Ascultă Radio România Regional Live

Canada

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat

Publicat de prosavioleta, 11 noiembrie 2024, 14:59

Gabriel Hanganu: Să fiu alături de ceilalți militari răniți Invictus m-a ajutat să-mi depășesc limitele și să-mi schimb viața. Mi-am dat seama că nu sunt singur în suferința mea, că ei îmi sunt aproape. Sunt plutonier adjutant principal Hanganu Cristian Gabriel. Fac parte din colectivul Centrului Militar Zonal Vrancea „Regele Carol I” și am îmbrăcat ținuta militară acum 22 de ani. Am ales cariera militară din dorința de a realiza ceva în viață, precum au realizat părinții mei, care la rândul lor a fost cadre militare. În anul 2005 am participat cu Batalionul 300 din Galați la o misiune în teatrul de operații din Afganistan. În timpul unei misiuni de patrulare, am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat. După explozie, mașina a luat foc. M-am evacuat și am întrebat de colegul meu Șonei și am încercat să ne ducem să-l ajutăm să iasă din TAB. Nu am mai putut, pentru că deja muniția din interiorul TAB-ului a început să explodeze. Mi-am dat seama că sunt rănit după ce sanitarul care patrula cu noi a venit și a intervenit. Am fost sedat și după o perioadă de o săptămână m-am trezit în Spitalul Militar de Arși din San Antonio, Texas. Am arsuri pe 48% din corp de gradul trei și doi, majoritatea. La momentul respectiv nu am simțit nimic. După o perioadă de timp am început să simt usturimile și durerile. Am mulțumit lui Bunul Dumnezeu că sunt în viață, dar, în același timp, voiam din tot sufletul să-l ajut pe colegul meu de care eram și prieten și mi-am dorit să, nu știu, să-l pot ajuta și să-l pot extrage din TAB. Tot ce am realizat după accident este parte și din ajutorul dat de Șonei acolo, de sus. Îi mulțumesc de fiecare dată, toată familia se roagă pentru el, pentru sufletul lui Şonei, lui Narcis. Recuperarea a fost dificilă. Alături de mine a fost familia: atunci prietena mea, acum soție, prietenii și Ministerul Apărării, care m-a ajutat enorm. Am un băiețel de 21 de ani. Este student la Academia Forţelor Aeriene din Brașov și își dorește din tot sufletul să facă ce a făcut tatăl lui, adică să servească patria. M-am alăturat proiectului Invictus în anul 2019. Am participat pentru prima dată în anul 2022 la Jocurile Invictus din Olanda. Anul viitor voi participa la Jocurile Invictus din Canada, la probele de scheleton, rower și volei din șezut. Eu îmi doresc să cinstesc Armata României, colegii mei să fie mândri de mine, iar de acolo eu îmi doresc să devin mai puternic.

Concursul Military Student Multirotor Fest la prima ediție
Inedit - AM luni, 3 iunie 2024, 15:39

Cătălin Cioacă: Colonel conferințiar universitar doctor Cătălin Cioacă, prodecan pentru învățământ, Facultatea de Management Aeronautica...

Eroii de la Sevilla ’86
Inedit - AM luni, 13 mai 2024, 12:15

Eroii de la Sevilla ’86

Teodor Avramescu (reporter): Domnule Radu 2, ce a însemnat totuși câștigarea Cupei Campionilor Europeni cu dumneavoastră în echipă? Marin Radu...

Eroii de la Sevilla ’86
Andrei Stoica: Pot să spun că există o latură mai delicată, dar noi suntem militari, trebuie să respectăm anumite regulamente. Ziua trebuie să fii militar, iar seara trebuie să fii sportiv şi acest lucru nu trebuie să te împiedice cu nimic.
Inedit - AM luni, 22 aprilie 2024, 13:40

Reporter: Gabriel Stan – Cât de greu este să te împarţi intre viaţa de militar şi cea de civil, ţinând cont că în ambele părţi dai...

Mobex BR-GL-24
Inedit - AM luni, 15 aprilie 2024, 13:55

Mobex BR-GL-24

Daniliuc Iulian: Sunt generalul de brigadă Daniliuc Iulian, șeful Direcției personal și mobilizare din Statul Major al Apărării. Exerciții de...

Mobex BR-GL-24
Inedit - AM luni, 8 aprilie 2024, 20:30

Echipa Invictus a revenit cu medalii de la Mondialul de para-atletism din Italia

Militarii răniți Invictus au început noul an în forță. Aceștia și-au probat determinarea obținând rezultate excepționale la tir cu arcul,...

Inedit - AM luni, 1 aprilie 2024, 12:36

Determinarea – cheia succesului

Raluca Răileanu: Sunt căpitan Raluca Răileanu parte din Escadrila 712 Elicoptere Giarmata. Livia Fartușnic: Vă rog să ne povestiţi parcursul...

Determinarea – cheia succesului
Inedit - AM vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Inedit - AM luni, 5 februarie 2024, 15:25

GO, jocul minții ce prinde contur și în România

În această săptămână la rubrica Inedit vorbim despre sportul minții și nu, nu este vorba despre celebrul joc de Șah, ci de un alt sport al...

Exercițiul Neptune Strike 2024

Exercițiul Neptune Strike 2024

Publicat de Gabriel Stan, 4 noiembrie 2024, 12:09

Sorina Vrînceanu (realizator rubrică): În perioada 24-31 octombrie, NATO a desfășurat exercițiul Neptune Strike 2024 pe întregul continent european, de la Marea Mediterană centrală și Adriatică, până la Mările Nordului și Baltică.

În această perioadă, NATO a preluat controlul operațional al unor capacități avansate de război maritim puse la dispoziție de mai mulți aliați, printre care s-au numărat portavioane și grupuri de atac expediționare desfășurate în diverse domenii operaționale.

În total, aproximativ 20 de nave de suprafață și submarine, alături de Forțele pentru Operații Speciale și numeroase aeronave, au participat la exercițiu, fiind susținute de aproximativ 15.000 de membri ai personalului.

Printre națiunile participante la acest exercițiu NATO s-au numărat: România, Albania, Belgia, Canada, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Țările de Jos, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia, Turcia, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii, demonstrând capacitatea impresionantă a aliaților de a colabora prin NATO pentru descurajare și apărare comună.

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:19

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Navele din compunerea Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră s-au aflat timp de 3...

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:11

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a organizat, miercuri și joi, la Palatul Cercului Militar Național din Capitală,...

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:58

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziționarea de către...

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:53

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și Marea Britanie au, începând de miercuri, un acord de cooperare în domeniul apărării, care va...

Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:45

Ziua Statului Major al Apărării

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a împlinit pe 12 noiembrie 165 de ani de la înființare. Cu acest prilej, drapelul...

Ziua Statului Major al Apărării
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:36

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a fost marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare...

Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:59

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat

Gabriel Hanganu: Să fiu alături de ceilalți militari răniți Invictus m-a ajutat să-mi depășesc limitele și să-mi schimb viața. Mi-am dat...

Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:51

Misiuni internaționale

Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima staționare o facem în Polonia, unde militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană  „Iron...

Misiuni internaționale

Gabriel Czifrak: Am vrut să port drapelul României pe umeri și să fiu pe podium.

Publicat de prosavioleta, 8 octombrie 2024, 17:37

Sunt sergent major în rezervă Czifrak Gabriel am vârsta de 26 de ani și sunt activ în armată de la vârsta de 19 ani, în Batalionul 812 Infanterie Bistrița „Șoimii Carpaților”. Am plecat în Afganistan în 17 august, exact cu două zile înainte de a împlini vârsta de 22 de ani. Am avut accidentul în 21 octombrie 2020. Incidentul s-a produs în timpul unei patrule de cercetare în aria de responsabilitate. Fiind un convoi de patru mașini, eu eram comandantul ultimei mașini din convoi. La întoarcerea către bază am declanșat un dispozitiv exploziv improvizat și acolo mi s-a schimbat viața. Cel mai mult m-a marcat din timpul incidentului neputința – neputința de a-mi ajuta colegii care erau într-o stare gravă; cel puțin șoferul mașinii era între viață și moarte şi eu n-am putut să-l ajut deloc, pentru că aveam multiple traume la membrele inferioare, la membru superior stâng, la cap. Practic, eram imobilizat, nu mă puteam mișca. Am fost evacuat în baza aeriană Bagram. După trei zile de stabilizare, ni s-au făcut primele intervenții chirurgicale și am fost transportați la Spitalul Militar Landsthul din Germania. Au urmat foarte multe operații, medicii respectivi mi-au reconstruit ambele membre inferioare, urmând ca în 17 decembrie 2020 să fim repatriaţi şi am fost internaţi în Spitalul Militar de Urgență din București. În toate cele șapte luni și jumătate eu am fost în scaun cu rotile, deoarece nu puteam să mă deplasez, și dorința de a merge din nou, de a fi măcar 80% din ce am fost înainte a fost atât de mare, încât stăteam zilnic 4-6 ore la recuperare.
Parcursul meu a fost foarte interesant, într-adevăr, de la scaun rulant la campion la Jocurile „Invictus”, la disciplina rowing. În acest proces m-a ajutat foarte mult proiectul „Invictus” și, pe lângă asta, cheia a fost logodnica mea: m-a împins de la spate să mă duc la sală, să trag de mine. În fiecare zi îmi spunea că trebuie să dau tot ce e mai bun, că pot să dau tot ce e mai bun. Când am urcat pe podium, la medaliere, au fost niște trăiri și niște sentimente care sunt foarte greu de descris. Am fost foarte mândru pentru că am reușit să pun România pe hartă. Am reușit să iau aurul la rowing și am reușit să-i fac mândri pe colegii mei, pe iubita mea în special, şi am vrut și să port drapelul României pe umeri și să fiu pe podium.
Pentru Jocurile „Invictus” din Canada 2025 Whistler Vancouver mă pregătesc la schi alpin, rowing, skeleton și volei din șezut, care este jocul nostru de echipă.
Una dintre primele întrebări când am ajuns la spital în România a fost: o să mai pot să schiez vreodată? Ia uite că la aproape patru ani de zile am reușit să mă urc din nou pe schiuri. Schiez destul de bine și vreau să mă îmbunătățesc cât de mult se poate, chiar dacă sunt dureri foarte mari; dar asta nu mă împiedică să merg mai departe. Deci, orice se poate, din punctul meu de vedere.

Concursul Military Student Multirotor Fest la prima ediție
Inedit - AM luni, 3 iunie 2024, 15:39

Concursul Military Student Multirotor Fest la prima ediție

Cătălin Cioacă: Colonel conferințiar universitar doctor Cătălin Cioacă, prodecan pentru învățământ, Facultatea de Management Aeronautica...

Concursul Military Student Multirotor Fest la prima ediție
Eroii de la Sevilla ’86
Inedit - AM luni, 13 mai 2024, 12:15

Eroii de la Sevilla ’86

Teodor Avramescu (reporter): Domnule Radu 2, ce a însemnat totuși câștigarea Cupei Campionilor Europeni cu dumneavoastră în echipă? Marin Radu...

Eroii de la Sevilla ’86
Andrei Stoica: Pot să spun că există o latură mai delicată, dar noi suntem militari, trebuie să respectăm anumite regulamente. Ziua trebuie să fii militar, iar seara trebuie să fii sportiv şi acest lucru nu trebuie să te împiedice cu nimic.
Inedit - AM luni, 22 aprilie 2024, 13:40

Andrei Stoica: Pot să spun că există o latură mai delicată, dar noi suntem militari, trebuie să respectăm anumite regulamente. Ziua trebuie să fii militar, iar seara trebuie să fii sportiv şi acest lucru nu trebuie să te împiedice cu nimic.

Reporter: Gabriel Stan – Cât de greu este să te împarţi intre viaţa de militar şi cea de civil, ţinând cont că în ambele părţi dai...

