Ascultă Radio România Regional Live

cârnaţi

90 de echipe vor concura la festivalurile culinare din Sf.Gheorghe

Publicat de adinaiftime, 29 octombrie 2017, 08:30

Aproape 90 de echipe formate din bucătari profesionişti şi amatori din ţară şi străinătate s-au înscris la ediţia din acest an a Paradei Cârnaţilor şi Festivalul verzei ce vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni la Sfântu Gheorghe.
Parada cârnaţilor va avea loc sâmbătă, iar fiecare echipă înscrisă va primi câte zece kilograme de carne şi va trebui să prepare 15 metri de cârnaţi.
Organizatorii au anunţat că în cadrul acestui eveniment vor fi preparaţi cel mai subţire cârnat din ţară. dintr-o sută de kilograme de carne, cu un diametru de 13-15 milimetri, precum şi cel mai gros cârnat din ţară, cu un diametru de 60-80 milimetri.
Printre “vedetele” Paradei cârnaţilor din acest an vor fi şi preparatele din carne de vânat.
Festivalul verzei va avea loc duminică, iar participanţii vor avea libertatea de a găti orice doresc, respectând tema evenimentului.
Juriul prezidat de Tóth Endre, un maestru bucătar din Ungaria, va premia, ca în fiecare an, gustul, aspectul preparatelor, reţeta, originalitatea, decorarea meselor, costumaţia echipelor, servirea şi buna dispoziţie.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV), Asociaţia Unităţilor Hoteliere şi de Alimentaţie Publică, Asociaţia Judeţeană pentru Dezvoltarea Turismului din cadrul Consiliului Judeţean Covasna şi Ordinul Cavaleresc Gastronomic “Transylvania”.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Vegetarienii consumă carne când sunt sub influența alcoolului

Publicat de Mihaela Costache, 16 octombrie 2015, 08:10

Cercetarea pe care site-ul VoucherCodesPro.co.uk a realizat-o pe 1.798 devegetarieni din Marea Britanie arată că una din trei persoane vegetariene nu poate rezista tentaţiei de a mânca o chiftea bună, atunci când bea puţin mai mult alcool.

Astfel, o treime dintre respondenți au recunoscut că au consumat carne de fiecare dată când au servit mai mult alcool.

Cel mai adesea, ei mănâncă hamburger, bacon, pui prăjit și cârnați. Rușinaţi pentru că nu dat dovadă de tărie de caracter, aceşti „păcătoși” îşi țin slăbiciunile în secret și promovează în continuare consumul alimentelor fără carne.