Ascultă Radio România Regional Live

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Slujire Arhierească și moment aniversar la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria

Slujire Arhierească și moment aniversar la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 10 iulie 2020, 13:55

Miercuri, 8 iulie 2020, ziua de prăznuire a Sfinților Mucenici Epictet și Astion, a fost prilej de îndoită Sărbătoare la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria. În această zi se împlinesc 13 ani de la hirotonia întru Arhiereu a Preasfințitului Părinte Siluan, ca Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, iar pe de altă parte au fost cinstiți acești doi Sfinți Mucenici din Sciția Mică, care au pătimit la Halmyris, în 8 iulie 290, iar din anul 2002 o mică părticică din Sfintele lor Moaște se află și pe Sfânta Masă a Catedralei din Giula.

La această Sărbătoare, Preasfințitul Părinte Siluan a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu un sobor de preoți și diaconi, format din Părintele Protosinghel Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial, Părintele Florin Olteanu, Protopop de Giula și Paroh la Chitighaz (Kétegyháza), Părintele Alexandru Șereș, Paroh la Aletea (Elek) și Crâstor (Sarkadkeresztúr) și Arhidiaconul Emanuel Văduva. Răspunsurile la strană au fost dată de cântăreții Catedralei, iar la slujbă au luat parte maici de la Centrul Eparhial și credincioși din Giula, între care și cadre didactice de la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din acest oraș, dar și credincioși veniți din România, din localitatea Chișineu Criș.

Tot cu acest prilej, a fost săvârșită și o slujbă de „Te Deum” în semn de mulțumire și recunoștință adusă Bunului Dumnezeu pentru tot ajutorul și binefacerile Sale revărsate cu îmbelșugare asupra Ierarhului, clerului, cinului monahal și credincioșilor din Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, în acești 13 ani, dar și asupra preoților și credincioșilor din Episcopia Daciei Felix, atât din părțile Voievodinei, cât și ale Timocului, având în vedere faptul că, temporar, începând din anul 2017, din încredințarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se îngrijește și de Episcopia Daciei Felix, în calitate de Locțiitor.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Siluan și-a exprimat, la rândul Său, recunoștința față de Bunul Dumnezeu, Care i-a încredințat această misiune și lucrare în ogorul sfânt al Bisericii Străbune, dar și față de cei care i-au fost alături, în această perioadă, între care se numără vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae al Banatului, care împreună cu un sobor de Ierarhi, a săvârșit hirotonia întru Arhiereu a Preasfințitului Părinte Siluan, în data de 8 iulie 2007; Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, care i-a fost duhovnic, în timpul Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, unde spovedea mulți studenți și credincioși; Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, predecesorul său, care vreme de 8 ani a condus Eparhia Ortodoxă Română din Ungaria; Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care poartă de grijă neîncetat tuturor comunităților ortodoxe românești, din țară, din jurul granițelor și din diasporă, precum și toți părinții și maicile de la Centrul Eparhial și ceilalți clerici și credincioși din Episcopie.

Un cuvânt de mulțumire și felicitare a fost rostit din partea Părintelui Protopop Florin Olteanu, în numele celorlalți clerici români din Episcopia Ungariei.

La final, Ierarhul i-a invitat pe preoți și pe credincioși la o recepție, oferită la Centrul Eparhial.

Preasfințitul Părinte Siluan este originar din satul Chelmac, de pe Valea Mureșului, s-a născut la Lipova, județul Arad, în data de 16 septembrie 1971, a urmat cursurile Școlii Generale și cele Gimnaziale în satul natal și comuna Conop, apoi pe cele Liceale la Arad și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. A studiat, de asemenea, în Franța și Grecia, a devenit monah la Mănăstirea Hodoș-Bodog, împreună cu Părintele Sofronie Drincec, pe care l-a ajutat ulterior, în calitate de Ieromonah, iar mai apoi i-a și urmat în scaun, ca Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, începând cu data de 8 iulie 2007. Din anul 2017 a primit temporar și conducerea Episcopiei Daciei Felix, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și din încredințarea Sfântului Sinod.

 Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Foto: Arhid. Emanuel Văduva

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Festivalul de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești „La obârșii, la izvor”, ediția a XII-a

Festivalul de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești „La obârșii, la izvor”, ediția a XII-a

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 8 noiembrie 2019, 21:21 / actualizat: 8 noiembrie 2019, 22:36

Duminică, 20 octombrie, în organizarea Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Siluan, la Centrul Cultural din cadrul Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula, s-a desfășurat cea de-a XII-a ediție a Festivalului de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești, intitulat „La obârșii, la izvor”. Festivalul, devenit deja tradiție, prezintă anual cultura și tradițiile populare românești din câte un județ din România, cu zonele lui folclorice, pentru publicul românesc din Ungaria, provenind de la Parohiile Episcopiei Ortodoxe Române din această țară, dar și pentru oaspeți veniți din România, ca de fiecare dată.

Ediția din acest an a fost organizată împreună cu artiști din Arad, veniți la Jula prin Centrul Cultural Județean, condus de doamna director Ioana Engelhardt și cu sprijinul Consiliului Județean Arad, aflat sub conducerea domnului președinte Iustin Cionca. Fiind o manifestare organizată în Ungaria, la fel ca și în anii trecuți, ea a beneficiat și de sprijinul financiar al Fundației „Bethlen Gábor” din cadrul Oficiului Primului Ministru, de la Budapesta, obținut prin concurs, precum și de sprijinul Centrului de Documentare și Informare al Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU) și al Liceului Românesc din Jula.

Ca de fiecare dată, manifestarea culturală a fost precedată de Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită în Catedrala Episcopală din Jula, de PS Siluan, împreună cu un sobor format din pr. Protosinghel Iustin Popovici, Consilierul Cultural al Arhiepiscopiei Aradului și delegatul ÎPS Părinte Arhiepiscop Timotei, pr. Protosinghel Visarion Tuderici, pr. Origen Sabău, consilierul cultural al Episcopiei și cel care s-a ocupat de organizarea evenimentului cultural, pr. Teodor Marc, consilierul economic al Episcopiei și parohul Catedralei, pr. Alexandru Neicu, de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Lipova și Arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala din Jula.

Răspunsurile liturgice au fost date cu profesionalism de grupul coral „Trifon Lugojanul”, de la Catedrala Arhiepiscopală Nouă din Arad, condus de Marinel Roz, iar la slujbă au participat credincioși ortodocși români din Jula și împrejurimi, un grup de pelerini din Lipova, din locurile natale ale PS Siluan, veniți și în acest an la Jula împreună cu doamna Viorica Popescu, organizatoarea pelerinajului, Maica Stareță de la Schitul Tămand și alte Monahii de la Mânăstirea „Sfântul Simion Stâlpnicul”, ambele din Arhiepiscopia Aradului, alături de părinții și maicile de la Centrul Eparhial din Jula și de la Așezământul Monahal Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” din Budapesta, precum și oficialități, între care s-au numărat Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Jula, Simona Tănăsescu,directorul Institutului Cultural Român din Budapesta (ICR), Călin Bibarț, primarul Aradului, Ioana Engelhardt, directorul Centrului Cultural Județean Arad, Cristian Sălășan, consilier la Consiliul Județean Arad, ș.a.

La momentul potrivit, copiii și credincioșii care s-au pregătit au fost cuminecați cu Sfintele Taine, iar Ierarhul a tâlcuit semnificațiile pericopei evanghelice duminicale, care vorbește despre vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor, dar și despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de om, în cele mai dificile împrejurări ale vieții.PS Siluan a adus mulțumire Bunului Dumnezeu și tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei frumoase și importante zile, atât sub aspect spiritual, cât și cultural tradițional românesc, pentru românii din Ungaria: celor care au sprijinit financiar desfășurarea evenimentelor: Fundației „Gabriel Bethlen” din cadrul Oficiului Primului Ministru de la Budapesta, Consiliului Județean și Centrului Județean Cultural Arad, Centrului de Documentare și Informare al AȚRU, precum și Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula, care a oferit spațiul și toate cele necesare pentru organizarea agapei și a programului artistic, dar și celor care s-au implicat concret în organizare, din partea Episcopiei din Ungaria, de la Sectorul Cultural, în frunte cu pr.consilier Origen Sabău, pr. Arhimandrit Calinic Covaci, Consilierul Administrativ-Bisericesc, pr. Protosinghel Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial și celorlalți preoți ai Episcopiei, care au contribuit la aducerea credincioșilor români din diferite parohii, la Jula. Mulțumiri au fost aduse și doamnei doctor Maria Gurzău, din Bichișciaba, dar și pelerinilor din Lipova, pentru donațiile făcute Catedralei și Episcopiei din Ungaria.

