La Târgu-Jiu, de două ori Mălăele
Publicat de adinaiftime, 25 octombrie 2017, 21:36
Cel mai nou spectacol cu actorul Horațiu Mălăele, intitulat „Ediție Specială”, va fi jucat și la Târgu-Jiu, orașul de baștină al artistului. Piesa va fi pusă în scenă duminică, 26 noiembrie, la Cinematograful Sergiu Nicolaescu, începând cu ora 17:00.
Horațiu Mălăele va fi secondat pe scenă de fiul său, Bogdan Mălăele, și de muzicianul Radu Captari. Spectacolul are o dinamică deosebită, Mălăele tatăl și fiul având momente spumoase de dialog actoricesc, sau monologuri ce vor face publicul spectator să treacă prin stări afective intense, pornind de la vibrația emoțională și culminând, în mod evident, cu râsul în hohote, ne asigură organizatorii.
Spectacolul „Ediție Specială” se bazează pe texte actuale sau mesaje puternice, pigmentate cu momente umoristice rafinate, culese din cele mai bune reprezentații ale actorului, dar și cu melodii speciale interpretate de îndrăgitul artist Radu Captari.