Andrei Stoica: Pot să spun că există o latură mai delicată, dar noi suntem militari, trebuie să respectăm anumite regulamente. Ziua trebuie să fii militar, iar seara trebuie să fii sportiv şi acest lucru nu trebuie să te împiedice cu nimic.
Mobex BR-GL-24
Inedit - AM luni, 15 aprilie 2024, 13:55

Mobex BR-GL-24

Daniliuc Iulian: Sunt generalul de brigadă Daniliuc Iulian, șeful Direcției personal și mobilizare din Statul Major al Apărării. Exerciții de...

Mobex BR-GL-24
Inedit - AM luni, 8 aprilie 2024, 20:30

Echipa Invictus a revenit cu medalii de la Mondialul de para-atletism din Italia

Militarii răniți Invictus au început noul an în forță. Aceștia și-au probat determinarea obținând rezultate excepționale la tir cu arcul,...

Echipa Invictus a revenit cu medalii de la Mondialul de para-atletism din Italia
Inedit - AM luni, 1 aprilie 2024, 12:36

Determinarea – cheia succesului

Raluca Răileanu: Sunt căpitan Raluca Răileanu parte din Escadrila 712 Elicoptere Giarmata. Livia Fartușnic: Vă rog să ne povestiţi parcursul...

Determinarea – cheia succesului
Inedit - AM vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Inedit - AM luni, 5 februarie 2024, 15:25

GO, jocul minții ce prinde contur și în România

În această săptămână la rubrica Inedit vorbim despre sportul minții și nu, nu este vorba despre celebrul joc de Șah, ci de un alt sport al...

GO, jocul minții ce prinde contur și în România

Bugetul alocat pentru apărare a crescut în cadrul NATO în 2024

Publicat de prosavioleta, 8 iulie 2024, 20:38

Adrian Gîtman (realizator rubrică): 23 de țări NATO din cele 32 vor atinge ținta de două procente din Produsul Intern Brut pentru cheltuielile de apărare în anul 2024, potrivit unei statistici publicate de Alianța Nord-Atlantică. Acest lucru arată faptul că aliații europeni își asumă partea lor de responsabilitate comună în cadrul NATO, a declarat liderul alianței, Jens Stoltenberg. Polonia se află în fruntea clasamentului cu 4,12 procente, urmată de Estonia, cu 3,43 și Statele Unite ale Americii, cu 3,38 procente. Letonia și Grecia sunt și ele peste pragul de 3%. Croaţia, Portugalia, Italia, Canada, Belgia, Luxemburg, Slovenia și Spania sunt țările care au alocat sub 2% din PIB pentru apărare. Germania, Olanda, Norvegia și Turcia se numără printre țările care au atins pragul de două procente pentru prima dată, România are estimat un buget de 2,25% din PIB pentru acest an. Din totalul cheltuielilor pentru apărare, țara noastră va cheltui 30 de procente pentru înzestrare, 43 pentru personal, 15 pentru operațiuni și mentenanță și aproape 11 procente pentru infrastructură.

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Stiri - AM luni, 18 noiembrie 2024, 15:58

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziționarea de către...

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Stiri - AM luni, 18 noiembrie 2024, 15:53

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și Marea Britanie au, începând de miercuri, un acord de cooperare în domeniul apărării, care va...

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Ziua Statului Major al Apărării
Stiri - AM luni, 18 noiembrie 2024, 15:45

Ziua Statului Major al Apărării

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a împlinit pe 12 noiembrie 165 de ani de la înființare. Cu acest prilej, drapelul...

Ziua Statului Major al Apărării
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Stiri - AM luni, 18 noiembrie 2024, 15:36

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a fost marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare...

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Stiri - AM luni, 11 noiembrie 2024, 14:26

Universitatea Națională de Apărare – 135 de ani de existență

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Universitatea Națională de Apărare Carol I a împlinit 135 de ani de existență. La Palatul Cercului...

Stiri - AM luni, 11 noiembrie 2024, 14:23

Costurile pentru instruirea piloților ucraineni vor fi suportate de România

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Executivul a adoptat o ordonanță de urgență care stabilește că toate costurile pentru instruirea...

Stiri - AM luni, 11 noiembrie 2024, 14:19

Senatul a aprobat proiectul de modificare a Legii pensiilor militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a aprobat, în calitate de for legislativ decizional, proiectul de modificare a Legii pensiilor...

Stiri - AM luni, 11 noiembrie 2024, 14:12

Exercițiul Multinațional „Poseidon 24”

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Forțele Navale Române au participat la Exercițiul Multinațional „Poseidon 24” organizat de...

Exercițiul Multinațional „Poseidon 24”

Echipa Invictus a revenit cu medalii de la Mondialul de para-atletism din Italia

Echipa Invictus a revenit cu medalii de la Mondialul de para-atletism din Italia

Publicat de Gabriel Stan, 8 aprilie 2024, 20:30

Militarii răniți Invictus au început noul an în forță. Aceștia și-au probat determinarea obținând rezultate excepționale la tir cu arcul, atletism și aruncarea greutății în cadrul unor competiții la care au participat peste hotare.

Ultima misiune în care ne-au reprezentat cu cinste a fost în Italia, în perioada 22-24 martie, la Campionatul Mondial militar de para-atletism, concurs desfășurat sub egida Consiliului Internațional al Sportului Militar, de unde s-au întors cu medalii.

Pentru ei urmează o perioadă de pregătire în țară, de participări la anumite competiții interne, ca apoi să ne reprezinte la următoarea ediție a Jocurilor Invictus, din Canada, de la Vancouver, în 2025, care va cuprinde și sporturi de iarnă.

Gabriel Stan a stat de vorbă cu trei dintre concurenți, despre perfomanțele notabile, dar și despre momentele grele prin care au trecut înainte de a veni în această echipă.

Detalii aflăm din reportajul următor.

Sursa foto: Laurențiu Șerban, Invictus Games Echipa României și MApN

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:19

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Navele din compunerea Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră s-au aflat timp de 3...

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:11

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a organizat, miercuri și joi, la Palatul Cercului Militar Național din Capitală,...

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:58

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziționarea de către...

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:53

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și Marea Britanie au, începând de miercuri, un acord de cooperare în domeniul apărării, care va...

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:45

Ziua Statului Major al Apărării

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a împlinit pe 12 noiembrie 165 de ani de la înființare. Cu acest prilej, drapelul...

Ziua Statului Major al Apărării
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:36

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a fost marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare...

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:59

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat

Gabriel Hanganu: Să fiu alături de ceilalți militari răniți Invictus m-a ajutat să-mi depășesc limitele și să-mi schimb viața. Mi-am dat...

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:51

Misiuni internaționale

Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima staționare o facem în Polonia, unde militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană  „Iron...

Misiuni internaționale

România s-a alăturat, ca națiune-sponsor, la Centrul de excelență NATO în domeniul schimbărilor climatice și securității, care va fi găzduit de Canada

Publicat de Gabriel Stan, 17 iulie 2023, 11:20

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Țara noastră s-a alăturat Centrului de excelență NATO în domeniul schimbărilor climatice și securității, găzduit de Canada.

În conceptul strategic al Alianței Nord-Atlantice se arată că schimbările climatice au un impact major asupra mediului de securitate și acționează ca multiplicator pentru amenințările și riscurile de securitate și, implicit, asupra modului în care operează forțele armate aliate.

Liderii NATO și-au propus să confere Alianței un rol de model în plan internațional privind înțelegerea și adaptarea la schimbările climatice.

Statele participante vor fi angajate într-un dialog constant și schimb de exemple de bună practică implementate la nivel național în gestionarea acestei problematici și trasarea unor recomandări privind activitățile viitoare la nivelul organizațiilor internaționale.

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:19

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Navele din compunerea Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră s-au aflat timp de 3...

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:11

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a organizat, miercuri și joi, la Palatul Cercului Militar Național din Capitală,...

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:58

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziționarea de către...

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:53

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și Marea Britanie au, începând de miercuri, un acord de cooperare în domeniul apărării, care va...

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:45

Ziua Statului Major al Apărării

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a împlinit pe 12 noiembrie 165 de ani de la înființare. Cu acest prilej, drapelul...

Ziua Statului Major al Apărării
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:36

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a fost marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare...

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:59

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat

Gabriel Hanganu: Să fiu alături de ceilalți militari răniți Invictus m-a ajutat să-mi depășesc limitele și să-mi schimb viața. Mi-am dat...

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:51

Misiuni internaționale

Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima staționare o facem în Polonia, unde militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană  „Iron...

Misiuni internaționale

Semnarea Declarației comune privind formalizarea Coaliției de antrenare a forțelor aeriene ale Ucrainei, în vederea operării aeronavelor F-16

Publicat de Gabriel Stan, 17 iulie 2023, 11:06

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România a semnat, la Summitul NATO de la Vilnius, Declarația comună privind formarea coaliției de antrenare a forțelor aeriene ale Ucrainei în vederea operării aeronavelor F-16.

Țara noastră s-a alăturat unui grup important de state aliate, format din Belgia, Canada, Luxemburg, Danemarca, Norvegia, Polonia, Portugalia, Olanda, Suedia și Marea Britanie.

Semnarea declarației vine în contextul în care, în ședința de săptămâna trecută, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat înființarea în România a unui centru de instruire pentru personalul din Forțele Aeriene Române care operează aeronave F-16, facilitate care, într-o fază ulterioară, va putea fi deschisă participării personalului navigant din statele aliate și partenere, inclusiv Ucraina.

La reuniunea NATO din Lituania, președintele Klaus Iohannis a cerut mai multe trupe aliate în țara noastră: Am decis să constituim în România, alături de Olanda și de alți parteneri internaționali, un hub regional de antrenament pentru piloții români de F-16, dar acest hub va fi accesibil și pentru piloții aliați și pentru cei ucraineni.

Solicitarea noastră, a celor de pe flancul estic, a fost ca aceste grupuri de luptă să fie mărite la nivel de brigadă. Va fi o prezență militară pregătită pentru orice moment.

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:19

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Navele din compunerea Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră s-au aflat timp de 3...

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:11

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a organizat, miercuri și joi, la Palatul Cercului Militar Național din Capitală,...

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:58

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziționarea de către...

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:53

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și Marea Britanie au, începând de miercuri, un acord de cooperare în domeniul apărării, care va...

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:45

Ziua Statului Major al Apărării

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a împlinit pe 12 noiembrie 165 de ani de la înființare. Cu acest prilej, drapelul...

Ziua Statului Major al Apărării
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:36

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a fost marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare...

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:59

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat

Gabriel Hanganu: Să fiu alături de ceilalți militari răniți Invictus m-a ajutat să-mi depășesc limitele și să-mi schimb viața. Mi-am dat...

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:51

Misiuni internaționale

Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima staționare o facem în Polonia, unde militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană  „Iron...

Misiuni internaționale

Convorbire a ministrului apărării naționale cu omologul ucrainean

Publicat de Gabriel Stan, 21 martie 2022, 18:19

Camelia Stroiu (realizator rubrică): În contextul evoluţiei situaţiei de securitate din Ucraina şi din regiunea Mării Negre, ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, avut o convorbire în sistem videoconferinţă cu omologul uncrainean, Oleksii Reznikov.

Ministrul român a reiterat solidaritatea cu poporul ucrainean, precum şi susţinerea totală şi necondiţionată a independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în graniţele recunoscute la nivel internaţional.

De asemenea, ministrul Vasile Dîncu a mai avut o serie de întrevederi cu omologii săi din state membre NATO, dintre care amintim întâlnirea cu ministrul apărării din Belgia, Ludivine Dedonder, cu prilejul vizitei contingentului militar belgian în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, dar şi pe cele bilaterale, cu miniştrii apărării din Canada şi Lituania, cu ocazia participării, în data de 16 martie, la Reuniunea extraordinară a miniştrilor apărării din statele membre NATO.

