Sondajul s-a desfăşurat în 83 de oraşe europene din toate statele membre ale UE, dar şi în oraşe din Islanda, Norvegia, Elveţia şi Turcia.
Cercetarea se axează exclusiv pe calitatea vieţii, arătând cât de satisfăcuţi sunt oamenii în legătură cu diverse aspecte ale vieţii urbane, precum oportunităţile de ocupare a forţei de muncă, prezenţa străinilor, transportul public şi poluarea din oraşele lor.
Studiul evidenţiază domeniile care merită o atenţie deosebită, majoritatea persoanelor considerând că serviciile de sănătate, şomajul şi educaţia reprezintă principalele trei probleme pentru oraşul lor.
Rezultatele arată că, în ansamblu, europenii sunt foarte mulţumiţi cu privire la oraşele în care trăiesc. În toate, cu excepţia a şase, cel puţin 80 % din respondenţi se declară mulţumiţi de viaţa pe care o duc în comunităţi.
Oslo, Zurich, Aalborg, Vilnius şi Belfast înregistrează cel mai înalt nivel de satisfacţie Sentimentul de siguranţă este domeniul care generează mulţumirea de a trăi într-un oraş. Găsirea unui loc de muncă şi locuinţe la preţuri accesibile sunt doi factori percepuţi ca provocări.
Concluziile cercetării mai arată o tendinţă pozitivă în comparaţie cu anii anteriori: de exemplu, în Budapesta şi în Cracovia, numărul celor care au o percepţie pozitivă asupra transportului public din oraşul lor a crescut cu 20 de procente faţă de 2012.
Oraşele din România în care s-a efectuat sondajul au fost Cluj Napoca, Piatra Neamţ şi Bucureşti.
Mihai Roşioru, ataşatul de presă al Reprezentanţei Comisiei Europene în România: „Principala concluzie pentru România a acestui studio este că marea majoritate a românilor declară că sunt satisfăcuţi să locuiască în aceste trei oraşe. În ceea ce priveşte datele culese, s-au înregistrat evoluţii nesemnificative de-a lungul timpului. Comparativ cu sondajele similare efectuate în anii 2006 şi 2012, în ceea ce priveşte situaţia din Cluj, Piatra Neamţ şi Bucureştiaceasta nici nu s-a îmbunataţit, nici nu s-a înrăutăţit. Repet, vorbim despre percepţia asupra calităţii vieţii, nu despre indicatori care măsoară direct calitatea vieţii, ci percepţia acesteia în rândul locuitorilor din aceste trei oraşe.”
Sondajul ar trebui să ghideze factorii de decizie să urmeze o abordare de ansamblu a dezvoltării urbane durabile.
Reţeaua de dezvoltare urbană este alcătuită din mai mult de 500 de oraşe din întreaga UE responsabile cu implementarea acţiunilor integrate bazate pe strategii finanţate de Fondul European de Dezvoltare Regională în perioada 2014-2020.
15 miliarde de euro vor fi gestionate direct de autorităţile oraşului pentru investiţiile în dezvoltarea urbană durabilă.
Oraşele sunt văzute atât sursă cât şi soluţie la provocările economice, de mediu şi sociale de astăzi. Zonele urbane ale Europei sunt acasa pentru mai mult de două treimi din populaţia UE, ele reprezintă aproximativ 80% din consumul de energie şi generează până la 85% din PIB-ul Europei.
Aceste zone urbane sunt motoarele economiei europene şi trebuie să acţioneze ca un catalizator pentru creativitate şi inovare în întreaga Uniune. Prin urmare, politicile urbane au semnificaţie transfrontalieră, motiv pentru care dezvoltarea urbană este esenţială pentru politica regională a UE.
CE a adoptat documentul unic pentru achizițiile publice europene
Publicat de Andrei Cretoiu,
13 ianuarie 2016, 09:30 / actualizat: 14 ianuarie 2016, 9:51
Noul document unic pentru achizițiile publice este considerat de Comisia Europena un element important în procesul de simplificare a procedurile de licitație din cadrul reformei achizițiilor publice.
Prin aplicarea acestui document se urmarește reducerea poverii administrative și digitalizrea procedurilor de achiziții.
De asemenea, se va simplifica participarea la procesul de achiziții publice pentru cumpărători și furnizori transfrontalieri.
Noul document elimina obstacolele majore în calea participării la licitațiile pentru achizițiile publice a furnizorilor prin excluderea unor criteriile de selecție a acestora.
Acest demers vine în condițiile în care sectorul public european este cel mai mare consumator al economiei. Anual, se cheltuie mii de miliarde de euro pentru achiziţia de bunuri şi servicii şi pentru executarea de lucrări publice.
In acest context, normele Uniunii Europene în materie de achiziţii publice reglementează modul în care trebuie publicate şi organizate majoritatea procedurilor de achiziţii publice.
Acest document unic pentru achizițiile publice va reduce considerabil sarcina administrativă pentru companiile interesate în a câștiga un contract de achiziții publice, în special întreprinderile mici și mijlocii, spune Mihai Roșioru, ofițer de presă Reprezentanța Comisie Europene la București.
”Noul document va permite companiilor care sunt interesate să câștige un contract de lucrări publice să transmită o declaratie pe propria răspunderedin care să reiasă că îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate sau cerințele de capacitate comercială în cadrul acelei procedure de licitație, urmând ca doar compania câștigătoare să prezinte documentele justificative necesare.”
Prin reducerea volumului de documente necesare, se va simplifica procesul de participare a companiilor la procedurile de achiziții publice. Astfel, administrațiile publice vor beneficia astfel de o gamă mai largă de oferte, ce asigură o mai bună calitate și o valorificare eficientă a fondurilor, mai spune Mihai Roșioru, ofițer de presă Reprezentanța Comisiei Europene la București.
Pentru a facilita utilizarea acestui document unic pentru achizițiile publice, în acest moment Comisia Europeană este în curs de a realiza un sistem on line pentru toate statele mermbre și firmele interesate să participe la aceste licitații.
Mihai Roșioru, ofițer de presă în cadrul Reprezentanței Comisiei Europene la București. ”În momentul în care acest sistem va fi functional va înlocui toate vechile sisteme similar care aveau diferențe semnificative între statele membre.”
Mihai Roșioru, ofițer de presă Reprezentanța Comisiei Europene la București: Simplificarea procedurilor de licitație este unul dintre cele mai importante elemente ale reformei achizițiilor publice, ce va intra în vigoare la data de 18 aprilie 2016
Filmul celui mai mare dezastru petrecut in Romania in ultimii 20 de ani!
Publicat de Andrei Cretoiu,
31 octombrie 2015, 10:14 / actualizat: 31 octombrie 2015, 16:48
Societatea Română de Radiodifuziune îşi exprimă sentimentele de compasiune şi solidaritate faţă de familiile şi prietenii victimelor incendiului din Clubul Colectiv din Bucureşti. Suntem profund îndureraţi şi permanent aproape de toţi cei care au avut de suferit în urma tragicului accident.
Serile de vineri sunt moment de petrecere pentru bucuresteni, iar ziua de 30 octombrie 2015 nu era nicidecum o exceptie de la regula nescrisa a Capitalei.
In Clubul Colectiv aproape 500 de tineri venisera la lansarea celui mai recent album al trupei Goodbye to Gravity, eveniment in timpul caruia s-a produs incendiul soldat cu cel putin 27 de morți. Vezi AICI premoniția tragică a trupei Goodbye to Gravity.
La ora 22:36 a fost facut primul apel la 112
22:43 Cristian Grasu, medic la Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov declara ca primul echipaj a ajuns la fata locului.
Situatia era disperata, peste 160 de răniți grav, transportati cu ambulantele Serviciului de Ambulanta Bucuresti Ilfov si SMURD, precum și peste o suta de raniti.
sursa foto: CNN
„Goodbye to gravity: lansare album Mantras of War” era evenimentul care avea sa ajunga inclusiv in presa internationala, desi intr-o maniera nedorita de nimeni…
Pe pagina de Facebook a evenimentului 568 de persoane anuntasera că merg acolo. CNN facea BREAKING NEWS de la Bucuresti…
23:56 Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că, potrivit unui bilanț provizoriu, 18 persoane și-au pierdut viața.
00:09 Au murit 25 de persoane în incendiul din Capitală, a anunțat ministrul de Interne Gabriel Oprea.
Peste 80 de răniți au fost transportați la toate spitalele de urgență din București, a precizat Raed Arafat.
Unul dintre cei care a fost în această seară în club, a povestit că în timpul concertului a pornit un incendiu din cauza unor artificii. Incendiul s-a extins rapid din cauza spațiului mic.
”Totul era negru în jur”, declară în exclusivitate pentru BucureștiFM un martor al tragediei din clubul Colectiv. VEZI AICI CUTREMURATOAREA MARTURIE!
00:12 Răniții au fost tranportați la toate spitalele de urgență din București.
„Este alarmă generală la Ministerul de Interne, l-am informat și pe președintele Iohannis”, a spus Gabriel Oprea.
„Au intervenit 11 mașini de pompieri, 28 de mașini de prim-ajutor de la SMURD, 29 de mașini de la Serviciul de Ambulanță, două mașini de terapie intensivă de la SMURD”, a spus și Raed Arafat.
00:21 Începe trasferarea unora dintre pacienții de la Floreasca la alte spitale. Cei care nu sunt răniți grav sunt duși la alte unități medicale.
Între timp, la locul accidentului a început ancheta pentru a se stabili cauzele incendiului.
00:25 Presedintele Klaus Iohannis: „Sunt cutremurat și profund îndurerat de tragicul eveniment care s-a produs în această seară în centrul Capitalei. Este un moment foarte trist pentru noi toți, pentru națiunea noastră și pentru mine personal. În aceste momente dureroase, îmi exprim întreaga compasiune și solidaritate față de familiile celor afectați de această tragedie. Totodată, asigur familiile afectate de acest eveniment zguduitor de întregul sprijin al celor implicați în operațiunile de salvare și îi rog să aibă încredere că instituțiile responsabile depun toate eforturile pentru ca efectele catastrofei să fie cât mai limitate. Vă chem pe toți să fim alături de familiile îndurerate și să dăm dovadă de solidaritate și de compasiune„.
00:28 Surse medicale spun că numărul persoanelor care au murit în incendiu se apropie de 40.
Pe de altă parte, unii dintre cei care au ajuns la spitalul Floreasca cu răni grave sunt străini.
La acest spital au ajuns zeci de răniți. Surse medicale spun că nu mai e loc în saloane și că sunt tărgi inclusiv pe holuri. Sursele mai spun că un centru de primire ar putea fi organizat și în sediul unei bănci din apropiere. În niciun spital de urgență din Capitală nu mai sunt locuri.
Surse din Ministerul de Interne spun că la nivelul MAI este cod roșu pentru situații de urgență, ceea ce înseamnă că se poate cere sprijin de la orice structură de salvare din țară.
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat că se suplimentează garda în toate spitalele din București.
00:38 Bilanțul a crescut la 26 de morți.
Mai mulți răniți au ajuns la spital cu mașini particulare sau taxiuri. 154 de persoane au ajuns la spital.
Raed Arafat a anunțat un număr de telefon pentru membrii familiilor și prietenii celor care au fost în club în această seară. Aceștia sunt rugați să sune la 021 206 9291.
01:00Ministerul Sănătății a făcut un apel la donare de sânge pentru răniții din incendiul din această seară.
Numărul răniților care au ajuns la spitalele din București:
Floreasca – 50 de persoane
Spitalul de Arși – 27
Elias – 4
Spitalul Militar – 4
Pantelimon – 3
Spitalul Județean Ilfov – 1
Sf. Ioan – 9
Bagdasar – 24
Municipal – 16
Colțea – 7
01:38 Comitetul pentru situații de urgență se reunește la Guvern în această dimineață, la ora 07.00.
02:08 Una dintre persoanele internate la Spitalul Universitar, care nu a fost încă identificată, a murit în urmă cu scurt timp.
Ceilalți răniți sunt în stare stabilă, dar sunt monitorizați permanent.
Între timp, secretarul de stat Raed Arafat face un tur al spitalelor, pentru a vedea dacă medicii au nevoie de ajutor.
La Floreasca nu se poate dona sânge în această noapte.
Donatorii sunt rugați să meargă în această dimineață la Centrul de Transfuzii din Str. Constantin Caracas nr. 2, sectorul 1. Se poate dona, de asemenea, și la Spitalul Universitar începând cu ora 08.00, a anunțat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.
„Pentru noaptea aceasta există rezerve de sânge pentru toate spitalele”, a spus ministrul. El a adăugat că, pentru urgențe, centrul de transfuzii este deschis.
02:35 Noi informații despre pacienții de la Spitalul Floreasca:
Bogdan Oprița: „Au ajuns 56 de victime care au necesitat stabilizare, tot personalul din UPU a venit de acasă, conducerea spitalului, șefii secțiilor de terapie intensivă.”
Medicul a precizat că au fost aduși 16 răniți foarte grav, 14 dintre ei au ajuns la terapie intensivă și apoi chirurgie.8 răiniți intubați și ventilați au fost trimis la alte spitale.Vor mai fi trimiși și alții.
