Ascultă Radio România Regional Live

Brașov Running Festival

Brașov Running Festival, în premieră în orașul de sub Tâmpa!

Brașov Running Festival, în premieră în orașul de sub Tâmpa!
Foto: Sursa foto: Brașov Running Festival/facebook

Publicat de Andra Radu, 20 septembrie 2021, 17:16

Brașov Running Festival este evenimentul din 26 septembrie care își propune să așeze Brașovul pe harta europeană a marilor competiții de alergare.

Competiția este doar episodul pilot al unui festival sportiv mai amplu, prin care orașul nostru vrea să atragă un număr cât mai mare de sportivi la o competiție de anvergură, au precizat organizatorii.

„Ne propunem să organizăm la Brașov una dintre cele mai rapide curse de 10km din Europa. E un plan îndrăzneț, dar realist, având în vedere echipa din spatele proiectului și potențialul pe care îl are traseul pe care l-am identificat”, spune Florin Florea, unul dintre inițiatorii proiectului, fost președinte al Federației Române de Atletism.

„Ne pregătim pentru organizarea din 2022, la Brașov, a unui festival atletic de talie internațională. Pe lângă cursele de alergare ce vor alinia la start staruri internaționale ale atletismului, vom avea conferințe, simpozioane, activități educaționale și de caritate. Avem un traseu excelent, cartierul Coresi pare că a fost proiectat special pentru așa ceva. Avem aici o infrastructură ideală pentru o asemenea competiție, fără să bulversăm prea mult traficul din oraș.

Facem acum un concurs-test, iar din 2022 extindem lucrurile la o scară mult mai mare. Ține de noi să adunăm la aceeași masă comunitatea locală, municipalitatea, sponsorii din mediul privat și oamenii de sport, pentru succesul acestui proiect”, a declarat Florin Florea, reprezentantul Clubului Sportiv Colțea, unul dintre organizatorii Brașov Running Festival.

Prezent la conferință, viceprimarul Rusu Sebastian Mihai a confirmat deschiderea și suportul municipalității pentru astfel de evenimente: ”Mă bucur să fiu alături de un nou eveniment sportiv important care este organizat în Brașov! Avem deja un maraton cu tradiție – este vorba de Brașov Maraton, o cursă de 5 kilometri, Crosul 15 Noiembrie, care celebrează în fiecare an revolta anticomunistă de la 15 noiembrie 1987 și de acum înainte, avem un festival al alergării.

Nu este întâmplător faptul că alergarea este iubită la Brașov. Să nu uităm că aici, la Brașov, a fost organizat primul maraton național din România, la 24 octombrie 1926, concurs care a fost câștigat de căpitanul Vintilă Cristescu, fondatorul clubului Colțea Brașov. Municipalitatea susține astfel de evenimente prin care se promovează Brașovul, valorile sportului, ale competiției, educația și nutriția sănătoasă, precum și responsabilitatea socială. Mult succes, participanților, organizatorilor, sponsorilor, partenerilor, voluntarilor și tuturor celor implicați în bunul mers al acestui eveniment!”

Copiii, dar și adulții amatori ce doresc să participe la cursele din 26 septembrie, se pot înscrie online pe site-ul brasovrun.ro, acolo unde găsesc detalii despre regulament, program, premii sau traseu.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc