Ascultă Radio România Regional Live

canotaj

Poveștile de viață din spatele medaliilor

Publicat de Gabriel Stan, 1 aprilie 2022, 15:05

Enikö Mironcic, fostă Barabas (35 de ani) este campioana mondială și europeană, medaliată olimpică în proba de 8+1, de la Beijing și campioană Europeană la Atena, tot la 8+1, aceasta din urmă fiind ultima medalie obținută la un turneu final.

Am avut ocazia să purtăm o discuție despre canotaj și viața de sportiv pe care a început-o la o vârstă fragedă, la 12 ani, atunci când copii aleg să joace mai mult unii cu alții și când mintea nu-ți stă la performanță sau medalii.

A început canotajul la Clubul Sportiv „Mureșul” fiind una dintre marile talente înscrise la acea vreme în cadrul clubului.

Rezultatele nu au încetat să apară, iar prima medalie au fost obținută în 2000, la Brno (Cehia), la cadeți, la proba de simplu, vâsle, unde bifat o medalia de aur.

În 2001 a reușit un argint la Mondialul de la Duisburg (Germania), la patru vâsle (4x), iar un an mai târziu a obținut primul titlu mondial la juniori ca membru al echipajului de opt rame cu cârmaci (8+1), în Lituania, la Trakai.

La senioare a cucerit prima medalia, un argint, în 2007, la europenele de la Poznan (Polonia), la patru vâsle (4x), iar cel mai marcant rezultat din cariera ei a fost bronzul obținut la Jocurile Olimpice de la Beijing (China) din 2008, la proba de 8+1. Tot în 2008 a devenit și campioană Europeană la Atena, tot la 8+1.

Alte rezultate:

2009 – argintul la 8+1 CM din Polonia (Poznan);

2009 – aur la 8+1 CE din Belarus (Brest);

2010 – campioană europeană la  8+1 în Montemor-o-Velho (Portugalia) și a bifat bronzul la CM.

2011 – titlul european la 8+1 în Plovdiv (Bulgaria);

2012 – locul 4 la 8+1, la Jocurile Olimpice de la Londra.

Pentru performanțele obținute în sport, în 2008 a fost decorată cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a cu două barete de 3 ori.

Eniko Mironcic ne-a vorbit despre cariera militară, despre ocupația actuală și despre cum ajută tinerii să aleagă calea militiară. Tot ea ne-a povestit despre sacrificiile făcute în cariera sportivă și alegerile luate de-a lungul timpului.

Eniko Mironcic: Aveam momente când mâinile mele erau franjuri, pline de bătături, care se rupeau, se mai infectau…Nu puteam să mă spăl pe cap, fiindcă mă usturau mâinile și nu suportam durerile și apelam la colega de cameră să mă spele…

Eniko Mironcic a retrăit câteva amintiri din timpul curselor, despre cât de mult contează forma fizică și cât de important este rolul unui cârmaci în economia unei competiții.

Eniko Mironcic: Canotajul care pare în ansamblu un vâslit frumos, care nu presupune multe, însă din contră, canotajul academic este un sport unde trebuie să și gândești, nu doar că dai cu bățul în baltă, cum mai spun unii…

În final, multipla campioană europeană și mondială a povestit despre educația sportivă, cât de important este sportul în viața oricărui tânăr, despre prima medalie obținută, despre Jocurile Olimpice și despre viitorul ei.

Eniko Mironcic: Deși este doar de bronz și nu este cea mai strălucitoare, că nu este aur, pentru mine, medalia obținută la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008 este cea mai valoroasă…

Pentru Eniko Mironcic cariera de sportivă profesionistă s-a încheiat în 2012, însă de atunci a rămas la fel de activă, însă la nivel amator.

Aceasta a ales cariera militară unde își dorește să aibă la fel de multe performanțe cum a avut în sport, iar în paralel se dedică familiei.