Raed Arafat: „Sunt 155 de persoane în spitale, o parte s-ar putea să plece acasă, cei care au răni minore. Și-au oferit ajutorul Spitalul Militar, Spitalul SRI. Fiecare spital va decide dacă o parte dintre pacienți trebuie transferați. Sunt 10 numere anunțate, dar să aibă răbdare, se vorbește tot timpul la ele. Unele persoane nu au fost încă identificate pentru că nu au acte la ele. Este o tragedie fără precedent și este o intervenție fără precedent”, a mai spus Raed Arafat.
02:26 Ministerul de Interne: “La acest moment s-a finalizat intervenția forțelor Ministerului Afacerilor Interne pentru salvarea persoanelor surprinse de incendiului din zona centrală a Capitalei. Zona este securizată de forțele Ministerului Afacerilor Interne pentru a putea permite procurorilor și echipelor de criminaliști să efectueze cercetarea la fața locului. Până la finalizarea tuturor procedurilor în astfel de situații, continuăm să sprijinim Ministerul Sănătății în gestionarea acestei crize. Toate persoanele care necesitau îngrijiri medicale au fost deja transportate cu ambulanțe și echipaje SMURD la mai multe spitale din București. Precizăm că primul apel la 112 a fost înregistrat la ora 22.36, iar primele echipaje medicale de intervenție au ajuns la fața locului la 22.43. La intervenție au fost mobilizate toate forțele MAI, iar la Guvern este monitorizată întreaga situație de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență care funcționează 24 de ore din 24.”
Vicepremierul Gabriel Oprea a anunțat că a solicitat sprijinul Ministerului Apărării Naționale pentru utilizarea Spitalului Militar Central dacă situația o impune.
Ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea împreună cu secretarul de stat Raed Arafat au fost deja la Spitalul de Urgență Floreasca, la Spitalul Municipal și la Spitalul de Arși, unde au fost internate 93 de persoane rănite, pentru a se asigura că există capacitatea de intervenție necesară în astfel de situații de criză.
Vicepremierul a convocat la sediul Guvernului României, sâmbătă, 31 octombrie a.c., la ora 7.00, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, unde sunt reprezentate toate ministerele și autorități centrale cu competențe în astfel de situații.
La acest moment, 162 de persoane au fost transportate la următoarele spitalele: Spitalul Floreasca, Spitalul de Arși, Elias, Spitalul Militar, Sf. Pantelimon, Spitalul Județean Ilfov, Sf. Ioan, Bagdasar, Spitalul Municipal, Spitalul Colțea, Budimex și Spitalul Grigore Alexandrescu.
Din păcate, în urma incendiului 27 de persoane au decedat.
Familiile victimelor pot obține informații suplimentare despre starea acestora sunând la următoarele numere de telefon puse la dispoziție de Ministerul Afacerilor Interne: 021/2069291, 021/3130605, 021/2069283, 021/2648704, 021/2648525, 021/2069375 și 021/3122547.”
03:15 Prima ipoteză pe care merg anchetatorii este un incendiu și nu o explozie, a declarat procurorul de caz.
A fost deschis dosar penal in rem pentru ucidere din culpă, iar astăzi se va face identificarea celor 27 de persoane decedate și vor fi audiați cei care dețin și administrează clubul, a declarat procurorul de caz.
Clubul avea autorizație de funcționare, au declarat reprezentanții primăriei sectorului 4.
Pe de altă parte, clubul a fost amendat în urmă cu câteva săptămâni pentru lipsă de personal calificat.
03:36 Reprezentantul Spitalului Municipal: 25 de pacienți aduși cu ambulanța, pe lângă cei care au venit singuri și au și plecat, pentru că nu erau cazuri grave. Din cei 25, unul este decedat și nouă sunt în stare foarte gravă. Au în principal arsuri ale căilor respiratorii.Nu a fost nevoie de niciun sprijin din punct de vedere al sângelui.
Situațiile medicale se modifică de la o clipă la alta, sunt cazuri de arsuri.
De sâmbata de la ora 8 dimineața punctul de donare de sânge va fi deschis.
Au venit ventilatoare de la alte spitale pentru a asigura și urgențele care vin de mâine încolo. Avem cinci ventilatoare disponibile pentru alte urgențe.
Raed Arafad: 180 de persoane au ajuns la spitale, dar pacienții care nu sunt grav răniți pleacă din spital. Se face o echilibrare a numărului de pacienți în spitale, în funcție de necesități.
Toate spitalele s-au mobilizat exemplar. Până dimineață vedem câți vor rămâne.
Pe de altă parte, patronul clubului este audiat la poliție.
Acesta va trebui să îi lămurească pe anchetatori cum a fost organizat focul de artificii.
Aceasta, în condițiile în care polițiștii spun că a fost un incendiu extrem de violent, iar clubul avea o singură ieșire.
04:05Autoritatile anunta au controlat clubul în urmă cu 10 zile.
Primăria Sectorului 4: „La data de 21.10.2015, inspectorii din cadrul Direcției Inspecție și Control- Serviciul Inspecție Comercială au efectuat un control tematic la operatorul economic sus – menționat care desfășura activitate de alimentație publică, conform Certificatului Constatator eliberat în data de 03.10.2014. În urma verificării documentelor s-a constatat că societatea deține Acord de Funcționare nr.3909/14.01.2015 (valabil până la data de 14.01.2016) și Autorizație de Funcționare nr.369/14.01.2015 (valabilă pe anul în curs).De asemenea, operatorul deține Contract de locațiune nr.124/30.09.2014 cu valabilitate până la data de 01.10.2017. Urmare a controlului efectuat s-a mai constatat că societatea desfășura activitate de alimentație publică cu personal necalificat în domeniul alimentar, faptă ce ccontravine prevederilor O.G. nr. 99/2000, rep., motiv pentru care a fost sancționată contravențional cu amendă Având în vedere dimensiunile tragediei, pentru a veni în sprijinul victimelor, în zorii zilei de 31 octombrie a.c., începând cu orele 08.00, întregul efectiv al Poliției Locale Sector 4 se va deplasa la Centru de Transfuzii Sanguină București, pentru a dona sânge”.
04:10 Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în incendiul din Clubul Colectiv din Capitală a ajuns la 27, majoritatea neavând acte asupra lor, în timp ce 155 de răniţi au fost spitalizaţi, potrivit secretarului de stat Raed Arafat. Ministrul de Interne Gabriel Oprea a anunţat că Parchetul a început o anchetă.
Cei mai mulţi răniţi au fost transportaţi la Spitalul Floreasca (50), Spitalul de Arşi (27), Spitalul Bagdasar (24), Spitalul Universitar (16). Alţi răniţi au ajuns la Spitalul Militar, la Elias, Colţea, Pantelimon, Sf. Ioan, dar şi la Spitalul Judeţean Ilfov. NUMĂR DE URGENŢĂ pentru informaţii: 021.206.92.91
Cei care pot furniza sau au nevoie de informații pot suna la numerele de urgență 021/2069291, 021/3130605, 021/2069283, 021/2648704, 021/2648525, 021/2069375 și 021/3122547. Ministerul Sănătății a făcut apel la donare de sânge.
Morrissey concerteaza pentru prima oară în România astazi, 14 octombrie 2015. Concertul va avea loc la Sala Palatului din București și face parte din turneul său european, care va începe în Marea Britanie, în luna septembrie.
Steven Patrick Morrissey și-a început cariera solo în 1988, după o perioadă de 6 ani în care a fost solist vocal şi textier al faimoasei trupe britanice The Smiths, una dintre cele mai influente trupe alternative ale anilor 1980.
David Bowie, Ray Davies si Marc Bolan se numara printre idolii sai muzicali. In 1982, incepe sa colaboreze cu chitaristul si compozitorul local Johnny Marr, si astfel ia nastere probabil cel mai redubatibil duo componistic al anilor ‘80. Versurile spirituale si morbid-sentimentale ale lui Morrissey se potrivesc perfect cu bizarele progresii de acorduri ale lui Marr. Celor doi li se alatura curand colegii de scoala ai lui Marr, Andy Rourke (bass) si Mike Joyce (tobe) si astfel ia nastere trupa The Smiths.
Primul său album solo, „Viva Hate”, a debutat pe prima poziție în topurile din UK, revista NME denumindu-l pe Morrissey drept „unul dintre cei mai influenți artiști ai tuturor timpurilor”.
BOBI PRICOP a luat PREMIUL pentru CEA MAI BUNĂ REGIE la prima ediție a Festivalului EXCELSIOR TEEN FEST (București, oct. 2015) pentru regia spectacolului „PROFU DE RELIGIE” – Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova.
„Iluzii”, cel mai nou spectacol în regia lui Bobi Pricop, rulează în prezent pe scena Teatrului Național din Craiova, având o distribuție de excepție: Iona Manciu, Romanița Ionescu, Cătălin Băicuș, Vlad Udrescu.
Într-un top al calităţii vieţii, făcut recent de americani, Bucureştiul ocupă penultima poziţie în Europa, iar, la nivel mondial, se plasează pe la mijlocul clasamentului.
Studiul a fost făcut în 215 oraşe, luându-se ca etalon New York-ul.
Pe bătrânul continent, Viena a devansat Zurich, iar metropole din zona noastră, precum Budapesta sau Atena, sunt înaintea capitalei României. Din ţară, Clujul este cu 50 de poziţii în faţa municipiului de pe Dâmboviţa.
Indicatorul de calitate a vieţii ia în calcul mai mulţi factori, precum puterea de cumpărare a cetăţenilor, infrastructura rutieră, gradul de poluare şi spaţiile verzi dar şi serviciile educaţionale şi de sănătate.
Faţă de anii anteriori, Bucureştiul a rămas staţionar, pe poziţia 108, în timp ce alte oraşe din regiune au înregistrat progrese notabile. Capitala României a depăşit, totuşi, Sofia.
Sportivii Larisa Iordache (Dinamo Bucureşti) şi Marian Drăgulescu (Steaua Bucureşti) au câştigat, ieri, cele mai multe medalii de aur, câte trei, în finalele pe aparate, la cea de-a 68-a ediţie a Campionatelor Naţionale de la Bucureşti.
Larisa Iordache a cucerit medaliile de aur la paralele, bârnă şi sol, iar la sărituri s-a impus junioara Denisa Golgotă. La masculin, Marian Drăgulescu s-a impus la sol, sărituri şi bară fixă, celelalte medalii de aur revenind sportivilor Andrei Muntean – la inele şi paralele, respectiv Andrei Ursache, la cal cu mânere.
Larisa Iordache a mai cucerit titlul la individul-compus, dar şi cel pe echipe cu Dinamo Bucureşti. La masculin, titlul la individual-compus a revenit lui Cristian Băţagă (CSM Bucureşti), iar cel pe echipe tot clubului Dinamo Bucureşti.
Pentru gimnaştii din loturile olimpice, Campionatele Naţionale de la Bucureşti au reprezentat un test important înaintea participării la Campionatele Mondiale de la Glasgow, care vor avea loc în perioada 23 octombrie – 1 noiembrie.
Radio Romania Regional va prezinta proiectul “Eu aleg Romania – 100 de romani pentru istoria lumii”.
100 de personalitati din cultura sau stiinta care au marcat dezvoltarea lumii prin realizarile lor. 100 de romani care ca prin creativitate, munca si curaj au adus Romania intre tarile care au imbogatit cunoasterea universală.
Astazi vi-l prezentam pe Dinu Lipatti, un celebru pianist, compozitor și pedagog român.
S-a născut la Bucureşti, într-o familie cu înclinaţii muzicale: tatăl său era un talentat violoniost amator, mama, o redutabilă pianistă, iar naşul său de botez a fost George Enescu.
La 4 ani, tânărul Lipatti interpreta, de pe genunchii mamei sale, primul preludiu de Bach, învăţat după ureche în timp ce-i asculta pe părinţii săi cântându-l la pian şi vioară.
Vytenis Andriukaitis: atenție la focarul de poliomielită!
Publicat de DSRNetworkAdmin,
11 septembrie 2015, 11:30 / actualizat: 14 septembrie 2015, 15:13
Cazurile de poliomielită din Ucraina, ţară cu o rată foarte scazută a vaccinării, sunt îngrijorătoare, a declarat la Bucureşti comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Vytenis Andriukaitis.
Acestea au apărut în apropierea graniţei cu România, o regiune unde acoperirea vaccinală este redusă şi de partea românească a frontierei.
„Poliomielita este în Ucraina. Este suficient ca doar câteva persoane să trecă graniţa. Trebuie să nu uităm că nivelul de vaccinare din România este din ce în ce mai scăzut. Există acţiuni împotriva vaccinării şi nu ştiu care este scopul acestui joc nebunesc. Trebuie să aveţi grijă!”,
a avertizat comisarul european Vytenis Andriukaitis.
Înaltul oficial european a adăugat că aceste acţiuni care creează anumite teorii şi conspiraţii care se opun vaccinării sunt împotriva ştiinţei şi nejustificate
Comisarul european pentru sănătate l-a încurajat pe ministrul român al Sănătăţii să ia în calcul măsuri adecvate prin care să se asigure că toţi copiii sunt vaccinaţi împotriva bolilor care pot fi prevenite.