Evenimentul a avut loc la cartierul general al NATO de la Bruxelles şi s-a desfăşurat pe fondul războiului declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, concentrându-se pe evoluţiile conflictului armat, împreună cu implicaţiile acestuia la adresa Alianţei. Reuniunea a fost prezidată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Jens Stoltenberg: NATO nu va tolera niciun atac asupra suveranităţii sau integrităţii teritoriale a aliaţilor.Ne-am activat deja planurile de apărare pentru a proteja Alianţa.

Ne-am crescut gradul de pregătire şi am dislocat trupe de pe ambele maluri ale Atlanticului. Acum există sute de mii de forţe aflate în alertă sporită în întreaga Alianţă, 100.000 de soldaţi americani în Europa şi aproximativ 40.000 de soldaţi sub comanda directă a NATO, majoritatea în partea de est a Alianţei, sprijiniţi de puternice forţe aeriene şi navale şi de apărare antiaeriană.

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:19

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Navele din compunerea Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră s-au aflat timp de 3...

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:11

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a organizat, miercuri și joi, la Palatul Cercului Militar Național din Capitală,...

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:58

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziționarea de către...

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:53

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și Marea Britanie au, începând de miercuri, un acord de cooperare în domeniul apărării, care va...

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:45

Ziua Statului Major al Apărării

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a împlinit pe 12 noiembrie 165 de ani de la înființare. Cu acest prilej, drapelul...

Ziua Statului Major al Apărării
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:36

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a fost marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare...

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:59

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat

Gabriel Hanganu: Să fiu alături de ceilalți militari răniți Invictus m-a ajutat să-mi depășesc limitele și să-mi schimb viața. Mi-am dat...

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:51

Misiuni internaționale

Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima staționare o facem în Polonia, unde militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană  „Iron...

Misiuni internaționale

Avioane de luptă ale forțelor aeriene ale României, Canadei și SUA execută misiuni în zona Mării Negre în exercițiul Castle Forge

Publicat de Gabriel Stan, 28 octombrie 2021, 13:22

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Forţele Aeriene Române participă cu forțe și mijloace la exercițiul CASTLE FORGE, împreună cu partenerii americani și canadieni, alături de care au executat o serie de misiuni în zona Mării Negre, probându-se astfel capacitatea de dislocare rapidă a Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, din Europa.

Cătălin Micloș, comandantul Bazei aeriene de la Borcea: Demult aşteptăm aeronave ale partenerului american să aterizeze şi să decoleze de pe această pistă. Suntem parte a exerciţiului CASTLE FORGE, este un exercițiu multinațional de apărare colectivă în această zonă a Mării Negre, pe care o știm fierbinte, în ultima perioadă.

Practic, piloții român și americani zboară împreună în spațiau aerian al României, dar aici nu este vorba numai despre piloţi, este vorba despre tot personalul Bazei 86 participă la această misiune, de la cazare, hrănire, absolut orice se întâmplă în această bază, se întâmplă și pentru acest exercițiu și pentru alte misiuni pe care le avem de executat de zi cu zi. Noi vom exersa tacticile în special deasupra Mării Negre.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): În cadrul misiunilor de zbor în comun, Forțele Aeriene Române participă cu mai multe aeronave F-16 și o aeronavă c-130 Hercules, iar Forțele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii în Europa acționează cu patru aeronave F-15, dislocate cu acest prilej din baza militară aflată în Larissa, Grecia, în Baza 86 Aeriană ‘locotenent aviator Gheorghe Mociorniță”, din Borcea.

Şi tot în Forțele Aeriene consemnăm o aniversare importantă: 25 de ani de la intrarea în serviciu a aeronavei c-130 Hercules, marcați vineri, 22 octombrie, în Baza 90 Transport aerian Otopeni. Comandantul Bazei 90 Transport aerian de la București, generalul de flotilă aeriană Aurel Cezar Stănciulescu.

Aurel Cezar Stănciulescu: Este o bucurie pentru noi să sărbătorim acest eveniment, având în vedere că, începând cu 25 octombrie 1996, aviația militară de transport a făcut un pas important prin înzestrarea cu două aeronave prima dată și apoi cu treia aeronave c-130 Hercules.

Începând din acelui moment am reușit să ne transportăm trupele cu forțe proprii în teatrele de operații și oriunde în lume și a fost un moment deosebit pentru că oamenii au înțeles care a fost pasul făcut spre o nouă tehnologie, au dovedit o atenție deosebită, s-au pregătit pentru acest pas.

Noi suntem continuatorii acelor oameni care au început în 1996 și din acel moment până acum s-au desfășurat 34.000 de ore de zbor, transportând peste 42.000 de militari în teatrele de operații și în alte locuri din lume, plus 8.500 de tone de materiale, ceea ce reprezintă o realizare deosebită și cel mai important lucru este că aceste ore de zbor s-au executat în siguranță, fără evenimente.

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:19

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Navele din compunerea Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră s-au aflat timp de 3...

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:11

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a organizat, miercuri și joi, la Palatul Cercului Militar Național din Capitală,...

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:58

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziționarea de către...

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:53

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și Marea Britanie au, începând de miercuri, un acord de cooperare în domeniul apărării, care va...

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:45

Ziua Statului Major al Apărării

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a împlinit pe 12 noiembrie 165 de ani de la înființare. Cu acest prilej, drapelul...

Ziua Statului Major al Apărării
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:36

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a fost marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare...

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:59

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat

Gabriel Hanganu: Să fiu alături de ceilalți militari răniți Invictus m-a ajutat să-mi depășesc limitele și să-mi schimb viața. Mi-am dat...

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:51

Misiuni internaționale

Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima staționare o facem în Polonia, unde militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană  „Iron...

Misiuni internaționale

Certificare NATO-Serviciu de Poliție Aeriană Întărită

Foto: Certificare NATO-Serviciu de Poliție Aeriană Întărită

Publicat de prosavioleta, 16 septembrie 2021, 00:39

Adrian Gîtman (realizator rubrică):Miercuri, pe 8 septembrie, a avut loc în Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” ceremonia de certificare NATO a Detașamentului Forțelor Aeriene Regale Canadiene, sosit în România în vederea executării Serviciului de Poliție Aeriană Întărită. Detașamentul canadian, format din 140 de militari și 6 aeronave CF-188 Hornet, va executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită sub comandă NATO, în următoarele trei luni, alături de militarii Forțelor Aeriene Române, care operează aeronavele F-16, Fighting Falcon și MIG-21 Lancer.
Prezentă la ceremonie, Simona Cojocaru, secretar de stat în MApN, a declarat pentru presa militară:
Simona Cojocaru: Șase aeronave Hornet sunt prezente la Mihail Kogălniceanu pentru această misiune extrem de importantă. Este o dovadă de solidaritate și de angajament pe care Canada o demonstrează, din nou, României și Alianței.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): La festivitatea de la Mihail Kogălniceanu a participat și generalul-locotenent Fernando De La Cruz, comandant al Centrului de Operații Aeriene NATO de la Torrejón, Spania, structură responsabilă de coordonarea misiunilor de Poliție Aeriană în sudul Europei.

Generalul-locotenent Fernando De La Cruz: Este o oportunitate minunată de a lucra împreună pentru a îmbunătăți securitatea în zonă, în cazul nostru, a spațiului aerian în această parte a continentului, iar centrul din Torrejón se ocupă de acest aspect în toată partea de sud a Europei. De aceea, pentru mine, în calitate de comandant al Centrului din Torrejón, și în numele NATO, este o ocazie grozavă de a îmbunătăți procedurile și modul în care forțele aeriene interacționează. Totodată, este bine ca aliații să dovedească că pot lucra împreună, că sunt suficient de solidari și să arate că sunt prezenți pentru a se sprijini unii pe alții pe cât este posibil.
Adrian Gîtman (realizator rubrică):Forțele Aeriene Regale Canadiene au mai executat misiuni în țara noastră: patru în baza de la Mihail Kogălniceanu și una în cea de la Câmpia Turzii. Misiunile de Poliție Aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacității de reacție și descurajare, precum și la consolidarea interoperabilității între Forțele Aeriene Române și cele canadiene. Dislocarea avioanelor CF-188 Hornet în România face parte din planul de acțiune pentru asigurarea capacității operaționale a NATO pe flancul estic și demonstrează unitatea și determinarea Alianței Nord-Atlantice ca răspuns la provocările mediului de securitate.

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Stiri - AM luni, 18 noiembrie 2024, 15:58

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziționarea de către...

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Stiri - AM luni, 18 noiembrie 2024, 15:53

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și Marea Britanie au, începând de miercuri, un acord de cooperare în domeniul apărării, care va...

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Ziua Statului Major al Apărării
Stiri - AM luni, 18 noiembrie 2024, 15:45

Ziua Statului Major al Apărării

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a împlinit pe 12 noiembrie 165 de ani de la înființare. Cu acest prilej, drapelul...

Ziua Statului Major al Apărării
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Stiri - AM luni, 18 noiembrie 2024, 15:36

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a fost marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare...

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Stiri - AM luni, 11 noiembrie 2024, 14:26

Universitatea Națională de Apărare – 135 de ani de existență

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Universitatea Națională de Apărare Carol I a împlinit 135 de ani de existență. La Palatul Cercului...

Universitatea Națională de Apărare – 135 de ani de existență
Stiri - AM luni, 11 noiembrie 2024, 14:23

Costurile pentru instruirea piloților ucraineni vor fi suportate de România

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Executivul a adoptat o ordonanță de urgență care stabilește că toate costurile pentru instruirea...

Costurile pentru instruirea piloților ucraineni vor fi suportate de România
Stiri - AM luni, 11 noiembrie 2024, 14:19

Senatul a aprobat proiectul de modificare a Legii pensiilor militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a aprobat, în calitate de for legislativ decizional, proiectul de modificare a Legii pensiilor...

Senatul a aprobat proiectul de modificare a Legii pensiilor militare
Stiri - AM luni, 11 noiembrie 2024, 14:12

Exercițiul Multinațional „Poseidon 24”

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Forțele Navale Române au participat la Exercițiul Multinațional „Poseidon 24” organizat de...

Exercițiul Multinațional „Poseidon 24”

Prima reuniune ministerială tematică organizată la Bruxelles și concretizarea Busolei strategice

Publicat de Gabriel Stan, 11 mai 2021, 11:48

Joi, la Bruxelles, ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, a participat la Consiliul pentru Afaceri Externe în formatul miniștrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene, într-o primă întâlnire extinsă în format fizic, după mai bine de un an de reuniuni online.

A fost prima reuniune ministerială tematică organizată în contextul procesului de concretizare a Busolei strategice, un instrument care urmărește facilitarea implementării nivelului de ambiție al Uniunii Europene, definit în 2016 prin stabilirea unor cu orientări politice și obiective precise în domeniul securității și apărării.

Pe scurt, au fost trei întâlniri la Bruxelles: prima, la Consiliul pentru Afaceri Externe, în formatul miniștrilor apărării, a doua, la Comitetul Director al Agenției Europene de Apărare și a treia, la Comitetul Director al Centrului Satelitar UE.

Toate aceste reuniuni au fost prezidate de Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borell, iar tema principală a discuțiilor a fost instrumentul de orientare strategică, Busola strategică, cu accent pe gestionarea crizelor.

Am realizat un interviu telefonic exclusiv pentru Radio România cu ministrul apărării, Nicolae Ciucă.

Ministrul Apărării Naționale Nicolae Ciucă: Busola strategică este un instrument care urmărește atingerea nivelului de ambiție al Uniunii Europene, prin stabilirea unor orientări politice și a unor obiective precise în domeniul securității și apărării.

Am avut, de asemenea, ocazia să schimbăm unele opinii privind evoluțiile cele mai recente din Sahel, Mozambic și Ucraina. Am prezentat mai multe idei privind consolidarea profilului operațional al Uniunii Europene.

