Cu mic cu mare, la ștrandul Codrișor
Publicat de adinaiftime, 3 august 2017, 12:23
Peste 500 de bistriţeni și-au petrecut ziua de miercuri, 2 august, la ştrandul Codrişor, în prima zi în care acesta a fost redeschis publicului.
Lucrările de moderizare a bazei de agrement au durat doi ani, iar investiţia realizată de Primărie a depășit 4,7 milioane de lei.
Din cauza unor probleme de execuţie, inaugurarea ştrandului Codrişor, singurul bazin public din Bistriţa, a fost amânată de mai multe ori de autorităţile locale. Recepţia finală ar fi trebuit să aibă loc în luna mai, însă municipalitatea a fost nemulţumită de calitatea lucrărilor realizate de firma care a câştigat licitaţia şi a refuzat de mai multe ori să facă recepţia finală a lucrărilor de la ştrand.