Afirmaţiile sale vin în contextul intenţiei autorităţilor române de a condiţiona înscrierea copiilor în şcolile de stat de vaccinarea contra anumitor boli ale copilăriei.
Centrul European pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor a precizat că există riscul ca virusul să ajungă şi în Uniunea Europeană prin persoane recent infectate în Ucraina, dar posibilitatea apariţiei de cazuri de paralizie poliomielitică în Europa este scăzută datorită numărului important de europeni vaccinaţi şi, consecutiv, protejaţi în faţa bolii.
Uniunea Europeană intenționează sã impună cât mai rapid în legislația comunitară conceptul de ‘economie circulară’, adica deseuri zero.
In acest context, responsabilii pe probleme de mediu din România și Europa s-au reunit la București pentru a discuta despre îmbunatatirea managementului resurselor.
In Europa se vehiculeaza tot mai des conceptul de societate europeană de reciclare şi conceptul de deşeuri zero, iar România trebuie să adere la aceste principii.
Aplicarea lor ar putea introduce în lanţul de producţie deşeuri în valoare de aproximativ 600 de miliarde de euro anual, doar la nivelul Uniunii Europene și în plus ar crea aproximativ 2 milioane de noi locuri de muncă
Conceptul de economie circulara presupune reciclarea aproape totala a materiilor prime prezente în produse și reducerea masivã a utilizãrii resurselor naturale.
Se vorbește despre o economie în care se reduce consumul de energie şi materii prime, se recuperează şi se reutilizează materiale sau produse existente, iar deşeurile sunt fie folosite ca resurse sau reciclate.
Noul concept nu vizează doar managementul deșeurilor, ci și gestionarea resurselor, au afirmat participantii la conferinta Green Report de la București.
Președintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European, Giovanni La Via a precizat că instituția europeană a încheiat dezbaterea publică pe marginea legislației care va sta la baza Directivei europene privind economia circulară.
Nouă propunere se va afla în dezbarere timp de un an. După aceea va începe procesul legilativ.
Economia circularã presupune o nouã abordare a materialelor și a producției, o abordare care pune pe primul loc recuperarea, reciclarea, repararea și reutilizarea, a explicat La Via.
Și România trebuie sa învețe să recicleze deșeurile, este mesajul transmis de Președintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European, Giovanni La Via, care a reamintit că țara noatră se confruntă cu o rată mică a reciclării, dar și cu un nivel redus al cheltuielilor.
”În această fază, rata de reciclare a României este foarte, foarte redusă, de 3-4 %, ceea ce reprezintă un nivele foartye, foarte jos, , dacă ținem cont că în alte țări europene, reciclarea deșeurilor e de zece ori mai mare. Va trebui în consecință să creștem această rată, nu numai aici ci în întreaul spațiu comunitar și de aceea lucrăm la nivelul legislativului europena pentru a ajnge în 2030 să închide acest ciclu și să nu mai fim puși să îngropăm deșeurile sub pământ.”
Giovani La Via, Președintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European a cerut autorităților din România să colaboreze cu cele europene pentru a obține o legislație completă în domeniul economiei circulare care să garanteze rezultate mai bune.
Potrivit statisticilor, România se afla pe ultimele locuri din UE la eficienţa folosirii resurselor
Suntem de 7 ori mai ineficienţi la folosirea materiei prime decât media statelor europene şi de peste 300 de ori mai ineficienţi decât Danemarca în ceea ce priveşte consumul de apă.
România se afla pe locul 6 la nivel european in ceea ce priveste cantitatea de deseuri produsa anual pe cap de locuitor.
In tara noastra un cetatean produce 11 tone de gunoi pe an, potrivit studiului Eurostat.
In prezent, aproximativ 90 la suta din deșeurile menajere ajung la gropi de gunoi, irosindu-se astfel resurse valoroase și contribuind astfel la poluarea mediului.
Președintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European, Giovanni La Via, a mai precizat cã la Conferința Internaționalã de Mediu, din decembrie, de la Paris, reprezentanții Uniunii vor încerca sã sensibilizeze comunitatea internaționalã sã urmeze exemplul european de protecție a mediului.
Primul comandament NATO în România va fi inaugurat în 3 septembrie. Acesta va avea sediul la Bucureşti.
Ministrul apărării, Mircea Duşa a anunţat miercuri, 26 august, că în 3 septembrie se vor inaugura simultan astfel de comandamente în toate cele şase state de pe graniţa de Est a Uniunii Europene.
El a asistat miercuri, 26 august, în Poligonul Smârdan, la exerciţiul multinaţional „Swift Response”, în cadrul căruia 230 de militari din Italia, Spania şi din Forţele Terestre ale Statelor Unite s-au paraşutat din 6 avioane.
„Swift Response”, condus de militari americani, este cel mai mare exerciţiu NATO aeropurtat desfăşurat pe continentul european de la încheierea Războiului Rece.
Matthijs van Bonzel a vorbit marţi, în ultima sa conferinţă de presă ca ambasador al Olandei la Bucureşti, despre efectele Codului Fiscal asupra mediului de afaceri şi a afirmat că este important ca banii de la buget să fie investiţi în „domeniile cu slăbiciuni, nu să fie daţi înapoi oamenilor”, transmite Mediafax. Întrebat ce părere are despre discuţiile din România pe tema Codului Fiscal, diplomatul olandez a subliniat necesitatea investiţiilor în România. „Este important ca România să investească în infrastructură, sănătate, educaţie. Investiţiile sunt necesare, toată lumea este de acord. Dacă aveţi bani publici, aş sugera să investiţi acei bani publici în domeniile cu slăbiciuni, nu să-i daţi înapoi oamenilor. Ar putea fi un mix, să daţi o parte înapoi oamenilor, ca să aibă mai mulţi bani de cheltuit, dar întrebarea e cât de mulţi. Banii publici există pentru a face chestiuni publice, nu să fie daţi înapoi oamenilor”, a spus Matthijs van Bonzel. Referitor la investitorii olandezi, ambasadorul a spus că aceştia văd România ca pe „o ţară care se dezvoltă”.
Trupa Zdob și Zdub aniversează 20 de ani de activitate, ocazie cu care vor concerta la Chișinău (în Parcul Dendrariu), pe 19 septembrie, și la București (la Arenele Romane), pe 20 noiembrie.
În cadrul ambelor evenimente, „Zdubii“ vor interpreta hiturile ce au făcut înconjurul lumii, dar și piese noi, ce vor putea fi ascultate în premieră. De asemenea, alături de Zdob și Zdub vor evolua prietenii din Cuibul, Surorile Osoianu, Boonika de la Văleni, grupul Quorum, ce a făcut senzație cu interpretarea originală a cappella a piesei „Moldovenii s-au născut”, dar și câteva trupe aflate la început de drum. Mai mult decât atât, cu ocazia acestei aniversări, formația va lansa și un album-compilație ce va conține piese necunoscute publicului din România, dar și câteva melodii noi. Una din acestea este “La o margine de munte”, primul single lansat din viitorul material discografic.
Potrivit craiovaforum.ro, cea de-a doua garnitură electrică produsă de compania Softronic la Craiova vine cu o surpriză pentru craioveni și nu numai. Întreg exteriorul este decorat cu imagini din Bănie, însoțite de mesajul deja cunoscut:”Craiova 2021, oraș candidat împreună cu Oltenia, Capitală Europeană a Culturii, de văzut, de trăit, de povestit”.
Imaginile prezintă obiective cultural-istorico-religioase din Craiova, printre care și cu Centrul Vechi animat de oameni. Toate capturile sunt realizate noaptea, iar linia de fundal este de un albastru marin.
Trenul Hyperion pleacă zilnic de la Craiova la ora 6:45, ajunge la Bucureşti-Nord la ora 10:15 şi soseşte la Constanţa la ora 12:29. Preţul biletului este de 70 de lei pe ruta Craiova-Constanţa şi 40 de la Bucureşti la Constanţa.
Trenul Hyperion II este supus, în această perioadă, testelor obișnuite, pentru ca în scurt timp să intre pe ruta Craiova-Brașov, cel mai probabil cu 1 septembrie. Asta pentru că prima garnitură Hyperion a fost mutată, pe 31 iulie, pe Craiova-Constanța pentru a fi acoperită ruta pe timpul verii. Însă ea va rămâne permanent cu această destinație. Reprezentanții Softronic au explicat că decizia a fost luată pentru că nu știau exact cât mai mai dura până vor finaliza al doilea tren, în condițiile în care au fost unele probleme cu furnizorii.
Subiectul unirii Republicii Moldova cu România nu se află în acest moment pe agenda politică a Chişinăului şi nici a Bucureştiului, a declarat premierul Valeriu Streleţ în cadrul unei emisiuni televizate, citată de o publicaţia locală.
Vorbind despre necesitatea urgentării procesului de interconectare energetică dintre România şi Republica Moldova, Streleţ a subliniat că ‘România este principalul nostru susţinător, însă nu se pune problema unei eventuale contopiri într-un singur stat’.
Premierul Valeriu Streleţ şi guvernul său au fost învestiţi la 30 iulie, cu 52 de voturi ale deputaţilor noii coaliţii de guvernare -Alianţa pentru Integrare Europeană 3 – formată din cele trei partide care se declară proeuropene Partidul Liberal Democrat (PLDM), Partidul Democrat (PD) şi Partidul Liberal (PL).
Un polițist de la Brigada Rutieră a fost rănit în timp ce era într-o misiune. Agentul a fost izbit în plin de un șofer căruia i-a facut semn să oprească pentru un control în trafic.
Poliţistul a fost târât pe capotă mai bine de 500 de metri, apoi a fost proiectat la piciorul podului Pipera. Șoferul a fugit, însă după câțiva kilometri a făcut un alt accident și a fost prins.
In urma impactului, polițistul a fost grav rănit și a fost dus de urgenta la Spitalul Floreasca. Și șoferul a ajuns la spital. Din primele cercetări, se pare că era sub influența băuturilor alcoolice. Împotriva bărbatului, polițiștii vor începe cercetările.
Ştiţi vorba aceea, că la cumpărături nu te duci când îţi este foame? Ei, bine, ar trebui inventată încă una, pentru situaţia opusă: „La filme 4DX nu te duci cu burta prea plină!”.
Ce înseamnă 4DX? Înseamnă că toate filmele vizionate în aceste condiţii vă vor mişca. La propriu! Şi destul de serios.
Pentru că fotoliile din sală, de dimensiuni generoase, se mişcă, se ridică, se zguduie, înghiontesc, se înclină şi vibrează cot la cot cu acţiunea de pe ecran, într-o coregrafie cam smucită, uneori, dar care vă ia de guler şi vă aruncă în mijlocul aventurii de pe ecran.
Până la apariţia holo-cinematografelor, s-ar putea să fie experienţa cea mai apropiată de realitatea inventată de magicienii Hollywood-ului.
Cade Tom Cruise cu motocicleta? Fotoliul, care, până atunci, s-a înclinat sincronizat cu „motorul” – zvâc! de câteva ori, până ce omul şi maşina îşi termină rostogolirea violentă. În spinare resimţiţi, încă, şocul impactului, transmis printr-un mecanism îngropat în spătar.
Vă ascundeţi fără mari şanse de scăpare la un metru de cel mai terifiant dinozaur, un mutant scăpat din laboratoarele Jurassic World? Fotoliul vibrează în ritmul paşilor monstrului care se apropie de voi. Botul bestiei este atât de aproape, acum, încât îi simţiţi, efectiv, respiraţia fetidă.
Din nou, la propriu. Pentru că 4DX este o tehnologie care antrenează toate simţurile. Inclusiv mirosul! În sală sunt dispersate, din când în când, substanţe aromatice, care completează în plan olfactiv senzaţia de implicare totală a privitorului în povestea care i se desfăşoară în faţa ochilor.
Aparatura de ultimă generaţie (de altfel, integrată foarte discret în sală) mai este capabilă să creeze stropi de apă, vânt, ceață, fulgere, baloane de săpun şi ploaie, atât pentru filmele 2D cât și pentru cele 3D.
Doamnele care se tem pentru machiajul realizat cu trudă şi talent pot dezactiva unele efecte speciale, cum sunt picurii de apă, dintr-un panou simplu de comandă. Doar atât, însă. Nu am văzut să existe şi o opţiune care să reducă zguduiala din fotolii, spre binele cocului sau al altei coafuri elaborate.
Toate acestea vor fi disponibile de vineri, 31 iulie şi pentru publicul constănţean, la noul cinematograf Cinema City, care a fost inaugurat oficial, pentru presă, miercuri, în City Park Mall.
Este primul cinematograf cu tehnologie 4DX din această parte a ţării şi al doilea din România, după Bucureşti, cea de-a treia sală 4DX fiind planificată pentru deschidere în Timișoara, în următoarele luni.
Reprezentanţii companiei ne-au declarat că au ales Constanţa în urma rezultatelor foarte bune înregistrate de primul cinematograf Cinema City lansat aici în urmă cu 3 ani.
Cinematograful din City Park Mall este dotat cu cea mai modernă tehnologie şi se ridică la standardele cinematografelor din marile capitale ale lumii.
