Ascultă Radio România Regional Live

Biroul European de Statistică

Care economii europene au crescut mai puţin în cel de-al doilea trimestru?

Publicat de Camelia Teodosiu, 12 septembrie 2018, 14:15

Economia UE şi a zonei euro a crescut cu 0,4% între aprilie şi iunie. Ţările care au înregistrat cea mai redusă creştere au fost Danemarca şi Grecia

Economia a crescut cu 0,4% atât în zona euro, cât și în UE în ansamblul său, în al doilea trimestru al anului, comparativ cu cel precedent, potrivit celei mai recente estimări publicate de Eurostat, biroul european de statistică. În comparație cu același trimestru din 2017, în ambele cazuri, PIB-ul a crescut cu 2,1%. Pe țări, Malta a avut cea mai dinamică economie, cu o creștere de 1,9%, urmată de Estonia și de România, ambele cu un avans de 1,4%. Dimpotrivă, creșterea a fost mai mică în Danemarca, Grecia, Franța și Italia, toate cu o creștere de 0,2%. Spania se află la mijloc, cu o creștere de 0,6% între aprilie și iunie, față de primul trimestru.

Creşterea intertrimestrială pe ţări –  Danemarca 0,2; Grecia 0,2; Franţa 0,2; Italia 0,2; Finlanda 0,3; Belgia 0,4; Regatul Unit 0,4; Germania 0,5; Austria 0,5; Portugalia 0,5; Spania 0,6.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

16,6% dintre cetăţenii UE trăiesc în locuinţe prea aglomerate

Publicat de Camelia Teodosiu, 23 iunie 2018, 09:14

16,6% dintre cetăţenii Uniunii Europene trăiesc în locuinţe prea aglomerate, luând în considerare criteriul numărului de camere raportat la numărul de membri de familie.

Potrivit datelor Biroului European de Statistică (Eurostat) aferente anului 2016, 16,6% dintre cetăţenii UE locuiesc în case în care numărul de camere este insuficient.

România se află în capul listei, cu un procent de 48,4%. Urmează Letonia cu 43,2%, Bulgaria cu 42,5%, Croaţia cu 41,1%, Polonia cu 40,4% şi Slovacia cu 37,9%.

Ciprul înregistrează cel mai scăzut procent, 2,4%. Urmează Malta cu 2,9%, Irlanda cu 3,2%, Belgia cu 3,7% şi Olanda cu 4%.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

România a înregistrat, în luna septembrie, cea mai mare creştere a comerţului cu amănuntul

Publicat de Camelia Teodosiu, 9 noiembrie 2017, 09:21

Vânzările cu amănuntul au crescut în septembrie cu 0,7% faţă de luna anterioară în zona euro şi cu 0,3% la nivelul Uniunii Europene.

Potrivit datelor furnizate de Biroul european de statistică, Eurostat, vânzările cu amănuntul în luna septembrie au crescut cu 0,7% faţă de luna august în zona euro, cu 19 membri. Faţă de luna septembrie a anului trecut, vânzările cu amănuntul au înregistrat o creştere de 3,7 procente.

Datele Eurostat indică faptul că la nivelul celor 28 de membri ai Uniunii Europene, creşterea în septembrie 2017 a fost de 0,3% faţă de august şi de 3,5 procente faţă de septembrie 2016.

Potrivit datelor oficiale, cea mai mare creştere, în bază lunară, din Uniunea Europeană, s-a înregistrat în Irlanda (1,4%) iar cea mai mare scădere a fost raportată în Regatul Unit (2,2%).

Analizând datele în baza anuală, cea mai mare creştere a comerţului cu amănuntul s-a înregistrat în România (14%). Singura ţară care şi-a diminuat vânzările cu amănuntul în perioada de referință a fost Luxemburg (25,3%).

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

România, codașă la exportul de ouă

România, codașă la exportul de ouă

Publicat de adinaiftime, 13 octombrie 2017, 21:20

Bulgaria și Lituania sunt peste noi la acest capitol. Potrivit datelor publicate de Biroul European de Statistică, Eurostat, Olanda este principalul furnizor de ouă pentru celelalte state membre UE. Țara lalelelor ar putea fi numită și țara ouălor, pentru că a realizat exporturi de 347 milioane de euro în 2016. Aceste cifre reprezintă circa 40% din valoarea totală a schimburilor intra-comunitare.
Pe de altă parte, cu o valoare a exporturilor de ouă de doar 6 milioane de euro spre celelalte state membre UE, România este la coada clasamentului. La acest capitol, al exportului de ouă, țara noastră se situează în urma unor state mai mici precum Cehia, Lituania, Bulgaria sau Letonia.
Reamintim că astăzi este „Ziua Mondială a Oului”. Ea se celebrează în cea de-a doua zi de vineri din luna octombrie a fiecărui an. Sărbătoarea a fost instituită în 1996, la o conferinţă a Comisiei Internaţionale a Ouălor, desfăşurată la Viena. Această zi este marcată diferit în diverse ţări din lume, în funcție de tradiție.