Turneu internaţional de lupte tătăreşti „Küreş” la Medgidia
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 7 iunie 2019, 09:06
Primăria Medgidia în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Mehmet Niyazi” din Medgidia organizează în data de 8 iunie, Turneul internaţional de lupte tătăreşti „Küreş”. Evenimentul sportiv va avea loc la stadionul municipal din localitate.
Pe lângă sportivii de lupte tătăreşti din judeţul Constanţa vor participa şi sportivi de la Federaţia de „Küreş” din Eskişehir şi Çanakkale din Turcia, din Dobric – Bulgaria şi Crimeea.
Prezenţi pentru prima dată la competiţia organizată în România, sportivii din Turcia şi Crimeea sunt posesorii unui palmares impresionant, consolidat în concursuri de lupte libere şi lupte tătăreşti din Turcia, Crimeea şi o serie de state din Balcani. Aşa cum a ţinut să precizeze preşedintele Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” şi organizatorul competiţiei sportive, Erol Murad.
Competiţia se va desfăşura pe trei categorii: categoria 15 – 18 ani, categoria 18 – 22 ani şi categoria peste 22 de ani.
La finalul competiției, învingătorii, dar și ocupanţii locurilor secunde vor pleca acasă cu premii considerabile care constau în animale (berbec, oaie, miel), bani, trofee, medalii și tradiționalul bayrak, împodobit cu 7 sau 9 articole vestimentare.
Programul artistic va fi susţinut din Crimeea şi Turcia. Arta culinară specifică tătarilor va avea un loc aparte în programul evenimentului. Tradiţionalul „Şuberek” va fi preparat pe loc şi servit invitaţilor de către doamne iscusite din comunitate. Cafeaua la nisip şi vestita baclava vor fi savurate pe tot parcursul evenimentului.
„Küreş”, sportul tradiţional al tătarilor prin care luptătorii îşi pun în valoare însuşirile fizice şi psihice, deopotrivă, este o demonstraţie de cinste, dreptate, curaj şi dibăcie. Regulile care stau la baza „Küreşului” sunt simple, lucru care a făcut, de altfel, ca această formă de întrecere să se perpetueze cu uşurinţă, ducând cu ea, în timp, una dintre numeroasele valori tradiţionale ale etniei tătare. Caracteristica de bază este întrecerea dreaptă, în caz contrar, luptătorul care apelează la oareşice şiretlicuri lezând sentimentul de cinste. Premiile specifice competiţiei de„Küreş” nu sunt foarte consistente. Ele au în schimb o semnificaţie aparte, fiind purtătoare ale unui mesaj non-verbal ce se construieşte în jurul valorilor tradiţionale. Competiţiile de „Küreş” au devenit o tradiție pentru localităţile din România în care trăiesc tătari. De altfel, etnicii de aici au ştiut de-a lungul vremii să transforme astfel de acţiuni în adevărate sărbători la care astăzi iau parte tătari şi români deopotrivă.
Ghiulşen I. Ismail
Redactor Radio România Constanţa