4DX este considerat, la scară largă, cea mai importantă inovație de până acum în materie de tehnologie cinematografică. Dezvoltată în Coreea de Sud de către Grupul CJ, lider pe piața asiatică de entertainment, această experiență uluitoare a fost îmbrățișată cu entuziasm de către marile studiouri de la Hollywood.
Cinematograful din City Park Mall Constanța dispune de 10 săli complet digitalizate, care însumează aproape 1.700 de locuri. În 7 dintre săli pot fi realizate proiecţii 3D, iar una este cea 4DX, cu 144 de locuri.
Zilele acestea, în sala 4DX rulează filmul „Misiune imposibilă. Națiunea secretă”. Cinematograful va fi deschis pentru public începând cu 31 iulie.
Cât costă? Pe investitori, noul cinematograf din Constanţa i-a costat 6,5 milioane de euro. În privinţa preţului biletelor, pentru filmele 2D proiectate în sala 4DX, acesta este de 29 lei, de luni până joi, înainte de ora 17.00 și 31 lei după această oră.
De vineri până duminică, înainte de ora 17.00, prețul este de 30,5 lei, iar după această oră este de 32,5 lei.
Prețurile biletelor pentru filmele 3D proiectate în sala 4DX sunt de 31 lei, de luni până joi, înainte de ora 17.00, și 33 lei după această oră.
De vineri până duminică, înainte de ora 17.00, prețul este de 35 lei, iar după această oră prețul este 37 lei. Aceste prețuri nu includ costul ochelarilor 3D, pe care spectatorii îi pot păstra și refolosi fără limită. Ochelarii 3D costă 3 lei.
Prețurile reduse pentru copii, studenți și pensionari, valabile numai în timpul săptămânii, sunt: 27 lei pentru filmele 2D și 30 lei pentru filmele 3D, înainte de ora 17.00 După ora 17.00, prețurile sunt: 27 lei pentru filmele 2D și 32 lei pentru filmele 3D.
Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, complet digitalizată și on -line, pe www.cinemacity.ro.
Ce trebuie să mai ştiţi
Scriam, la începutul articolului, că 4DX este o experienţă destul de „convingătoare”. Deşi nu trece de nişte limite absolut rezonabile, tehnologia impune şi unele restricţii, pentru siguranţa cinefililor.
Astfel, nu puteţi să asistaţi la proiecţii 4DX dacă suferiţi de epilepsie, hipertensiune arterială sau alte afecţiuni cardiovasculare, probleme ortopedice, probleme ale sistemului locomotor, ale coloanei vertebrale sau alte probleme medicale grave.
Totodată, filmele de acest fel nu sunt recomandate femeilor însărcinate, copiilor sub 4 ani sau mai mici de un metru, persoanelor care suferă de probleme respiratorii sau alergii sau celor aflate sub influenţa alcoolului sau drogurilor.
Copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani li se permite accesul în sală doar însoţiţi de un adult.
Limita de greutate este de 120 de kilograme, iar persoanelor care depăşesc acest prag nu li se permite accesul în sala 4DX.
Odată ajuns în sală, o ultimă rugăminte din partea gazdelor: nu depozitaţi haine sau alte obiecte pe spătarul scaunului dumneavoastră, sau al persoanei din faţă. Pentru că şi acestea ascund nişte surprize. Vă lăsăm să le descoperiţi singuri!
„Cartierul poveștilor” revine la Teatrul „Ion Creangă”.
Începând de sâmbătă, 1 august, copiii sunt invitați la spectacole în aer liber, la sediul instituției din str. General Constantin Budișteanu, nr. 24, Sector 1.
Reprezentațiile vor avea loc toată luna august, sâmbăta, dimineața și seara, de la orale 11 și 18, iar duminica – numai dimineața, de la ora 11.
Pentru fiecare spectacol, Teatrul „Ion Creangă” va pune în vânzare 15 bilete pentru copii, accesul adulților fiind gratuit.
„Cartierul poveștilor” este un spectacol interactiv, plin de culoare, dedicat tinerilor spectatori cu vârsta peste 4 ani.
Conceptul inedit al teatrului bucureștean, a călătorit la festivaluri din Israel, Franța și Singapore.
Biletele se pot cumpăra înainte de fiecare reprezentație, de la casa de bilete special amenajată în spațiul de joc, sau de pe site-urile specializate.
Marți s-a semnat protocolul prin care statul român oferă Muftiatului Cultului Musulman, în folosință gratuită, timp de cincizeci de ani, un teren pentru construirea lăcașului de cult.
Secretariatul de Stat pentru Culte va monitoriza respectarea destinației pentru care a fost acordat spațiul și va fi informat asupra activităților desfășurate de imamii care vor sluji acolo, dar și a surselor de finanțare.
Pe lângă moschee, vor fi construite un spațiu pentru ritualul de spălare, o casă parohială, o bibliotecă și un centru de asistență socială.
Terenul pe care vor fi ridicate toate acestea are peste 10.000 de metri pătrați și se află în nordul Capitalei, pe Bulevardul Expoziției, din sectorul 1.
Reprezentanții Muftiatului au la dispoziție trei ani pentru a construi ansamblul de clădiri.
Ridicarea lăcașului de cult va costa peste un milion de euro.
Lucrările vor începe cu o finanțare din surse proprii, însă există și o promisiune din partea autorităților turce, spune muftiul Iusuf Murat.
Moscheea de la București va avea o capacitate de maximum 1000 de locuri și va fi cea mai mare din România.
În Capitală trăiesc aproximativ 10.000 de musulmani.
Subiectul ridicării acestei mari moschei la Bucureşti a generat controverse.
Mai mulţi oameni de cultură s-au pronunţat împotriva proiectului.
De asemenea, aproximativ 100 de persoane s-au strâns recent în Piața Universității și au cerut Primăriei să nu emită autorizație de construire.
Canicula, anunțată de meteorologi pentru zilele următoare, în Capitală, a mobilizat primăriile de sectoare.
Bucureștenii care trec prin sectorul 1, pot lua apă plată de la instituțiile subordonate autorității locale.
În sectorul 3, Direcția de Asistență Socială pune la dispoziția locuitorilor Capitalei, șapte puncte de prim ajutor.
Acestea vor funcționa, în zilele următoare, la centrele de îngrijire „Clubul Seniorilor”, „Floarea Speranței”, „Casa Max”, la Complexul de servicii sociale de urgență, la Complexul multifuncțional „Tabita”, la Centrul de recuperare pentru persoane adulte „Căuzași” și la Complexul de servicii „Casa Noastră”.
În aceste puncte, cetățenii vor beneficia de apă, consultații medicale primare, adică măsurarea indicelui glicemic și a tensiunii arteriale, dar și de intervenții specializate ale echipajelor SMURD și de la Ambulanță, în cazul în care va fi nevoie.
Punctele de prim ajutor din sectorul 3 vor fi deschise între orele 8:00 și 16:30.
Pentru cazurile de urgență, cetățenii pot apela numerele de telefon 021/ 9543, sau 0372.030.805 /806/ 807/ 808/ 809.
Primăria sectorului 4 anunță că oamenii fără adăpost vor fi luați de pe străzi și internați în centre sociale, însă numai în urma consimțământului în scris al acestora.
Cetățenii care au cunoștință despre existența unor astfel de cazuri pot suna gratuit la numerele de telefon 0800.030.445 și 0800.030.444.
În plus, asistenții sociali din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 4, dar și polițiștii locali au drept sarcină să monitorizeze această zonă administrativă, pentru a identifica și sprijini persoanele fără adăpost.
De asemenea, în câteva intersecții intens circulate din sectorul 4, se distribuie apă către populație.
Și Primăria sectorului 5 a anunțat că se va distribui apă plată cetățenilor în principalele centre comerciale, în marile intersecții din această zonă administrativă, precum și la sediile instituțiilor subordonate autorității locale.
Aceste măsuri de protejare a populației pe timp de caniculă, luate de primăriile sectoarelor Capitalei, se adaugă celor întreprinse de Primăria Generală, care a amplasat corturi în zonele centrale ale orașului.
Acestea au aer condiționat, dozatoare de apă și truse de prim ajutor.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic, valabilă mâine și poimâine în București și în alte șase județe din sudul țării. În Capitală, temperaturile maxime vor urca până la 38 de grade.
Zeci de ambulante si angajati ai Serviciului de Ambulanta Bucuresti-Ilfov marsaluiesc incepand cu ora 10 pe strazile din centrul Bucurestiului.
Parada se desfasoara cu ocazia Zilei Nationale a Ambulantei, sarbatorita astazi pentru prima data.
La defilare participa salvari folosite in Bucuresti si in alte judete ale tarii, dar oamenii vor avea ocazia sa vada si o salupa de interventie utilizata in judetul Tulcea.
Dupa incheierea marşului festiv, ambulantele vor stationa in diverse zone din Bucuresti, unde vor putea fi admirate, iar echipajele vor acorda primul ajutor celor afectaţi de canicula.
Serviciul de Ambulanta-Bucuresti Ilfov are si astazi portile deschise pentru curiosii care vor sa afle cum functioneaza sistemul de salvare.
Oamenii sunt asteptati pana in aceasta seara la sediul din strada Mihai Eminescu.
Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov a fost infiintat cu peste 100 de ani in urma, in anul 1906.
RADET a obţinut în instanţă suspendarea provizorie a executării silite impuse de ELCEN.
Astfel, Regia va avea acces la banii necesari realizării reviziilor şi reparaţiilor la instalaţiile de alimentare cu energie termică a Capitalei.
Sistemul de termoficare are uzura mare şi sunt probleme frecvente în funcţionare, a declarat recent preşedintele Consiliului de Administraţie al RADET, Gabriel Dumitraşcu.
Reamintim ca planul de revizii si reparaţii prevede înlocuirea a aproximativ 18 kilometri de reţea.
Decizia duce la suspendarea provizorie până la judecarea pe fond a contestaţiei la executarea silită, care va avea ca prim termen de judecată data de 25 august, suspendarea executării silite a RADET de către ELCEN fiind obţinută ca urmare a unei acţiuni depuse pe 23 iulie, la Judecătoria sectorului 3.
“Salutăm pozitiv decizia instanţei dată în dosarul privind suspendarea executării silite impuse de către ELCEN. Deşi este vorba despre o suspendare provizorie până la judecarea cauzei pe fond, vom avea acces la banii necesari realizării reviziilor şi reparaţiilor la instalaţiile de alimentare cu energie termică a municipiului Bucureşti. Prin această decizie banii pot fi folosiţi pentru a asigura continuitatea serviciului de utilitate publică”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al RADET, Gabriel Dumitraşcu.
El a spus că va acţiona pentru a le asigura bucureştenilor căldura şi apa caldă în sezonul rece.
“Îi asigurăm pe bucureşteni că vom continua să acţionăm pentru a realiza ce ne-am angajat la preluarea mandatelor în Consiliul de Administraţie şi pentru a asigura în sezonul rece căldura şi apa caldă”, a adăugat Gabriel Dumitraşcu.
În Grădina cu Filme a Centrului CreArt, de la ora 20.30 vă puteţi amuza la comedia dramatică „The Royal Tenenbaums / O familie genială” de Wes Anderson ce relatează povestea reunirii neaşteptate, într-o iarnă, a acestei familii după două decenii de trădări, eşecuri şi dezastre. Filmul are în distribuţie vedete precum: Anjelica Huston, Gene Hackman, Gwyneth Paltrow, Owen Wilson, Alec Baldwin, Bill Murray, Danny Glover, Ben Stiller.
La Nuovo Cinema din cafeneaua Verona de sub Cărtureşti, de la ora 20 rulează comedia plină de acţiune „Snatch / Unde dai şi unde crapă” de Guy Ritchie cu Benicio Del Toro şi Brad Pritt.
Titanii metalului Black Label Society revin la Bucureşti cu un show, susţinut de la ora 19 la Arenele Romane.
Un bărbat în vârsta de 40 de ani din Paşcani s-a urcat pe o clădire situată pe strada Mircea Voda pentru a-şi striga nemulţumirea faţă de anumite probleme pe care le are în instanţă.
Individul protesteaza in acest fel de 24 de ore.
Potrivit poliţiei, la faţa locului au fost trimise echipe de negociatori, ambulanţe şi efective ale inspectoratului pentru situaţii de urgentă.
Din primele informatii se pare ca barbatul este comunicativ cu negociatorii si ca a venit pregatiti cu rezerve de apă şi mâncare.
Bărbatul s-a mai urcat la sfârşitul lunii mai pe o macara în zona Calea 13 Septembrie, la intersecţie cu strada Sebastian.
– Drumul Taberei, între str. Valea Argeşului şi str. Valea Ialomiţei – lucrări metrou;
– Bd. Bucureştii Noi, între str. Mitropolit Varlaam – str. Cricovului şi Intrarea Berheci – Pod Străuleşti (str. Slt. Constantin Godeanu);
– Bd. Eroilor Sanitari între Piaţa Operei Române şi Bd. Eroilor.
Brigada Rutieră le recomandă conducătorilor auto să circule cu atenţie şi să respecte semnificaţia indicatoarelor montate temporar în zonele menţionate.
