O mare țară europeană respinge, pentru moment, propunerea legislativă care interzice șoferilor să doarmă în cabină, în pauza de 45 de ore
Publicat de adinaiftime, 4 august 2017, 08:00 / actualizat: 4 august 2017, 9:07
Amendamentul prezentat de doi senatori italieni prin care s-a propus interzicerea efectuării pauzei săptămânale a șoferilor de tir și camion în cabinele mijloacelor de transport a fost respins momentan de legislativul italian, a relatat publicația TrasportoEuropa.it.
Reprezentanții sindicatului Conftrasporto, citați de publicația mai sus menționată, au precizat că vor susține în continuare introducerea acestui amendament și că vor propune introducerea lui în Codul Rutier Italian, care va fi luat în dezbatere în viitorul apropiat în senatul italian.
Vă reamintim că mai multe țări europene au introdus obligativitatea ca șoferii de tir să-și efectueze odihna săptămânală la hotel și nu în cabina camionului, printre acestea aflându-se Germania și Belgia.
Asociația transportatorilor din România a protestat lunile trecute față de aceste măsuri și a precizat:
„Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR își exprimă îngrijorarea față de protecționismul în creștere al Germaniei, stat membru-fondator al UE și partener comercial important al României. Asociația noastră protestează împotriva legii recent adoptate de Germania, prin care se interzice șoferilor profesioniști să își efectueze odihna săptămânală normală în cabina vehiculelor comerciale de transport, lege care a intrat în vigoare săptămâna aceasta, la scurt timp după ce a fost adoptată. UNTRR a solicitat autorităților germane să retragă imediat această lege protecționistă, care încalcă prevederile regulilor comune UE și afectează grav activitatea firmelor românești de transport rutier”, se arăta într-un comunicat remis presei de respectiva organizație.