Programul artistic al zilei s-a ținut după amiază, pe scena Centrului Cultural de la Liceul Românesc din Jula și a cuprins, în introducere, câteva dansuri și cântece populare, interpretate de tineri ai Ansamblului de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești din Ungaria, aparținând Liceului și Centrului de Documentare al AȚRU, apoi programul principal oferit de artiști arădeni: Orchestra instrumentală „Frații Șandru”; Ansamblul de păstrare al tradițiilor din Șicula, care au interpretat, în costume tradiționale specifice, dansuri populare din Șicula, Ineu, zona Bihorului și din alte părți; soliști și interpreți consacrați și apreciați de muzică populară: Adrian și Florin Șandru, Ioana Luguzan Roxin, Maria Fărcaș, Ciprian Tărșan, Răzvan Lup, ș.a., care prin cântece populare, doine, dar și pricesne, au impresionat publicul spectator și au fost răsplătiți cu nenumărate aplauze. În încheiere, interpretul Mircea Cârțișoreanu și foarte tânăra și talentata solistă Tea-Patricia Ploscanu, din Făget, au adus și ei multă bucurie celor din sală, prin cântece bănățene din zona Făgetului.

Întregul program a fost prezentat de interpreta Mădălina Păcurar, din Arad. La programul oficial s-au mai adăugat și alte oficialități, ca de pildă Marius Lazurca, Ambasadorul României la Budepesta, Gheorghe Cozma, Directorul Oficiului AȚRU, Viorica Cherteș, Președinta Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Oradea (AFOREO), Cristian Nistor, Președintele ASCOR Oradea, ș.a.

La final, Preasfințitul Părinte Siluan a adus mulțumire tuturor artiștilor, pentru minunatul program folcloric și cultural oferit, care a împodobit sufletele participanților, în Anul Satului Românesc, cu multe frumuseți ale Neamului nostru, care sunt duse mai departe, cu bucurie, de tineri și artiști consacrați, de data aceasta din zona Aradului și care ne înnobilează și ne împodobesc sufletele, asemenea unei Catedrale a Neamului Românesc, în zi de sărbătoare. Mulțumiri au fost aduse, încă o dată, Arhiepiscopiei Aradului, Consiliului Județean și Centrului Județean Cultural Arad, Oficiului Primului Ministru din Budapesta, Centrului de Documentare și Informare al AȚRU, Liceului Românesc din Jula și tuturor celor care au susținut financiar și s-au implicat în organizarea celei de-a XII-a ediții a Festivalului folcloric de la Jula, precum și celor care au onorat cu prezența lor acest eveniment.

Atmosfera tradițională, de comuniune românească, a mai continuat și după programul cultural, prin invitarea tuturor participanților la o felie de cozonac și un pahar de suc și de vin, după ospitalitatea și tradiția românească consacrate și cunoscute deja.

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

 Interlocutori:părintele Origen Sabău, organizator; Ioana Engelhardt, directorul interimar al Centrului Județean pentru Cultură Arad, PS. Siluan, episcopul românilor ortodocși din Ungaria Reporter: Tiberiu Boca

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Slujire inter-ortodoxă la Catedrala Ortodoxă Maghiară din Budapesta, în Duminica Ortodoxiei

Slujire inter-ortodoxă la Catedrala Ortodoxă Maghiară din Budapesta, în Duminica Ortodoxiei

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 martie 2019, 11:08 / actualizat: 23 martie 2019, 12:16

Continuând o frumoasă tradiție inițiată în Budapesta de mai mulți ani, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și Locțiitorul Episcopiei Daciei Felix, împreună cu un sobor de preoți și diaconi reprezentând celelalte jurisdicții ortodoxe din Ungaria și având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Antonie, Arhiepiscop Rus de Budapesta și Viena și Conducător al Eparhiei Ortodoxe Maghiare din Ungaria, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Ortodoxă Maghiară din Budapesta, în Duminica Ortodoxiei din acest an (17 martie 2019).

