Să ne conectăm cu natura!
Publicat de Cristina Ion, 29 martie 2019, 11:42
În fiecare an, la sfârșitul lunii martie milioane de oameni sunt chemați să facă schimbări la nivel personal, dar și global pentru a proteja natura. Pentru că are mare nevoie.
Impactul activității umane asupra planetei este atăt de puternic încât a modificat profund mediul în care trăim, condițiile climatice, calitatea aerului și a apei și existența plantelor și animalelor. Acest parcurs negativ trebuie stopat și schimbat. Depinde de implicarea fiecăruia dintre noi.
Earth Hour este momentul în care ne putem hotărî să reciclăm, să mergem mai mult pe jos sau cu bicicleta, să facem dușuri mai scurte, să trecem la sursele regenerabile de energie sau să ne schimbăm obiceiurile de consum, bazat mai mult pe nevoi decât pe dorințe create artificial prin trucuri de marketing și acordând mai mult loc în coșurile noastre de cumpărături produselor responsabile – tradiționale, ecologice, ce atestă proveniența din gospodarii gestionate responsabil.
Peste 180 de țări se reunesc anul acesta pentru a atrage atenția asupra schimbărilor climatice și pierderii biodiversității.
În România, peste 12 mii de copii și tineri din corurile Cantus Mundi vor canta simultan in 81 de localitati.
În București Ora Pământului va fi celebrată la Promenada mall – pe Calea Floreasca, la Opera Comică pentru Copii – pe Calea Giulești, la Casa Memorială Tudor Arghezi de pe str. Mărtișor și în parcul Circului.
La Tg Jiu, Ora Pământului va fi marcată în Parcul Coloanei fără Sfârșit.
„Chiar dacă luminile vor fi stinse pentru numai o oră, observațiile astronomice prin telescop vor dura cât va fi nevoie! 30 martie, de la 20.30, stingem lumina și privim cerul prin telescop. Îi aşteptăm pe toţi târgujienii amatori de astronomie“, a declarat Marcel Jinca, coordonator Astroclub SARM Gorj. La ora 20.30, iluminatul va fi oprit pentru o oră, iar cerul va putea fi admirat prin telescop.
Și la Râmnicu Vâlcea va fi organizat un amplu eveniment internaţional de mediu în Scuarul Mircea cel Bătrân, care, pe parcursul acestei ore, va fi scufundat în întuneric. Aici veți putea vedea piesa de teatru ”Micul Prinţ”, pusă în scenă de actorii Teatrului Municipal ”Ariel”, un recital muzical oferit de 100 de elevi în cadrul Proiectului coral naţional ”Cantus Mundi”, animaţie cu baloane, o sesiune de observaţii astronomice prin intermediul unui telescop mobil, evenimentul ”Picturi în întuneric” – desene tematice fluorescente, lectură la lumina lumânării şi a felinarelor în zona de Bibliotecă Stradală, precum şi realizarea, din lumânări şi ”gulguţe”, a hărţii României şi a logo-ului ”60+”.
În județul Constanța, „Ora Pământului 2019” va fi sărbătorită de aproape 300 de copii din corurile Programului Național Cantus Mundi: șapte coruri vor cânta în fața Casei de Cultura a Sindicatelor, simultan cu alți copii reuniți în curtile școlilor și ale grădinițelor din oraș, în timp ce în Mangalia evenimentul va fi sărbătorit de corul Școlii Gimnaziale „Gala Galaction” . Copiii, alături de coordonatorii corurilor, familii și prieteni, vor cânta pentru a aduce naturii și constănțenilor mesajul lor de implicare și responsabilitate. Începând cu ora 20:30, corurile de copii Cantus Mundi vor interpreta cântece special selectate pentru acest moment și, în același timp, se va întrerupe iluminatul în zonele de organizare ale evenimentelor. „Copiii României vor cânta într-un glas pentru sănătatea Pământului. Cantus Mundi este cel mai mare organizator de evenimente muzicale în cadrul Earth Hour 2019, acțiunile corale desfășurându-se în 81 de localități. Este un efort imens pe care echipa Madrigal-Cantus Mundi îl face și îi chemăm alături de acești minunați copii pe toți cei care înțeleg că România se va schimba prin vocile acestora.”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.