Reportajul a fost realizat de Gabriel Stan, de la Jurnal Militar, Radio România Actualități.

Sursa foto: Eniko Mironcic – fotografii personale

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:19

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Navele din compunerea Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră s-au aflat timp de 3...

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:11

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a organizat, miercuri și joi, la Palatul Cercului Militar Național din Capitală,...

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:58

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziționarea de către...

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:53

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și Marea Britanie au, începând de miercuri, un acord de cooperare în domeniul apărării, care va...

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:45

Ziua Statului Major al Apărării

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a împlinit pe 12 noiembrie 165 de ani de la înființare. Cu acest prilej, drapelul...

Ziua Statului Major al Apărării
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:36

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a fost marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare...

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:59

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat

Gabriel Hanganu: Să fiu alături de ceilalți militari răniți Invictus m-a ajutat să-mi depășesc limitele și să-mi schimb viața. Mi-am dat...

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:51

Misiuni internaționale

Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima staționare o facem în Polonia, unde militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană  „Iron...

Misiuni internaționale

Jocurile Olimpice 2020: Medalii de aur și argint pentru România la canotaj!

Foto: Sursa foto: Federatia Romana De Canotaj/Facebook

Publicat de Andra Radu, 28 iulie 2021, 08:00

România a cucerit prima sa medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo, astăzi, la canotaj, în proba feminină de dublu vâsle, prin Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, care s-au impus detaşat în Finala A de la Sea Forest Waterway.

Bodnar şi Radiş, vicecampioane mondiale (2019, Linz), au condus cursa de la un capăt la altul, câştigând cu timpul de 6 min 41 sec 03/100, stabilind şi cel mai bun timp olimpic. Precedenta performanţă aparţinea Marii Britanii (6:44.33) şi fusese stabilită în 2012, la Londra.

Sursa foto: Federatia Romana De Canotaj/Facebook

De asemenea, România a cucerit medaliile de argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo, miercuri, în proba masculină de patru rame, prin Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari.

Tricolorii au încheiat în 5 min 43 sec 13/100, sosind la 37/100 de campionii olimpici.

Cei patru componenţi ai bărcii României sunt vicecampioni europeni la Varese, anul acesta, şi vicecampioni mondiali la Linz, în 2019. Ţigănescu, Berariu şi Pascari sunt şi campioni europeni în 2018, la Glasgow.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

UPDATE: Jocurile Olimpice de la Tokyo: Programul sportivilor români în întrecerile de vineri!

Foto: Sursa foto: Olympics/Facebook

Publicat de Andra Radu, 23 iulie 2021, 08:30 / actualizat: 23 iulie 2021, 13:39

Update: Canotoarea Simona Radiş va fi purtătoarea de drapel a României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice în locul Mădălinei Bereş, schimbarea de ultim moment având loc din cauza unei modificări în programul probei de 8+1 feminin ca urmare a vremii nefavorabile de la Tokyo.

……………………………..

Sportivii români vor evolua la canotaj şi tir cu arcul la Jocurile Olimpice de la Tokyo astăzi, când este programată şi ceremonia de deschidere.

Înotătorul Robert Glinţă şi canotoarea Mădălina Bereş vor fi purtătorii de drapel ai delegaţiei României la ceremonia de deschidere a Jocurilor.

Programul sportivilor români în întrecerile de vineri 23 iulie (ora României):

1. CEREMONIA DE DESCHIDERE – 14:00 Stadionul Olimpic Tokyo

2. TIR CU ARCUL – 03:00 (Yumenoshima Ranking Field) turul preliminar feminin: Mădălina Amăistroaie;

3. CANOTAJ

  • 04:50 (Sea Forest Waterway) dublu vâsle masculin – seria a treia: Ioan Prundeanu, Marian Florian Enache;
  • 05:10 (Sea Forest Waterway) dublu vâsle feminin – seria a doua: Nicoleta Ancuţa Bodnar, Simona Geanina Radiş.
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Anul 2017 a fost unul bun pentru sportul românesc