Din soborul slujitor au mai făcut parte Părintele Magyar István și Părintele Sviatoslav Bulah, de la Catedrala Ortodoxă Maghiară „Adormirea Maicii Domnului”, din Budapesta, Părintele Marius Maghiaru, Protopop Ortodox Român de Budapesta, Părintele Arhimandrit Atanasie Sultanov, Exarhul Episcopiei Ortodoxe Bulgare din Ungaria, Diaconul Ștefan Milișavici, de la Biserica Ortodoxă Sârbă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Budapesta, Arhidiaconul Nikolai Dadanyi (urmaș al ctitorilor acestei Catedrale, construită în anul 1801, de macedo-români și de greci) și Diaconul Vladimir Ceposov, de la Catedrala Maghiară și Arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală Românească din Giula. La slujbă au luat parte și oficialități, între care s-a numărat Domnul Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Giula.

Răspunsurile liturgice, dar și citirile biblice, „Crezul” și „Tatăl nostru”, au fost rostite alternativ, în mai multe limbi (română, maghiară, greacă, slavonă, sârbă și bulgară) de grupul coral al Catedralei Ortodoxe Maghiare cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din Budapesta și de alți cântăreți reprezentând Eparhiile română și maghiară din Budapesta, contribuind și în felul acesta la exprimarea diversității de expresie și a unității de credință ortodoxă a tuturor celor care s-au aflat împreună, în duh de rugăciune, în această biserică ortodoxă reprezentativă din capitala Ungariei.

Copiii și cei care s-au pregătit au fost împărtășiți de Ierarh, la vremea potrivită, cu Sfintele Taine, arătând astfel, atât clericii împreună-slujitori, cât și credincioșii care s-au cuminecat, unitatea deplină a Bisericii Ortodoxe, întemeiată pe Jertfa Răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pe Împărtășirea cu Sfântul Său Trup și Scumpul Său Sânge, întru mărturisirea aceleași credințe creștin-ortodoxe, dincolo de particularitățile de limbă și neam.

Preasfințitul Părinte Siluan și-a exprimat bucuria de a putea sluji din nou la Budapesta, împreună cu ceilalți clerici, în Duminica Ortodoxiei și a adus mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Antonie, Arhiepiscop Rus de Budapesta și Viena și Conducător al Eparhiei Ortodoxe Maghiare din Ungaria, pentru binecuvântarea acordată și gazdelor, pentru ospitalitatea arătată. Apoi, potrivit obiceiului din Patriarhia Română, a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei, care a fost tradusă anterior și în limba maghiară, de Părintele Arhimandrit Calinic Covaci, Consilierul Administrativ-Bisericesc al Episcopiei din Ungaria și citită acum în această limbă de către Părintele Protopop Marius Maghiaru.

Părintele Magyar István a rostit, de asemenea, un cuvânt de mulțumire adresat Ierarhului și celorlalți clerici pentru această slujire din Duminica Ortodoxiei și a oferit Preasfințitului Părinte Siluan o copie a icoanei Maicii Domnului de la Mânăstirea Sârbească Bezdin, din părțile Aradului, după care există o copie mai mare și în Catedrala Maghiară din Budapesta, care la rândul ei este foarte apreciată de credincioși și a adus în viața acestora împlinirea rugăciunilor și tămăduire de boli.

La final, toți credincioșii au sărutat Sfânta Cruce și au primit binecuvântarea Ierarhului și anafură, potrivit tradiției.

Bucuria comuniunii frățești inter-ortodoxe a continuat și la agapa comună care a urmat după slujbă și la care au luat parte clericii slujitori.

Slujirea comună inter-ortodoxă, sub protia Ierarhului Ortodox Român din Ungaria, a fost inaugurată în anul 2005, de către Preasfințitul Părinte Sofronie Drincec, la vremea aceea conducător al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și ea a fost continuată cu sfințenie, prin slujiri anuale, ce au fost găzduite, rând pe rând, de mai multe dintre locașurile de cult din Budapesta, ale celor 5 jurisdicții ortodoxe care trăiesc astăzi în Ungaria: Exarhatul pentru Ungaria și Austria al Patriarhiei Ecumenice, Eparhia Ortodoxă Sârbă din Ungaria, Eparhia Ortodoxă Română din Ungaria, Eparhia Ortodoxă Bulgară din Ungaria și Eparhia Ortodoxă Maghiară din Ungaria, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, care a fost și gazda acestei slujiri, de Duminica Ortodoxiei, din acest an.

PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria; Pr. Magyar István, Catedrala Ortodoxă Maghiară „Adormirea Maicii Domnului”, din Budapesta; Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Giula;

 Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Foto: Arhid. Emanuel Văduva

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Manifestare tradițională românească la Jula

Manifestare tradițională românească la Jula

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 februarie 2019, 11:04 / actualizat: 1 februarie 2019, 12:18

Sub genericul „Balul Românesc pe Țară” și în organizarea Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU) și a Centrului de Documentare și Informare al AȚRU, sâmbătă, 26 ianuarie 2019, la Jula, s-a desfășurat manifestarea tradițională dedicată cântecului și jocului popular românesc, ce are loc anual la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din oraș.

Au participat circa 300 de invitați din cadrul comunității românești din Ungaria, dar și din România, din orașe apropiate de graniță, precum Arad, Lipova, Oradea, Baia Mare, Timișoara, sau Caransebeș, dar și oficialități, între care s-au numărat: Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, consulii generali Florin Trandafir Vasiloni, de la Jula și Daniel Banu, de la Seghedin, și Traian Cresta, Purtătorul de Cuvânt al minorității românești în Parlamentul de la Budapesta.

Programul cultural și muzical al serii a fost foarte bogat și a cuprins artiști locali renumiți, precum Gheorghe Bagy din Aletea și Gheorghe Gros din Chitighaz, artiste consacrate din zona Bihorului, între care Cornelia Covaciu, Florica Ruja, Viorica Bradea și tânăra și foarte talentata Bianca Diana Popa, solista bănățeană Lioara Boșcu și formația sa din Timișoara, din care face parte și renumitul artist Doru Țăranu, Ioan Laszlo și formația sa din Vărșand, ș.a. Aceștia au oferit un repertoriu divers și o atmosferă tipic românească ce a bucurat întreaga asistență. De asemenea, organizatorii, dar și invitații, au pregătit numeroase cadouri oferite ulterior, printr-o tombolă.

Balul românesc pe țară a dechis sezonul petrecerilor românești. Astfel de manifestări vor mai avea loc la Liceul Românesc din Jula, dedicată elevilor absolvenți, cunoscut sub denumirea Balul acordării panglicii sau fundațiilor educative care îl susțin, precum și în alte localități în care trăiesc români: Chitighaz, Bătania sau Medgyesegyháza – ne-a informat Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

(Interlocutori: Tiberiu Iuhas, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria; Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria)

Foto:Protosinghel Visarion Tuderici

A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator, MTVA Emisiunile în limbaromână

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Pr. Nicolae Bordaşiu a trecut la cele veşnice

Pr. Nicolae Bordaşiu a trecut la cele veşnice

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 19 noiembrie 2018, 12:19 / actualizat: 19 noiembrie 2018, 13:32

Sute de credincioşi din Bucureşti şi din diverse părţi ale ţării, inclusiv trei români din Ungaria, de la Micherechi şi Jula, şi-au luat rămas bun luni, 12 noiembrie, de la Părintele Nicolae Bordaşiu, decedat cu trei zile înainte, pe 9 noiembrie. Slujba de înmormântare a fost săvârşită la Biserica „Sfântul Silvestru” din Bucureşti, unde pr. Bordaşiu a slujit începând din 1981, între 2003–2010 fiind parohul acestei biserici. După slujba înmormântării, pr. Nicolae Bordaşiu a fost înhumat în cimitirul Mănăstirii Cernica, de lângă Bucureşti. La înmormântarea părintelui Nicolae Bordaşiu, descendent al unei familii cu străvechi legături cu satul Micherechi, urmaş al primilor preoţi români din Micherechi, au participat, din Ungaria, pr. Teodor Marc, preot paroh la Catedrala „Sf. Nicolae” din Jula, care are şi legături de rudenie cu pr. Bordaşiu, şi primăriţa Margareta Tat şi viceprimarul Bertold Netea, din Micherechi.

