pentru prima dată când președintele Putin începe să călătorească peste hotare, dincolo de fostele republici sovietice, nu? Chiar în timp ce noi vorbim, domnia sa s-a aflat în Orientul Mijlociu, în Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită.
Cristian Dumitrașcu: Şi cu o deplasare absolut spectaculoasă, însoțit de Suhoi, de patru avioane
Ștefan Ciochinaru: De patru avioane de Suhoi, ultimul tip și de o mulțime de oameni de afaceri și specialiști ruși. Când spun specialiști, sugerez că nu știm cu ce se ocupă chiar toți cei din delegația care l-a însoţit pe președintele Putin.
Cristian Dumitrașcu: Ca de obiceia. Ce înseamnă asta pentru noi? Pentru noi, dar mai întâi pentru America?
Ștefan Ciochinaru: E o întrebare foarte dificilă, pentru că comportă două planuri de analiză total diferite. Să începem cu ultimul, cu planul american, pentru că în funcție de ce se petrece acolo, lucrurile se aranjează și în întreaga lume. În momentul de față, America se pregătește să intre în anul electoral, în anul 2024, la capătul căruia au loc alegerile prezidențiale. În America, președintele este conducătorul direct al executivului. Deci cine câștigă președinția este cel care conduce America și conduce și lumea liberă, lumea democrată. Pentru că Statele Unite ale Americii sunt cea mai importantă țară din această lume democrată, liberă, bazată pe drepturile omului și pe o economie liberă, o economie de piață liberă. Ei bine, lucrurile nu stau foarte bine, pentru că singurii candidați anunțați, previzibil până acum, sunt tot Biden din partea democraților și Trump din partea republicanilor. Ori Biden este erodat de aflarea la putere. Întotdeauna cel care se află la putere, persoană sau guvern, este erodat de guvernare. În schimb, Trump încearcă să se aureoleze ca victimă a democraților și a justiției americane. Sunt patru mari procese cu peste 70 de capete de acuzare penale împotriva lui pentru evenimentele care au avut loc la sfârșitul mandatului său și au culminat cu asediul Capitoliului. Dar au început cu nerecunoașterea rezultatului alegerilor de către Trump și echipa sa.
Cristian Dumitrașcu: Fapt fără precedent.
Ștefan Ciochinaru: Absolut. Şi de aceea și reamintesc acest lucru. Ori aici lucrurile sunt foarte clare. Partidul Republican, din păcate, este rupt în două. Cam 60% este dominat de partizanii lui Trump și ceilalți 40% sunt vechii republicani, anti-comuniști, pro-democrați, puri și duri, dar ei deja nu mai controlează partidul. Și aici este o foarte mare problemă, pentru că dacă ei ajung la putere, se va întâmpla ceea ce se întâmplă acum în congres. Ei domină congresul, după rezultatele de la mid term, de la jumătatea termenului, și ați văzut Congresul, iată, refuză să valideze ajutorul pentru Ucraina. Acolo nu e vorba – și acum ajungem și la noi, nu este vorba de Ucraina. Atenție foarte mare. Da, războiul se desfășoară în Ucraina, dar este un război între o internațională fundamentalistă, iliberală, antidemocratică, împotriva lumii democratice, a lumii libere, bazată pe drepturile omului și pe reguli. Ori aici avem Rusia, avem Iranul, avem Coreea de Nord aici, avem China, pentru că Xi Jinping, care este un om format de elita comunistă de pe vremea lui Mao Zedong, tatăl său fiind un înalt funcționar al regimului Mao, Xi Jinping e un om care fundamental e anti-occidental, care a instituit în China un regim de conducere personală. El de când a venit la putere și până astăzi, deci din 2012, a epurat zeci de mii de oameni, a declanșat o așa-numită campanie anticorupție, foarte populară, nu? Întotdeauna poporul se bucură.  