Publicat de adinaiftime, 29 decembrie 2017, 19:00

Până la urmă anul care se încheie peste câteva zile a adus românilor şi câteva succese notabile. Chiar dacă sportul în România nu mai este o prioritate ca pe vremuri, totuşi câţiva tineri talentaţi antrenaţi de foşti campioni, glorii de odinioară, reuşesc să mai aducă ţara noastră în prim planul sportului mondial.
Tenisul de câmp, canotajul, luptele, tenisul de masă, scrima şi handbalul, au fost sporturile care au menţinut tricolorul pe podium anul acesta.
Simona Halep şi Horia Tecău, au scris din nou istorie pentru tenisul românesc.
Jucătoarea din Constanţa reuşeşte însfârşit să devină Numărul 1 Mondial şi încheie anul cu o frumoasă victorie în turneul demonstrativ din Thailanda, unde le-a învins pe Johanna Konta şi pe Karolina Pliskova.
Horia Tecău alături de Julien Rojer câştigă turneul de Grand Slam de la US Open. Sportivul nostru a mai câştigat două turnee de Grand Slam, Wimbledon în 2015 tot cu olandezul Rojer şi Australian Open în 2012 la dublu mixt, alături de americanca Mattek-Sands.
Luptele o altă ramură sportivă care în trecut ne-a adus atâtea satisfacţii, reuşeşte să revină în top. România câştigă o primă medalie la o ediţie a Campionatelor Mondiale de senori prin argintul Alinei Vuc. Am avut o primă clasare pe podium şi la Cupa Europei pe naţiuni la lupte feminin. De asemenea pentru al treilea an consecutiv, luptătorii români obţin titluri europene la cadete şi junioare prin Roxana Ţif şi Ştefania Priceputu. Luptătorii din România au mai câştigat medalii la Campionatele Mondiale la diferite categorii de vârstă, precum şi la Jocurile Francofoniei.
Tenisul de masă şi-a respectat blazonul şi anul acesta, iar Eliza Samara, Daniela Dodean Monteiro şi Bernadette Szocs au devenit reginele europei.
Echipa naţională feminină de tenis de masă a câştigat medalia de aur la Campionatul European În finală, fetele noastre au învins Germania cu 3-2, selecţionată pentru care au evoluat şi două chinezoaice naturalizate.
Din lotul nostru au mai făcut parte şi Adina Diaconu şi Irina Ciobanu, precum şi reputatul antrenor Viorel Filimon. România a mai cucerit aurul pe echipe la fete de trei ori la Stuttgart în 1992, la Zagreb în 2002 şi la Aarhus în 2005 şi a mai jucat alte patru finale la Ostrava în 2010, la Gdnask în 2011, la Schwechat în 2013 şi la Ekaterinburg în 2015. În palmaresul echipei feminine mai figurează şi un bronz la Europenele de la Sankt Petersburg din 2008.
Un alt sport care în anii trecuţi ne răsfăţa cu foarte multe medalii, reuşeşte să treacă de o perioadă mai grea şi aduce din nou tricolorul românesc pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Este vorba canotaj.
Echipajul României, format din Ioana Vrînceanu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Adelina Boguş, Laura Oprea şi Daniela Druncea se impug în proba de 8+1 şi câştigă aurul la Campionatul Mondial de la Sarasota. România a mai câştigat tot la Sarasota aurul şi la dublu vâsle feminin categorie uşoară, prin Ionela-Livia Lehaci şi Gianina-Elena Beleagă.
Canotoarele şi canotorii noştrii au mai câştigat anul acesta opt medalii de aur, una de argint şi una de bronz la Campionatele Europene de canotaj Under -23 din Polonia de la Kruszwica.
Chiar dacă 2017 nu a fost unul foarte bun pentru scrima românească, totuşi se pare că tranziţia la schimbul de mâine se face corect, iar rezultatele încep să se arate.
Amalia Tătăran a obţinut bronz cu echipa de spadă la Campionatele Europene de senioare şi argintul la individual la Campionatul European de tineret, în timp ce a masculin, Iulian Teodosiu a câştigat bronz la individual la CE de tineret şi locul 6 cu echipa de sabie la CM.
Surpriza de anul acesta din scrima feminină românească, este Bianca Pascu, cea care a cucerit bronzul la individual la Europenele de la Tbilisi.
Handbalul o altă disciplină sportivă care ne-a obişnuit de-a lungul anilor cu atâtea rezultate prestigioase, se pare că nu mai este ce a fost o dată.
Singura medalie obţinută de handbalul românesc este de argint şi a venit de la echipa feminină care a participat la Festivalul Olimpic al Tineretului European din Ungaria. Naţionala de seniori a ratat calificarea la Campionatul European din 2018, iar cea feminină a fost eliminată neaşteptat de Cehia în optimi la Campionatul Mondial, după un parcurs foarte bun în grupă.
La nivel de echipe de club, CSM București cu noua achiziţie Cristina Neagu, ajunge din nou în Final 4 în Liga Campionilor, după ce în 2016 câştigase trofeul, dar anul acesta s-a mulţumit doar cu bronzul.
Ar mai fi de menţionat un rezultat foarte bun din atletism. Singurele medalii aduse de atleţii români, care reprezintă şi o premieră pentru România, sunt cele de la Campionatele Mondiale de alergare montană. A fost o medalie de bronz la individual prin Denisa Dragomir şi alta tot de bronz cu echipa.
Ţinând cont de regresul cluburilor şi a bazelor sportive, putem spune după rezultatele obţinute de sportivii români, că încă mai contăm pe plan european şi mondial. Dacă politicienii vor continua să fie aproape indiferenţi faţă de sportul românesc, atunci cu siguranţă peste câţiva ani totul va fi istorie, iar ocuparea unui loc 10 sau 15 într-o competiţie va fi considerată o performanţă.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Mihai Covaliu, optimist în perspectiva Tokyo 2020