Între strămoșii părintelui Nicolae Bordașiu se numără și primul preot al comunității ortodoxe românești din Micherechi, Părintele Ioan Bordașiu, consemnat documentar la anul 1773. Deși a ajuns să cunoască în mod direct comunitatea din Micherechi doar în jurul vârstei de 88 de ani, Părintele Nicolae Bordașiu a fost iubit de micherecheni, dar și de alți tineri intelectuali români din Ungaria și, la rândul său, i-a iubit mult pe oamenii din aceste părți și a participat, în mai multe rânduri la hramuri ale bisericii din Micherechi, unde a slujit și „strămoșul său”, dar și la alte evenimente culturale din viața comunității. Din dragostea Părintelui Bordașiu pentru micherecheni și prin cheltuielile sale, a fost realizată în parcul din fața bisericii din Micherechi, o Cruce impunătoare din marmură, intitulată sugestiv „Monumentul Strămoșilor”, care a fost sfințit și inaugurat la 11 septembrie 2016, de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Galaction, al Alexandriei și Teleormanului.

Memoria binecuvântată a acestui Părinte mărturisitor al Ortodoxiei și iubitor de Dumnezeu și de Neamul său, care a avut multe de pătimit în viața sa și a trecut cu seninătate peste toate acestea, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, în care și-a pus toată nădejdea sufletului său, a fost cinstită în Duminica a 25-a după Rusalii (11 noiembrie 2018) și în biserica românească din Micherechi.

Sursa: Foaia românească, Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Foto:

Foaia românească

Raluca Ene / Basilica.ro

Jurnalistul Tiberiu Boca s-a întâlnit în mai multe rânduri cu părintele Nicolae Bordaşiu, la Bucureşti, ori la Micherechi… ne povestește despre amintirile sale. Reporter: Iulia Kaupert 

Mesajul transmis tinerilor de părintele Nicolae Bordașiu în 2014 de Ziua limbii române la Micherechi

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Festivalul „La obârșii, la izvor”, ediția a XI-a, la Jula

Festivalul „La obârșii, la izvor”, ediția a XI-a, la Jula

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 27 octombrie 2018, 09:53 / actualizat: 27 octombrie 2018, 13:47

Festivalul de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești „La obârșii, la izvor”, ediția a XI-a, la Jula

Duminică, 14 octombrie, la Palatul „Vígadó”, din cadrul Centrului de Cultură „Erkel Ferenc” din Jula, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și în organizarea Sectorului Cultural al acestei Eparhii și a Părintelui Consilier Origen Sabău, a avut loc cea de-a XI-a ediție a Festivalului de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești, intitulat „La obârșii, la izvor”.

Organizat de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, în parteneriat cu Centre de Cultură și Consilii Județene din România, Festivalul devenit deja tradiție, dorește să prezinte anual cultura și tradițiile populare românești din câte un județ din România, pentru publicul românesc din Ungaria, format în special din credincioși provenind din Parohiile Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, dar și din oaspeți veniți din România. Astfel, au fost reprezentate județele: Bihor, Satu Mare, Bistriţa, Arad, Timiş, Sălaj în două rânduri, Cluj, Maramureș și Caraș-Severin, iar în Anul Centenar 2018, când aniversăm cu toții 100 de ani de la realizarea Marii Uniri a Poporului Român într-o singură Țară, Românească și Creștinească, oaspeții de seamă ai Festivalului de la Jula au fost artiștii și oficialitățile din Alba Iulia.

Festivalul a fost organizat cu sprijinul Fondului de Subvenții din cadrul Ministerului Resurselor Umane, de la Budapesta, al Centrului de Documentare și Informare al Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, al Autoguvernării de Naționalitate Română din Jula și Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din acest oraș, dar și al instituțiilor din România și Județul Alba, ca de pildă al Consiliului Județean Alba, sau al Ministerului Educației și Ministerului Culturii și Identității Naționale, prin Inspectoratul Județean Școlar Alba.