Atunci când se declanșează o campanie anticorupție, poporul se bucură: „foarte bine le face, domnule, au furat, să fie pedepsiți!” Dar sub această umbrelă a luptei anticorupție, el și-a eliminat toți adversarii, culminând cu dispariția – că pur și simplu au dispărut – dispariția ministrului de externe și a ministrului apărării din China. Deci, astea sunt cele mai recente, care erau – atenție foarte mare – erau oamenii lui, erau oameni promovați de Xi Jinping. Xi Jinping înscrie China, împotriva intereselor Chinei, înscrie China în această internațională antidemocratică. El a și transformat de altfel începutul de economie de piață din China, într-un fel de capitalism de stat, unde statul decide ce se fabrică, ce se construiește, unde, ce se exportă, unde se exportă ș.a.m.d. Știm foarte bine unde duce o astfel de politică. Ne întoarcem, deci, la noi. Noi suntem – în România, foarte puțini oameni înțeleg și pe mine mă doare acest lucru, că noi, românii nu înțeleg că noi facem parte din această lume democratică – noi facem parte din Uniunea Europeană, noi facem parte din NATO. De la al Doilea Război Mondial și până acum nu a mai fost război în Europa și a fost o înțelegere. De aceea a apărut OSCE-ul, da. OSCE-ul, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, era menită să adune în jurul mesei de negocieri toți protagoniștii, toți actorii europeni, ca să nu mai fie niciodată război pe acest continent, pe bătrânul continent. Și iată că acum avem război, pentru că s-au încălcat toate înțelegerile, toate cutumele. E un război de agresiune și este extrem de dramatic. Deci, noi suntem – noi, ca parte a lumii libere – suntem în acest război cu internaționala antidemocratică, internaționala fundamentalistă, a celor care interzic oamenilor să vorbească liber, să gândească liber. Interzic femeilor să umble cu părul descoperit, poți să mori pentru asta.
Cristian Dumitrașcu: Pentru asta.
Ștefan Ciochinaru: Interesul nostru național, interesul fiecărui român este ca, în această confruntare globală, lumea liberă, lumea democratică, lumea bazată pe reguli să câștige, astfel încât să asigure un viitor mai bun omenirii, nu un viitor în care ne întoarcem fiecare în țările noastre, în spatele unor metereze, ca în Evul mediu, ne înconjurăm de șanțuri de apărare, le umplem cu apă și țăruși otrăviți și stăm acolo și suntem liberi înăuntrul zidurilor. Suntem liberi ca într-o temniță. Așa ceva nu se poate. Spre lumea aceasta nu vrem să mergem. Și atunci, da, fiecare dintre noi plătește acum costurile acestui război. Nu plătim, slavă Domnului, cu sângele tinerilor noștri pe front, dar plătim prin inflație, prin creșterea costurilor vieții, prin problemele care sunt în economie. Pentru că e război.
Cristian Dumitrașcu: Vă propun să ne referim, în finalul interviului, la ceea ce se întâmplă în Ucraina. Urmărim, vin și spun încă o dată, de mult timp, de când a început agresiunea Rusiei din Ucraina, urmărim evoluția războiului, ați fost optimist într-o bună parte din intervențiile dumneavoastră, exact cum previzionați dumneavoastră în interviurile trecute, lucrurile nu stau deloc bine pentru ucraineni.
Ștefan Ciochinaru: Era previzibil. Primul an a fost anul ucrainenilor. A fost atacul parat de ucraineni, i-au azvârlit înapoi pe ruși. Toată lumea a fost entuziasmată de reușitele militare ucrainene. După care, vă aminte că discutam, urma să se intre într-un război de poziție. Exact asta s-a întâmplat în acest an. S-a intrat într-un război de poziții, care, însă, a avut niște particularități. Iată că încep să iasă informații la iveală că între consilierii americani și generalii ucraineni au existat o nepotrivire de strategie. În vreme ce americanii au cerut continuarea inițierei contraofensivei și continuarea ei și