Viața ca o bomboană!
Publicat de Dan Boanţă, 5 martie 2019, 12:46 / actualizat: 6 martie 2019, 10:02
“Dacă luați una, este pentru dumneavoastră, dacă luați trei, vă rog să dăruiți și altor două persoane”
El este Bogdan. Împarte bomboane și zămbete oricui dorește să le primească. In fiecare dimineață se asează răbdător la intrarea în stația de metrou și nu cere nimic. Doar dăruiește… bunătate. Din păcate, puțini sunt cei care-l bagă în seamă. M-am oprit pentru o clipă și l-am întrebat de ce face asta. De ce face acest gest, dăruind o bomboană celor care intră la metrou. Mi-a răspuns simplu, uman, poate dureros de uman…”pentru că altfel murim câte puțin în fiecare zi”.
“Dacă o persoană pleacă de lângă mine zâmbind, pentru mine ziua este mai bună, mi-am atins scopul, am făcut pe cineva fericit. I-am îndulcit ziua”, mi-a spus Bogdan.
L-am întrebat cu ce se ocupă. E pensionar, nu a vrut să intre în detalii. Mi-a spus doar că are o familie, iar pentru el iubirea pentru semeni este exact aceiași ca pentru familia lui. Viața l-a învățat să iubescă oamenii, dorind să împartă cu aceștia bucuria și bunătatea care ar trebui să ne definească pe toți.
Recunosc că am insistat puțin pentru a obține fotografia cu el. Bogdan nu-și dorește publicitate și m-a rugat să nu scriu nimic elogios la adresa lui. De ce?
“Pentru că ce fac eu este normalitate, nu senzațional”.
Am plecat de lăngă acest minunat om cu gândul la cei care au trecut pe lângă noi, nepăsători, mult prea grăbiți, cu ochii în pământ sau în telefon. Dar și la cei pe care astăzi, el, a reușit să-i „îndulcească”. La cei pe chipul cărora a apărut un zâmbet.
Din păcate, un lucru este cert!
E regretabil atunci când, cineva, ne opreste pe strada să ne ceară ceva, să ne întrebe ceva, și noi nu ne mai oprim, deoarece “ne grabim”. Punem capul în pamant și mergem fără să ne pese de ce este in jurul nostru. Oare nu ne mintim singuri? Nu cumva suntem mai slabi ca niciodată conform clișeului “lup singuratic”.
Ce vom face cand ne vom trezi și ne vom vedea goliciunea interioară?