Programul oferit în fața celor aproximativ 300 de spectatori (veniți din toate Parohiile Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, dar și din România, a unui grup de pelerini din părțile Lipovei, la fel ca și în anii trecuți, sau din alte locuri) a fost foarte bogat și complex. El a fost deschis de Preasfințitul Părinte Siluan, care a subliniat faptul că este vorba despre un Festival tradițional, care se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate Anului Omagial al „Unității de credință și Neam”, în Patriarhia Română și este una dintre activitățile cele mai importante adresate de Episcopia Română din Ungaria credincioșilor săi, în acest context. Ierarhul a adus, de asemenea, mulțumire oaspeților de seamă din Alba Iulia, oficialităților și tuturor participanților. În deschidere, au mai luat cuvântul Doamna Marcela Dărămuș, Inspectorul General Școlar al Județului Alba, care s-a referit la sprijinul Ministerului Educației și al Culturii și Identității Naționale din România pentru susținerea acestui program special adresat românilor din țară, dar din străinătate, în Anul Centenar, denumit „Copilăria unește România”, iar Domnul Dumitru Fulea, Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, a subliniat sprijinul oferit de instituția pe care o reprezintă pentru programele culturale de promovare a identității naționale românești, ce arată unitatea românilor dincolo de granițele care îi pot separa.

Între oficialitățile care au onorat cu prezența lor acest Festival, îi menționăm pe Domnul Marius Lazurca, Ambasadorul României la Budapesta, Domnul Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Jula, Domnul Daniel Banu, Consulul General al României la Seghedin, Domnul Consul Cristian Daniel, de la același Consulat, Domnul Dănuț Emil Hălălai, Prefectul Județului Alba, Domnul Dumitru Fulea, Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Domnul Gabriel Pleșa, Viceprimarul Municipiului Alba Iulia, Doamna Marcela Dărămuș, Inspectorul General Școlar al Județului Alba, Domnul Daniel Fonoage, Directorul Palatului Copiilor din Alba Iulia, Domnul Ioan Chiciudean, Directorul Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia, Domnul Mirel Vasile Hălălai, Primarul Teiușului, Domnul Nicolae Simina, Primarul Abrudului, Doamna Maria Gurzău Czeglédi, Directorul Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula, Părintele Marius Maghiar, Președintele Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU), Doamna Delia Covaci, Directorul Executiv și Redactorul Șef al Săptămânalului „Cronica” al AȚRU, ș.a.

Prezentarea programului a fost făcută de Domnul Director Daniel Fonoage și Doamna Profesoară și Preoteasă Laura Popa și a cuprins atât câteva jocuri și cântece specifice românilor din Ungaria, prezentate de echipa de păstrători ai tradițiilor de la Centrul de Documentare și Informare al AȚRU, cât și un foarte complex program de cântece și dansuri populare românești oferite de foarte mulți artiști și ansambluri din Alba Iulia: orchestra și grupul de dansatori și de soliste vocale, profesoare, ale Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia, orchestra, soliștii și dansatorii Ansamblului Profesionist „Augustin Bena”, al Consiliului Județean Alba, Ansamblul folcloric „Dor Teiușan” din Teiuș, dansatori ai Ansamblurilor Folclorice din Abrud, Câmpeni, sau Baia de Arieș, tineri călușari din Vințu de Jos, un grup de fete, de la școala de folk a Palatului Copiilor din Alba Iulia, precum și tânărul și extrem de talentatul Tudor Limbean, elev al Liceului German din Sebeș.

Cu toții, într-o îmbinare desăvârșită a vârstelor, profesionalismului, talentului, însuflețirii, dansului, cântecului și portului popular românesc, au oferit o mostră consistentă și autentică a valorilor culturale tradiționale românești, care au încântat sufletele tuturor participanților și au fost răsplătite de aceștia cu nenumărate ropote de aplauze.

La final, toți cei prezenți au fost invitați să continue atmosfera de cuget și simțire românească, la o felie de cozonac și un pahar de suc sau de vin.