LUCRĂRI:
– Şos. Iancului şi Şos. Pantelimon;
– Piaţa Presei Libere;
– Piaţa Sudului;
– Bd. Liviu Rebreanu;
– Str. Valea Ialomiţei;
– Str. Râul Doamnei
SEMAFOARE DEFECTE:
– Bd. Aerogării – Bd. Ficusului
– Str. Postăvarului – Bd. 1 Decembrie
– Cal. Dudeşti – Str. Unităţii
Bucureștiul se află în topul preferințelor pentru hoții de biciclete, cele mai vizate zone fiind Piața Romană, Universitate, Militari și Pantelimon.
Peste 90% din bicicletele furate în România nu mai sunt recuperate niciodată.
Potrivit unui studiu, realizat de firma de asigurări Otto Broker, mai mult de jumătate din cele aproape 1.000 de persoane chestionate, au spus că s-au confruntat cu astfel de situații cel puțin o dată în viață.
Deși păgubiții au raportat furtul bicicletelor la Poliţie, mai mult de o treime dintre ei au preferat să nu facă nimic, chiar dacă vehiculele costau între 500 și 2.000 de lei.
Studiul a mai stabilit că hoții preferă bicicletele negre sau albastre și nu sunt intimidați de lumina zilei și nici de echipamentele de blocare a vehiculelor.
Cele mai multe biciclete sunt furate din scările de bloc și din spațiul public, iar anotimpurile preferate pentru astfel de apucături sunt primăvara și vara, mai arată studiul realizat de firma de brokeraj.
Aproximativ 50 de membrii ai sindicatelor care reprezintă șoferii și vatmanii RATB, precum și angajații uzinei de reparații URAC s-au adunat în fața sediului regiei de transport pentru a protesta impotriva lipsei pieselor de schimb.
Sindicaliștii spun că, dintre cele 1000 de autobuze ale RATB, în acest moment mai funcționează circa 670, restul fiind imobilizate în garaje, din cauza lipsei pieselor de schimb. Mai mult decât atât, reprezentanții șoferilor afirmă că doar aproximativ 100 dintre autobuzele aflate în traseu mai au instalațiile de aer condiționat funcționale la parametrii specificați de către constructor.
Sindicaliștii protestează și pentru că bugetul regiei de transport pe anul în curs nu a fost adoptat încă. Ei spun că există interese privind desființarea RATB, pentru ca activitatea acesteia să fie preluată de către operatori privați de transport.
Reprezentanții sindicaliștilor declară că vor continua acțiunile de protest mergând până la declanșarea grevei generale.
Bucureşti, cu ocazia „Zilei Naţionale a Franţei”, în data de 14.07.2015, traficul rutier va fi restricţionat pe str. Biserica Amzei (între str. Mendeleev şi Calea Victoriei), în intervalul orar 14.00 – 24.00 şi pe str. Christian Tell (între str. Biserica Amzei şi bd. Dacia) în intervalul orar 08.00 – 24.00.
Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă în această perioadă şi să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră.
Daniela Iuliana Dragut, absolvent al Colegiului Mihai Eminescu, este o alta eleva de nota 10. Unul din cei 6 absolventi din Bucuresti care au terminat liceul cu medie maxima, fapt ce o determina sa priveasca cu incredere spre viitor. Colega noastra, Cristina Toma i-a pus cateva intrebari.
Cristina Toma: Ce reteta ai folosit pentru a obtine numai 10 la bacalaureat?
Daniela Iuliana Dragut: Este o reteta pe termen lung, de care trebuie sa tii. Nu te apuci sa inveti pentru bac in ultima luna sau in ultima saptamana ci mai degraba ar trebui sa te apuci la inceputul licelui, ca sa acumulezi niste cunostinte, ca la bac sa le pui si in practica.
CT: Care sunt planurile tale pentru viitor? Vrei sa mergi la facultate in tara sau vrei sa pleci in strainatate?
DID: Parerea mea este ca educatia are o valoare foarte mare la noi in tara si m-am gandit ca ar fi mai bine sa raman aici. Vreau sa merg la stiinte politice pe securitate si la drept pentru ca se impletesc foarte bine.
CT: Ce sfaturi ai pentru cei care urmeaza sa dea bacalaureatul?
DID: Nu esti niciodata prea preocupat sau prea batran ca sa inveti. Trebuie sa caute sprijin atunci cand nu sunt siguri sau cand nu se simt pregatiti intr-un anumit domeniu pentru ca la mine in liceu am beneficiat de sprijin din clasa a a 9-a. Profesorii s-au ocupat ca fiecare dintre noi sa inteleaga materia pentru ca nu toti avem aceeasi capacitate si aceeasi predispozitie pentru a intelege o anumita materie.
Miercuri, 1 iulie 2015, la Palatul Elisabeta a avut loc, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, o seară dedicată Conferinţei Internaţionale Media 2020 – Bringing Media to the Future, organizată la Bucureşti de Radio România şi de Uniunea Audiovizualului Asia-Pacific.
Cu acest prilej a fost încheiat un protocol de colaborare între Casa Majestăţii Sale Regelui Mihai şi Societatea Română de Radiodifuziune ce prevede recunoaşterea reciprocă a legitimităţii, utilităţii şi notorietăţii, precum şi cooperarea între cele două instituţii.
Documentul a fost semnat, în Sala Regilor, în prezenţa Alteţelor Lor Regale, de către domnul Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune şi domnul Ion Tucă, director al Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai.
Cele două părţi vor colabora în continuare pentru desfăşurarea unor evenimente găzduite de cele două instituţii, pentru promovarea acestora şi pentru dezvoltarea unor proiecte comune.
La dineul oferit de Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au participat profesionişti mass-media din Statele Unite ale Americii, Australia, Japonia, India, Thailanda, Malaezia, Sri Lanka, Myanmar, Arabia Saudită, Pakistan, Iran, Marea Britanie, Germania, Olanda, Italia, Vatican, Irlanda, Austria, Ungaria, Turcia şi România, prezenţi la Bucureşti cu prilejul Conferinţei Internaţionale Media 2020 – Bringing Media to the Future.
Conferinţa Internaţională Media 2020 – Bringing Media to the Future a avut loc în zilele de 30 iunie – 1 iulie, fiind primul eveniment de acest gen organizat de Uniunea Audiovizualului Asia-Pacific în Europa. Conferinţa a abordat modul în care mass-media va evolua în următorii cinci ani. La eveniment au luat parte manageri din industria media, jurnalişti, producători, specialişti în platforme radio digitale şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale media de pe patru continente: Europa, Asia, America şi Australia.
Bucurestenii sunt invitati sa-si puna trei dorinte legate de viitorul raului Dambovita
Publicat de Andrei Cretoiu,
19 iunie 2015, 09:30 / actualizat: 22 iunie 2015, 9:31
Bucurestenii sunt invitati sa-si puna trei dorinte legate de viitorul raului Dambovita care traverseaza orasul, in cadrul evenimentului Urban Fest organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Claudia Ruse de la Radio Bucureşti fm are mai multe detalii în rubrica Euranet Plus de astăzi.
Urban fest este primul festival de dezvoltare urbana organizat de Reprezentanța Comisiei Europene la Bucureşti. Evenimentul se desfăşoară sub înaltul patronaj al comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu.
Ediția 2015 a festivalului, are ca tema „BlueGreen – Râuri în orașe smart” şi își propune să pună pe agenda publică rolul râurilor în metropolele moderne, ca factor identitar și de regenerare urbană
UrbanFest se desfasoară pana duminica în zonele adiacente râului Dâmbovița, între Grozăvești și Parcul Național Văcărești şi își propune să promovarea valorilor europene în domeniul urbanismului și dezvoltării locale sustenabile.
Festivalul a debutat cu lansarea unei consultări publice “Peștișorul de Aur”, cu scopul de afla de la locuitori cum îşi doresc să arate orașul lor. În acest fel bucurestenii sunt invitaţi să-şi pună trei dorinţe legate de viitorul Dâmbovitei. Peştisorul de aur ii asteptat pe podul de la Politehnica pană duminică.
Toate ideile vor fi analizate de specialisti si vor contribui la realizarea unui proiect de reamenajare a malurilor Râului Dâmboviţa, astfel incat să ofere plus valoare oaraşului şi să devina un punct de atractie atât pentru locuitori cât şi pentru turişti.
Comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu spunea că ” Dâmbovița face parte din identitatea Bucureștiului, așa cum se întâmplă cu Tamisa în Londra sau cu Tajo în Lisabona iar restaurarea și reamenajarea malurilor poate fi în București un adevărat catalizator al dezvoltării urbane durabile”.
Uniunea Europeană este dispusă să sustina financiar investiţiile, preciza şi Angela Filote, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
“Avem deja prevazute prin Fondurile Europene, fondul de Dezvoltate urbană, de regenerare urbană, de peaste un milliard de Euro, pentru perioada 2014 – 2020. Dar, vrem ca aceste fonduri să fie folosite cât mai bine şi cât mai aproape de aşteptările cetăţenilor. De aceea, ne folosim de acest festival de dezvoltate urbană inclusiv pentru a afla de la cetăţeni ce îşi doresc şi ei. Noi ne vom asigura că toate ideile bune care se vor strange în aceste zile vor ajunge şi pe masa Comisarului European pentru dezvoltare regională, Corina Creţu”
Evenimentului s-a lansat într- un mod inedit, o lotcă solară a navigat pe Dâmbovița în zona Grozăvești, demonstrând în acest fel cât de uşor poate fi transformat acest râu intr-un loc de agreement.
Festivalul Urban Fest include mai multe conferințe despre mobilitate și rolul râurilor în orașele inteligente, un târg de proiecte de dezvoltare urbană, dezbateri privind dezvoltarea orașelor smart, tururi cu bicicletele care promovează mobilitatea urbană, ateliere de activare urbană, plimbări în ambarcațiunile cu vâsle, concerte și focuri de artificii.
Un flamenco în care răsună ecourile frumoasei nebunii a lui Pat Metheny sau John McLaughlin, cu o pluralitate de voci şi un regal a comuniunii muzicianului cu instrumentul său, rodul prieteniei a patru muzicieni pe care îi leagă o înţelegere reciprocă demnă de invidiat şi convingerea că muzică flamenco se află în permanentă înnoire şi evoluţie. (Alejandro Amores – extras din Tertuliaandaluza.com)
Ambasada Spaniei în România şi Instituto Cervantes din Bucureşti, în colaborare cu Radio România, organizează joi, 4 iunie, ora 19:00, la Sala Radio, concertul trupei spaniole UHF – Ultra High Flamenco. Prezenţa Ultra High Flamenco la Bucureşti face parte dintr-un turneu internaţional, derulat în oraşe ca Viena, Budapesta, Bucureşti, Sofia, turneu sprijinit de AECID – Agenţia Spaniolă pentru Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare.
Cei patru muzicieni ai trupei: José Quevedo – chitară, Paquito González – percuţie, Alexis Lefevre – vioară şi Pablo Marín – contrabas ne propun o incursiune în noile sonorităţi ale flamenco-ului instrumental. Muzica lor a pornit de la o bază flamenco, pentru a ajunge la un stil propriu care născut din influenţe de tango şi jazz, rezultând astfel ceea ce critica specializată de flamenco din Spania a numit “o utopie a flamenco-ului instrumental”.
Concertul de la Bucureşti ne prezintă atât piese de pe discul UHF 2010, cât şi din albumul Bipolar. Anul acesta, muzicienii spanioli au participat alături de trei mari nume ale jazz-ului olandez la deschiderea Bienalei de Flamenco din Olanda, compunând împreună un repertoriu de jazz flamenco prezentat în 18 ianuarie 2015 la Rotterdam şi, după un turneu prin Olanda, au intrat în circuitul celor mai importante festivaluri de gen din Spania şi din Europa.
Trupa Ultra High Flamenco, prin cele două discuri lansate în anii 2010 şi 2011, s-a impus drept cel mai bun grup de flamenco al decadei 2000-2010 şi fiecare dintre cele două albume a fost distins în Spania cu Premiul pentru cel mai bun disc flamenco al anului respectiv.
În anul 2005, dansatorul Joaquín Grilo din Jérez a reunit un grup de patru muzicieni care evoluau pentru prima dată împreună pe scenă. Chimia dintre cei patru a fost aproape instantanee: s-au decis imediat sa creeze propriul lor proiect muzical UHF – Ultra High Flamenco. Au debutat în această formulă în cadrul Festivalului Flamenco de la Helsinki şi în acelaşi an au înregistrat primul lor disc – UHF.
Începand de atunci au participat la numeroase festivaluri de flamenco şi de jazz precum Les Nuits Flamencas de Chateauvallon, Note di node (Sicilia), Festivalul de la Stans (Elveţia), Festival Jazz Plus Solea (Bulgaria), Festivalul 365 Jazz Bilbao, Bienala de la Sevilla, Festivalul de Flamenco de la Jerez, Festivalul Flamenco de la Berlin, Bienala de Flamenco din Olanda, Festivalul Flamenco de la Helsinki, Festivalul Flamenco de la Tampere, Forward Music (Beirut), Intermezzo Biennale (Olanda), Festivalul Internaţional Cervantes (Mexic), Festivalul de Muzica de la Positano (Italia), Festivalurile de la Edinburg şi Manchester, Festivalul Artelor de la Sinaloa (Mexic).