abandonarea Bahmutului, ucrainenii au spus: „Nu, rămânem la Bahmut, apărăm Bahmutul. Și, practic, în toată acea bătălie surdă pentru Bahmut, care a durat mai bine de jumătate de an, rușii au avut timp să își facă toate pregătirile defensive, toate fortificațiile defensive, inclusiv minarea, ați văzut, a teritoriului pe o adâncime de trei-patru kilometri, astfel încât atunci când ucrainenii au trecut la contraatac după patru zile, au avut niște pierderi extraordinare și comandantul ucrainean a fost nevoit să oprească acest tip de ofensivă, pentru a încerca să găsească alte soluții și între ele fiind aceste desanturi care să treacă pe malul celălalt al Niprului, să constituie capete de pod. Lucruri complicate. Cu atât mai mult, cu cât timpul a trecut și, iată, a venit iarna. Iarna ce se va întâmpla? Probabil că vom asista la un fel de contraofensivă rusă, da, care se va baza în continuare pe artilerie, pe bombardamente strategice asupra facilităților ucrainene de bază, în așteptarea primăverii, când va fi o nouă încleștare de forță. Ce se va întâmpla anul viitor, rămâne de văzut. De ce spun că rămâne de văzut? Pentru că nu pot să nu ascult ceea ce a spus fostul comandant al trupelor americane în Europa, care a spus: da, domnule, sigur că ucrainenii au primit arme occidentale, au primit suficiente cât să nu piardă, dar nu destule ca să câștige. Și gândiți-vă doar că Uniunea Europeană se angajase ca până în martie, deci din martie anul acesta, până în martie anul viitor să furnizeze 1 milion de obuze Ucrainei. Ne apropiem, cred că, deși e sfârșitul anului, de vreo 300.000.
Cristian Dumitrașcu: Poate fi una dintre explicații.
Ștefan Ciochinaru: Sigur că da, pentru că în timpul acesta rușii au primit obuzele din Coreea de Nord, au primit rachete și drone din Iran, au trecut deja la fabricarea în facilitățile industriale proprii de drone, după modelul celor iraniene. Economia trece pe picior de război și eu vă duc aminte un singur lucru, apropos de corul de detractori care spun: domnule, ce sancțiuni, Rusia nu simte nimic. Păi, evident că nu simte. Putin s-a pregătit 20 de ani pentru acest război, pentru această confruntare cu lumea liberă, cu Occidentul. Știm cu siguranță de 600 de miliarde de dolari puși deoparte pentru acest război și probabil peste 1.000 de miliarde rezerve în aur, pentru că au cumpărat masiv aur și ei, și chinezii, dar acum ne referim la ruși. Deci, dacă a cheltuit până acum, să zicem, 100 de miliarde, mai are bani pentru încă cinci ani în acest ritm. Lucrurile sunt limpezi aici. Gândiți-vă că ajutorul dat Ucrainei de Statele Unite a fost undeva la 44 de miliarde de dolari, față de 100 de miliarde cât au avut ruşii. Bun, hai să spunem că am mai dat și Marea Britanie, și Uniunea Europeană. Sunt 50 de miliarde, jumătate din banii rușilor pentru acest război. Ucrainenii sunt efectiv de admirat, sunt efectiv, dar sunt eroici în ceea ce fac, în lupta pe care o duc. Merită susținuți până la capăt prin toate mijloacele pe care le avem, pentru că, repet, acolo, pe câmpiile Ucrainei, se decide viitorul Europei.
Cristian Dumitrașcu: Oamenii de acasă la ce ar trebui să se aștepte? Mesajul de final, așa cum vă invită în fiecare interviu.
Ștefan Ciochinaru: Oamenii de acasă sunt înțelepți. De foarte multe ori, poporul e mai înțelept decât bănuiesc unii. Sunt convins că nu-și fac planuri înflăcărate, că sunt prudenți, că își chivernisesc cu grijă ceea ce au și că se pregătesc pentru un an după chipul și asemănarea celui pe care l-am traversat.
Cristian Dumitrașcu: Domnule profesor, mulțumesc mult și vă mai așteptăm la interviul săptămânii!
Ștefan Ciochinaru:Cu placere!
Cristian Dumitrașcu: Mulțumesc!

