Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an universitar. Academia Tehnică Militară, Universitatea Națională de Apărare, academiile categoriilor de forțe și Institutul Medico-Militar pregătesc circa 3.800 de studenți și masteranzi. La Academia Tehnică a fost deschis noul Centru de excelență în sisteme integrate de armament și geniu, care va contribui la dezvoltarea programelor de cercetare fundamentală și aplicativă în diverse domenii militare. Ceremonii de deschidere a anului de învățământ au avut loc și în instituțiile de formare continuă non-universitară militară, în școlile de instruire de la Pitești, Boboc, Mangalia, Vlădeni, Sibiu și Chitila.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Armata Română participă cu 2.300 de militari la exercițiul multinațional Swift Response, organizat până pe 24 mai de Comandamentul Forțelor Terestre ale Statelor Unite ale Americii în Europa și Africa. Exercițiul cuprinde misiuni de desant aerian, într-un scenariu care presupune recuperarea unei baze militare ocupate prin intervenția prin paraşutare a unei forțe aliate. În cadrul antrenamentelor va avea loc una dintre cele mai mari operațiuni de desant aerian din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial, cu implicarea a aproximativ 2.000 de parașutiști din Franța, Germania, România, Spania, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos. În țara noastră, principalele secvențe ale exercițiului se vor desfășura în Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, Poligonul Bogata din județul Cluj și Centrul Național de Instruire pentru Luptă din Cincu. Se vor folosi și facilitățile Bazei 90 Transport Otopeni, Bazei Aeriene de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic Boboc și Aeroportul Banat din Caransebeș. Swift Response face parte dintr-o serie mai largă de exerciții parte a Defender 24, cel mai mare exercițiu din acest an al armatei americane în Europa, la care participă peste 40.000 de militari din 20 de țări aliate și partenere.
Cristian Dumitrașcu (realizator emisiune): Iată și o poveste despre piloții de vânătoare de ieri, mai exact de acum 20-30 de ani. Locotenent-comandor în retragere Gheorghe Ioniță a fost pilot militar, pilot pe MiG-21, MiG-23 și chiar pe elicopterele de luptă PUMA. Însă povestea domniei sale, oricât de des ar fi spusă, este bine venită, pentru că ne reamintește despre pasiune și despre vocația de militar. Sunt mulți cei care se visează la manșa unui supersonic și doar câțiva reușesc să-și îndeplinească acest vis. În interviul următor, realizat de Larisa Vasile de la „Jurnal Militar Timișoara”, ascultăm care sunt provocările acestei meserii. Vă mai spun doar că interviul integral poate fi ascultat de la ora 16:00, pe Antena Satelor, la „Feciori la oaste”, și, de săptămâna viitoare, poate fi găsit interviul pe pagina noastră de Facebook. Ascultăm interviul. Gheorghe Ioniță: Faptul că am făcut sport de performanță la Buzău, eu sunt buzoian, toată ziua vedeam avioanele, că acolo era școala la Boboc, care forma piloți, dar nu m-am gândit vreodată că o să ajung în cabina unui astfel de aparat de zbor. Și, făcând sport de performanță, am avut șansa să fim în divizia școlară cu echipa de la Liceul Militar. Dommule, când apăreau ei în sală cu vipușca aia roșie de general și zic: uite, mă, dar de ce nu aș putea să fiu și eu îmbrăcat așa frumos, să joc și volei? Eu eram cu voleiul. Și uite-așa mi s-a părut o școală de formare deosebită Liceul Militar și cu un grad ridicat de educație, de cultură, în sensul că profesori foarte buni, atașați pentru cei care doreau să acceseze acest serviciu, serviciul militar erau o pepinieră și o școală de formare extraordinară. Cu atâta drag îmi aduc aminte de anii ăștia de liceu, pentru că am făcut și sport de performanță, am făcut și carieră și ne-au format cum trebuie. Cel puțin eu, cu totul, cu volei, sunt întrebat de cumnatul meu, care era profesor la școala de la Mediaș, Școala de Maiștri și preda aparate speciale, și cumnatul ăsta mă întreabă în casa a XII-a: mă, dar tu ce armă te duci, că tu ești viitor ofițer de carieră. Eu, cu voleiul în cap: mă duc la Sibiu, că aveau o echipă în divizia B. Zice: mă, dar dacă tot eșți cu sportul ăsta, am înțeles, dar tu nu o să fii sportiv de carieră, tu o să faci o activitate pe linie militară. Alege și tu o armă, dacă vrei tu, du-te la artilerie, tu ești cu matematica, du-te la o armă specială, uite marina, aviația și spune… Domnule, și mă gândesc, mă, dar are dreptate cumnatul ăsta al meu, ia să