Ca de fiecare dată, manifestarea culturală a fost precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii Arhierești în Catedrala Episcopală din Jula, de un sobor de preoți și diaconi, condus de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și format din Protosinghelul Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial, Părintele Origen Sabău, Consilierul Cultural al Episcopiei din Ungaria și Paroh la Apateu, Părintele Teodor Marc, Consilierul Economic și Parohul Catedralei, Părintele Mirel Mariș, de la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Sântimbru (județul Alba) și Arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Jula. Răspunsurile liturgice au fost date cu multă sensibilitate și profesionalism de un grup de profesoare de la Liceul de Artă „Regina Maria” din Alba Iulia, conduse de Doamna Profesoară și Preoteasă Laura Popa.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Siluan a făcut referință atât la Pilda Semănătorului, din Duminica a XXI-a după Rusalii, care reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, ce aduce roade în sufletele celor care îl primesc cu inimă deschisă și bună și cu credință, precum și la Praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva, sărbătorită pretutindeni, în data de 14 octombrie, care în acest an a coincis cu o zi de duminică. Sfânta Parascheva este un exemplu deplin de rodire sfântă a Cuvântului lui Dumnezeu, ce aduce cinstire peste veacuri, celor care îl iubesc pe Dumnezeu, iar întâlnirea de la Jula, în duh de rugăciune, a credincioșilor Catedralei, cu cei veniți de la alte Parohii din Ungaria, cu artiștii din Alba Iulia, îmbrăcați în costume populare și cu oficialitățile prezente, dar și cu credincioșii pelerini din Lipova, reprezintă o frumoasă sărbătoare a comuniunii frățești românești și un îndemn la a aduce și noi rod duhovnicesc, de mântuire, prin cuvântul Sfintei Evanghelii.

Oaspeții din România au participat, apoi, la o agapă comună, iar după amiază a urmat programul cultural din cadrul Festivalului.

Text și foto: Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Interlocutori: prof. Marcela Dărămuș, Inspectoratul Școlar Județean Alba și PS Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria

Reporter: Tiberiu Boca, redactor, MTVA – Emisiunile în limba română

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Procesiune de Ziua Copilului la Micherechi

Procesiune de Ziua Copilului la Micherechi

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 9 iunie 2018, 17:25

 La Micherechi a avut loc joi, 31 mai, a VII-a ediție a procesiunii de Ziua Copilului, care se organizează anual, începând din 2012. Evenimentul a fost organizat de Parohia ortodoxă locală, şcoala generală din sat şi Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria.

Procesiunea a încheiat de fapt o zi specială dedicată copiilor din această comună, dar și din împrejurimi, la care au luat parte circa 200 de elevi de şcoală generală, dar și de la grădinița din Micherechi. Manifestarea dedicată Zilei Copilului a fost organizată de Asociația „Miruna” a tinerilor ortodocși din Micherechi, cu sprijinul Primăriei și a cuprins jocuri și întreceri sportive, desene, ateliere de lucru, plimbări cu căruța și călărie, numere de dresaj, alte activități recreative, iar la prânz li s-a oferit tuturor copiilor și celor care au avut grijă de ei, hrană caldă, la ceaun. Toate acestea s-au desfășurat pe terenul de sport al comunei.

Spre deosebire de anii trecuți, procesiunea de Ziua Copilului nu a mai avut loc de la intrarea în sat și până la biserică, ci de la acest teren de sport și de joacă până la biserica ortodoxă română din localitate, fiind condusă de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, însoțit de pr. paroh Ioan Bun și de pr. protosinghel Visarion Tuderici, secretar eparhial și profesor de religie la şcoala generală din Micherechi, cel care a și avut ideea și inițiativa organizării acestei procesiuni de Ziua Copilului, acum 7 ani. La procesiunea din acest an copiii au venit în marș pe lângă bicicletele lor și au mai fost însoțiți de clericii menționați, dar și de alte oficialități, ca de pildă: doamna Margareta Tat, primarul Micherechiului, doamna Ana Ruja, directorul şcolii din Micherechi, doamna Ana Benye, directorul adjunct, doamna Tünde Ruja Nyári, directorul grădiniței, domnul consul Cristian Daniel de la Consulatul General al României la Seghedin, domnul Casian Bun, funcționar consular al Consulatului General al României la Jula ș.a.

După sosirea la biserică, PS Părinte Siluan le-a citit o rugăciune de binecuvântare și le-a mulţumit pentru procesiunea făcută, care îi pune în legătură cu Sfânta Biserică Strămoșească și cu Dumnezeu, dar și cu alți copii orfani, aflați în lipsuri și în suferințe, pentru care ei oferă cu dragoste, ca ofrandă, în fiecare an, această jertfă simbolică.

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Foto: Arhid. Emanuel Văduva

(Articol publicat în Foaia românească)