Cei patru muzicieni propun teme şi idei prin care creează un repertoriu în care flamenco-ul şi improvizaţia muzicală constituie elementele de bază. În anul 2010 a apărut cea de-a doua ediţie a discului UHF, cu o imagine reînnoita şi cu unele variaţiuni în conţinut. Discul a fost nominalizat la premiul pentru cel mai bun disc flamenco de către UFI (Uniunea Fonografică Independentă din Spania).
În martie 2011, în cadrul Festivalului Internaţional de Flamenco de la Jerez, trupa a prezentat cel de-al doilea disc: Bipolar, distribuit atât în Spania, cât şi în Europa, America şi Asia. După concertul lor din festival, presa de specialitate a titrat Un cvartet de multe carate (Flamenco Culture), Un pas înainte în evoluţia muzicii flamenco (Flamenco‐World).
Coproducător: TVR, Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Eveniment realizat cu sprijinul Clubului de Sponsori ai Instituto Cervantes din Bucureşti.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.
Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bdul. Eroilor, Calea Plevnei, Bdul. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.
Poliţiştii efectuează şapte percheziţii în municipiul Bucureşti şi judeţele Iaşi şi Prahova şi pun în aplicare patru mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii, prin intermediul unor societăţi fantomă, înregistrau operaţiuni fictive cu produse petroliere, închirieri de utilaje şi prestări servicii, în scopul deducerii ilicite de TVA.
Prejudiciul produs bugetului de stat este estimat la 3.600.000 de lei, relevă sursa citată.
Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 3.
Acţiunea are loc sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi beneficiază de suportul de specialitate al DOS – IGPR
47 de percheziţii au loc, astăzi, în Bucureşti şi în 5 judeţe, între care Bacău şi Vaslui, într-un dosar privind destructurarea unui grup format din peste 55 de persoane, ce se ocupa cu infracţiuni informatice. Prejudiciul adus se cifrează la aproximativ 12,6 milioane de dolari.
Membrii reţelei, cetăţeni români şi străini, au acţionat atât în Romania, cît şi în Japonia, Germania, Olanda, Belgia şi Italia.
Până la acest moment, oamenii legii au găsit, în urma percheziţiilor, peste 150.000 de euro, două kilograme aur în lingouri, tablouri şi laptopuri, pe care le-au ridicat de la locuinţele suspecţilor.
Potrivit DIICOT gruparea a vizat bănci din Statele Unite ale Americii şi din Oman. O dată ce un membru al grupului infracţional spărgea sistemul de protecţie al băncii, erau copiate datele unor carduri, aferente conturilor unor mari corporaţii şi, ulterior, cardurile erau clonate şi distribuite către alţi membrii ai reţelei.
Miercuri, 23 aprilie 2015, între orele 10.00 şi 18.00, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti, Administraţia Naţională a Penitenciarelor din România, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA) şi Librăria Open Art organizează a patra ediţie a PROGRAMULUI DE CARTE prin mai multe evenimente comune care marchează sărbătorirea Zilei Internaţionale a Cărţii şi a Drepturilor de Autor.
PROGRAMUL DE CARTE este un program de evenimente mediatice cu mesaje pro-lectură şi de susţinere a culturii scrise naţionale. Cu acest prilej, de la ora 10.00, va fi făcută o donaţie (o bibliotecă de carte românească) şi va fi susţinut un recital de poezie la Penitenciarul Rahova din Bucureşti. De la ora 13.00, la sediul FNSA (str. Dem I. Dobrescu, nr.11) va avea loc dezbaterea “Cultura scrisă naţională, între nevoi legislative, fiscale şi de infrastructură”, moderată de Mihai Mitrică, directorul executiv al Federaţiei Editorilor din România, şi prof.univ.dr. Lucian Chişu, cu următorii invitaţi: acad. Eugen Simion, acad. Nicolae Breban, Dan Mircea Cipariu, preşedintele Opera Scrisă.ro, Claudiu Istrate, director executiv al Uniunii Editorilor din România, Rodica Guiu, administrator general Copyro, Carmen Muşat, redactor-şef al revistei Observator cultural, Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti, şi editorul Marcel Popa, fondatorul editurii Univers Enciclopedic.
De la ora 18, la Librăria Open Art (str. Pitar Moş nr.12, intrarea de pe str. Arthur Verona), poeţii Ioana Crăciunescu, Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru, Adrian Suciu şi Grigore Şoitu vor susţine o lectură publică în care poeţii invitaţi vor dărui celor prezenţi o floare, o carte sau un poem.
Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autor este inițiată și sărbătorită de UNESCO, din 1995, în fiecare an, pe 23 aprilie. În această zi s-a născut și a trecut la cele veșnice William Shakespeare. Ziua de 23 aprilie este strâns legată de nume celebre ale literaturii mondiale: Cervantes, Inca Garcilaso de la Vegas, William Wordsworth, Jules Barbey d’Aurevilly, Rupert Brooke, Halldór Laxness,Vladimir Nabokov sau Maurice Druon.
Ideea a prins foarte repede, mai ales în Spania, unde obiceiul de a oferi o floare pentru fiecare carte vândută de Sf. Gheorghe (23 aprilie!) a ajutat la promovarea evenimentului.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată „Ziua Bibliotecarului din România”. Începând cu 2005, în România, pe 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului din România și Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autor.
PROGRAMUL DE CARTE îşi propune să creeze anual, de Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autor, un spaţiu public de afirmare pentru autorii români, deţinători de drepturi de autor, pentru bibliotecarii români, în cadrul unor evenimente mediatice şi artistice, cu mesaje pro-lectură şi de susţinere a culturii scrise naţionale. Programul are elemente de interactivitate şi se adresează, în special, adolescenţilor şi studenţilor, precum şi profesioniştilor industriei editoriale.
Sloganul PROGRAMUL DE C’ARTE pentru 2015 este: citeşti şi dăruieşti!
PROGRAMUL DE CARTE
– Ora 10.00-11.00, DARUL DE CARTE
Va fi făcută o donaţie (o bibliotecă de carte românească) şi va fi susţinut un recital de poezie la Penitenciarul Rahova din Bucureşti al poeţilor Dan Mircea Cipariu, Adrian Suciu şi Grigore Şoitu.
– Ora 13.00, DEZBATEREA DE CARTE
La sediul FNSA (str. Dem I. Dobrescu, nr.11) va avea loc dezbaterea “Cultura scrisă naţională, între nevoi legislative, fiscale şi de infrastructură”, moderată de Mihai Mitrică, directorul executiv al Federaţiei Editorilor din România, şi prof.univ.dr. Lucian Chişu, cu următorii invitaţi: acad. Eugen Simion, acad. Nicolae Breban, Dan Mircea Cipariu, preşedintele Opera Scrisă.ro, Claudiu Istrate, director executiv al Uniunii Editorilor din România, Rodica Guiu, administrator general Copyro, Carmen Muşat, redactor-şef al revistei Observator cultural, Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti, şi editorul Marcel Popa, fondatorul editurii Univers Enciclopedic.
– Ora 18.00, RECITALUL DE CARTE
La Librăria Open Art (str. Pitar Moş nr.12, intrarea de pe str. Arthur Verona), poeţii Ioana Crăciunescu, Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru, Adrian Suciu şi Grigore Şoitu vor susţine o lectură publică în care poeţii invitaţi vor dărui celor prezenţi o floare, o carte sau un poem.
Universitatea Cluj a câștigat titlul de campioană națională la floretă masculin pe echipe, marţi, 21 aprilie, în Sala de Scrimă Floreasca din București, cu șase victorii din tot atâtea meciuri.
Clubul ardelean a participat cu cei cinci sportivi la Campionatul Național, unde a reușit performanța istorică de a ocupa întreg podiumul competiției. Primul loc a fost ocupat de Radu Dărăban, care a câştigat luni și titlul la individual masculin, urmat de Bogdan Dascălu și de Gerard Tuzhani.
La Campionatele Naționale de floretă au participat 30 de sportivi de la cluburi din Timișoara, Satu Mare, Cluj-Napoca, București, Râmnicu Vâlcea și Ploiești.
Cifra plasează judeţul Constanţa pe locul 4 pe ţară, după Bucureşti, Bihor şi Parhova, la cele mai multe salarii minime. Doar 4% dintre angajaţii din România au salarii de peste 5.000 de lei pe lună, potrivit datelor de la Inspecţia Muncii.
Majoritatea dintre aceştia lucrează în Bucureşti, capitala fiind urmată, la mare distanţă de judeţele Ilfov, Cluj şi Timiş. Aproape 30% din angajaţii României sunt plătiţi cu minimul pe economie.
Peste 80 de mii de constănţeni câştigă între salariul minim şi salariu mediu şi puţin peste 3.500 de constănţeni au peste peste 5.000 lei pe lună.
Mihai Daraban, presedintele Camerei de Comert a Romaniei a declarant ca Judeţul Constanţa nu a atras, în 2014, nici o investiţie. In plus, datele ANAF arata ca – „Judeţul Constanţa, sub actuala administraţie de 14 ani, a ajuns de pe locul al doilea în anul 2001, pe locul 7 la nivel national in privinta valorificarii oportunitatilor de dezvoltare economica.”
Cel mai mare centru comercial din Capitala, Mega Mall-ul, se va deschide abia pe data de 14 mai 2015.
Acesta este amplasat in apropierea Arenei Nationale, avand o suprafata de 70.000 de metrii patrati si va avea, cu aproximatie, 200 de magazine din mai multe domenii: sportiv, tehnologic, entertainment, home&deco si faschion.
Initial, reprezentantii acestuia declarasera ca pe data de 23 aprilie 2015 va avea loc inaugurarea fara sa ofere mai multe informatii in legatura cu aceasta, insa s-a amanat cu trei saptamani, conform ZF.
Avand in vedere ca toata constructia a costat in jurul sumei de 165 de milioane de Euro si a fost finalizata in 14 luni, speram sa nu fie o dezamagire cand va intra in functionare.
S-a redeschis expoziţia de fotografii Destinaţii turistice din România
Publicat de Andrei Cretoiu,
26 martie 2015, 12:27 / actualizat: 7 iunie 2015, 16:46
Expoziţia de fotografii Destinaţii turistice din România, din cadrul campaniei EU aleg ROmânia!, s-a redeschis în 25 martie la Palatul Voievodal Curtea Veche, cel mai vechi monument medieval din Bucureşti.
Cele o sută de destinaţii de poveste au fost alese de ascultătorii Bucureşti FM, Radio Cluj, Radio Constanţa, Radio Oltenia Craiova, Radio Iaşi, Radio Reşiţa, Radio Timişoara şi Radio Târgu Mureş în cadrul campaniei EU aleg ROmânia!, realizată de Reţeaua Studiourilor Regionale.
Printre locurile pe care merită să le descoperiţi se află Cascada Cailor din Maramureş, Trovanţii de la Costeşti, Muzeul Pălăriilor de Paie din Harghita, Ochiul Beiului din Caraş-Severin, Focurile vii de la Andreiaşu de Jos, din Vrancea, Aliman în Dobrogea, Domeniul Ştirbei de lângă Bucureşti.
Bucureşti FM vă aşteaptă la expoziţia de fotografie Destinaţii turistice din România, pe strada Franceză!
Trei actori extraordinari, trei voci de aur ale scenei româneşti – Ion Caramitru, Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, vor spune la Radio România Cultural, începând de luni, 23 februarie, fermecătoare poveşti pentru copii.
La aniversarea a 86 de ani de existenţă, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă proiectul A fost odată ca niciodată… 2015, 60 de noi producţii cu poveşti în premieră, de luni până vineri, de la ora 17:50.
Tot luni, dar de la ora 11:00, ne vom auzi la Majestic, mai precis la clubul de la hotelul Ramada Majestic (Calea Victoriei, Bucureşti). Mariana Mihuţ, Ion Caramitru şi Victor Rebengiuc sunt invitaţii speciali ai acestei întâlniri de la Majestic, iar publicul prezent va putea audia în avanpremieră 6 dintre cele 60 de poveşti recent produse de Redacţia Teatrului Naţional Radiofonic, Centrul Cultural Media.
Poveştile pe care le propunem spre ascultare publicului nostru, copiilor în special, dar şi tinerilor, mămicilor, tăticilor şi bunicilor, sunt, în majoritate, încă necunoscute în România.
Multe sunt splendide şi pline de miez poveşti populare româneşti care, paradoxal, au fost traduse din limba engleză. Este vorba despre poveşti pierdute, complet uitate la noi şi regăsite într-o veche colecţie de folclor apărută prin grija Mitei Kremnitz la New York, în 1885. Alte piese de rezistenţă sunt legendele vechi şi puţin vehiculate, apărute prima şi ultima oară acum mai mult de 50-100 de ani în culegerile unor iubitori ai culturii române. Câteva poveşti fac parte din volumele niciodată traduse la noi ale italienilor Luigi Capuana (1839-1915) şi Gianbattista Basile (1566-1632), dar şi ale americanului Frank Baum, autorul Vrăjitorului din Oz. Multe alte poveşti au fost selectate din folclorul internaţional şi sunt inedite (până în prezent) în România.