Publicat de adinaiftime, 11 decembrie 2017, 18:35

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, s-a declarat încrezător în şansele sportivilor români de a face o figură onorabilă la JO 2020 de la Tokyo, pentru că mizează pe capacitatea loturilor de a câştiga tot mai multe medalii la Campionatele Mondiale.

România a cucerit trei medalii de aur la Mondiale, două la canotaj şi una la haltere (la total), iar handbalul feminin poate întregi acest bilanţ al anului 2017.

Covaliu, prezent la încheierea unui parteneriat pentru vehicule şi soluţii mobile cu un sponsor TOP al CIO, aşteaptă încheierea Mondialului feminin de handbal înainte de a se hotărî asupra celui mai bun sportiv al anului.

”Nu aş vrea să mă grăbesc să nominalizez un sportiv anume, pentru că încă sunt în desfăşurare Campionatele Mondiale de handbal, dar ce este foarte important e că până în acest moment avem 3 medalii de aur, 2 cucerite de canotaj şi o medalie recent cucerită de Loredana Toma la haltere. Este primul an după JO. Un an în care în cadrul loturilor, al echipelor, au loc modificări. Antrenorii încearcă să împrospăteze membrii echipelor şi sunt convins că o dată ce vom vedea aceste loturi structurate şi strategia structurată clar pentru 2020, medaliile cucerite de sportivii români vor fi din ce în ce mai multe, contrar pesimiştilor, care nu mai cred că sportivii români pot cuceri medalii. Noi avem încredere, avem copii buni, lucrurile se schimbă, evoluează şi veţi vedea că se vor câştiga medalii şi de acum înainte”

Mihai Covaliu

Fostul campion olimpic la sabie a remarcat parcursul foarte bun de până acum al handbalistelor române la CM 2017 din Germania.

