Tăierile de arbori din rezervaţiile Parcului Naţional „Semenic-Cheile Caraşului”, continuă. Cu avizul Administraiei parcului!
Publicat de Mihaela Costache, 27 martie 2017, 12:00
Administraţia Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului emite într-o veselie avize pentru tăieri de arbori în rezervaţiile parcului!
În comunicatul de presă distribuit în 21.11.2016 GEC Nera afirma că de 2 ani monitorizează tăierile de arbori care au loc şi în momentul de faţă în rezervaţia naturală Comarnic din interiorul Parcului Semenic – Cheile Caraşului, mai concret în unitatile amenajistice (UA) – 26 si 27 din unitatea de producţie (UP) – X Comarnic. Deşi Legea 544/2001 obligă toate autorităţile cu responsabilităţi directe în domeniu să răspundâ unor asemenea notificări, singura autoritate publică din jud. Caraş – Severin (dealtfel fără atribuţii exprese în respectarea Legii ariilor naturale protejate ) care se simte obligată să comunice cu societatea civilă pe astfel de cazuri a fost şi de data aceasta Inspectoratul Judeţean de Poliţie.
În răspunsul instituţiei trimis către GEC Nera se menţionează că din verificări rezultă că „ pentru exploatarea forestieră în cele 2 partizi a fost solicitat şi s-a obţinut avizul Administraţiei Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului cu nr. 1074/17.2016” , adică s-a obţinut aviz de la „lupul pus paznic la oi” spunem noi deoarece în legislaţia originală românească administraţia parcului, ca structură RNP Romsilva, a dat aviz ca să se taie arbori altei structuri RNP Romsilva adică Direcţiei Silvice Reşiţa. Motivul invocat şi acum dar şi în trecut de autorităţi pentru tăieri în Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului este acela că Parcul nu are un plan management aprobat iar amenajamentul silvic nu poate să interzică tăieri acolo unde planul de management nu prevede acest lucru.
Menţionăm că în conformitate cu Legea ariilor naturale protejate este interzisă tăierea de arbori în rezervaţiile naturale din interiorul Parcului chiar dacă, cu complicitatea Ministerului Mediului a RNP Romsilva şi a grupurilor cu interese în distrugerea patrimoniului natural valoros, pentru Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului, înfiinţat în urmă cu 12 ani, nu s-a reuşit până acum impunerea unui plan de management aşa cum prevede această lege şi directivele Aquis-ului Comunitar.
În tot acest timp de 12 ani, ca şi în cazul altor parcuri naţionale, Administraţiei Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului a fost transformată de către RNP Romsilva din apărător al patrimoniului natural al Parcului în instituţie care cauţionează distrugerea acestui patrimoniu