Propunerile concrete au cuprins modalități de creștere a eficacității în răspunsul la crize, îmbunătățirea nivelului de disponibilitate a forțelor, precum și creșterea capacității de reacție și a flexibilității operaționale.

Am fost cu toții de acord cu concluziile Consiliului privind securitatea și apărarea și am adoptat deciziile Consiliului privind aprobarea participării Canadei, Norvegiei și Statelor Unite ale Americii la proiectul PESCO dedicat mobilității militare.

Cristian Dumitrașcu (realizator): O miză foarte importantă este și armonizarea principiilor strategice și procedurilor de funcționare în comun cu armatele statelor membre ale Alianței Nord Atlantice.

Ministrul Apărării Naționale Nicolae Ciucă: A fost o sesiune la care a participat și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Am abordat unele modalități de îmbunătățire a cooperării și coordonarea eforturilor operaționale în zonele de interes comun ale Uniunii Europene și NATO, iar pe timpul reuniunii am avut posibilitatea să exprim sprijinul României pentru eforturile de consolidare a palierului operațional al politicii de securitate și apărare comună, sigur, într-o manieră ambiţioasă, dar pragmatică, în același timp și am relevat importanța Busolei strategice în tratarea unor direcționări care să vină în sprijinul implementării nivelului de ambiție al Uniunii Europene.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Dincolo de lucrurile pe care le-ați discutat și pe care le-aţi decis din calitatea dumneavoastră de ministru al apărării al unei țări membre NATO și UE, sentimentul dumneavoastră la finalul întâlnirii este unul care ne dă aceeași siguranță?

Ministrul Apărării Naționale Nicolae Ciucă: După o perioadă lungă de timp, am reușit să participăm la această activitate în format fizic.

A fost un moment pe care l-am așteptat cu toții, să avem discuții și să dezbatem aceste subiecte importante în cadrul celor trei formate ale întâlnirii.

Este trăirea pe care cred că au avut-o și ceilalți miniștri, acel entuziasm al revederii și al posibilității să discutăm față în față toate aceste subiecte care sunt de interes comun pentru Uniunea Europeană.

Revenind la partea de siguranță, ce pot spune decât că atunci când există dezbatere și există consens, rezultatul nu poate să fie decât unul foarte încurajator.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Mulțumim foarte mult, domnule ministru Nicolae Ionel Ciucă! Vă așteptăm, ca de obicei, la „Jurnal militar” ori de câte ori sunt lucruri importante de spus.

Daniel Pop: Oamenii trebuie să știe că tot ceea ce facem, în primul rând, facem pentru ei. Generăm un mediu sigur în care să-și poată desfășura activitatea zilnic
Subiectul saptamanii - AM luni, 20 mai 2024, 18:26

Daniel Pop: Oamenii trebuie să știe că tot ceea ce facem, în primul rând, facem pentru ei. Generăm un mediu sigur în care să-și poată desfășura activitatea zilnic

Armata Română participă cu 2.300 de militari, până pe 24 mai, la exercițiul multinațional Swift Response 24. Acesta face parte dintr-o serie...

Daniel Pop: Oamenii trebuie să știe că tot ceea ce facem, în primul rând, facem pentru ei. Generăm un mediu sigur în care să-și poată desfășura activitatea zilnic
Angel Tîlvăr: ”Nu există la acest moment niciun proiect al nostru care să ducă la ideea stagiului militar obligatoriu”
Subiectul saptamanii - AM miercuri, 27 martie 2024, 15:02

Angel Tîlvăr: ”Nu există la acest moment niciun proiect al nostru care să ducă la ideea stagiului militar obligatoriu”

Cristian Dumitrașcu: Suntem într-o serie de interviuri care vorbesc de ceva vreme încoace despre cei 20 de ani pe care România îi împlinește...

Angel Tîlvăr: ”Nu există la acest moment niciun proiect al nostru care să ducă la ideea stagiului militar obligatoriu”
Angel Tîlvăr: “Dacă pomenesc doar de Himars sau de Patriot, cred că am spus suficient, în condițiile în care țări importante își doresc astfel de echipamente și nu le au, perioada de așteptare pentru primirea unor astfel de echipamente fiind de ordinul anilor și vorbim aici de trei, patru, cinci ani.”
Subiectul saptamanii - AM luni, 19 februarie 2024, 16:27

Angel Tîlvăr: “Dacă pomenesc doar de Himars sau de Patriot, cred că am spus suficient, în condițiile în care țări importante își doresc astfel de echipamente și nu le au, perioada de așteptare pentru primirea unor astfel de echipamente fiind de ordinul anilor și vorbim aici de trei, patru, cinci ani.”

Adrian Gâtman: Domnule ministru, bine ați revenit la ”Jurnal militar”! Angel Tîlvăr: Bun găsit! Mulțumesc pentru că sunteți interesat de...

Angel Tîlvăr: “Dacă pomenesc doar de Himars sau de Patriot, cred că am spus suficient, în condițiile în care țări importante își doresc astfel de echipamente și nu le au, perioada de așteptare pentru primirea unor astfel de echipamente fiind de ordinul anilor și vorbim aici de trei, patru, cinci ani.”
Mircea Geoană: „….ceea ce îmi doresc pentru forțele Armate române e să fie, practic, în elita Alianței – deja suntem, dar cu investiții suplimentare și în tehnică, și în tehnologie, și în oameni.”
Subiectul saptamanii - AM marți, 7 noiembrie 2023, 12:36

Mircea Geoană: „….ceea ce îmi doresc pentru forțele Armate române e să fie, practic, în elita Alianței – deja suntem, dar cu investiții suplimentare și în tehnică, și în tehnologie, și în oameni.”

Ciprian Panga ( reporter): Domnule secretar general adjunct al NATO, domnule Mircea Geoană, bine ați venit în Garnizoana Brașov! Ați avut o zi...

Mircea Geoană: „….ceea ce îmi doresc pentru forțele Armate române e să fie, practic, în elita Alianței – deja suntem, dar cu investiții suplimentare și în tehnică, și în tehnologie, și în oameni.”
Subiectul saptamanii - AM luni, 30 octombrie 2023, 13:07

Nicola Zanelli: România a dat un exemplu excelent în cadrul NATO. Voi folosi acest exemplu despre cum trebuie să gestionăm astfel de provocări

Operaționalizarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est găzduit de țara noastră este, fără doar și poate, unul dintre cele mai...

Nicola Zanelli: România a dat un exemplu excelent în cadrul NATO. Voi folosi acest exemplu despre cum trebuie să gestionăm astfel de provocări
Subiectul saptamanii - AM luni, 23 octombrie 2023, 18:49

Adelin Petrișor: “Nimeni nu-și poate explica de ce serviciile secrete israeliene, considerate printre cele mai bune din lume, n-au avut habar de ce se întâmplă. Acum urmează o tragedie în Gaza…”

Adelin Petrișor: E ceva ce n-am mai văzut în experiența mea de jurnalist, de 20 și ceva de ani, am văzut atacuri teroriste, am fost în Turcia...

Adelin Petrișor: “Nimeni nu-și poate explica de ce serviciile secrete israeliene, considerate printre cele mai bune din lume, n-au avut habar de ce se întâmplă. Acum urmează o tragedie în Gaza…”
Subiectul saptamanii - AM luni, 16 octombrie 2023, 11:50

Cristian Diaconescu: “De aceea, astăzi, în Fâșia Gaza, practic, sute de mii de oameni sunt luați ostatici efectiv de această grupare care, iată, din punct de vedere militar, nu avea absolut nicio speranță ceea ce privește înfrângerea Israelului.”

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule ministru, bine ați venit. Cristian Diaconescu: Bună ziua. Mulțumesc foarte mult pentru...

Cristian Diaconescu: “De aceea, astăzi, în Fâșia Gaza, practic, sute de mii de oameni sunt luați ostatici efectiv de această grupare care, iată, din punct de vedere militar, nu avea absolut nicio speranță ceea ce privește înfrângerea Israelului.”
Subiectul saptamanii - AM luni, 9 octombrie 2023, 16:11

Mihai Panait: Vânătoarele de mine sunt cele mai bune capabilități la nivel mondial. Este deosebit de important că reușim să aducem în Forțele Navale Române această capabilitate

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” a primit primul pavilion al navei, odată cu intrarea în serviciul Forțelor Navale...

Mihai Panait: Vânătoarele de mine sunt cele mai bune capabilități la nivel mondial. Este deosebit de important că reușim să aducem în Forțele Navale Române această capabilitate

Ozonoterapia, cel mai eficient tratament în tratarea bolilor grave!

Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 18 octombrie 2019, 11:39

Peste 30% din populația adultă a Europei suferă de boli reumatice, care sunt cele mai frecvente boli cronice întâlnite pe continent, conform unui studiu realizat de Organizația Mondială a Sănătății.

Nici în România statisticiile nu sunt mai îmbucurătoare deoarece aproape 20% din totalul consultațiilor din medicina primară sunt generate de bolile reumatice.

Ozonoterapia este un tratament revoluționar, cunoscut pentru minunatele efecte de vindecare a numeroase boli, dar și pentru încetinirea procesului de îmbătrânire, fiind folosită cu succes de peste 40 de ani, în țări precum SUA, Canada, Germania, Rusia, Ucraina, Suedia, Italia, Spania, Brazilia, Cuba, Mexic.

În România există peste 400 de medici care practică ozonoterapia, cu ajutorul căreia se tratează inclusiv pacienții care au cancer, boli cardiovasculare, de ficat, alergii ori diabet.

Dezvoltată în țara noastră doar în ultimii 15 ani, terapia cu ozon funcționează împotriva stresului, oboselii fizice și psihice.

Odată cu activarea celulelor albe și roșii oamenii se simt întineriți, spun medicii din domeniu, care au participat marţi la Brașov la o conferință despre aplicațiile ozonoterapiei în medicină.

Evenimentul este organizat sub patronajul Societății Știintifice Române de Oxigen-OzonoTerapie.

Emilia Comsa, medic primar de familie și medic rezident medicina fizică şi recuperare: „Ozonul reduce insomniile, ajută memoria, mărește masa musculară, menține nivelul colesterolului la limite normale, întărește oasele și sistemul imunitar, ajută la curățarea pielii și mărește elesticitatea ei”.

Ozonul se administrează intravenos, în muşchi sau sub piele, prin inflitrații. O ședință de ozonoterapie poate costă între 100 şi 200 de lei.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Radio Timişoara: În căutarea muzicii. În joc şi în afara lui

Publicat de Camelia Teodosiu, 11 ianuarie 2018, 16:47

Se poartă lucrurile, ideile şi trăirile uşurele. Pare să fie un “must”. Orice privire, bănuită de anume profunzime, e expediată rapid de experţi în coşul cu gunoi al expiraţilor. Dar dacă această căutare vine din partea unor adolescenţi? Provocarea lor de viată începe cu “vreau să fiu în joc, dacă acestea sunt regulile, dar vreau să trăiesc în afara lui”.

Antonia şi Bianca Rădulescu au început o afacere de familie în industria divertismentului. Pasionată de muzică, Antonia compune şi interpretează. Bianca a descoperit că-i vine mănuşă editarea şi regia.

La început, a filmat cu telefonul mobil ceea ce a devenit clipul surorii sale la piesa Love Me Like You Mean It, cover dupa Kelsea Ballerini. Au primit mii de like-uri cuvenite şi povestea merge mai departe. Cover-uri ca Dear Future Husband, Just Hold Me, Writings on the Wall sunt interpretate şi regizate de doua adolescente de 13, respective 16 ani.

O piesă interpretată pentru un canal de Youtube din Canada  specializat în cântece şi animaţie pentru copii, Premiul I la Concursul Young Musicians On The Stage – organizat de Şcoala de Arte Timişoara, Premiul I la Concursul Start The Art – organizat de CheckOut Timişoara şi participarea îndrăzneaţă la Student Fest, le fac pe amandouă să-şi dorească o carieră artistică.