”Echipa de handbal a României are un parcurs foarte bun. Ce îmi place foarte mult e că văd o echipă sudată şi care luptă pe teren. Asta e cel mai important, pentru că doar aşa poţi aştepta ca performanţele să se întâmple. Au apărut ceva modificări, au fost selecţionate fete tinere, este o strategie corectă. E primul an şi acum se încearcă şi se definitivează lotul pentru următoarele competiţii importante, obiectivul fiind sigur JO 2020 de la Tokyo”

Mihai Covaliu

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Echipajul feminin de 8+1 al României a cucerit aurul la Florida

Publicat de adinaiftime, 2 octombrie 2017, 18:20

Echipajul feminin de 8+1 al României a cucerit aurul, la Campionatele Mondiale de canotaj din Florida.
Tricolorele Ioana Vrînceanu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Denisa Tîlvescu, Adelina Boguș, Laura Oprea și Daniela Druncea au terminat cursa în 6 min 06 sec 400/1000.

Echipajul feminin a devansat în clasamentul final Canada și Noua Zeelandă.
România a mai obținut o medalie de aur la Mondiale, adusă de Ionela Lehaci și Gianina Beleagă, în proba feminină de dublu vâsle categorie ușoară.

Tot astăzi, echipajul de 8+1 masculin al României a ocupat locul 5.
Tara noastră a aliniat 6 echipaje la Mondialele din Florida.
La precedenta ediție, cea mai bună performanță a României a fost locul 7.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Tabără pentru copii cu boli oncologice la Șăulia, județul Mureș

Publicat de adinaiftime, 25 august 2017, 09:40

Asociația Mișcare de Tabără Yuppi organizează prima tabără pentru copii cu boli oncologice și familiile lor. Este o noutate în România. Tabăra este la prima ediție.

Organizatorii au planificat activități pentru toate vârstele, explică reprezentantul Asociației ”Tabăra Yuppi pentru Familii”, László Zsuzsa:

”În tabăra vom avea activități care sunt dedicate tuturor grupelor de vârstă. Atât adulții cât și copiii vor lua parte la lucru manual, tir cu arcul, canotaj, cățărat. În schimb, pentru copiii foarte mici, între 0 și 4 ani, avem amenajată așa-zisa Casă cu jucării, unde ei în patru labe pot să se plimbe, pot să se joace; avem o groază de jucării pregătite pentru ei. În același timp adulții, alături de un trainer și un psiholog se vor juca, vor discuta ei între ei.”

La tabăra ce se va desfășura până duminică, participă 10 familii, adică, în total, 31 de persoane.

Nelly Suciu

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Atlantic4 încearcă să doboare un record mondial: traversarea Mării Negre într-o ambarcațiune cu vâsle

Publicat de adinaiftime, 15 iunie 2017, 20:30

Atlantic4 va porni vineri, 16 iunie, de la ora 13:00, în cursa de traversare a Mării Negre într-o ambarcațiune cu vâsle, în încercarea de a deveni prima echipă din lume care realizează acest lucru și de a doborî în același timp un record de viteză. Scopul echipei este de a se antrena pentru cea mai dură cursă de canotaj din lume –„Talisker Whisky Atlantic Challenge” ce va avea loc în decembrie 2017.

Andrei Roșu, Vasile Oșean, Ionuț Olteanu, Marius Alexe și Alexandru Dumbravă sunt cei 5 membri ai echipei Atlantic4, care vor porni vineri din portul Marina Limanu și vor vâsli neîntrerupt aproximativ 1200 km, până la Batumi (Georgia).

Echipa de români a aplicat la Guinness World Records tentativa de a doborî recordul mondial de traversare a Mării Negre într-o ambarcațiune cu vâsle, care în prezent este de 29 de zile.

