Socialiştii bulgari nu vor adoptarea monedei euro
Publicat de Camelia Teodosiu, 27 iulie 2018, 12:23
Liderul Partidului Socialist Bulgar (BSP), Cornelia Ninova, a propus ca partidul să discute revizuirea deciziei Congresului BSP cu privire la intrarea Bulgariei în zona euro şi adoptarea monedei euro. Ea a făcut acest anunţ la prezentarea proiectului ‘Viziune pentru Bulgaria”, la Palatul Naţional al Culturii de la Sofia. Propun să deschidem această discuţie, în pofida deciziei Congresului, iar dacă ajungem la o decizie mai raţională, mai benefică şi mai importantă pentru popor şi interesul naţional, nimic nu ne împiedică să o revizuim”, a spus Ninova. „Îl rog pe Serghei Stanişev să nu se supere, pentru că acesta a fost raportul său la Congres; noi împărtăşim toate acestea, dar e bine să ne gândim”, i s-a adresat Ninova liderului Partidului Socialiştilor Europene, Serghei Stanişev. Conform spuselor sale, viaţa şi condiţiile s-au schimbat şi BSP trebuie să aibă în vedere aceste schimbări. „Haideţi să avem discuţia despre Bulgaria, despre economia bulgară, despre preţuri, despre nivelul de trai. Să nu ne grăbim. Să amânăm acum discuţia zilnică despre euro, despre primirea în zona euro. Urmează să avem discuţii foarte compromiţătoare”, a spus Ninova. Ea a declarat că există şi experţi străini care au avertizat Bulgaria să nu intre în zona euro.
În ceea ce priveşte proiectul „Viziune pentru Bulgaria”, Ninova a declarat că această propunere este sfârşitul fugii statului de atribuţiile sale, revenirea la sectoarele strategice – cum ar fi productivitatea, agricultura, energia, sănătatea, învăţământul, sistemele sociale, ştiinţa şi cultura, schimbarea regulilor convenite între clasa politică şi interesele economice pentru furt. „Sănătatea bulgarilor e pe primul loc în faţă interesului privat. Ştiinţa face Bulgaria să meargă înainte.Toate acestea cu un singur scop – o viaţă mai bună pentru bulgari şi rezolvarea problemelor legate de catastrofa demografică, o politică externă care să aibă în vedere interesul naţional al Bulgariei”, a menţionat Ninova.