Vă invităm, aşadar, “în joc şi în afara lui” prin emisiunea România de nota 10 realizată de Simona Pele.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Ambasadorul venezuelean în Canada nu mai este „binevenit”

Publicat de adinaiftime, 27 decembrie 2017, 18:30

Canada a anunţat luni, 25 decembrie, că ambasadorul venezuelean nu mai este „binevenit” şi l-a declarat „persona non grata” pe însărcinatul cu afaceri al acestei ţări, ca răspuns la expulzarea, de către Venezuela, a însarcinatului cu afaceri canadian, în urma cu două zile, transmite France Presse.

Ambasadorul Venezuelei fusese retras anterior chiar de autorităţile de la Caracas, pentru a denunţa sancţiunile canadiene împotriva unor responsabili venezueleni implicaţi în cazuri de corupţie, precum şi încălcările considerate flagrante ale drepturilor omului, în această ţară sud-americană aflată în criză politică şi economică.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Radio Constanța: Paul Cojocaru, fondator al terapiei 3C pentru copiii cu autism

Publicat de Camelia Teodosiu, 30 noiembrie 2017, 14:18

În această săptămână, la ”România de nota 10” îl cunoaștem pe Paul Cojocaru din Constanța,  cel care a inițiat o terapie specială, prin mișcare, pentru recuperarea copiilor cu autism.

Paul Cojocaru este antrenor de arte marțiale (Qwan Ki Do) și a dezvoltat , de-a lungul ultimilor ani, această modalitate de terapie , la orele de sport, învățând odată cu cei mici. Interesant este faptul că metoda sa are rezultate foarte bune în plan psihomotoriu dar ea nu substituie logopedia sau terapia comportamentală care vizeaza alte deprinderi de abilitati practice specifice.  Numele său, de ”terapie 3C”  vine de la ”conștientizare”, ”coordonare” și  ”concentrare”, cele trei coordonate ale metodei sale de recuperare care a trecut de mult granițele României. Foarte mulți specialiști în terapia autismului din străinătate au auzit de metoda lui Paul Cojocaru și l-au invitat să o prezinte la numeroase conferințe în acest domeniu.Recent, Paul Cojocaru s-a întors din Canada, de la Vancouver, acolo unde aparticipă de mai mulți ani la Festivalul Internațional de Autism.

În prezent, Paul Cojocaru lucrează cu copiii cu autism din Constanța dar și din alte orașe din țară și străinătate și este alături de familiile lor. Se bucură de fiecare progres pe care-l fac și speră să formeze cât mai mulți specialiști care să aplice această terapie. Terapia 3C pentru copiii cu autism este o metodă inovativă care pornește de la ideea  optimistă că în fiecare copil autist există în stare latentă potențialul unui copil normal. Și această terapie tocmai acest lucru încearcă: să descopere potențialul lor și să îi facă să capete mai multă încredere în ei. Cu alte cuvinte, obiectiul terapiei 3C este acela ca un copil autist să devină cât mai mult independent din punct de vedere psihomotric astfel încât să nu mai fie asistat permanent. Terapia 3C construiește la copilul autist comportamente adaptative bazate pe abilități psihomotrice de bază. Copilul va învăța să meargă corect, să alerge, să manipuleze obiecte, să meargă în echilibru pe o bârnă, să schimbe voluntar direcția mersului. Va conștientiza utilitatea mișcărilor învățate și valoarea lor practică. Va conștientiza contextul în care se află și prezența celor din jur. Va învăța ce înseamnă disciplina, va învăța că anumite comportamente nu sunt permise.

Paul Cojocaru susține în întreaga țară nu doar ore de recuperare pentru copiii cu autism dar și cursuri de specializare pentru toți cei care vor să se inițieze într-o astfel de terapie .

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Comunicat MAE referitor la liberalizarea regimului de vize pentru Canada în beneficiul cetățenilor români

Publicat de adinaiftime, 30 noiembrie 2017, 08:40

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că, începând cu data de 1 decembrie 2017, de la orele 16.00 (ora României), cetățenii români vor beneficia de posibilitatea de a călători în Canada fără vize, pentru șederi de maxim 6 luni în scop turistic (inclusiv pentru vizitarea familiei / cunoștințelor sau pentru prospectarea oportunităților de afaceri), pe baza oricărui pașaport românesc valabil.

Ministerul Afacerilor Externe salută decizia autorităților canadiene de liberalizare a regimului de vize pentru cetățenii români, decizie care încununează demersurile diplomatice susținute din ultimii ani, la nivel bilateral româno-canadian, precum și în format trilateral, cu participarea Comisiei Europene.

Conform regimului aplicabil resortisanților tuturor celorlalte state exceptate de la obligativitatea vizelor de intrare în Canada, cetățenii români care intenționează să călătorească pe calea aerului spre Canada, pentru ședere sau tranzit, trebuie să obțină în prealabil o Autorizație de călătorie electronică (Electronic Travel Authorization – eTA).

Autorizația de călătorie electronică eTA se va putea obține doar online, prin accesarea paginii de internet www.Canada.ca/eTA-Romania. Aplicația aferentă va deveni disponibilă pentru cetățenii români numai din data de 1 decembrie 2017, de la orele 16:00 (ora României). În consecință, cetățenii români care și-au planificat zboruri directe cu destinația Canada, cu decolare înainte de ora respectivă, nu vor putea obține eTA anterior îmbarcării și nu vor putea intra în Canada decât în baza unei vize valabile, chiar dacă avionul va ateriza pe teritoriul canadian ulterior orei specificate.

Cetățenii români care intenționează să intre în Canada pe cale terestră (rutieră / feroviară) sau maritimă (la bordul unei ambarcaţiuni, inclusiv al unui vas de croazieră) trebuie să dețină doar un pașaport valabil, fără a mai fi necesară obținerea eTA.

Informații suplimentare:

Autorizația de călătorie electronică (eTA) reprezintă o cerință impusă tuturor cetățenilor străini exonerați de obligativitatea vizei canadiene, care tranzitează sau călătoresc în Canada pe calea aerului. Autorizația eTA are o valabilitate de 5 ani (sau, după caz, până la expirarea valabilității pașaportului).

Procedura obținerii eTA este simplă, durează doar câteva minute și se realizează exclusiv online, prin completarea unui formular electronic cu datele personale ale pasagerului.

Pentru obținerea eTA și, ulterior, pentru accesul pe teritoriul canadian, cetățenii români trebuie să fie în posesia unui pașaport valabil, indiferent de tipul acestuia (pașaport simplu electronic, pașaport simplu, pașaport simplu temporar, pașaport diplomatic, pașaport de serviciu).

Cetățenii români care dețin deja o viză canadiană valabilă o pot utiliza în continuare, până la expirarea termenului de valabilitate, fără a mai fi necesară obținerea eTA.

Cetățenii români care au obținut deja eTA după data de 01.05.2017, întrucât se încadrau la categoriile cărora li s-a aplicat prima etapă de liberalizare a regimului de vize (titulari ai unei vize de rezidență temporară în Canada în ultimii 10 ani sau ai unei vize valabile tip non-immigrant pentru SUA), pot continua să călătorească pe calea aerului în Canada, pe baza aceleiași eTA, până la expirarea valabilității acesteia sau a pașaportului.

Cetățenii români care intenționează să urmeze în Canada studii cu durata de peste 6 luni sau să exercite activități lucrative, indiferent de durată, trebuie să obțină în prealabil un permis de studii, respectiv de muncă.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Românii care vor călători în Canada cu avionul vor avea nevoie de o autorizaţie electronică de călătorie

Publicat de adinaiftime, 19 noiembrie 2017, 08:30

Cetăţenii români care vor călători, de la 1 decembrie, în Canada, pentru şederi de cel mult 6 luni, în scop turistic, nu vor mai avea nevoie de viză.

Cei care intenţionează să ajungă în această ţară cu avionul vor trebui să obţină, însă, în prealabil, o autorizaţie electronică de călătorie – eTA.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Paul Ciocoiu, a precizat că acest document nu este o viză mascată.

Paul Ciocoiu: Această autorizaţie electronică este solicitată tuturor cetăţenilor europeni, inclusiv din ţările care sunt exonerate de la obligativitatea vizei pentru Canada. Nu este nevoie de eTA dacă intri din SUA în Canada pe cale terestră sau pe cale maritimă. Aş vrea să mai fac o menţiune, faptul că această eTA este valabilă pentru cetăţenii români care merg în Canada în scop turistic pentru maxim 6 luni, inclusiv pentru prospectarea pieţei de afaceri. Dacă un cetăţean român vrea să meargă la studii sau la muncă, atunci va trebui să obţină permisul aferent de la Ambasada Canadei la Bucureşti.

Obţinerea eTA este un proces online simplu şi ieftin, durează doar câteva minute, dă asigurări Guvernul canadian, într-un film de prezentare postat pe site-ul său.

Ai nevoie de paşaport valabil, card de credit, o adresă de e-mail şi acces la Internet. Procesul este absolut sigur, accesezi site-ul Canada.ca/eTA, completezi numele, numărul paşaportului, adresa de e-mail, răspunzi la câteva întrebări simple şi transmiţi cererea. Taxa este de doar 7 dolari canadieni. De cele mai multe ori, autorizaţia este acordată în doar câteva minute. Odată aprobată, autorizaţia este valabilă 5 ani sau până când expiră paşaportul. Asta înseamnă că poţi călători în Canada fără a mai fi necesar să soliciţi o nouă eTA, câtă vreme aceasta şi paşaportul tău sunt valabile. Sigur, când călătoreşti trebuie să ai asupra ta ambele documente.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Fără viză în Canada de la 1 decembrie

Fără viză în Canada de la 1 decembrie

Publicat de adinaiftime, 15 noiembrie 2017, 22:33

Cetăţenii români care vor călători de la 1 decembrie în Canada pentru şederi de cel mult şase luni în scop turistic nu vor mai avea nevoie de viză.

Potrivit MAE, cei care intenţionează să ajungă în această ţară cu avionul vor trebui să obţină însă în prealabil o autorizaţie electronică de călătorie.

Acest document are o valabilitate de cinci ani sau, după caz, până la expirarea valabilităţii paşaportului şi va putea fi obţinută doar online.

Mai multe informaţii se pot găsi pe site-ul MAE.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Canada caută lucrători străini

Canada caută lucrători străini

Publicat de adinaiftime, 4 noiembrie 2017, 17:42

Canada îşi propune să atragă peste un milion de imigranţi până în 2020, pentru a răspunde nevoii de forţă de muncă a economiei sale – a anunţat ministrul pentru Imigraţie, citat de televiziunea franceză BFM-TV.

330 de mii de străini sunt aşteptaţi anul viitor, după ce anul acesta Canada a fost pregătită să acorde rezidenţă permanentă pentru 310 mii de migranţi.

Guvernul de la Ottawa spune că se pregăteşte pentru anii următori, în condiţiile în care înregistrează o scădere a forţei de muncă şi o îmbătrânire a populaţiei.

Astfel, de la aproape 7 persoane active la un pensionar, câte erau în anii ’70, raportul este, în prezent, de 4 la unu.

Potrivit ultimului recensământ, publicat săptămâna aceasta, 7,5 milioane de canadieni s-au născut în străinătate, ceea ce reprezintă aproape 22 la sută din populaţia ţării.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Fată dragă – Mădălina Manole

Fată dragă – Mădălina Manole

Publicat de Cristina Ion, 24 septembrie 2017, 08:45

Născută într-o zi de vineri, 14 iulie 1967, în Vălenii de Munte, Mădălina Manole, pe numele său de naştere Magdalena Anca Manole, a debutat la o vârstă fragedă, la 15 ani, cariera ei cunoscând un trend ascendent.

A luat “Discul de Aur” cu melodia intitulată “Fata dragă”, a făcut numeroase turnee în SUA, Canada, Austria, Belgia, Germania şi Franţa.