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:19

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Navele din compunerea Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră s-au aflat timp de 3...

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:11

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a organizat, miercuri și joi, la Palatul Cercului Militar Național din Capitală,...

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:58

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziționarea de către...

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:53

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și Marea Britanie au, începând de miercuri, un acord de cooperare în domeniul apărării, care va...

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:45

Ziua Statului Major al Apărării

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a împlinit pe 12 noiembrie 165 de ani de la înființare. Cu acest prilej, drapelul...

Ziua Statului Major al Apărării
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:36

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a fost marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare...

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:59

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat

Gabriel Hanganu: Să fiu alături de ceilalți militari răniți Invictus m-a ajutat să-mi depășesc limitele și să-mi schimb viața. Mi-am dat...

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:51

Misiuni internaționale

Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima staționare o facem în Polonia, unde militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană  „Iron...

Misiuni internaționale

Dorin Gal: Bahmut este un obiectiv de natură simbolică pentru Rusia, nu unul operațional, în timp ce ucrainenii se folosesc de el pentru a ține cât mai mult posibil pe loc forțele Rusiei

Dorin Gal: Bahmut este un obiectiv de natură simbolică pentru Rusia, nu unul operațional, în timp ce ucrainenii se folosesc de el pentru a ține cât mai mult posibil pe loc forțele Rusiei

Publicat de Gabriel Stan, 13 martie 2023, 11:46

La Subiectul Săptămânii facem și astăzi o analiză politico-militară la zi a războiului din Ucraina și discutăm și despre relațiile Chinei cu Rusia, respectiv Statele Unite ale Americii, în contextul în care normalizarea, dar mai ales acutizarea celor din urmă, va avea, cu siguranță, dacă nu cumva are deja efecte în întreaga lume. Interlocutor Dorin Gal, cercetător științific la Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară.

Bogdan Silviu Răducan (realizator rubrică): Bine ați venit la ”Jurnal militar”!

Dorin Gal: Bine v-am găsit, mulțumesc mult pentru invitație!

Bogdan Silviu Răducan (realizator rubrică): Domnule Gal, parafrazând o carte celebră și un film multipremiat despre un conflict de acum mai bine 100 ani, aș spune despre războiul din Ucraina din ultimele săptămâni – nimic nou pe frontul de est. Sigur, nimic semnificativ nou sau foarte, foarte important. Cel puțin asta este prima impresie pe care ne-o facem din știrile ultimelor zile. Putem caracteriza actuala fază a conflictului ca fiind una cu o evoluție mai lentă sau este liniștea de dinaintea furtunii?

Dorin Gal: Sigur, am putea să o caracterizăm printr-o evoluție mai lentă. În același timp, orice fel de evoluție după atât timp de la începerea conflictului are repercusiunile sale.

Putem să descriem această perioadă a războiului din Ucraina ca fiind una care se caracterizează printr-un nivel intens de epuizare, atât al combatanților, cât și a resurselor.

Există probleme în ceea ce privește muniția raportate de ambele părți și este extrem de benefic faptul că statele occidentale continuă să rămână unite în procesul de a trimite cât mai mult ajutor posibil Ucrainei.

În același timp, o să vorbim și de situația din Bahmut, care este hot topicul, din păcate, al războiul în aceste momente. Există rapoarte conform cărora luptele s-au intensificat din nou. Rapoartele arată că Rusia a înconjurat deja din trei părți orașul.

Trebuie să subliniem că acest oraș este un obiectiv de natură simbolică pentru Rusia, nu unul operațional, pentru că, din punct de vedere strategic, câștigurile nu ar justifica pierderile de până acum.

În același timp, ucrainenii se folosesc de Bahmut pentru a ține cât mai mult posibil pe loc forțe ale Rusiei, care astfel nu vor fi trimise în altă parte pe front. În același timp, se tot vorbește despre ofensiva Ucrainei care s-ar pregăti.

Mai toate sursele care urmăresc războiul previzionează că cel târziu în luna mai ar urma să se declanșeze această ofensivă.

Chiar și președintele Zelenski a declarat că se pregătește cât mai curând posibil, iar adjunctul șefului serviciilor de informații din Ucraina a declarat că obiectivul Ucrainei în această ofensivă va fi scindarea frontului rus pentru a opri liniile de aprovizionare de către Crimeea și către restul teritoriului Federației Ruse.

De asemenea, un punct care mi se pare important să-l subliniem este că aproape toți cei care monitorizează războiul din Ucraina afirmă că liderii armatei de la Kiev așteaptă întoarcerea trupelor pregătite acum în cadrul misiunilor de antrenament oferite de UE și de NATO.

Desigur, vorbim încă de foarte puțin personal, e foarte important să ajungă pe front la timp, dar acestea sunt lucrurile care se desfășoară în momentul de față.

Bogdan Silviu Răducan (realizator rubrică): Și Ucraina așteaptă în continuare sprijin din partea statelor Uniunii Europene, din partea NATO.

