Ascultă Radio România Regional Live

Batalionul 72 Apărare CBRN „Negru Vodă”

Dragoș Schuller: Pentru populaţia civilă, cele mai importante măsuri fizice sunt de a nu sta în câmp sau în teren descoperit. Să stea în casele proprii, cu geamurile închise! Vor trebui utilizate mijloace de protecie CBRN, adică măşti contra gazelor, care asigură protecţia împotriva substanţelor chimice, inclusiv împotriva substantelor radioactive în situaţia utilizării unor arme nucleare

Dragoș Schuller: Pentru populaţia civilă, cele mai importante măsuri fizice sunt de a nu sta în câmp sau în teren descoperit. Să stea în casele proprii, cu geamurile închise! Vor trebui utilizate mijloace de protecie CBRN, adică măşti contra gazelor, care asigură protecţia împotriva substanţelor chimice, inclusiv împotriva substantelor radioactive în situaţia utilizării unor arme nucleare

Publicat de Gabriel Stan, 21 mai 2022, 18:58

În contextul amenințărilor nucleare care vin dinspre Federația Rusă, dar și pentru că în zona de excluziune de la Cernobîl a avut loc zilele trecute un incendiu de vegetație existând posibilitatea deplasării unui nor radioactiv, am realizat un interviu cu maiorul Dragoș Schuller de la Batalionului 72 Apărare CBRN „Negru Vodă”.

Veți afla şi ce înseamnă CBRN şi veți afla că există măsuri în cazul unui incident nuclear, măsuri care se pot lua și care sunt foarte eficiente.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule maior, vă mulţumesc că ne-aţi primit la Sighișoara. Este un subiect de interes domeniul dumneavoastră: apărare nucleară, bacteriologică şi chimică.

Cum ar trebui să se comporte în cazul unui incident să-i spunem, unui incident nuclear sau chimic, pentru că, din câte am înțeles, cel biologic este puţin probabil şî oricum foarte greu de gestionat.

Dragoș Schuller: La momentul actual ameninţarea chimică şi nucleară, având în vedere situaţia de securitate din Ucraina, este la un nivel mediu la momentul actual. Din punct de vedere chimic, conform informaţiilor oficiale care există în acest moment, Federaţia Rusă oficial nu deţine armament chimic.

Federaţia Rusă face parte dintr-o convenţie internaţională pentru interzicerea utilizării armamentului chimic şi, bineînţeles, pentru distrugerea muniţiilor chimice, iar la momentul actual, toată muniţia chimică de pe teritoriul Federaţiei Ruse este distrusă, oficial.

Însă apreciem că există posibilitatea şi facilităţile producerii acestor muniţii chimice şi apreciem că, totuşi, există posibilitatea şi probabilittea ca să deţină şi să utilizeze muniţie cu conţinut chimic.

Din punct de vedere nuclear nu detaliem, pentru că ştim realitatea armamentului nuclear al Federaţiei Ruse.

Ce ar trebui să facă populaţia civilă în situaţia ameninţării iminente privind un atac cu muniţie chimică sau lovituri nucleare – autoritţile centrale, locale şi inclusiv structurile militare CBRN de pe teritoriul României vor cunoaşte cel mai probabil că ameninţarea va fi iminentă şi se vor lua măsurile din punct de vedere militar de avertizare a populaţiei, în primul rând, şi de pregătire a structurilor militare CBRN pentru acţiune în situaţia producerii unui incident.

Pentru populaţia civilă, cele mai importante măsuri fizice, este de protecţie fizică, adică de a nu sta în câmp sau în teren descoperit, să îşi ia măsurile de a sta în casele proprii, în apartamente, cu geamurile închise, sau în zone care sunt protejate fizic de acţiunea substanţelor chimice.

Mă refer aici la beciuri, la zone care oferă o protecţie ridicată faţă de locaţiile unde îşi defăşoară activitatea de zi cu zi. Ce trebuie să facă populaţia civilă în situaţia utilizării armamentului chimic, vor trebui luate măsuri de protecţie fizică a fiecărei persoane în parte, adică utilizarea unor mijloace de protecie CBRN, dacă există în dotarea fiecărei persoane, măsti de protecţie CBRN, măşti contra gazelor care se găsesc şi la nivel comercial, care asigură protecţia împotriva substanţelor chimice, inclusiv împotriva substantelor radioactive în situaţia utilizării unor arme nucleare.

Şi există şi complete de protecţie, de la modulul cât mai simplu la un modul mai complex, în funcţie de posibilităţile fiecăruia există aceste complete de protecţie care pot fi achiziţionate de la dievrşi comercianţi din România.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Chiar dacă oamenii respectă recomandările de a sta în casă, în beci, înăuntru, este nevoie să poarte aceste costume?

Dragoș Schuller: Bineînţeles că depinde de mai mulţi factori. Un factor ar fi în ce zonă se află localizată locuinţa persoanei faţă de locaţia incidentului.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Să zicem că este într-o zonă cu foarte mare pericol, într-o zonă apropiată.

Dragoș Schuller: Dacă este obligatoriu şi nu mai există timpul necesar ca acea persoană să fie evacuată, bineînţeles că recomandarea este atât protecţia fizică prin clătuire şî utilizarea spaţiilor clădirii, dar suplimentar este recomandată şi utilizarea acestor echipamente de protecţie CBRN.

