O patiserie din Brașov angajează refugiați ucraineni!
Publicat de Andra Radu, 9 martie 2022, 17:35
O patiserie din Brașov, de la poalele Tâmpei, angajează refugiați ucraineni. Firma a anunțat că vrea să angajeze, dintre refugiați, persoane calificate în meseriile de patiser și brutar.
„Încă nu avem înregistrați ucraineni în evidența agenției Brașov. În schimb avem o societate care dorește să angajeze persoane din Ucraina în diverse meserii; firma este de patiserie, panificație. Aceasta este deocamdată singura solicitare oficială, de acest tip în jud. Brașov. În alte județe din centrul țării nu s-au înregistrat cazuri similare, până acum.
Reprezentanții AJOFM apreciază că e devreme pentru a exista astfel de solicitări, atât din partea firmelor ce pot angaja refugiați cât și din partea ucrainenilor care au solicitat viză de ședere în România și vor să-și găsească un job.”, a declarat Cristina Trifan, purtătorul de cuvânt al AJOFM Brașov.