De ce este nevoie de poveşti, de cât mai multe poveşti? Pentru că ele modelează un univers magic, în care valoarea se desparte net de non-valoare, o lume uluitoare, în care fantezia şi miraculosul intervin fără oprelişti în cotidian şi invers. Poveştile au apărut pe când omenirea de-abia se născuse, sunt şi vor rămâne un tezaur de înţelepciune atâta timp cât vor exista oamenii pe pământ.
Traducerile, prescurtările şi adaptările radiofonice sunt semnate de Sanda Socoliuc. Regia tehnică şi artistică îi aparţine lui Vasile Manta
Programele Radio România (Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Antena Satelor şi Reţeaua Studiourilor Regionale) sunt alese zilnic de aproape 5 milioane de ascultători, reprezentând 30,6% din totalul ascultătorilor din România, conform datelor de audienţă furnizate de Asociaţia pentru Radio Audienţă (ARA), Valul de toamnă 2014, publicate astăzi.
Radio România Actualităţi, principalul post al Radio România, este în continuare pe primul loc, înregistrând 14,5% cotă de piaţă la nivel naţional (14,9% cotă de piaţă la nivel urban şi 13,5% cotă de piaţă în municipiul Bucureşti).
Studiul de Audienţă Radio – Valul de toamnă 2014 a fost efectuat în perioada 1 septembrie – 21 decembrie 2014 de către IMAS – Marketing şi Sondaje şi GFK România Institut de Cercetare de Piaţă SRL pe un eşantion de 9.442 de persoane dintre care 7.400 în mediul urban şi 2.042 în mediul rural. Studiul a cuprins 1.139 de localităţi, dintre care 307 în mediul urban şi 832 în mediul rural. Măsurarea audienţei s-a realizat pe baza metodei rememorării audienţei din ziua precedentă (Day After Recall), metodă la care apelează cele mai multe dintre sistemele de măsurare pe plan internaţional, metodologie recomandată de EBU (European Broadcasting Union) şi ESOMAR (European Society for Opinion & Marketing Research).
Patru utilaje de ultimă generaţie, folosite în plombări de carosabil, în special pe timp de iarnă, manevrate de specialişti de la Cluj şi angajaţi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri(DRDP) Bucureşti, au fost aduse la Giurgiu.
Acestea vor fi folosite într-o amplă acţiune de reparaţii pe partea română a podului ce leagă Giurgiu de Ruse, Bulgaria. Pentru că sunt extrem de eficiente, utilajele cu infraroşu vor plomba toate gropile din carosabil în maximum 3 zile.
Cele 4 utilaje cu infraroşu pentru plombări funcţionează pe bază de radiaţie termică şi sunt utilizate în special pe timp de iarnă, întrucât acestea încălzesc şi materialul folosit la reparaţii, cât şi carosabilul
Documentul este obligatoriu pentru accesarea fondurilor structurale pana in anul 2020. Cu ajutorul acestor bani se urmareste realizarea a peste 500 de kilometri de autostrada si a aproximativ 2.500 de kilometri de drumuri expres, dar si largirea la 4 benzi a soselei de centura a capitalei.
De asemenea se intentioneaza si modernizarea unor tronsoane de cale ferata, printre care Bucuresti-Giurgiu si Bucuresti-Arad.
In plus, prin intermediul master planului general de transport se are in vedere si realizarea canalului Dunare-Bucuresti, ne-a transmis reporterul BucurestiFM, Radu Sofran
La Bucureşti a vut loc în această săptămână o dezbatere despre implicarea cetăţenilor în viata Uniunii Europene si despre felul in care se poate construi o Uniune cu o legatură mai directă între instituţiile sale si cetăţeni. La discuţii au participat fostul comisar European, Dacian Cioloş si Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Filote.
Claudia Ruse de la Radio Bucureşti ne ofera detalii în rubrica Euranet Plus de astăzi…
“Europa aparţine cetăţenilor” – este mesajul transmis de instituţiile europene dar şi concluzia dezbaterii ce a avut loc în această săptamână la Bucureşti.
Provocarea cea mai mare este modul cum pot fi cel mai bine reprezentate interesele cetatenilor. Problema reprezentării intereselor cetăţenilor europeni a fost adusă în dezbatere de la începutul crizei economice care afectează încă Europa. Parlamentul European, cu membri aleşi direct de cetăţenii europeni pare sa rezolve problema reprezentării.
În ultimii ani şi Comisia Europeană a iniţiat o serie de mecanisme de consultare a cetăţenilor, alături de posibilitatea ca aceştia să înainteze, pe baza unui număr semnificativ de semnături, propuneri către instituţiile Uniunii.
Fostul comisar european pentru agricultură Dacian Cioloş a explicat la dezbatere despre implicarea cetatenilor in viata Uniunii Europene si despre felul in care se poate construi o Uniune cu o legatura mai directa intre institutiile sale si cetateni de ce e importantă implicarea cetăţenilor, Dacian Cioloş:
“Regăsirea, ca cetăţean, în ceea ce se face la nivel european se face în primul rând prin implicarea în deciziile care se iau la nivel european şi care afectează cetăţenii. Şi aici cred că trebuie să găsim nişte modalităţi mai dinamice şi mai efective de a implica aşteptările cetăţenilor, propunerile lor, observaţiile lor, chiar îngrijorările lor. “
Se discută de multă vreme despre o aşa-numită criză a UE, criză identitară, criză instituţională şi în ce măsură această criză are legătură cu reprezentativitatea.
Deşi prezenţa euroscepticilor în legislativ transmit un mesaj de nemulţumire potrivit statisticilor Eurostat, în acest moment, la nivelul instituţiilor europene, mesajul pare unul mai optimist, concentrat pe o mai mare integrare pentru a întări Uniunea Europeană.
Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Filote, a explicat la dezbatearea despre implicarea cetăţenilor in viitorul Europei că UE se îndreaptă spre o integrare din ce în ce mai profundă şi că deşi au fost şi momente de criză, Uniunii Europene are capacitatea de a transforma crizele în oportunităţi.
Angela Filote:
“Fiecare criză este o oportunitate, deci nu cred că e neapărat rău că trecem printr-o criză care ne face să ne întoarcem la întrebările fundamentale: ce este Uniunea Europeană, de ce e bine să fim în UE şi ce încercăm să construim, până la urmă? Asta este o oportunitate care trebuie folosită şi mi-aş dori foarte mult ca în această dezbatere, românii să fie prezenţi, aş îndrăzni chiar să spun, mai prezenţi decât au fost până acum “
Comisia Europeană vorbeşte despre mai multă integrare dar sunt state membre în care se discută despre introducerea de măsuri restrictive care ocolesc, de exemplu, principiul liberei circulaţii a forţei de muncă.
Acest lucru se întâmpla în condiţiile în care toate studiile arată că efectul cetăţenilor mobili este unul benefic atât pentru ţara în care se stabilesc, cât şi ţara de origine. În aceste condiţii nu se justifică necesitatea unor modificări legislative nici la nivel naţional, nici la nivel European.
Peste 3.400 de oportunităţi de carieră vor fi disponibile la Târgul de carieră ‘Angajatori de TOP’, care va avea loc pe 17-18 octombrie la Sala Palatului din Bucureşti.
100 de angajatori, 200 de specialişti HR, peste 3.400 de oportunităţi de carieră şi 15.000 de vizitatori sunt cifrele care definesc ediţia din această toamnă a Târgului Angajatori de TOP. În plus, pe parcursul evenimentului vizitatorii au ocazia să participe la 30 de workshop-uri şi conferinţe, dedicate candidaţilor cu diferite niveluri de experienţă.
Oferta joburilor este variată şi acoperă oportunităţi în departamente precum: Dezvoltare Software (13%), Securitate IT (1%), Suport Tehnic (10%), Contabilitate (4%), Achiziţii (2%), Relaţii cu Clienţii (24%), Bancar (13%), Vânzări (15%), Inginerie (4%), Resurse Umane (2%), Consultanţă (4%), Telecom (5%), Educaţie (1%), Marketing (2%).
În ceea ce priveşte tipurile de oportunităţi deschise, reiese că 50% dintre joburi sunt pentru candidaţi cu 1-5 ani experienţă, 44% joburi şi programe adresate studenţilor şi persoanelor cu 0-1 ani experienţă, iar 6% poziţii adresate persoanelor cu peste 5 ani experienţă.
Cea de-a treia ediţie a turneului naţional Vioara lui George Enescu, organizat de Centrul Cultural Media al Radio România împreună cu Asociaţia Culturală Accendo în perioada 27 septembrie – 15 octombrie, este în plină desfăşurare. Protagoniştii acestei aventuri muzicale sunt, şi în acest an, violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail .
Pentru prima dată, vioara Guarneri del Gesu, ce i-a aparţinut lui George Enescu, a părăsit Muzeul Naţional George Enescu (în patrimoniul căruia se află) pentru a face o plimbare în parcurile bucureştene, poposind apoi în două localităţi din judeţul Tulcea: Jurilovca şi Greci. Acolo, tinerii spectatori, majoritatea elevi, au fost copleşiţi de încântare: „Ne-a plăcut vioara. Că era cea mai zgomotoasă. Dar şi frumoasă”. „Când cresc mare aş vrea să cânt şi eu la o vioară”. „Vioara a fost personajul principal”. „Unică, unică şi o mai aşteptăm la noi. Mulţumim din suflet!”, au exclamat ei.
Periplul muzical continuă pe 2 octombrie, la Tescani, jud. Bacău, în fostul conac al renumitei familii boiereşti Rosetti-Tescanu, acum secţie a Muzeului Naţional George Enescu, unde marele muzician a venit deseori lăsându-se inspirat de frumuseţea peisajelor.
De altfel, recitalul de la Tescani va reproduce întocmai programul recitalului susţinut de George Enescu: „Programul este unul foarte frumos. Am găsit două variante de recital pe care Enescu le-a susţinut în 1919 şi 1923, sunt două afişe pe care le-am găsit la Muzeul George Enescu şi pe care le-am urmat întocmai. Am zis că, dacă tot avem vioara maestrului cu noi, să avem şi programul, şi poate o părticică din talentul lui va fi cu noi”, a spus Gabriel Croitoru.
Programul cuprinde piese de largă popularitate din literatura pentru vioară şi pian. Lucrări ale unor compozitori precum Tartini-Kreisler, Scărlătescu, Enescu, Dvorak, Saint-Saens vor putea fi ascultate în cadrul recitalurilor.
La rândul său, profesor fiind, Gabriel Croitoru înţelege să lase moştenirea artistică altor generaţii şi a invitat, alături de el şi de pianistul Horia Mihail, patru tineri şi talentaţi muzicieni, încă elevi ai liceelor de muzică din ţară, ce vor străluci pe scenele de concert dar, cu siguranţă, nu vor uita să ducă muzica şi în alte locuri pentru a ajunge la cât mai mulţi oameni. La Tescani este invitat tânărul violonist Mihail Ciprian Reuţ, din Suceava.
Itinerar turneul Vioara lui Enescu 2014:
6, octombrie, ora 17:00 – Sălişte, jud Sibiu; 7 octombrie, ora 17:00 – Gura Râului, jud Sibiu; 8, octombrie, ora 17:00 – Horezu, jud.Vâlcea; 9 octombrie, ora 17:00 – Slătioara, jud.Vâlcea; 13 octombrie, ora 17:00 – Braşov, Sala Patria; 15 octombrie, ora 19:00 – Bucureşti, Sala Radio.
Programul concertelor din sate:
Pugnani – Kreisler – Siciliana şi Rigaudon, Leclair – Sarabanda şi Tamburina, Kreisler – Preludiu şi Allegro, Scărlătescu – Bagatela, Enescu – Balada şi Lăutarul, Dvorak – Humoresque, Tartini – Kreisler – Variaţiuni pe o temă de Corelli, Saint-Saens – Introducere şi Rondo capriccioso.
Organizatori: Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Accendo.
Coproducători: Radio România Cultural şi TVR 2.
Parteneri principali: ARCUB, Muzeul Naţional George Enescu.
Transportator oficial: Dacia.
Partener: SENIA MUSIC.
Cu sprijinul: Athénée Palace Hilton, SB Choices, Pensiunea Siva.
Parteneri media: Adevărul, Dilema Veche, Observator Cultural, Caţavencii, Şapte Seri, Business Review, Suplimentul de cultură, Agenţia de carte, Ziare.com, Actualitatea Muzicală, Ziarul Metropolis, Accent TV Tulcea.
Parteneri radio: Antena Satelor, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, Radio România Regional.
Parteneri culturali: Primăriile din Greci, Jurilovca, Sălişte, Gura Râului, Horezu, Slătioara, Consiliul judeţean Tulcea, Festivalul Astra Film, Filarmonica din Braşov, Orchestrele şi Corurile Radio România.
Un eveniment susţinut de Radio România.
Detalii despre turneu, pe www.radioromaniacultural.ro
Între 20 şi 27 septembrie, Festivalul RadiRo a transformat Sala Radio din București în centrul de greutate al actualităţii muzicale europene!