Traversarea Mării Negre constituie o etapă foarte importantă din pregătirea echipei de români pentru provocarea Atlantic Challenge – aceea de a traversa Oceanul Atlantic vâslind – și va fi făcută în aceeași barcă cu vâsle ce va fi folosită și în marea cursă pentru care se antrenează.

Prin acest antrenament, echipa urmărește să descopere cum se va comporta fiecare membru în situații extreme și totodată să se familiarizeze cu barca, să testeze echipamentul de salvare, para ancora, hrana liofilizată, sistemele de navigație fixe și portabile și alte echipamente.

Echipa Atlantic4 concurează cu sprijinul Kaufland România pentru împlinirea unei cauze sociale: completarea fondurilor necesare realizării unui Campus socio-medical la Adunaţii Copăceni, destinat copiilor diagnosticaţi cu boli rare sau incurabile.

Competiţia constă în traversarea Oceanului Atlantic cu o barcă cu vâsle, pe distanţa de 5000 de km dintre La Gomera (Insulele Canare) şi Antigua și va avea startul oficial pe 12 decembrie 2017.

Competiția aliniază la start un număr limitat de echipe de pe mapamond, având reguli foarte stricte: echipa nu va primi niciun suport din exterior în timpul cursei, iar membrii vor trebui să facă față unor provocări precum privarea de somn, vâslire în schimburi de două ore, non-stop timp de săptămâni. Barca va avea o limită de lungime și lățime, poate fi construită numai din anumite materiale, nu va putea fi reparată pe parcurs și va fi echipată cu provizii numai la start.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Elena Georgescu – “antrenorul” din barca de 8+1

Publicat de Mihaela Costache, 26 iulie 2016, 01:10

S-a apropiat de canotaj la o vârstă la care în alte discipline eşti considerat uşor trecut, dar aici pentru postul pe care l-a ocupat lucrurile s-au potrivit.

Echipajul de 8 rame cu cârmaci sau pe scurt 8+1 a impresionat şi a adunat aprecierile tuturor. Pe cele 8 fete din barcă le-am tot văzut în emisiuni despre marile performanţe, acel “plus unu” însă, cârmaciul Elena Georgescu nu a ieşit întotdeauna în evidenţă, deşi are un rol extreme de important.

Clic pentru a vedea prezentarea.

Frumoasa mea – Marcel Pavel
100 sportivi marți, 19 decembrie 2017, 07:04

Frumoasa mea – Marcel Pavel

„Frumoasa mea”, compusă de Ovidiu Komornyik, reprezintă una dintre cele mai cunoscute şi mai îndrăgite melodii...

Frumoasa mea – Marcel Pavel
Say Something – Laurenţiu Cazan
100 sportivi luni, 18 decembrie 2017, 07:45

Say Something – Laurenţiu Cazan

Debuta, în 1982, la TVR, cu piesa „Uită tristeţea” în cadrul unei emisiuni produse de regretatul Titus Munteanu....

Say Something – Laurenţiu Cazan
Timişoara – Pro Musica
100 sportivi duminică, 17 decembrie 2017, 09:39

Timişoara – Pro Musica

Grupul Pro Musica a fost înfiinţat la Timişoara de Ilie Stepan, în 1973. Primul concert al formaţiei, la Liceul Pedagogic...

100 sportivi miercuri, 13 decembrie 2017, 07:19

Rămâi cu mine – Andra

Andra este fără îndoială una dintre cele mai bune voci ale generaţiei actuale de soliste. Înzestrată cu un...

Rămâi cu mine – Andra
100 sportivi marți, 12 decembrie 2017, 07:38

Pe aripi de vânt – Delia feat. Kaira

„Pe aripi de vânt”, compoziţie de Alex Pelin şi Ovidiu Baciu, lansată în toamna anului 2014, a ocupat luni de...

Pe aripi de vânt – Delia feat. Kaira
100 sportivi luni, 11 decembrie 2017, 07:58

Acasă – Smiley

Unul dintre cei mai de success artisti de la noi este Smiley. Cu un repertoriu diversificat de piese, o atitudine grozavă şi o...