Dorin Gal: Desigur, este extrem de important ca întreg Occidentul să continue să susțină Ucraina. Chiar domnul ministru al apărării, domnul Tîlvăr, a participat în săptămâna care a trecut la reuniunea miniștrilor apărării de la Stockholm, unde s-a reiterat și acolo susținerea pe care întreg Occidentul va continua să o ofere Ucrainei.

Deci, într-adevăr, desigur, ca în orice operațiune de acest nivel există dificultăți, dar susținerea Occidentul este acolo și e foarte important să fie, iar România să fie implicată și ea cât de mult posibil în acest proces.

Bogdan Silviu Răducan (realizator rubrică): Ne-aţi spus ce urmărește Ucraina. Rusia ce planuri ar avea? Printre altele, citim în presă că e posibil un atac al Rusiei asupra Moldovei. Sunt motive să credem că așa ceva este posibil?

Dorin Gal: Dacă acest război ne-a învățat ceva până acum, este că nici măcar în 2023 nu ar trebui să spunem cu certitudine cât de departe poate escalada o dispută și ce este posibil și ce nu.

Din orice punct de vedere, care are oricât de puțină logică politică, economică sau militară, un atac direct al Rusiei asupra Moldovei pare greu de crezut. Însă, și din nou subliniez, niciun scenariu nu poate fi exclus atunci când vorbim de Rusia, pentru că riscăm să ne înșelăm.

După cum spuneam, chiar domnul ministru al apărării naționale a participat la reuniunea informală a miniștrilor apărării de la Stockholm și chiar la această reuniune s-au stabilit două măsuri de asistență pentru Republica Moldova în valoare de 47 milioane de euro. Deci, sprijinul este acolo.

Ce mi se pare important de înțeles aici este că Republica Moldova se află deja de ceva vreme sub o presiune din partea Moscovei în ceea ce privește folosirea acelor instrumente hibride prin care se încearcă destabilizarea și subminarea conducerii de la Chișinău. Deci, presiunea există deja, astfel că este foarte importantă oferirea de sprijin continuu Moldovei și mărirea capacităților de reziliență în acest domeniu.

Bogdan Silviu Răducan (realizator rubrică): Rusia are puțini prieteni în acest moment și doar câțiva dintre acești prieteni sunt actori cu adevărat importanți la nivel mondial. Cu o excepție notabilă, însă, aș spune este vorba despre China. Este cu adevărat China un aliat al Rusiei în acest moment?

Dorin Gal: China, la fel ca și Rusia, este un stat revizionist care urmărește destabilizarea ordinii internaționale liberale și urmărește să-și atingă propriile obiective. Noul ministru de externe al Chinei, în declarația sa inaugurală, chiar a criticat SUA referitor la politicile sale și a descris relația dintre Rusia și China drept un model de susținere și stabilitate.

În același timp, nu este clar pe termen lung cât de mult coincid obiectivele Rusiei și Chinei, dar pe termen scurt există într-adevăr un interes pentru apropiere. Efectele sancțiunilor impuse de către Occident asupra Rusiei nu vor face decât să accentueze dependența pe care o are față de China, iar tocmai lucrul care menține la cote ridicate relația dintre Beijing și Moscova în acest moment este dorința amândurora de a diminua influența occidentală.

Bogdan Silviu Răducan (realizator rubrică): În principal, a Statelor Unite ale Americii.

Dorin Gal: În principal, a Statelor Unite ale Americii.

Bogdan Silviu Răducan (realizator rubrică): Așa cum ați spus și dumneavoastră, critica pe care a făcut-o actualul ministru de externe la adresa Statelor Unite nu este prima declarație a liderilor chinezi, a liderilor de la Beijing referitor la acest subiect, chiar în ultima perioadă retorica a lor a fost extrem de virulentă la adresa Statelor Unite. Sunt relațiile chino-americane așa de tensionate în această perioadă?

Dorin Gal: Relațiile dintre Statele Unite și China au tot fost într-o continuă deteriorare în ultimii ani. Au fost bineînțeles și încercări de apropiere. Pe de altă parte, pozițiile din acest moment sunt mult diferite și asta duce la dispută.

Ceea ce ar trebui să înțelegem este că SUA și China se află într-o competiție pentru influență în zona indo-pacifică, iar structura întregii relații dintre Washington și Beijing se bazează pe problema Taiwanului.