Deci ce trebuie să facă populaţia civilă pe timpul utilizării armamentelor de distrugere în masă chimice şi nucleare, structurile militare specializate CBRN au misiunea de a asigura sprijinul pentru populaţia civilă care se află în locaţia acelui incident prin structurile de cercetare chimică şi nucleară care asigură că acea zonă este contaminată şi avertizează populaţia că trebuie să părăsească acea zonă dacă este posibil; marchează acele zone contaminate atfel încât populaţia care doreşte să traverseze acea zonă să cunoască că acea zonă este contaminată şi, totodată, structurile de decontaminare CBRN care vor asigura decontaminarea imediată, finală şi totală a personalului care s-a aflat şi iese din acea zonă contaminată.

Aici mă refer o dată la decontaminarea persoanelor, a personalului, decontaminarea terenului, tehnicii şi echipamentelor. În plus, structurile de decontaminare CBRN pot asigura şi decontaminarea persoanelor rănite, în special a răniţilor sau victimelor care au rezultat în urma acestor incidente chimice şi nucleare.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Trecem la aria dvs de responsabilitate, la ceea ce faceţi în fiecare zi.

Dragoș Schuller: În principal misiuni de detecţie, identificare, monitorizare care, cu structurile de cercetare CBRN, asigurăm detecţia unui incident CBRN, identificarea a ceea ce există în teren ca substanţă care contaminează zona şi monitorizare prin echipamentele de specialitate a acelor incidente CBRN în măsura în care va trebui să avertizăm populaţia civilă că acel nor chimic sau nor radioactiv se deplaseaza pe o anumită direcţie astfel încât şi populaţia şî forţele militare să cunoască că acele substanţe se deplasează într-o anumită zonă ca să ne luăm măsurile de protecţie adecvate pentru evitarea producerii unor pierderi in personal, tehnică și echipamente.

Următoarea misiune este de avertizare și raportare – avertizarea forțelor militare dintr-o anumită zonă de operații privind atacul CBRN şi direcția de deplasare a contaminării radioactive sau chimice, raportare pe toate nivelurile încât comandanții să ia în calcul aceste incidente în măsura în care se vor planifica și conduce anumite operații militare pe o anumită zonă de operații.

Următorul pas este sprijinul şi contramăsurile medicale – decontaminarea personalului, a tehnicii, a echipamentelor și decontaminarea terenului.

Cunoaștem că nivelul de ameninţare la momentul actual este destul de mic de a se produce astfel de incidente chimice și nucleare, de asta vreau să asigur că aceste inidente sunt puțin probabil să se petreacă, însă în situaţia în care aceste incidente se vor produce, structurile militare militare de specialitate CBRN ale Armatei României sunt pregătite, şi de asta ne instruim zi de zi, să asigure sprijinul populaţiei civile ca să limităm foarte mult efectele acestor arme chimice sau nucleare.

La nivelul României sunt mai multe structuri din sistemul naţional de apărare, care au ca sarcină să asigure sprijinul specializat CBRN pentru populaţia civilă şi pentru structurile care acţionează într-o anumită zonă de operaţii.

Colegi din cadrul stucturilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, care, prin inspectoratele de situaţii de urgenţă, au stucturi specializatre CBRN destinate producerii unui incident de urgenţă civilă – discutăm la momentul actual ce se întâmplă de zi cu zi.

Din fericire pentru noi chiar am avut şi avem o experienţă de a coopera cu dânşii în anumite situaţii, chiar executăm şi exerciţii anual în situaţii de urgenţe civile şi ne-am axat aceste exerciţii pe incidente CBRN.

Avem o cooperare foarte bună şi considerăm că la momentul actual structurile din sistemul naţional de apărare, prin forţele specializate CBRN, pot să asigure limitarea efectelor unor inidentele CBRN pe teritoriul României astfel încât suntem pregătiţi să le asigurăm tot sprijinul şi tot suportul specializat de care o să aibă nevoie.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Invitat la ‘Subiectul săptămânii’,. a fost maiorul Dragoș Schuller din Batalionul 72 Apărare CBRN „Negru Vodă” din Sighişoara. Domnule maior, vă mulţumesc şi vă mai aşteptăm.

Dragoș Schuller: Mulţumesc şi eu tare mult.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Invitat la subiectul săptămânii a fost maiorul, Dragoș Schuller, din Batalionul 72 Apărare CBRN Negru Vodă, din Sighișoara. Domnule maior, vă mulțumesc și vă mai așteptăm la Radio!

Dragoș Schuller: Mulțumesc și eu tare mult!

 

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:19

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Navele din compunerea Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră s-au aflat timp de 3...

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:11

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a organizat, miercuri și joi, la Palatul Cercului Militar Național din Capitală,...

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:58

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziționarea de către...

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:53

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și Marea Britanie au, începând de miercuri, un acord de cooperare în domeniul apărării, care va...

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:45

Ziua Statului Major al Apărării

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a împlinit pe 12 noiembrie 165 de ani de la înființare. Cu acest prilej, drapelul...

Ziua Statului Major al Apărării
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:36

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a fost marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare...

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:59

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat

Gabriel Hanganu: Să fiu alături de ceilalți militari răniți Invictus m-a ajutat să-mi depășesc limitele și să-mi schimb viața. Mi-am dat...

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:51

Misiuni internaționale

Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima staționare o facem în Polonia, unde militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană  „Iron...

Misiuni internaționale