Clădirile Spitalului Județean Slatina vor fi reabilitate cu fonduri europene
Publicat de adinaiftime, 26 septembrie 2017, 09:30
Consilierii județeni olteni au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea imobilelor Spitalului Județean Slatina. Consiliul județean va atrage fonduri europene de circa 20 de milioane de euro, prin Programul Operaţional Regional 2014- 2020, pentru reabilitarea unor imobile ale instituţiilor aflate în subordine.
Proiectul privind reabilitarea şi eficientizarea termică a clădirilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina are valoarea de 17 milioane de lei și va fi urmat de un altul, ce vizează dotarea şi modernizarea blocului central al instituţiei medicale, finanţat de Compania Naţională de Investiţii (CNI) cu aproximativ 16 milioane de lei.
Tot prin Programul Operaţional Regional 2014- 2020, Axa prioritară 3, Consiliul Județean Olt dorește să reabiliteze termic alte șase instituții din subordine: Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu”, sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, clădirea Inspectoratului de Protecţie Civilă, Apartamente – Fosta Vilă de Protocol, Centrul Militar Judeţean şi sediul Consiliului Judeţean.