5 orchestre radio, 8 concerte în 8 zile de festival, peste 8.000 de spectatori, 15 solişti şi dirijori invitaţi, 9 lucrări de Richard Strauss interpretate pe durata Festivalului: acesta este, la final, palmaresul ediţiei a II-a a singurului festival internaţional al orchestrelor radio din Europa – RadiRo, produs și organizat de Radio România, care şi-a închis porţile sâmbătă, 27 septembrie, la Sala Radio!
În concertul de închidere al Festivalului, sâmbătă, 27 septembrie, publicul a avut bucuria de a asculta live la Bucureşti cea mai importantă orchestră franceză și orchestra numărul 1 a radiodifuziunii franceze: Orchestre National de France, sub bagheta unui dirijor care şi-a legat numele de relansarea legendarului Teatru Balşoi din Moscova: Vassily Sinaisky. Într-un oraş de anvergura culturală a Parisului, Orchestre National de France este cel mai important ansamblu simfonic, iar istoria şi diversitatea repertoriului o recomandă printre cele mai prestigioase ansambluri simfonice europene. Sergiu Celibidache a fost, între 1973 şi 1975, primul dirijor invitat al orchestrei, urmat de Lorin Maazel sau Kurt Masur, pentru a menţiona doar câteva nume. La Bucureşti, orchestra a cântat sub bagheta dirijorului Vassily Sinaisky, dirijor emerit al BBC Philharmonic, care a condus, din 2010, orchestra Teatrului Balşoi din Moscova, reuşind performanţa unei relansări spectaculoase după o pauză de 5 ani pentru lucrări de restaurare. Solistul ultimei seri RadiRo 2014 a fost violonistul Vadim Gluzman, un muzician cu o carieră în ascensiune rapidă în SUA şi Europa, despre a cărui viziune interpretativă critica muzicală internaţională afirmă că „readuce la viaţă tradiţia violonistică a secolelor XIX şi XX”.
Un adevărat spectacol muzical de virtuozitate şi emoţie artistică au oferit Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului american Case Scaglione, şi violonistul Alexandru Tomescu, în penultima seară a festivalului, vineri, 26 septembrie, într-un program care a cucerit publicul în totalitate: Debussy, Strauss & Brahms.
Organizat de Radio România, Festivalul RadiRo a adus la Bucureşti, timp de o săptămână, ansambluri simfonice radio de maximă referinţă din Europa, a căror evoluţie se confundă cu istoria radiofoniei europene: Orchestra Simfonică Radio din Finlanda, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Simfonică Radio din Stuttgart, Orchestre National de France şi, gazda evenimentului, Orchestra Naţională Radio. Toate concertele au fost transmise în direct de posturile Radio România Cultural și Radio România Muzical și în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro si www.romania-muzical.ro, iar concertul de deschidere a fost difuzat în direct de Radiodifuziunea finlandeză și de Televiziunea Română.
Fiecare seară a Festivalului a adus în faţa publicului dirijori şi solişti din elita muzicală internaţională: Joshua Weilerstein (dirijor asistent al Filarmonicii din New York), Cristian Mandeal (director de onoare al RadiRo 2014), Tiberiu Soare (dirijor principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio), Ondrej Lenárd (dirijor – şef al Orchestrei Simfonice Radio din Praga), Stéphane Denève (dirijor – şef al Orchestrei Simfonice Radio din Stuttgart), Case Scaglione (dirijor asociat al New York Philharmonic) şi Vassily Sinaisky (dirijor emerit al BBC Philharmonic).
Serile RadiRo 2014 i-au avut ca protagonişti pe pianiştii Jonathan Biss (multipremiat pentru performanţele sale muzicale, a lucrat cu dirijori ca Daniel Barenboim, Lorin Maazel sau Antonio Pappano), Jan Simon (solist şi director al Orchestrei Simfonice Radio din Praga) şi Horia Mihail (unul dintre cei mai bine cotaţi pianişti români contemporani, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio), soprana Katarina Jovanović (cunoscută publicului pentru apariţiile sale regulate în concerte şi spectacole difuzate de postul de televiziune MEZZO) şi mezzosoprana Ruxandra Donose (care a lansat la RadiRo primul său album produs integral în România, la Editura Casa Radio), violoniştii Alexandru Tomescu (solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, protagonist, cu celebra sa vioară Stradivarius Elder Voicu din 1702, al Turneului Stradivarius), Nikolaj Znaider (un muzician foarte apreciat pentru flexibilitatea şi diversitatea abordărilor sale muzicale, cântă pe o vioară Guarneri care a aparţinut celebrului Fritz Kreisler) şi Vadim Gluzman (cântă pe o vioară Stradivarius Leopold Auer din 1690).
Directorul de Onoare al RadiRo2014 a fost dirijorul Cristian Mandeal, a cărui prezenţă şi patronaj spiritual au conferit un plus inegalabil de valoare şi prestigiu festivalului. Cu peste 1000 de concerte dirijate în 35 de ţări de pe 4 continente, Cristian Mandeal a condus la ediţia din acest an a RadiRo concertul Orchestrei Naţionale Radio, care a fost deschis cu o interpretare de extraordinară fineţe şi sensibilitate muzicală a Rapsodiei Române nr. 2 de George Enescu.
9 lucrări de Richard Strauss s-au aflat în prim-planul programului Festivalului, care a celebrat la această ediţie aniversarea a 150 de ani de la naşterea marelui compozitor german. RadiRo 2014 a propus, pe durata celor 8 zile de festival, un parcurs al celor mai reprezentative repere ale creaţiei componistice straussiene.
Concertele Festivalului RadiRo au fost preluate şi retransmise pe platformele comune de schimburi de programe ale partenerilor Radio România din EBU (European Broadcasting Union) şi ABU (Asia – Pacific European Union), cu un public potenţial însumat de miliarde de ascultători.
Partenerii, invitaţii şi organizatorii Festivalului, mesaje despre RadiRo 2014:
Victor Ponta, Prim-ministru al României:
„Salut toţi muzicienii de excepţie prezenţi la ediţia 2014 a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio- RadiRO! Instrumentişti, dirijori şi solişti de calibru internaţional ne încântă zilele acestea cu arta lor minunată şi transformă pentru o săptămână Bucureştiul în capitala europeană a muzicii clasice. Sunt mândru ca Radio România organizează un eveniment cultural de o asemenea ţinută europeană. Felicitări!”.
Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General Radio România:
„Din 20 septembrie, pentru o săptămână, Bucureştiul a devenit capitala europeană a muzicii clasice la Festivalul RadiRo. Radio România şi-a reafirmat astfel profilul său unic în Europa, ca organizator a două proiecte extraordinare pe care le susţine, le finanţează şi le promovează: unul este Festivalul RadiRo, singurul eveniment muzical dedicat în exclusivitate orchestrelor radio, iar celălalt este Târgul Internaţional GAUDEAMUS. A fost o mare bucurie să vă putem oferi concerte la o performanţă atât de ridicată, absolut comparabil cu ceea ce se întâmplă în marile săli de concerte din lume. Aş dori să mulţumesc artiştilor de excepţie care au urcat, mulţi dintre ei în premieră, pe scena Sălii Radio, orchestrelor, publicului şi ascultătorilor noştri. Vă dăm întâlnire la ediţia a III-a a Festivalului RadiRo, în 2016!”.
Cristian Mandeal, Director de onoare al Festivalului RadiRo:
„Aflat la a doua sa ediţie, Festivalul RadiRo şi-a cucerit cu o extraordinară repeziciune o binemeritată reputaţie în peisajul cultural autohton. Este vorba, neîndoios, despre un eveniment muzical major, fără precedent în peisajul atât de colorat al festivalurilor de profil din lume, desfăşurat – iată! – ritmic, odată la doi ani. La fel de salutar este şi aspectul internaţional al evenimentului, ce reuneşte de la o ediţie la alta orchestre radio europene de o foarte bună reputaţie, având acelaşi profil specific şi aceeaşi destinaţie educativă şi promoţională. Salut din inimă această splendidă iniţiativă a Radio România şi îi doresc Festivalului RadiRo o viaţă nesfârşită şi bogată în evenimente!”
Oltea Şerban – Pârâu, Director Centrul Cultural Media Radio România, Director artistic al Festivalului:
„Acest festival este o demonstraţie a faptului că ştim să fim împreună. La nivel european şi nu numai, trebuie să conştientizăm că radioul public rămâne o forţă importantă de propagare si conservare a valorilor culturale. Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio RadiRo a adus împreună orchestre din spaţii culturale diferite, cu dirijori si solisti veniţi din întreaga lume, care, însă, au transmis prin intermediul muzicii acelaşi mesaj. Si anume faptul că păstrarea identităţii culturale reprezintă o misiune publică de cea mai mare importanţă, fără de care nu putem privi spre viitor cu încredere.”
Stéphane Denève, Dirijor – şef al Orchestrei Simfonice Radio din Stuttgart
„Noi prieteni dragi, organizatori ai Festivalului RadiRo, vă mulţumesc de 1000 de ori pentru primirea voastră extraordinară şi pentru acest fabulos Festival! A fost o enormă bucurie pentru mine să dirijez la Bucureşti în cadrul unui festival atât de prestigios şi de bine organizat. Vă felicit! Toţi membrii Orchestrei Simfonice Radio din Stuttgart au fost încântaţi de RadiRo. Vă mulţumesc şi vă doresc mult succes la ediţia viitoare a Festivalului!”.
Jan Simon, pianist, director al ansamblurilor, festivalurilor şi concursurilor derulate de Radiodifuziunea din Cehia:
„Sunt de părere că organizarea acestui festival este o idee superbă. Am încercat să facem ceva asemănător în Praga în urmă cu 5 ani cu Festivalul „Radio Autumn”. Am avut atunci invitate Orchestrele Simfonice Radio din Leipzig, Hilversum şi Budapesta. Nu am putut obţine o sponsorizare pentru cea de-a doua ediţie. Mă bucur că Radio România a continuat această idee şi mai ales la acest nivel; vor concerta, în ediţia a doua a Festivalului Internaţional RadiRo, Orchestra Naţională a Franţei, Vassily Sinaisky sau Nikolaj Znaider. Aţi reuşit să organizaţi un festival excepţional”.
Markus Lause, Director, Enterprise Business Unit, Vodafone Romania:
„Suntem onoraţi să susţinem acest festival unic în Europa, încă de la prima sa ediţie, din 2012. Mai mult, ceea ce ne bucură astăzi este să vedem că Festivalul RadiRo începe să devină un reper pe harta muzicală a României şi a Europei, de la o ediţie la alta.”
Anca Oreviceanu, Director de comunicare Renault România:
„Am fost alături de RadiRo în 2012 şi continuăm să fim partenerii Festivalului şi la această ediţie. Suntem mândri şi onoraţi că maşinile Dacia au transportat din nou numele mari ale muzicii clasice spre sala de concerte”.
Producător și organizator: Radio România
Coproducător: TVR
Eveniment desfășurat sub patronajul Guvernului României
Cu sprijinul: EBU – European Broadcasting Union
Sponsor principal: Vodafone România
Transportator oficial: Dacia
Cu sprijinul: Banca Transilvania, Borsec, ARCUB, Catering Romania, Librăriile Cărtureşti
Parteneri media
Adevărul, Dilema Veche, Observator Cultural, Caţavencii, Şapte Seri, Business Review, Suplimentul de cultură, Agenţia de carte, Ziare.com, Actualitatea Muzicală, Ziarul Metropolis, Librăriile Humanitas
Marţi, 30 septembrie, la ora 23:05, la Radio România Actualităţi, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră: Dincolo de sex – comedie romantică de Arnold Johnston şi Deborah Ann Percy.
Spectacolul va putea fi audiat în avanpremieră luni, 29 septembrie, la ora 11:00, la clubul de la hotelul Ramada Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti.
Piesele de teatru scrise de Arnold Johnston, ca şi cele scrise în colaborare cu soţia sa, Deborah Ann Percy, au fost distinse cu premii, jucate şi publicate în mai multe oraşe din America. Arnold Johnston şi Deborah Ann Percy sunt membri ai Asociaţiei Dramaturgilor Americani – Dramatists Guild – şi ai Asociaţiei Traducătorilor Americani – American Literary Translators Association. Ei au semnat împreună piesele Rasputin in New York, Duets: Love is Strange, dar şi traduceri de teatru precum şi 12 drame de câte 30 de minute, pentru Radio Kalamazoo NPR.
Piesa Dincolo de sex (Beyond Sex) a devenit scenariu radiofonic graţie adaptării semnate de Rodica Suciu Stroescu, iar regizorul Vasile Manta a izbutit perfect conturarea credibilă a unei poveşti de viaţă ce pendulează de la râs la plâns, de la zâmbet la mâhnire, de la iubire la trădare. Muzica şi coloana sonoră devin un comentariu sugestiv al acţiunii, amplificând inspirat emoţia acestei poveşti care, cu siguranţă, îi va încânta pe ascultătorii Teatrului Naţional Radiofonic.
Traducerea: Luciana Costea şi Dona Roşu. Adaptarea radiofonică: Rodica Suciu Stroescu. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuţie: Manuela Ciucur, Mihai Niculescu, Adriana Trandafir şi Dan Condurache. Regia de montaj: Florina Istodor şi Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Redactor: Domnica Ţundrea
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.