încerc eu la aviaţie. Domnule, și șansa și bucuria e imensă. Am fost sănătos, am fost acceptat și am început o carieră deosebită. Arma aviației este o armă a unor eroi. Vă spun sincer, că nu exagerez spunând eroi, pentru că cu avionul se moare la fel și pe timp de pace și pe timp de război. Numai că pe timp de război folosim muniţie reală, pe timp de pace nu tragem real, dar totuși sunt aceleași misiuni, cu greutate, cu sacrificii, cu viață echilibrată. Nu există să-ți poți permite să-ți bați joc de o asemenea carieră, de o asemenea meserie. Acuma este Academia de Aviație la Brașov, atunci era la Boboc. Admiterea a fost pentru mine o satisfacție extraordinară, pentru că, când am văzut ce înseamnă aviație și când am înțeles ce înseamnă să devii pilot, pentru mine a fost un vis. Şi faptul că am început cu, cum se începe, întâi cu avionul clasic, pe urmă a fost pentru prima dată folosit în anul I de școala militară avionul Zlin, Zlin 526-F, este un avion de înaltă acrobație, nu pentru începători care vin și văd prima dată avionul și pun mâna pe manșa aia zici că e un făcăleț. Deci, până la urmă ne-au format bine, pentru că era un avion cu mișcări mici, foarte fâșneț, foarte manevrabil, am învățat să zburăm. Și cine a trecut de acest Zlin, s-a demonstrat, a făcut carieră, avion care te formează. După aia, am zburat în anul II, L-29, un avion cehoslovac foarte bun de formare ca pilot de luptă. Ne-am făcut programul în totalitate. Am zburat atunci în anul doi de școala militară pe Ianca, se repara pista de la Buzău, și acolo am luat prima dată contact cu MiG-21. Într-o noapte cei de la Kogălniceanu, care aveau MIG-21, i-a prins o furtună și au aterizat pe drumul de rezervă Ianca. Şi când ne-am trezit cu supersonicele alea, noi care eram înnebuniți după MiG-21, domnule, nu mai știam cum să ajungem să zburăm MiG-21. În ’76 am terminat școala militară și în ’77 am pus prima dată piciorul într-un supersonic la Bacău. Era centrul de formare a piloților pe supersonice, un centru cu niște piloți deosebiți, niște instructori extraordinari, care ne-au învățat ce înseamnă un interceptor. Ne-am format pe MiG-21, un an de zile a fost trecerea acolo pe supersonice și după care am fost repartizați în unitățile de luptă. Noi, opt colegi am fost repartizați pe Borcea. Am fost fericiți, că acolo știam că e centrul de formare a elitei aviației românești. Așa a fost și așa va rămâne. Larisa Vasile (realizator rubrică): Ce s-a întâmplat după cei cinci ani la Borcea, ați venit pe Timișoara? Gheorghe Ioniță: Da, deci am fost selectat pentru escadrila, atunci pe vremea lui Ceaușescu, în ’81 am fost mutat aici. Ceaușescu a luat decizia să aibă două escadrile superdotate, care una era pe Timișoara, una pe Kogălniceanu. Am fost surprins că am fost selectat și chiar și întrebat: unde vrei, la Kogălniceanu? Poți să alegi, acum uite sunt două escadrile noi. Domnul comandant, vă spun sincer, mi se pare Timișoara dincolo de granița ţării. Mă duc la Timișoara, să cunosc și eu. Băi, copile, dar ai pe cineva acolo? Că acolo e altă lume. Nu, nu, nu, nu, n-am pe nimeni, dar mă descurc. Larisa Vasile (realizator rubrică): Cred că e cea mai mare parte din cariera dumneavoastră în Timişoara? Gheorghe Ioniță: Da. 10 ani am zburat numai cu MiG-23, până în ’91, când am fost mutat pe elicoptere, tot de luptă, Puma. IAR-330 H. Şi să zbori MiG-23 la Timișoara, domnule nu ştiu cum, eram şi tânăr, domnule, nu știu cum, dar așa îmi creștea inima. Făceam parte din elita bănățeană. Colegii de aici, zburători de elită, au reprezentat ţara pe tratat. Cu regimentul de la Giarmata am reprezentat de două ori în grupele de tragere. Am fost avansat la excepțional aici în Timișoara. Larisa Vasile (realizator rubrică): Acum înțeleg și înțelegem cu toții de unde toată energia pe care ne-ați transmis-o astăzi. Vă mulțumesc foarte mult. Gheorghe Ioniță: Eu vă mulțumesc pentru invitație și vă mulțumesc de două ori pentru că m-ați întors în timp. M-am simțit foarte bine, pentru că toate au fost trăite, și mă bucur tare mult pentru că viața bate filmul.
Start în noul an şcolar în unităţile de învăţământ preuniversitar militar
Publicat de Gabriel Stan,
12 septembrie 2022, 15:47
Adrian Gîtman (realizator rubrică): S-a dat startul în noul an şcolar în unităţile de învăţământ preuniversitar militar. Aproximativ 2.600 de elevi au început cursurile în cele cinci colegii naţionale militare, de la Alba Iulia, Breaza, Constanţa, Craiova şi Câmpulung Moldovenesc. În clasele a IX-a învaţă circa 800 de liceeni militari.