Acasă – Smiley
100 sportivi duminică, 10 decembrie 2017, 08:54

Gugulan cu car cu mere – Traian Jurchela

Traian Jurchela s-a născut la 5 august 1949 în satul Ilidia, comuna Ciclova Română, Caraş-Severin. Domeniul artei populare...

Gugulan cu car cu mere – Traian Jurchela

Juniorii români au câștigat 6 medalii de aur, la Campionatele Europene de Canotaj din Belgia

Publicat de Andrei Cretoiu, 26 mai 2014, 10:00 / actualizat: 28 mai 2014, 1:59

Juniorii români au câștigat 6 medalii de aur, la Campionatele Europene de Canotaj din Belgia. La finalele competiției, sportivii au obținut, de asemenea, o medalie de argint și una de bronz.

România a ocupat primul loc în clasamentul pe medalii, urmată de Italia și Franţa. Delegaţia Romaniei și-a depășit astfel obiectivele.

Aceasta își propusese să câştige trei medalii şi două clasări pe locurile 4-6. La Campionate au participat 450 de sportivi în 152 de echipaje din 31 de ţări.

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!
Sport marți, 13 august 2019, 15:44

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea, între 30 august și 1 septembrie, pentru al nouălea an...

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!
Rowmania vâslește în Slovenia
Sport marți, 21 mai 2019, 11:07

Rowmania vâslește în Slovenia

Canotcile Rowmania au oferit un adevărat spectacol pe lacul Bled, unde s-au întrecut în competiții de vâslit membrii misiunilor diplomatice din...

Rowmania vâslește în Slovenia
TULCEA: A fost desemnat câştigătorul Campionatului Naţional de Triatlon
Sport luni, 27 august 2018, 07:58

TULCEA: A fost desemnat câştigătorul Campionatului Naţional de Triatlon

Alexandru Ion este câştigătorul Campionatul Naţional de triatlon, organizat în cadrul Delta Rowmania Triathlon. El a fost desemnat, duminică,...

TULCEA: A fost desemnat câştigătorul Campionatului Naţional de Triatlon
Cristina Neagu a fost aleasă jucătoarea Europei în 2017!
Sport luni, 8 ianuarie 2018, 08:30

Cristina Neagu a fost aleasă jucătoarea Europei în 2017!

Handbalista noastră Cristina Neagu continuă să adune cele mai importante trofee individuale din handbalul feminin. Româncă a fost aleasă cea...

Cristina Neagu a fost aleasă jucătoarea Europei în 2017!
Sport duminică, 7 ianuarie 2018, 21:30

Naționala de handbal masculin a României a câștigat „Trofeul Carpați 2018”

Naționala de handbal masculin a României a disputat în Sala Polivalentă din Călărași, finala mare a turneului de pregătire, „Trofeul...

Naționala de handbal masculin a României a câștigat „Trofeul Carpați 2018”
Sport sâmbătă, 6 ianuarie 2018, 21:30

Halep și Begu au câștigat proba de dublu la Shenzhen

După succesul din proba de simplu, Simona Halep, alături de Irina Begu, a câștigat și proba de dublu, din cadrul turneului de tenis de la...

Halep și Begu au câștigat proba de dublu la Shenzhen
Sport sâmbătă, 6 ianuarie 2018, 11:00

Va avea România cel mai mare domeniu schiabil?

Cel mai mare domeniu schiabil din România, care ar urma să fie amenajat în Munţii Făgăraş, intră ca prioritate în masterplanul de...

Va avea România cel mai mare domeniu schiabil?
Sport sâmbătă, 6 ianuarie 2018, 08:00

CSM București, în sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin

CSM București se califică în sferturile Cupei României, după o victorie categorică în fața echipei AHCM Slobozia. Partida s-a încheiat cu...