A cântat în deschiderea concertelor renumiţilor Los del Rio şi Whigfield, fiind cotată ca “primul nume al muzicii pop româneşti”.

Frumoasa mea – Marcel Pavel
100 sportivi marți, 19 decembrie 2017, 07:04

Frumoasa mea – Marcel Pavel

„Frumoasa mea”, compusă de Ovidiu Komornyik, reprezintă una dintre cele mai cunoscute şi mai îndrăgite melodii...

Frumoasa mea – Marcel Pavel
Say Something – Laurenţiu Cazan
100 sportivi luni, 18 decembrie 2017, 07:45

Say Something – Laurenţiu Cazan

Debuta, în 1982, la TVR, cu piesa „Uită tristeţea” în cadrul unei emisiuni produse de regretatul Titus Munteanu....

Say Something – Laurenţiu Cazan
Timişoara – Pro Musica
100 sportivi duminică, 17 decembrie 2017, 09:39

Timişoara – Pro Musica

Grupul Pro Musica a fost înfiinţat la Timişoara de Ilie Stepan, în 1973. Primul concert al formaţiei, la Liceul Pedagogic...

100 sportivi miercuri, 13 decembrie 2017, 07:19

Rămâi cu mine – Andra

Andra este fără îndoială una dintre cele mai bune voci ale generaţiei actuale de soliste. Înzestrată cu un...

Rămâi cu mine – Andra
100 sportivi marți, 12 decembrie 2017, 07:38

Pe aripi de vânt – Delia feat. Kaira

„Pe aripi de vânt”, compoziţie de Alex Pelin şi Ovidiu Baciu, lansată în toamna anului 2014, a ocupat luni de...

Pe aripi de vânt – Delia feat. Kaira
100 sportivi luni, 11 decembrie 2017, 07:58

Acasă – Smiley

Unul dintre cei mai de success artisti de la noi este Smiley. Cu un repertoriu diversificat de piese, o atitudine grozavă şi o...

Acasă – Smiley
100 sportivi duminică, 10 decembrie 2017, 08:54

Gugulan cu car cu mere – Traian Jurchela

Traian Jurchela s-a născut la 5 august 1949 în satul Ilidia, comuna Ciclova Română, Caraş-Severin. Domeniul artei populare...

Gugulan cu car cu mere – Traian Jurchela

Radio Oltenia Craiova: Românii de nota 10 sunt pretutindeni, sunt în preajma noastră!

Publicat de Camelia Teodosiu, 21 septembrie 2017, 18:40

Născută pe 31 martie 1958 în București, Tatiana Jilavu și-a petrecut copilăria și adolescența la Craiova. A absolvit Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Cetatea Băniei, unde a lucrat ca decorator până în anul 1992, realizând totodată diverse lucrări plastice.

Din 1992 s-a stabilit în Belgia, de unde a plecat ulterior în Spania, unde locuiește și în prezent. În paralel cu joburile curente, și-a continuat activitatea artistică începută în România, multe lucrări de grafică și de pictură ale sale găsindu-și locul în diverse colecții private din țările Uniunii Europene, ca și din Rusia, Turcia și Canada.

Tatiana Jilavu a dovedit și un talent literar deosebit în cele două cărți lansate până acum, Am@r (2016) și Călător cu d@r (2017).

Davian Vlad, de la Radio România Oltenia-Craiova, a purtat un amplu dialog cu Tatiana Jilavu, abordând atât teme artistice, cât și existențiale, și punând accent pe senzațiile și trăirile unui suflet sensibil aflat între două lumi, pe care îl puteţi asculta pe pagina emisiunii România de nota 10.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

CETA, acordul de liber-schimb UE-Canada, se va aplica ”provizoriu” de la 21 septembrie (oficial)

Publicat de adinaiftime, 10 iulie 2017, 11:00

Acordul de liber-schimb dintre Uniunea Europeană şi Canada (CETA) se va aplica ”provizoriu” începând de la 21 septembrie, au anunţat sâmbătă cele două părţi într-un comunicat comun, citat de AFP.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi premierul Canadei, Justin Trudeau, care asistă amândoi la summitul G-20, ce are loc în oraşul german Hamburg (nord), au căzut de acord asupra datei respective, în aşteptarea intrării în vigoare depline a textului după ce toate parlamentele ţărilor membre ale UE îl vor vota.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

De azi românii pot solicita autorizaţia de călătorie electronica pentru a merge în CANADA

Publicat de Mihaela Costache, 1 mai 2017, 09:00

Cetăţenii români eligibili pot solicita, de azi, autorizaţia de călătorie electronică, în loc de viză, pentru a merge în Canada pe calea aerului sau pentru a tranzita printr-un aeroport canadian.

Cererile se pot depune electronic, de la 1 mai, începând cu ora 16.00, anunţă Ambasada Canadei la Bucureşti.

Reprezentanţii acesteia spun că procedeul este simplu şi costă doar 7 dolari canadieni.

În majoritatea cazurilor, eTA este acordată în câteva minute de la depunerea cererii.

Autorizaţia are valabilitate maxim cinci ani şi le permite românilor să se deplaseze în Canada pe calea aerului oricât de frecvent, pe perioade scurte (în general de până la şase luni consecutive).

Este vorba de călătorii pentru studii sau de afaceri, vizite turistice ori  tranzitarea printr-un aeroport canadian – precizează Reprezentanţa diplomatică.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

De la 1 decembrie toţi cetăţenii români vor putea merge în Canada fără viză

Publicat de Mihaela Costache, 31 martie 2017, 15:30

Ambasadorul canadian în România, Kevin Hamilton, a precizat că, de la 1 decembrie, toţi cetăţenii români vor putea merge în Canada fără viză, iar de la 1 mai, cei care deţin o viză validă pentru Statele Unite, sau au primit o viză pentru Canada, în ultimii 10 ani.
Oficialul canadian a mai spus că vrea să disocieze acordul de liber schimb Uniunea Europeană – Canada, de chestiunea vizelor.
Precizăm că România şi Bulgaria au condiţionat semnarea acordului CETA de eliminarea vizelor pentru Canada.

Sursa: RRA

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
Știri sâmbătă, 25 mai 2024, 10:35

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”

În data de 24 mai, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, s-a întrunit Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Știință...

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Știri marți, 10 octombrie 2023, 10:44

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!

  Bun găsit tuturor iubitorilor de cultură! Astăzi, în mod excepțional, vă invit la o lansare de carte de poezie, semnată de o prietenă...

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Ziua Satului Românesc
Știri vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc
Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Știri joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Știri joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Știri miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Știri miercuri, 14 iunie 2023, 15:10

„Donează sânge, salvează o viață!” – Campania Patriarhiei Române a împlinit 10 ani

Sub 2% din populația României donează sânge. Necesarul de sânge din România este insuficient acoperit. Sângele uman nu poate fi înlocuit cu...

„Donează sânge, salvează o viață!” – Campania Patriarhiei Române a împlinit 10 ani
Știri joi, 28 aprilie 2022, 10:50

Cod galben și Cod portocaliu de ploi abundente!

ANM a emis joi dimineaţa o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente pentru cinci judeţe din Moldova şi o atenţionare Cod galben pentru 25 de...

Cod galben și Cod portocaliu de ploi abundente!

Negocierea Acordului Economic şi Comercial Cuprinzător dintre Uniunea Europeană şi Canada a fost finalizată

Publicat de Andrei Cretoiu, 7 septembrie 2016, 10:30

Ideea Acordului Economic şi Comercial Cuprinzător dintre Uniunea Europeană şi Canada se bazează pe concluziile unui studiu comun intitulat Evaluarea costurilor şi beneficiilor unui parteneriat economic UE-Canada mai strâns, realizat în octombrie 2008. Negocierile privind tratatul au fost lansate în luna mai, anul următor.

Elementele cheie ale acordului sunt printre altele: eliminarea reciprocă a taxelor vamale atât la produsele industriale cât şi la cele agricole, înlăturarea barierelor juridice din calea investiţiilor, aducerea la numitor comun a reglementărilor privind proprietatea intelectuală şi nu în ultimul rând, un mecanism de soluţionare a disputelor dintre părţi.

Artis Pabriks, europarlamentar leton, Partidul Popular European, raportor CETA:

„În ceea ce priveşte aspectele legate de sistemul de valori, trebuie să vă reamintesc faptul că poate cea mai apropiată de noi din acest punct de vedere este tocmai Canada! Acest lucru este valabil atât pentru experienţa noastră prealabilă din domeniul economiei cât şi cea politică şi a cooperării în general cu statele din afara continentului European. Dacă vom încheia acest atât de ambiţios şi modern tratat comercial, europenii vor putea economisi până la 12 miliarde de euro cu caracter imediat! Pentru Canada suntem al doilea partener comercial ca ordin de mărime. După ratificarea şi aplicarea acestui tratat, noi, europenii vom avea condiţii mult mai bune de a face comerţ cu Canada pe teritoriu canadian decât vecinii lor imediaţi, Statele Unite!”

Deşi nu ţine strict de problematica reglementată prin tratat, cu ocazia dezbaterii din Comisia pentru comerţ internaţional a Parlamentului European, vicepreşedintele acesteia, deputatul Iuliu Winkler a ridicat o problemă politică sensibilă pentru România şi Bulgaria: cea a persistenţei obligativităţii vizelor pentru cetăţenii acestor două ţări, care călătoresc în Canada. Cu ocazia reuniunii ministeriale care a avut loc în 11 iulie la Bruxelles, guvernul canadian s-a angajat să prezinte un calendar al eliminării obligativităţii vizelor la începutul toamnei. Ne aflăm în perioada menţionată, au fost demarate pregătirile pentru summitul UE-Canada planificat pentru 27-28 octombrie, ocazie cât se poate de oportună pentru soluţionarea problematicii vizelor – spune Iuliu Winkler.

„Este o problemă atât bilaterală, între guvernele Bulgariei şi a României, respectiv cel canadian, dar este şi o problemă europeană, pentru că există o politică comună în materie de vize a Uniunii Europene. Această politică comună este în momentul actual nerespectată, existând o diferenţă între cele 26 de state membre pe de o parte, al căror cetăţeni se bucură de libertatea călătoriei fără vize, şi cele două state, România şi Bulgaria, care nu au obţinut încă această libertate.”

Pentru a intra în vigoare, acordul europeano-canadian trebuie ratificat atât de Parlamentul European, cât şi de parlamentele naţionale ale celor 28 de ţări membre ale UE

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor
EuranetPlus vineri, 20 mai 2022, 14:30

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor

24 februarie 2022. Încă din prima zi a invaziei Rusiei în Ucraina, valuri de locuitori din ţara vecină au trecut graniţele României prin Vama...

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor
Poluarea digitală
EuranetPlus vineri, 20 mai 2022, 12:00

Poluarea digitală

În lumea digitală, la fel ca în natură, există o cantitate imensă de deșeuri, de la e-mailuri inutile, fișiere și aplicații neutilizate,...

Poluarea digitală
Fast Fashion
EuranetPlus vineri, 13 mai 2022, 12:00

Fast Fashion

Înainte de pandemie, Comisia Europeană a identificat textilele drept „categoria de produse prioritare pentru economia ciculară”. Dacă în...

Fast Fashion
Generația Z
EuranetPlus joi, 12 mai 2022, 12:00

Generația Z

Pentru unii, Generația Z înseamnă copiii care s-au născut cu tableta în mână, pentru alții, ea este aerul nou din politică, iar pentru o...

Generația Z
EuranetPlus luni, 20 noiembrie 2017, 10:59

Uniunea Europeană pentru cetăţeni (II)

Oricare cetățean al unui stat membru este considerat în mod automat a fi un cetățean al Uniunii Europene. Cetățenii europeni au dreptul la:...

Uniunea Europeană pentru cetăţeni (II)
EuranetPlus vineri, 17 noiembrie 2017, 11:20

„Forumul pentru aer curat” aduce noi măsuri

Cu ocazia Forumului pentru aer curat, organizat de Comisia Europeană, între 16-17 noiembrie, la Paris, Agenția Europeană de Mediu va lansa un...

