Ascultă Radio România Regional Live

Banater Rosmarein

Săptămâna Europeană a Tineretului şi Culturii

Săptămâna Europeană a Tineretului şi Culturii

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 9 august 2016, 20:01 / actualizat: 16 august 2016, 11:52

Cea de-a XVI-a ediţie a Săptămânii Europene a Tineretului şi Culturii s-a desfăşurat, la început de august, la Timişoara şi în Vestul României. Opt ansambluri folclorice de tineret din tot atâtea regiuni europene au răspuns invitaţiei organizatorilor: Ansamblul folcloric german Banater Rosmarein din Timişoara şi Forumul German al Tineretului Bănăţean cu sprijin financiar din partea Departamentului pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României, a Ministerului Federal de Interne din Germania şi a Fundaţiei „Stefan Jäger“ din Timişoara, iar partener al evenimentului a fost Forumul Democrat al Germanilor din Banat.

Deschiderea evenimentului a avut loc, luni după-amiază, în Sala Festivă „Karl Singer“ a Casei „Adam Müller Guttenbrunn“ din Timişoara. În acordurile imnului festivalului tineri în port popular au adus pe scenă steagurile ţărilor participante. Au fost prezenţi:

  • Ansamblul Urmaşii Clanului lui Milesius din Enis, Irlanda,
  • Ansamblul Rhénania-Alliance din Biesheim, Elsas, Franţa,
  • Ansamblul austriac Villanders din Tirolul de Sud, Italia,
  • Ansamblul San Gemiliano din Sestu, Sardinia, Italia,
  • Ansamblul Danzas Postiguet din Alicante, Spania,
  • Ansamblul Vetra din Regiunea Klaipeda din Lituania,
  • Ansamblul şvabilor dunăreni Leőwey din Baranya, Ungaria
  • şi ansamblul şvăbesc Banater Rosmarein ca reprezentant al României şi gazdă a festivalului.

germana2

Participanţilor le-a adresat un cuvânt de bun venit deputatul Forumului German în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ, iar preşedintele ansamblului gazdă, Edith Singer, a remarcat în cuvântul său că la această ediţie este reprezentat un sfert din ţările care alcătuiesc Uniunea Europeană. Săptămâna Europeană a Tineretului şi Culturii a fost iniţiată în anul 1986, când Europa era încă despărţită de cortina de fier. Prin intermediul culturii şi al tinerilor cu sufletul şi mintea deschise la nou, graniţele care despărţeau continentul urmau să fie depăşite. După 1989, festivalul s-a deschis şi pentru ţările din Europa de Est. România a aderat proiectului în anul 1996 la invitaţia Ungariei, care era deja din 1992 partre a festivalului. Ansamblul Banater Rosmarein a fost gazda ediţiei cu numărul 10 a festivalului în anul 2004. 30 de ani de la prima ediţie, ideea care a fondat iniţiativa este mai actuală ca niciodată, a declarat preşedintele festivalului Günter Volk. El a subliniat importanţa acţiunii prin faptul că politicienii viitorului sunt tinerii de astăzi şi că reprezentanţii noştri în Parlamentul European și în parlamentele naţionale vor fi exact aşa cum îi educăm acum.

Organizatorii au pregătit participanţilor o săptămână plină. După ceremonia de deschidere şi evoluţia tuturor ansamblurilor pe scena Forumului Regional Banat au urmat alte două spectacole în oraşul Deta din Judeţul Timiş şi în Comuna Zăbrani/Guttenbrunn din Judeţul Arad. Evoluţiile ansamblului gazdă au fost substituite cu evoluţii ale formaţiilor locale: Ansamblul „Edelweiss“ al Forumului German din Deta şi Ansamblul „Doina Mureşului“ din Arad alături de o formaţie de copii din satul Chesânţ la Zăbrani. Pe tot parcursul săptămânii, participanţii au petrecut mult timp împreună, au organizat diferite jocuri şi seri festive de de pretrecere. Festivalul s-a încheiat cu o gală desfăşurată, vineri, la Casa de Cultură a Tineretului din Timişoara. După evoluţia celor opt ansambluri, prin care participanţii au exprimat diversitatea europeană, a urmat un dans comun la care a participat simbolic câte o pereche de la fiecare ansamblu, dând astfel expresie spiritului de unitate al Europei. Apoi, toţi cei prezenţi au intonat imnul festivalului, prima strofă în germană, a doua în italiană, a treia în engleză, iar ultima fiecare în limba lui. La final, gazdele de anul acesta, membrii Ansamblului Banater Rosmarein, au predat drapelul festivalului Ansamblului Villanders din Tirolul de Sud, care va organiza a XVII-a ediţie a Săptămânii Europene a Tineretului şi Culturii în anul 2018 în Nordul Italiei.

A consemnat

Adrian Ardelean, Radio România Timişoara, redacţia germană

Foto: Zoltan Pazmany

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc