Ascultă Radio România Regional Live

căpușă

Două persoane muşcate de şarpe în Harghita!

Două persoane muşcate de şarpe în Harghita!

Publicat de adinaiftime, 15 iunie 2017, 09:30

111 persoane s-au prezentat, de la începutul sezonului călduros şi până în prezent, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, după ce au fost muşcate de căpuşe, iar două, în urma muşcăturilor de şarpe, a declarat pentru AGERPRES managerul unităţii medicale, dr. Demeter Ferenc.
Potrivit acestuia, numărul muşcăturilor de căpuşe a crescut progresiv, odată cu mijlocul lunii aprilie, cazurile fiind semnalate cu precădere în perioadele călduroase în care oamenii ies la iarbă verde.
Spre deosebire de anii trecuţi, cei care au fost muşcaţi de căpuşe s-au prezentat imediat la medic şi nu s-au înregistrat cazuri grave, cu plăgi neglijate.
De la începutul sezonului călduros s-au înregistrat şi două muşcături de şarpe, în ambele cazuri pacienţii fiind în afara oricărui pericol. Într-unul din cazuri a fost vorba despre o mușcătură de viperă.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Cum se tratează corect muşcătura de căpuşă ?

Cum se tratează corect muşcătura de căpuşă ?

Publicat de Mihaela Costache, 17 august 2015, 08:00

Serviciile medicale de urgenţă sunt adesea supraaglomerate cu solicitări care pot fi rezolvate şi acasă. Împreună cu Unitatea de Primiri Urgenţe Cluj, Radio Cluj derulează o campanie de informare privind apelarea la serviciile de urgenţă şi măsurile de prim ajutor pe care le poate lua fiecare dintre noi.

Muşcătura de căpuşă e o problemă importantă în timpul sezonului de vară, dar NU constituie o urgenţă medicală.

Ce putem face dacă constatăm că avem o căpuşă retenţionată la nivelul pielii ne explică dr. Mihaela Pasc, medic primar de urgenţă UPU-SMURD Cluj.

-Este foarte importantă extragerea căpuşei. Nu aplicăm nimic peste căpuşă: alcool, acetonă, alte substanţe iritante. Nu irităm căpuşa cu scrum de ţigară, cu sare etc.

-Extragem căpuşa cu o pensetă subţire, trăgând perpendicular pe piele, fără rotire sau alte mişcări suplimentare.

-Verificăm locul muşcăturii. Dacă au rămas fragmente din căpuşă, ele se scot prin spălare abundentă cu apă şi săpun, eventual şi cu o soluţie dezinfectantă

-Nu se recomandă traumatizarea căpuşei, pentru că în acel moment se produce regurgitarea conţinutului ei gastric şi există riscul să ne contaminăm cu Borrelia şi să apară Boala Lyme.

-În cazul în care părţi din extremitatea cefalică a căpuşei rămân în tegument, nu se indică extragerea prin manopere chirurgicale/traumatizare locală, ci doar dezinfecţie locală (etanol).

Îndepărtarea căpuşelor trebuie să se facă cât mai rapid, NU obligatoriu într-un serviciu medical!

La nivelul zonei unde s-a produs muşcătura, poate să apară o mică reacţie locală (roşeaţă), care constituie o reacţie alergică locală, şi nu un semn de boală.

Nu se recomandă antibiotice pentru profilaxia bolii Lyme (nu s-a constatat niciun beneficiu).

În luna următoare, se urmăreşte apariţia unor posibile simptome de boală:
-apariţia unui eritem (roşeaţă) în jurul muşcăturii;
-apariţia unor simptome aparent de răceală (febră, cefalee, dureri musculare, dureri articulare).

Dacă apar astfel de simptome, trebuie să ne prezentăm la un spital de boli infecţioase, unde se va determina dacă ne-am contaminat sau nu cu boala Lyme.

Comportament personal de protecţie.

-Evitarea sau reducerea timpului petrecut în zone infectate cu căpuşe.
-Utilizarea hainelor protective (haine de culoare deschisă, pantaloni şi cămaşă cu mânecă lungă, pantaloni introduşi în ghete).
-Utilizarea repelentelor (substanţe care care previn ataşarea căpuşelor – sprayuri, creme, brăţări):
-cu componente chimice (se aplică direct pe piele- se aplică pe haine, corturi);
-cu componente botanice (citronela, uleiuri de eucalipt).
-Verificarea tegumentelor pentru identificarea căpuşelor la întoarcerea din drumeţii.
-Spălarea hainelor (căpuşele pot rămâne în haine).
-Verificarea animalelor de companie (acestea pot aduce căpuşe în casă).

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Un bărbat de 62 de ani s-a îmbolnăvit de lyme, după ce a fost mușcat de o căpușă

Un bărbat de 62 de ani s-a îmbolnăvit de lyme, după ce a fost mușcat de o căpușă

Publicat de Stefania Grigore, 20 august 2014, 15:10

Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică din Galați, în județ a fost confirmat clinic și serologic un caz de boală lyme acută, boală infecțioasă provocată de o bacterie, transmisă omului de căpușă.

Potrivit purtătoarei de cuvânt al DSP Galați, Liliana Iordăchescu, pacientul este un bărbat în vârstă de 62 de ani, din mediul rural. Bărbatul s-a prezentat la doctor prezentând pe piele urma de mușcătură de la căpușă. După confirmarea bolii, pacientul a primit tratamentul corespunzător în astfel de cazuri.

“Boala se manifestă printr-o pată pe piele, o roșeață, locul unde a fost căpușa și cu febră, frisoane sau mialgii”, a spus dr. Mihaela Ganea, din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase “Cuvioasa Parascheva”.

De la începutul anului și până în prezent, la doctor s-au prezentat 280 de gălățeni mușcați de căpușe. Medicii recomandă gălățenilor să nu intre în spațiile verzi neîngrijite, dacă o fac, să poarte pantaloni lungi, iar dacă au animale de companie, să le perie blana, urmărind cu atenție ca acestea să nu poarte deja căpușe.

Echipe mobile de vaccinare la domiciliu, în Timișoara!
Sănătate marți, 16 martie 2021, 17:55

Echipe mobile de vaccinare la domiciliu, în Timișoara!

Opt echipe mobile de vaccinare la domiciliu au devenit operaţionale, de astăzi, în Timişoara, pentru cei care nu se pot deplasa, precum şi...

Echipe mobile de vaccinare la domiciliu, în Timișoara!
Focar de COVID-19 la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara!
Sănătate luni, 8 martie 2021, 16:33

Focar de COVID-19 la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara!

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat un focar de COVID-19 la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara. 12 copii și şapte...

Focar de COVID-19 la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara!
Bilanț al îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2!
Sănătate vineri, 5 martie 2021, 14:36

Bilanț al îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2!

Până astăzi, 5 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 820.931 de cazuri de persoane infectate cu COVID – 19. 752.234 de pacienți...

Bilanț al îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2!
2.644 de persoane infectate cu COVID-19!
Sănătate joi, 11 februarie 2021, 14:18

2.644 de persoane infectate cu COVID-19!

Până astăzi, 11 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 755.126 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19)....

2.644 de persoane infectate cu COVID-19!
Sănătate marți, 2 februarie 2021, 15:05

Peste 2.670 de persoane infectate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore!

2.676 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a peste 30.000 de teste la nivel...

Peste 2.670 de persoane infectate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore!
Sănătate luni, 25 ianuarie 2021, 17:13

Doze de vaccin anti-COVID-19 au fost pierdute în județul Cluj!

295 de doze de vaccin anti-COVID-19 nu au fost folosite în judeţul Cluj, dintre care aproximativ 240 la Institutul de Gastroenterologie din...

Doze de vaccin anti-COVID-19 au fost pierdute în județul Cluj!
Sănătate luni, 18 ianuarie 2021, 14:57

1.509 de persoane infectate cu SARS-CoV-2!

Până astăzi, 18 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 695.153 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 625.449 de...

1.509 de persoane infectate cu SARS-CoV-2!
Sănătate joi, 7 ianuarie 2021, 16:00

Peste 2.000 de persoane din judeţul Prahova au fost vaccinate!

Peste 2.200 de persoane din judeţul Prahova au fost vaccinate anti-COVID de la începutul campaniei, autorităţile anunţând că, astăzi a fost...

Peste 2.000 de persoane din judeţul Prahova au fost vaccinate!