Cătălin Tomescu: Arsenalul nuclear a fost creat ca să asigure o balanță strategică între marile puteri la vremea respectivă. Este suficient de mare să distrugem planeta de vreo două ori și atunci cât de tâmpit să fii, lider politic sau conducător de țară cu capabilități nucleare, să îți dorești așa ceva?
Publicat de Gabriel Stan, 10 octombrie 2022, 15:29
În ediția de astăzi avem un interviu cu generalul-locotenent în rezervă Cătălin Tomescu, fost comandant al Comandamentului Multinațional de Sud-Est al NATO de la Sibiu și a avut ca temă de discuție pericolul unui posibil atac nuclear al Rusiei.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Domnule general, bun venit la „Jurnal militar” din nou.
Cătălin Tomescu: Bine v-am găsit. Mulțumesc de invitație.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Nu ne-am mai auzit de câteva luni, undeva prin iulie, pe la jumătate, am mai vorbit. Era războiul în toi în Ucraina. Acum lucrurile au mai avansat. Iată, ucrainienii au avansat foarte mult, au spart frontul acolo, însă ne lovim acum de un alt pericol, de pericolul nuclear.
Cătălin Tomescu: Să le amintim ascultătorilor că folosirea armelor nucleare nu e în primul rând o decizie militară, e o decizie politică, pentru că deja schimbă, face trecerea de la războiul convențional, care e una și se desfășoară cu anumite reguli, la atac nuclear.
Arma nucleară a fost folosită o singură dată, dar atunci a fost ca o surpriză, la sfârșitul celui al Doilea Război Mondial, de către americani cu japonezii, care japonezii nu voiau să capituleze. Germania fusese înfrântă și așa mai departe şi ei nu voiau, datorită mentalității și onoarei și spiritul de samurai și așa mai departe. Și atunci ei au scos arma.
Bine, toată lumea, Stalin, britanicii, toate forțele beligerante bănuiau că americanii au făcut o armă super puternică, dar nu o văzuseră. Atunci s-a ccu dat prima, a doua. Ulterior, împăratul a hotărât să capituleze.
A fost probabil prima dată când împăratul s-a adresat națiunii japoneze la radio și a spus, trebuie să capitulăm. Acum, Putin, în varianta a treia, ar putea să dea ordinul de întrebuințare, dar e o decizie politică majoră, schimbă datele problemei. Nu mi-aș dori sub nici o formă acest lucru.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Despre această anexare, sigur că este cinică, este ilegală din punctul tuturor de vedere, din punctul de vedere al alianței, să spunem, și al lumii civilizate, nu este cumva prima anexare din istorie care se face nu în urma unui succes militar? El a anexat aceste republici fără măcar să le fi cucerit.
Cătălin Tomescu: Păi Crimea n-a fost un exemplu? Nu aş zice primul. Păi găndiţi-vă la Crimeea, Crimeea, în 2014, a fost anexată în două săptămâni. Şi acolo nici n-a fost război oficial, au fost întrebuințate mecanismele războiului hibrid.
Bine, s-au purtat și acțiuni militare, dar numai că s-au suportat acțiuni militare de militari care nu aveau pe uniformă steagul Federației, care nu erau recunoscuți, care Moscova spunea cine, noi? Noi noi ne-am atacat cu nimeni.
Cred că ăsta a fost un exemplu clar de anexarea unui teritoriu printr-un referendum. Ele acum, nimeni nu stă… ştiți, mulți comentator spun, domnule, că au fost măsluite și așa mai departe. Păi acum dacă aplica regula lui Stalin, ştiţi, era o vorbă că nu contează…
Cristian Dumitrașcu (realizator): Cine numără…
Cătălin Tomescu: Sigur, nu contează cine şi ce votează, contează cine le numără. Asta contează mai puțin. Ceea ce important este că el le-a declarat ale lui. În mentalitatea lor și în conștiința lidershipului de la Kremlin şi chiar a poporului rus, partea care îl susține pe Putin spune, nu, astea-s ale noastre acum. Şi spunea cineva, dar n-o să-l recunoască nimeni.
Păi dar ce, pe Crimeea sunt vreo zece țări care au recunoscut Crimeea, sateliții Moscovei, și în rest n-a recunoscut-o nimeni. Şi ce folos? Păi nu e tot a lor? E e greu să le-o iei. Ştiți, odată declarat, înseamnă, trebuie cineva să se ducă să se bată cu Federația Rusă ca să le ia înapoi, dacă nu poţi să le iei prin ,negocieri care, clar, ei nu le vor da. Corect.
Cine poate să facă treaba asta? Vă spun, e un singur stat, dar nu vrem să nominalizăm, că nu ăsta e subiectul discuției. Dar, rest, nimeni n-are puterea asta, chiar așa cum e ea slăbită și așa. De ce?
Pentru că arsenalul nuclear e încă acolo. Arsenalul nuclear, inițial, să fac o paranteză, el nici măcar nu a fost creat ca să fie întrebuințat. Arsenalul a fost creat ca să asigure o balanță strategică între marile puteri la vremea respectivă.
Bine, de atunci a mai evoluat, mai sunt țări cum e Coreea de Nord și altele, mă rog, care acum dețin arme nucleare. Dar inițial ăsta a fost conceptul, nu ca să-l întrebuințezi, pentru că nici n-ai cum să-ți faci o doctrină de întrebuințare datorită faptului că la capabilitatea de distrugere a arsenalului nuclear existent pe planetă, este suficient de mare să distrugem planeta de vreo două ori și atunci cât de tâmpit să fii, lider politic sau conducător de țară cu capabilități nucleare, să îți dorești așa ceva?