„Forumul pentru aer curat” aduce noi măsuri
EuranetPlus joi, 16 noiembrie 2017, 08:05

Uniunea Europeană pentru cetăţeni

Oricare cetățean al unui stat membru este considerat în mod automat a fi un cetățean al Uniunii Europene. Cetățenii europeni au dreptul la:...

Uniunea Europeană pentru cetăţeni
EuranetPlus miercuri, 15 noiembrie 2017, 13:11

„Hemoragie” nestăvilită de companii şi capitaluri dinspre Grecia spre Bulgaria şi România

În momentul în care Grecia intra în furtuna perfectă, rezultat al „negocierii” din 2015 care se bazate pe iluzii de tipul (creditorii...

„Hemoragie” nestăvilită de companii şi capitaluri dinspre Grecia spre Bulgaria şi România

ICR Budapesta sărbătorește Ziua Universală a Iei

Publicat de Andrei Cretoiu, 20 iunie 2016, 02:22 / actualizat: 24 iunie 2016, 12:15

În 24 iunie 2016, cu începere de la ora 18.00, Institutul Cultural Român Budapesta sărbătorește Ziua Universală a Iei printr-o expoziție cu atelier de confecționare a iei realizate de Aurelia Matei-Lazea şi Pălăguța Hodor și un concert al naistului Radu Nechifor.

Programul cultural este realizat în colaborare cu Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria (UCRU) și se va desfășura la sediul acesteia, din Jula.

Radu Nechifor este naist, profesor și artizan de naiuri. A început studiul muzicii la vârsta de 12 ani în cadrul Liceului de Artă din Sibiu. În 2003 este admis primul la catedra de nai a maestrului Gheorghe Zamfir, de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. A câştigat numeroase premii la concursuri de specialitate, între care marele premiu la concursul naţional Strugurele de Aur” de la Alba-Iulia, sau marele premiu la concursul de nai Creation pour la Paix„, desfăşurat la Ateneul Român din Bucureşti. A concertat în multe ţări ale lumii, printre care amintim: SUA, Canada, Elveţia, Franţa, Italia, Germania, Cehia şi Grecia.

Aurelia Matei-Lazea, creator popular, păstrătoare a meșteșugurilor și tradițiilor locale din zona Munților Apuseni. A participat printre altele, la proiectul cultural „Reconstituirea portului tradițional din Gârda de Sus, Alba – restituire parțială a patrimoniului imaterial local”, proiect inițiat de Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba – ATMA și finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

„Aurelia Matei din Gârda de Sus este un om de poveste. Ai crede că este un personaj dintr-un roman scris în urmă cu mai bine de un secol, dacă nu ai vedea fotografiile făcute în gospodăria ei, dacă nu ai citi despre urcușul epuizant care este, pentru Aurelia, doar un fapt cotidian.” (Petruţa Pop, Revista de Alba, 5 martie 2014)

Pălăguța Hodor, creator popular din Slătioara, Maramureș, din mâinile căreia ies țesături excepționale. Pe unde merge, este însoțită pretutindeni de războiul de țesut și de fus. Este, de asemenea, unul dintre primii membri în Asociația Meșterilor Populari Clujeni.

„Am realizat haine de vară şi de iarnă (costume populare), trăisti, cerge, ţoluri, şterguri, feţe de masă, lepedeauă, saci de dus la moară, cipce pentru clopuri, zgărzi, zgărdane şi tot ce a fost necesar pentru familie şi pentru gospodărie. Vopsesc lâna în culori naturale tradiţionale şi în culori actuale”. (Pălăguța Hodor)

A transmis Júlia Kaupert – Radioteleviziunea naţională ungară, MTVA, coordonator programe SZEGED

Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”
Ungaria sâmbătă, 10 octombrie 2020, 08:48

Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”

„Eu încerc tot timpul să descopăr talentele elevilor…” Interviu cu profesoara Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum...

Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”
Patru decenii în slujba ascultătorului
Ungaria duminică, 26 iulie 2020, 22:01

Patru decenii în slujba ascultătorului

Pe 26 iulie se împlinesc 40 de ani de la pornirea emisiunilor în limba română la Radiodifuziunea Maghiară. Prima emisiune a fost difuzată...

Patru decenii în slujba ascultătorului
Nou dicționar român-maghiar
Ungaria marți, 21 iulie 2020, 00:37

Nou dicționar român-maghiar

La mijlocul lunii iunie a ieşit de sub tipar, la Editura Tinta din Budapesta, un nou dicţionar român-maghiar şi maghiar-român, care cuprinde...

Nou dicționar român-maghiar
Slujire Arhierească și moment aniversar la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria
Ungaria vineri, 10 iulie 2020, 13:55

Slujire Arhierească și moment aniversar la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria

Miercuri, 8 iulie 2020, ziua de prăznuire a Sfinților Mucenici Epictet și Astion, a fost prilej de îndoită Sărbătoare la Catedrala Episcopală...

Slujire Arhierească și moment aniversar la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria
Ungaria sâmbătă, 27 iunie 2020, 10:51

Cred că dacă m-aș naște încă o dată, tot profesoară m-aș face

Profesoara Iulia Olteanu, directorul Școlii Generale „Lucian Magdu” din Bătania, este în prag de pensionare,după o lungă carieră...

Cred că dacă m-aș naște încă o dată, tot profesoară m-aș face
Ungaria vineri, 19 iunie 2020, 10:34

50 de ani de la inundații

”A fost un mare pericol în viața satului nostru” 50 de ani de la inundația din Micherechi În aceste zile s-au împlinit 50 de ani de la...

50 de ani de la inundații
Ungaria sâmbătă, 6 iunie 2020, 08:26

Bibliotecă ”ambulantă” la Micherechi

Criza cauzată de pandemia de coronavirus a afectat, între multe altele și viața culturală a oamenilor, ceea ce pe unii i-a făcut mai creativi,...

Bibliotecă ”ambulantă” la Micherechi
Ungaria luni, 25 mai 2020, 09:28

Borcaniada 2020

Coperţile numărului de faţă sunt ilustrate de graficile Adelei Kiss, originară din Jula. Artista româncă trăieşte în Budapesta şi din...

Borcaniada 2020

Victorie senzațională pentru Naționala de rugby a României

Publicat de Mihaela Costache, 7 octombrie 2015, 07:00

Nationala de rugby a României a învins Canada, cu scorul de 17-15, după o revenire de senzaţie, in aceasta seara, la Leicester, în al treilea joc din Grupa D a Cupei Mondiale.

”Stejarii” au fost conduşi cu 15-0, dar au avut o revenire remarcabilă în ultima jumătate de oră. România a reuşit cea mai mare revenire din istoria Cupei Mondiale, potrivit site-ului oficial al competiţiei.

Echipa României a făcut cea mai slabă primă repriză a sa la acest Mondial, fiind aproape permanent în defensivă şi făcând multe greşeli tehnice.

Nici debutul reprizei secunde nu a fost favorabile echipei noastre, care a încasat încă un eseu (transformat), dar ”stejari” au trecut la ofensivă, au pus presiune pe formaţia canadiană şi au început o cursă memorabilă de recuperare.

Prin acest rezultat, ”stejarii” şi-au oferit şansa de a prinde locul al treilea în grupă în cazul unei victorii cu Italia, duminică, iar acest lucru aduce si calificarea directă la CM 2019.

In grupa D, Irlanda ocupă primul loc cu 14 puncte, urmată de Franţa, 14 p, Italia, 5 p, România, 4 p, Canada, 2 p.

Duminică au loc ultimele meciuri: Italia – România şi Franţa – Irlanda.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Romania intalneste Canada astazi la CM de rugby

Publicat de Mihaela Costache, 6 octombrie 2015, 15:25

Romania intalneste astazi Canada intr-un meci din grupa D de la CM de rugby.

Cele 2 echipe s-au mai intalnit pana acum de 5 ori.

Stejarii au castigat de 3 ori, adversarii impunandu-se in 2 partide.

Obiectivul „stejarilor” a fost din start victoria în fața nord-americanilor, echipa cea mai slab valorică din grupa D.

In celelalte meciuri din grupa Canada a fost invinsa de Irlanda, Italia si Franta, iar Romania a pierdut in fata Frantei si a Irlandei.

Meciul incepe la ora 18:45.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Radio România participă la International Historical and Military Film Festival

Publicat de Andrei Cretoiu, 4 august 2015, 11:20

Filmul documentar România în Afganistan, despre cei 12 ani de prezenţă românească în teatrul de operaţii din Afganistan, a fost selectat pentru a participa în concurs la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Istoric şi Militar din Polonia – Varşovia, 8-12 septembrie. Documentarul Radio România Actualităţi s-a calificat la categoria documentar militar, alături de producţii din 19 ţări, printre care Polonia, Franţa, Australia, Canada, Iran, Spania sau Elveţia.

Documentarul, marca Radio România Actualităţi, semnat de jurnaliştii Mario Balint şi Ilie Pintea şi avându-l ca producător pe Nicu Popescu, a fost realizat de reporterii Radio România cu sprijinul Statului Major General, în condiţiile dificile de climă şi securitate impuse de teatrul de operaţii din Afganistan. Trimişii speciali ai radioului public au însoţit trupele româneşti în linia întâi şi au reuşit să surprindă cele mai importante informaţii, imagini şi mai ales sentimentele militarilor români aflaţi în luptă.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

România, locul 3 la concursul de Cupă Mondială din Elveţia

Publicat de Andrei Cretoiu, 13 iulie 2015, 14:45

Echipajul masculin de patru rame fără cârmaci al României a ocupat locul al treilea la concursul de Cupă Mondială la canotaj de la Lucerna, Elveţia.

Pe primele două locuri s-au situat reprezentanţii Australiei şi ai Italiei. În proba feminină de 8+1, România s-a clasat pe locul 4. Victoria a revenit Canadei, urmată de Noua Zeelandă şi Marea Britanie.

La Cupa Mondială de la Lucerna au participat canotori din 48 de ţări.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

La Bruxelles a avut loc o sesiune plenară a Parlamentul European

Foto: Secretary-General Ban Ki-moon speaks during the press conference of the Durban Review Conference.

Publicat de Ioana Brusten, 28 mai 2015, 10:00 / actualizat: 17 iunie 2015, 0:36

Secretarul General al Adunării Națiunilor Unite, Ban Ki-moon, s-a adresat plenului Parlamentului European, reunit în ședință solemnă, susținând un discurs privind summitul G7.
A urmat dezbaterea privind cel de-al 41-lea summit G7 cu Vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Liderii celor șapte cele mai industrializate state – Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și SUA – și UE se vor întâlni pe 7 și 8 iunie. Rusia a fost suspendată din G8 anul trecut, ca urmare a anexării Crimeii. Politica de dezvoltare și protecția mediului au fost punctele prioritare pe ordinea de zi.

Da, este o criză teribilă, da, este inacceptabil că atâția dintre tinerii noștri nu au slujbe și da, câteodată asta duce la radicalizare, da, câteodată își pierd încrederea în viitor. Dar este sarcina noastră comună de a crea perspective realisteale reformelor, incluziunii, democrației și deschiderii, ca soluție pentru aceste probleme. Modelul trecutului autoritar nu ne va furniza niciodată soluția pe care vrem s-o oferim generației tinere și viitorului nostru.

De asemenea, a fost dezbătut și supus la vot mandatul de negociere a unui acord cu statele membre privind fuziunea a două scheme de ajutor privind distribuția de lapte, fructe și legume în școli. Noua schemă unică va trebui să pună mai mult accentul pe educație, să promoveze, de exemplu, obiceiuri alimentare sănătoase, precum și să dispună de o mai bună finanțare, spun deputații din comisia pentru agricultură.