Aceasta este linia roșie unde se opresc orice negocieri între cele două state. De menționat că SUA au cerut în mod expres Chinei să nu livreze armament către Rusia. Pe de altă parte, orice acțiuni de acest tip a Chinei, orice livrare de armament către Rusia ar declanșa probabil un șir de sancțiuni occidentale asupra Chinei, care ar afecta poziția Chinei în mediul internațional.

În același timp și, din nou mi se pare important să subliniem, este la fel de adevărat că atât SUA, cât și China înțeleg faptul că un război nu ar fi în beneficiul nimănui și că este necesară totuși găsirea unui mod de conviețuire.

Motivul de îngrijorare aici sunt ambițiile tot mai mari ale Chinei și faptul că se vede că Beijingul are dorința de a ajunge la statutul de super-putere în relațiile internaționale.

Bogdan Silviu Răducan (realizator rubrică): Și când credeți că o să ajungă China cu adevărat o superputere?

Dorin Gal: Este o întrebare la care răspunsul cred că este destul de volatil, depind foarte mulți factori. Ceea ce ar trebui explicat aici este că înainte de apariția liderului de acum al Chinei, de Xi Jinping, de fapt politica celor de la Beijing se baza pe lipsa de dorință de a ajunge la acest statut. Numai de când a ajuns Xi Jinping putem vorbi de o Chină care își dorește să se emancipeze și să ajungă o super-putere.

Desigur, vorbeam și anterior de comparația dintre Rusia și China, că amândouă ar fi state revizioniste, care doresc schimbarea ordinii liberale occidentale. Ele o fac în moduri diferite.

Vedem foarte bine ce se întâmplă cu Rusia și cu agresiunea sa militară și cu acest război fără sens. Pe de altă parte, China o face într-un mod mai asiatic, să-i spunem, o face într-un mod mai voalat.

O face cu influență economică, o face cu foarte mulți bani oferiți în statele din întreaga lume. Vorbim de acel Belt and Road, acea inițiativă Belt and Road a Chinei.

Cred că depinde cum caracterizăm superputere. Ceea ce putem spune cu certitudine, în acest moment, este că statul chinez a devenit un actor foarte, foarte important în contextul relațiilor internaționale.

Bogdan Silviu Răducan (realizator rubrică): Invitatul „Subiectului săptămânii” de a fost Dorin Gal, cercetător științific la Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. Mulțumesc.

Daniel Pop: Oamenii trebuie să știe că tot ceea ce facem, în primul rând, facem pentru ei. Generăm un mediu sigur în care să-și poată desfășura activitatea zilnic
Subiectul saptamanii - AM luni, 20 mai 2024, 18:26

Daniel Pop: Oamenii trebuie să știe că tot ceea ce facem, în primul rând, facem pentru ei. Generăm un mediu sigur în care să-și poată desfășura activitatea zilnic

Armata Română participă cu 2.300 de militari, până pe 24 mai, la exercițiul multinațional Swift Response 24. Acesta face parte dintr-o serie...

Daniel Pop: Oamenii trebuie să știe că tot ceea ce facem, în primul rând, facem pentru ei. Generăm un mediu sigur în care să-și poată desfășura activitatea zilnic
Angel Tîlvăr: ”Nu există la acest moment niciun proiect al nostru care să ducă la ideea stagiului militar obligatoriu”
Subiectul saptamanii - AM miercuri, 27 martie 2024, 15:02

Angel Tîlvăr: ”Nu există la acest moment niciun proiect al nostru care să ducă la ideea stagiului militar obligatoriu”

Cristian Dumitrașcu: Suntem într-o serie de interviuri care vorbesc de ceva vreme încoace despre cei 20 de ani pe care România îi împlinește...

Angel Tîlvăr: ”Nu există la acest moment niciun proiect al nostru care să ducă la ideea stagiului militar obligatoriu”
Angel Tîlvăr: “Dacă pomenesc doar de Himars sau de Patriot, cred că am spus suficient, în condițiile în care țări importante își doresc astfel de echipamente și nu le au, perioada de așteptare pentru primirea unor astfel de echipamente fiind de ordinul anilor și vorbim aici de trei, patru, cinci ani.”
Subiectul saptamanii - AM luni, 19 februarie 2024, 16:27

Angel Tîlvăr: “Dacă pomenesc doar de Himars sau de Patriot, cred că am spus suficient, în condițiile în care țări importante își doresc astfel de echipamente și nu le au, perioada de așteptare pentru primirea unor astfel de echipamente fiind de ordinul anilor și vorbim aici de trei, patru, cinci ani.”