În şcolile de maiştri militari şi subofiţeri ale Ministerului Apărării Naţionale de la Piteşti, Boboc, Constanţa, Sibiu şi Chitila sunt înscrişi 1.300 de elevi, dintre care 800 în primul an de studii.
În instituţiile militare de învăţământ au avut loc, luni, ceremonii militare la care au fost prezenţi reprezentanţi ai conducerii armatei.
Generealul Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Apărării:Deschidem anul de învăţământ în colegiile naționale militare și am ținut să fiu alături de elevi. Am ales Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”, pentru că aici finalizăm o investiție importantă.
În cazarma colegiului, aproape totul este nou: de la pavilionul de cazare la pavilionul pentru săli de clasă, sala de sport, sala de mese. Este o investiție care s-a derulat pe parcursul ultimilor trei ani, o perioadă în care elevii au învățat în două cazărmi separate și sunt bucuros că de anul ăsta pot să înceapă pregătirea în aceeași cazarmă.
Apreciem ceea ce s-a făcut aici. În același timp, avem mare încredere că toţi elevii de colegii militare care încep anul școlar sunt hotărâţi, sunt pregătiți, ştiu ce au de făcut. Cadrele didactice îi așteaptă şi le doresc mult succes în noul an şcolar.
Sonia Raicu (realizator rubrică): Instituțiile militare de învățământ superior și școlile de maiștri militari și subofițeri ale categoriilor de forțe din București, Brașov, Constanța, Sibiu, Târgu Mureș, Pitești și Boboc au organizat, joi și vineri, festivității de înaintare în primul grad de ofițer maistru militar sau subofițer și de absolvire a promoției 2022.
Promoția de anul acesta poartă denumirea simbolică de „Încoronarea de la Alba Iulia 100” și numără aproape 2.000 de absolvenți, dintre care aproximativ 900 sunt ofițeri, iar ceilalți maiștri militari și subofițeri.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Forțele Aeriene Române au fost gazdele exercițiului Cer albastru, desfășurat de Forțele Aeriene Israeliene în țara noastră. Antrenamentele piloților din Israel au urmărit optimizarea misiunilor de transport aerian ziua și noaptea, la altitudini cuprinse între 500 și 3.000 de metri.
6 aeronave militare de tip Hercules C-130 au fost dislocate pe timpul exercițiului în baza aeriană de instruire și formare a personalului aeronautic de la Boboc, în județul Buzău.
Militarii israelieni au efectuat timp de două săptămâni zboruri la joasă înălțime, în zone cu relief muntos din România și au simulat aterizări în diverse scenarii. Am aflat de la comandorul Bogdan Pușcă, locțiitorul comandantului bazei aeriene de la Boboc.
Bogdan Pușcă:Suntem deja în a doua săptămână a exercițiului Bluesky 2022. Ziua debutează cu pregătirea tehnicii, cu pregătirea personalului pentru zbor. În principiu au două valuri de zbor pe zi, în jur de trei ore, trei ore și jumătate fiecare val.
Aceste zboruri constau în pregătirea pentru executarea zborului tactic, zborului la înălțimi mici și foarte mici.
Orice zbor este complicat, dar în momentul în care te antrenezi pentru niște condiții reale, în momentul când testezi capacitatea de luptă și îți verifici deprinderile şi aprofundezi tehnicile, tacticile și procedurile de întrebuințare în luptă ale aeronavelor în mod evident că este și mai complicat.
Începerea anului universitar în instituțiile militare de învățământ
Publicat de prosavioleta,
13 octombrie 2021, 00:20
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Luni, 4 octombrie, au avut loc festivitățile de deschidere a anului universitar în instituțiile de învățământ superior ale Ministerului Apărării Naționale. Peste 4.800 de studenți, dintre care 1.190 în anul I, sunt înscriși la programele de studii ale Universității Naționale de Apărare, Academiei Tehnice Militare și ale Institutului Medico-Militar, toate din București, și ale academiilor categoriilor de forțe ale Armatei din Sibiu, Brașov și Constanța. Şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a fost prezent la ceremonia desfășurată la Academia Tehnică Militară. General locotenent Daniel Petrescu, Șeful statului Major al Apărării: Avem nevoie de oameni dedicați Armatei și valorilor pe care Armata le reprezintă, valorilor în care credem: datorie, onoare și țară. Adrian Gîtman (realizator rubrică): Tot în această săptămână, marți, a început și anul de instruire în școlile de instruire interarme ale Forțelor Terestre, Aeriene și Navale din Pitești, Boboc şi Mangalia, în Şcoala de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale din Vlădeni, în Şcoala de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică din Sibiu şi în Şcoala de Instruire pentru Logistică din Chitila.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.