Alte teme aflate pe agenda reuniunii au fost atacurile cibernetice împotriva mass media și ajutorul pentru dezvoltare al UE în Eritreea în condițiile unor încălcări dovedite ale drepturilor omului

Cele mai importante subiecte din cea de a doua sesiune a Parlamentului European
EuroStiri vineri, 19 iulie 2019, 13:06

Cele mai importante subiecte din cea de a doua sesiune a Parlamentului European

Deputații europeni au ales un nou președinte pentru Comisia Europeană: Ursula von der Leyen. Pe ordinea de zi au mai fost președințiile...

Cele mai importante subiecte din cea de a doua sesiune a Parlamentului European
Ursula von der Leyen a fost aleasă de Parlamentul European în funcția de Președinte al Comisiei Europene
EuroStiri miercuri, 17 iulie 2019, 09:48

Ursula von der Leyen a fost aleasă de Parlamentul European în funcția de Președinte al Comisiei Europene

În urma votului secret din 16 iulie, Parlamentul European a ales-o pe Ursula von der Leyen în funcția de Președinte al Comisiei Europene cu 383...

Ursula von der Leyen a fost aleasă de Parlamentul European în funcția de Președinte al Comisiei Europene
David-Maria Sassoli este noul Președinte al Parlamentului European
EuroStiri miercuri, 3 iulie 2019, 16:54

David-Maria Sassoli este noul Președinte al Parlamentului European

David-Maria SASSOLI candidatul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European, a fost ales azi, 3 iulie 2019, cu o...

David-Maria Sassoli este noul Președinte al Parlamentului European
Constituirea oficială a noului Parlament European
EuroStiri marți, 2 iulie 2019, 16:56

Constituirea oficială a noului Parlament European

Cea de-a noua legislatură a Parlamentului European a fost constituită oficial astăzi la Strasbourg la ora 10.00 de către Președintele în...

Constituirea oficială a noului Parlament European
EuroStiri marți, 28 mai 2019, 14:42

Rezultate alegeri europene 2019 în diferite ţări

Potrivit rezultatelor provizorii ale Parlamentului European, privind alegerile desfăşurate în perioada 23-26 mai, Partidul Popular European (PPE,...

Rezultate alegeri europene 2019 în diferite ţări
EuroStiri sâmbătă, 25 mai 2019, 21:09

Parlamentul European va găzdui cel mai mare exercițiu din lume de democrație transnațională

Duminică, Parlamentul European va fi transformat într-un mare centru de informare în care aproximativ 1300 de jurnaliști vor urma și vor raporta...

Parlamentul European va găzdui cel mai mare exercițiu din lume de democrație transnațională
EuroStiri joi, 23 mai 2019, 21:04

Alegeri europene: „Giganții web” îi invită pe utilizatori să voteze

Platformele social-media și serviciile web, folosite de milioane de europeni, s-au alăturat efortului de a reaminti cetățenilor să-și exprime...

Alegeri europene: „Giganții web” îi invită pe utilizatori să voteze
EuroStiri joi, 11 aprilie 2019, 14:09

Proiecții privind alegerile europarlamentare

Site-ul Europe Elects, care se ocupă cu agregarea de sondaje și analize electorale, relevă trendul ascendent, din ultimele două luni, al celor...

Proiecții privind alegerile europarlamentare

Începe Grand Prix Nova, ediţia a treia

Începe Grand Prix Nova, ediţia a treia

Publicat de Andrei Cretoiu, 27 mai 2015, 07:00 / actualizat: 7 iunie 2015, 16:03

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România, începe luni, 1 iunie, la Grand Hotel Continental din Bucureşti.

Festivalul se desfăşoară în perioada 1-6 iunie 2015, sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principesa Moştenitoare Margareta a României.

Comparativ cu anii anteriori, ediţia actuală a festivalului a suscitat un mare interes din partea creatorilor de producţii radiofonice din toată lumea. S-au înscris în competiţie noi ţări – Egipt, Estonia, Finlanda, Malaezia, Myanmar, Noua Zeelandă, Polonia, Moldova şi Canada, precum şi un număr important de producători independenţi.

La încheierea înscrierilor celei de a treia ediţii, pe lista Festivalului Grand Prix Nova figurau 50 de producţii din 28 de ţări. S-a impus, astfel, o preselecţie riguroasă care a condus la obţinerea unui înalt nivel de calitate a audiţiilor finale din concurs.

Cei 4 juraţi, personalităţi culturale şi ale radioului internaţional, reprezentanţi de seamă ai unor mari radiodifuzori europeni, au confirmat la rândul lor participarea. Reto Ott, regizor şi producător din Elveţia, membru al Grupului de Creatori de Spectacol Radiofonic din cadrul EBU (European Broadcasting Union), este preşedintele juriului Grand Prix Nova 2015. I se vor alătura, Eberhard Petschinka, autor de scenarii de film şi piese de teatru pentru scenă şi radio, regizor şi pictor din Austria, Silvain Gire, scriitor şi jurnalist, co-fondator şi redactor-şef la Arte Radio, Franţa, şi Vjay Sadhu, personalitate marcantă a radioului indian, Director de Programe al ABU (Asia-Pacific Broadcasting Union), India.

România va fi reprezentată în juriu de Mihai Lungeanu, nume cunoscut publicului nostru de pe genericul unor importante producţii radiofonice şi din spaţiul teatral unde a semnat, în calitate de regizor, spectacole îndrăgite.

Şi în acest an, festivitatea de decernare a premiilor va avea loc la Palatul Elisabeta, subliniind încă o dată puternica legătură istorică şi simbolică dintre Casa Regală şi Radio România.

Detalii pe www.grandprixnova.ro

Joaquín Rodrigo interpretat la Sala Radio
Sala Radio joi, 28 mai 2015, 18:04

Joaquín Rodrigo interpretat la Sala Radio

Concertul Orchestrei de Cameră Radio care se va desfăşura miercuri, 3 iunie (19:00) la Sala Radio vă propune o lucrare deosebită, pe care rar...

Joaquín Rodrigo interpretat la Sala Radio
Tamara Buciuceanu Botez într-un spectacol scris special pentru ea
Sala Radio marți, 26 mai 2015, 11:45

Tamara Buciuceanu Botez într-un spectacol scris special pentru ea

Joi, 28 mai, la Radio România Actualităţi, de la ora 23:05, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi, în premieră, spectacolul...

Tamara Buciuceanu Botez într-un spectacol scris special pentru ea
Adevărata violonistă din filmul Concertul, Sarah Nemţanu cântă concertul lui Ceaikovski, la Sala Radio
Sala Radio miercuri, 13 mai 2015, 10:00

Adevărata violonistă din filmul Concertul, Sarah Nemţanu cântă concertul lui Ceaikovski, la Sala Radio

O poveste cu totul specială stă în spatele concertului pe care Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu, îl va...

Adevărata violonistă din filmul Concertul, Sarah Nemţanu cântă concertul lui Ceaikovski, la Sala Radio
Pianul călător a rămas la Deva, turneul lui Horia Mihail continuă
Sala Radio luni, 4 mai 2015, 17:15

Pianul călător a rămas la Deva, turneul lui Horia Mihail continuă

După ce Pianul călător s-a auzit la Luduş, apoi la Baia de Arieş şi la Alba Iulia, acesta a rămas la Casa de Cultură din Deva. Turneul de...

Pianul călător a rămas la Deva, turneul lui Horia Mihail continuă
Sala Radio luni, 4 mai 2015, 06:30

AVATAR ENESCU 60 de ani în 6 zile, la Radio România Cultural

Enescu Re-Imagined, Enescu Reloaded, Enescu Pop Icon, Amintiri despre George Enescu sunt câteva dintre ipostazele prin care Radio România Cultural...

AVATAR ENESCU 60 de ani în 6 zile, la Radio România Cultural
Sala Radio miercuri, 29 aprilie 2015, 07:30

Big Band-ul Radio în direct pe TVR 2, de Ziua Internaţională a Jazz-ului

Joi, 30 aprilie, de Ziua Internaţională a Jazz-ului, Big Band-ul Radio – dirijat de Ionel Tudor, este invitat să evolueze în direct pe TVR...

Big Band-ul Radio în direct pe TVR 2, de Ziua Internaţională a Jazz-ului
Sala Radio luni, 27 aprilie 2015, 12:20

Pianul călător este pe drum spre Deva

O poveste născută din dragostea pentru muzică dar şi dintr-o necesitate a fost încă de la prima ediţie Turneul Internaţional Pianul...

Pianul călător este pe drum spre Deva
Sala Radio vineri, 24 aprilie 2015, 09:46

Richard Galliano cântă Mozart la Sala Radio

Acordeonistul francez Richard Galliano, unul dintre marii muzicieni ai lumii, revine pe scena Sălii Radio, într-un nou concert inedit, susţinut...

Richard Galliano cântă Mozart la Sala Radio

Bogdan Zvorişteanu cântă pe vioara Gagliano la Sala Radio

Publicat de Andrei Cretoiu, 21 aprilie 2015, 14:00 / actualizat: 7 iunie 2015, 16:06

Vineri, 24 aprilie (ora 19:00), Bogdan Zvorişteanu revine pe scena Sălii Radio împreună cu vioara sa de patrimoniu universal Gagliano (realizată în 1761) pentru a interpreta, alături de Orchestra Naţională Radio, Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestră semnat de compozitorul francez romantic Camille Saint-Saëns. Cel de-al treilea şi ultimul concert de vioară al lui Saint-Saëns a fost dedicat marelui violonist (şi compozitor) spaniol Pablo de Sarasate, care a şi interpretat de altfel lucrarea la premiera din octombrie 1880.

Concertmaestru al prestigioasei orchestre Suisse Romande (Elveţia) – din anul 2002, violonistul Bogdan Zvorişteanu a ocupat anterior aceeaşi poziţie la Orchestra Filarmonică din Santiago de Compostela (Spania) şi la cea de cameră din Pforzheim (Germania), susţinând recitaluri şi concerte în Europa, Argentina, Canada, China, Coreea de Sud, Japonia. Bogdan Zvorişteanu şi-a continuat formarea muzicală începută la Bucureşti la Academia Internaţională de Muzică Menuhin din Gstaad/Blonay – Elveţia, unde a beneficiat de îndrumarea maestrului Alberto Lysy. Participările în numeroase concursuri internaţionale, precum George Enescu (Bucureşti), Tibor Varga (Sion), Leopold Mozart (Augsburg) şi la Concursul Internaţional din Geneva i-au adus, de-a lungul anilor, prestigioase premii şi distincţii.

Concertul se derulează sub bagheta dirijorului german Gerd Schaller, care se bucură de o activitate foarte bogată la pupitrul celor mai cunoscute orchestre germane şi are un repertoriu impresionant (peste 100 de simfonii, peste 50 de titluri de operă şi balet, numeroase lucrări concertante). Gerd Schaller a colaborat cu Orchestra de Stat şi Orchestra Filarmonică Radio din Hanovra, Orchestra Filarmonică de Cameră din Leipzig, Orchestra Filarmonicii George Enescu, Orchestra Simfonică a Teatrului Naţional din Praga, Orchestrele Radio din München şi Budapesta, Orchestra Operei Naţionale din Varşovia etc. A fost dirijor principal al Teatrului de Stat din Braunschweig, iar între anii 2003-2006 a fost director artistic al Teatrului din Magdeburg.

Programul serii de la Sala Radio va mai include încă două partituri: celebra uvertură a operei lui Verdi – Nabucco şi Simfonia Dante de Franz Liszt, cea de-a doua lucrare fiind interpretată cu participarea Corului Academic Radio, dirijor: Dan Mihai Goia. Inspirată de Divina Comedie, Simfonia Dante descrie călătoria lui Dante Alighieri prin iad şi purgatoriu. Partitura a avut premiera absolută la Dresda, în noiembrie 1857, cu Liszt însuşi la pupitrul dirijoral, şi a fost neoficial dedicată prietenului său (şi viitorului său ginere), compozitorul Richard Wagner.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc