Exercițiul Mărășești 24
Publicat de gabrielasaksa, 25 iunie 2024, 11:29
Sorina Vrînceanu (realizator rubrică): Brigada 9 Mecanizată din Constanța a încheiat Exercițiul ‘Mărășești 24’, desfășurat în Centrul Secundar de Instruire prin Luptă Babadag. La exercițiu au participat și parteneri din Republica Moldova, precum și structuri din Jandarmeria Română, Forțele pentru Operații Speciale, Baza 57 Aeriană, regimentul de infanterie marină și spitalul militar. Detalii avem de la generalul de brigadă Adrian Costaru, locțiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie, în compunerea căreia funcționează Brigada 9 Mecanizată.
Adrian Costaru: Exercițiul este un pic mai complex, tocmai datorită caracterului bilateral, interinstituțional și întrunit. Practic, are toate componentele pe care le puteam aduce acestui exercițiu. Exersăm tehnicile, tacticile și procedurile noastre pe care le-am exersat în anii anteriori, dar prezența militarilor de la unitățile de jandarmi, de la forțele pentru operații speciale, de la regimentul de infanterie marină, schimbul ăsta de experiență cu ei, noi îi spunem ‘un exerciţiu de tip cross-training”, ne ajută foarte mult și ei învață de la noi și noi învățăm de la ei. În cadrul Exercițiului ‘Măreșești 24’ a fost evaluată și subunitatea românească pusă la dispoziția Brigăzii Multinaționale din Sud-Estul Europei, SEEBRIG