Și aici, în cazul nostru, am văzut acum, se vehiculează, domnule, că dacă dă cu bomba? Sau, nu pot să știu eu dacă dă cu bomba, vă dați seama că nu mă întreabă pe mine, bă, ești de acord sau nu ești de acord?
Dar ce pot să spun e asta, pentru ascultătorii dumneavoastră: din punct de vedere al artei militare, strategiei militare, nu se justifică. Este total aiurea, împotrivă, să fac un test în Marea Neagră. Păi, ce să faci cu el, mă, ce să demonstrezi? Surpriza a fost o singură dată, la Hiroshima. Atât. Toată lumea știe.
Spuneam eu undeva, ei, știi cum e, ai avea o mașină din aia Maybach sau un bogătan din ăsta, să-ți faci poze cu ea, să le pui pe Facebook. Băi, băiețaș, ai înnebunit? Toată lumea știe că o ai, lasă-ne-n pace cu pozele. Cam așa e. Să faci un test ca să demonstrezi ce? Păi cui să demonstrezi și ce? Toată lumea știe.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Toată lumea știe cât de mare e, sigur.
Cristian Tomescu: Toată lumea… Să nu uităm că primele filme cu efectele armei nucleare au fost făcute de ruși. Eu am intrat în școala militară de tancuri în 1982, la orele de instrucție NBC, cum era, mă refer aici la armele de distrugere în masă – chimice, bacteriologice sau radiologice – și la instrucția arme nucleare, ne uitam la filme, lectorii care ne predau la vremea respectivă ne predau pe filme făcute de sovietici, cu efectele lor, ca să ne arate ce poate să facă sarin și așa mai departe, cum erau la armele chimice sau o armă nucleară de nu știu câte kilotone, nu mai îmi amintesc. Deci toată lumea știe.
Ce să demonstrezi cu ea? Să o folosești pe teritoriul Ucrainei? Păi să vă spun ceva, odată dată chiar aia tactică – există tactice și strategice -, chiar cea tactică, deci nu mai poți folosi teritoriul ăla pentru ani. Trupele de tancuri sunt singurele care pot să treacă datorită blindajului și a mijloacelor de protecție să treacă prin zonă contaminată, dar nu să ducă lupte și să stea permanent.
Stai numai în cutia aia, ai trecut, ai traversat și după aia te duci să-ți atingi obiectivul, misiunea, mă rog, oricare ar fi ea. În rest, nimeni nu poate să facă… Ce să faci cu ea? Ţi-ai anexat un teritoriu, păi tu dai cu bomba acum, ca să ce? Plus că produci victime colaterale uriașe, unde poți să-i omori și pe ai tăi, adică proruși.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Mi se pare că nu-l prea interesează asta, după cum am văzut așa…
Cristian Tomescu: Păi, pe ei nu i-a interesat niciodată… Știți, una din diferențele majore între concepția de ducere a acțiunilor de lupte a URSS-ului, a sovieticilor, cum era, și a NATO constă în – la NATO când ai de un punct tare al inamicului, îl fixezi și manevrezi, îl încercuiești. continui misiunea și îl lași, ca la asediile din epoca medievală, și o turezi continuu și-l lași acolo, îl bombardezi, îl ții cu capul în jos, nu-l lași să iasă din încercuire până să predă și te duci la misiunea finală. La sovietici nu-i așa.
Ei, doctrinar, forțele lui se concentrează să distrugă forțele principale ale inamicului. De ce? Ei spun așa, dacă i-ai distrus centrul de greutate și principale forțe de manevră și de lovire ale inamicului, practic i-ai distrus toată puterea și atunci scade voința de a lupta, se duce moralul și așa mai departe.
Problema e că tu îți obții obiectivul cu zeci mii de morți sau cu un număr semnificativ de pierderi umane, ceea ce la NATO nu era voie din punct de vedere politic și în orice societate democratică nu se vrea, adică se vrea obținerea succesului, dar fără pierderi, pe când la ei așa ceva nu s-a numărat niciodată. Colaterale într-o acțiune militară la ei n-au contat, la NATO e punct.
Deci, în procesul de lovire, „targeting” în engleză, lovire pe românește, când se identifică țintele principale și se stabilește cu ce vector de lovire, că-i aviație, că e tun, că e tanc, că e rachetă și așa mai departe, când se stabilesc aceste elemente în procesul de lovire a forţelor inamice, se calculează gradul de pericol de a avea sau efectele în victime colaterale, ce înseamnă civili, clădiri, obiective.
Unele sunt și interzise. Vă aduceți aminte, în Irak, când a fost lovit… a început războiul, s-a stabilit de la început: nu se lovesc moschei. De ce? Ca să nu afecteze sentimentul de apartenenţă religioasă al populației irakiene.
Deci, revenind la NATO, există punct distinct în procesul de aprobare al țintelor și dacă numărul victimelor colaterale depășește numărul aprobat la nivelul organizației, la vârf, la Cartierul General de la Mons, la SHAPE, nu-l mai lovește, pentru că aprobarea să face de față cu un political adviser și un legal adviser, cu un jurist şi juristul nu-ți va semna niciodată hârtia dacă ieși din schema asta matematică. Bine, rău, asta e. Deci așa se explică treaba.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Invitat la „Subiectul săptămânii” a fost generalul în rezervă Cătălin Tomescu. Domnule general, vă mulțumim și vă mai aștep la radio.
Cătălin Tomescu: Şi eu vă mulțumesc. Salut toți ascultătorii! Sănătate și pace!