Adrian Gâtman: Domnule ministru, bine ați revenit la ”Jurnal militar”! Angel Tîlvăr: Bun găsit! Mulțumesc pentru că sunteți interesat de...

Angel Tîlvăr: “Dacă pomenesc doar de Himars sau de Patriot, cred că am spus suficient, în condițiile în care țări importante își doresc astfel de echipamente și nu le au, perioada de așteptare pentru primirea unor astfel de echipamente fiind de ordinul anilor și vorbim aici de trei, patru, cinci ani.”
Mircea Geoană: „….ceea ce îmi doresc pentru forțele Armate române e să fie, practic, în elita Alianței – deja suntem, dar cu investiții suplimentare și în tehnică, și în tehnologie, și în oameni.”
Subiectul saptamanii - AM marți, 7 noiembrie 2023, 12:36

Mircea Geoană: „….ceea ce îmi doresc pentru forțele Armate române e să fie, practic, în elita Alianței – deja suntem, dar cu investiții suplimentare și în tehnică, și în tehnologie, și în oameni.”

Ciprian Panga ( reporter): Domnule secretar general adjunct al NATO, domnule Mircea Geoană, bine ați venit în Garnizoana Brașov! Ați avut o zi...

Mircea Geoană: „….ceea ce îmi doresc pentru forțele Armate române e să fie, practic, în elita Alianței – deja suntem, dar cu investiții suplimentare și în tehnică, și în tehnologie, și în oameni.”
Subiectul saptamanii - AM luni, 30 octombrie 2023, 13:07

Nicola Zanelli: România a dat un exemplu excelent în cadrul NATO. Voi folosi acest exemplu despre cum trebuie să gestionăm astfel de provocări

Operaționalizarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est găzduit de țara noastră este, fără doar și poate, unul dintre cele mai...

Nicola Zanelli: România a dat un exemplu excelent în cadrul NATO. Voi folosi acest exemplu despre cum trebuie să gestionăm astfel de provocări
Subiectul saptamanii - AM luni, 23 octombrie 2023, 18:49

Adelin Petrișor: “Nimeni nu-și poate explica de ce serviciile secrete israeliene, considerate printre cele mai bune din lume, n-au avut habar de ce se întâmplă. Acum urmează o tragedie în Gaza…”

Adelin Petrișor: E ceva ce n-am mai văzut în experiența mea de jurnalist, de 20 și ceva de ani, am văzut atacuri teroriste, am fost în Turcia...

Adelin Petrișor: “Nimeni nu-și poate explica de ce serviciile secrete israeliene, considerate printre cele mai bune din lume, n-au avut habar de ce se întâmplă. Acum urmează o tragedie în Gaza…”
Subiectul saptamanii - AM luni, 16 octombrie 2023, 11:50

Cristian Diaconescu: “De aceea, astăzi, în Fâșia Gaza, practic, sute de mii de oameni sunt luați ostatici efectiv de această grupare care, iată, din punct de vedere militar, nu avea absolut nicio speranță ceea ce privește înfrângerea Israelului.”

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule ministru, bine ați venit. Cristian Diaconescu: Bună ziua. Mulțumesc foarte mult pentru...

Cristian Diaconescu: “De aceea, astăzi, în Fâșia Gaza, practic, sute de mii de oameni sunt luați ostatici efectiv de această grupare care, iată, din punct de vedere militar, nu avea absolut nicio speranță ceea ce privește înfrângerea Israelului.”
Subiectul saptamanii - AM luni, 9 octombrie 2023, 16:11

Mihai Panait: Vânătoarele de mine sunt cele mai bune capabilități la nivel mondial. Este deosebit de important că reușim să aducem în Forțele Navale Române această capabilitate

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” a primit primul pavilion al navei, odată cu intrarea în serviciul Forțelor Navale...

Mihai Panait: Vânătoarele de mine sunt cele mai bune capabilități la nivel mondial. Este deosebit de important că reușim să aducem în Forțele Navale Române această capabilitate