Cârstovul viilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 14 septembrie 2018, 12:23

De la mijlocul lunii septembrie începe culesul viilor. Nimic nu era făcut în satul patriarhal fără să se sublinieze rostul, câştigul şi învăţătura din faptul vieţii. Iar culesul roadelor toamna era prilej de rostit pilde.

(varianta audio a rubricii)

Cîrstovul viilor, sărbătoarea viilor se făcea de Ziua Crucii sau după această sărbătoare. Se mai face şi astăzi în sudul ţării în judeţul Dolj şi Vâlcea.

Se respectă un ritual la care participă şi preotul. La Almăju în Dolj preotul vine la locul unde s-au aşezat butoaiele pentru noul an. Se fac rugi la vii şi la pivniţe. Pentru a se-mplini rugile, ţăranii postesc o săptămână. Începe culesul! Strugurii se aşază în târnele de nuiele şi se aşteaptă să fie stropiţi cu aghiasmă. Aghiasma mică se face chiar la vie. Astfel pământul roditor e aureolat de sfinţenia gestului şi a vorbelor. Viţa dă rodul, viţa va fi supusă unui ritual străvechi: o dezgroapă, apoi o ung cu untură, toarnă puţin vin peste ea. Şi până la terminarea culesului se tot întorc la ea, un dus-întors ca vremea cea schimbătoare, pe care ea o-nfruntă pentru a-şi duce rodul la bun sfârşit.

Ţăranul are grija viei tot anul. Nu doar o-ngrijeşte, o păzeşte de nenorociri respectând sărbătorile ţinute pentru vii: Joile, cele după Paşti şi toate vinerile de peste an. Iar practici pentru invocarea rodului şi păzirea viilor de stricăciuni se făceau la marile sărbători ale primăverii, de la Trifon până la Sânziene şi Schimbarea la faţă. Iar la Anul Nou urările amintesc de preaplinul toamnei:

S-aveţi de toate

Ca toamna cea bogată

De toate-mbelşugată.

Dar pentru a avea tihna casei, a pivniţei şi a cămărilor părintele îşi sfătuia copilul:

Roagă-te lui Dumnezeu

Şi munceşte tot mereu.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

„Ziua Crucii”, numită în popor și Cârstovul Viilor – sărbătoarea ce marchează începutul culesului viilor și prepararea mustului

Publicat de Camelia Teodosiu, 13 septembrie 2018, 10:18

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită la ediția din acest an a „Zilei Crucii”, numită în popor și Cârstovul Viilor, sărbătoare ce marchează începutul culesului viilor și prepararea mustului. Cu această ocazie, la Muzeul Satului din București au loc o serie de evenimente dedicate atât tradițiilor care înconjoară sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, cât și venirii toamnei.

Sâmbătă, 15 septembrie, ansamblul „Tradiții luncavițene” ne încântă cu muzică și dansuri tradiționale dobrogene, în cadrul spectacolului „Bun îi vinul ghiurghiuliu”. În aceeași zi, toamna își face simțită prezența prin cântecele gorjencei Maria Beatrice Băndoiu. Ziua se încheie într-un mod practic, prin ateliere tradiționale susținute de meșteri populari. În limita a 10 locuri pentru fiecare atelier, vizitatorii au ocazia să descopere secretul confecționării podoabelor populare și împletiturilor textile. Participarea la ateliere este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Duminică, 16 septembrie, împreună cu actorul Nae Alexandru îl redescoperim pe scriitorul Păstorel Teodoreanu, ale cărui poezii evocă pasiunea pe care marele iubitor de vinuri o avea față de licoarea lui Bacchus. Tot duminică, chitara lui Tudor Niculescu Mizil și vocea Sabrinei Diacov ne propun o călătorie în jurul lumii. Seria de evenimente se încheie cu un ghidaj tematic la instalațiile și instrumentele specifice viticulturii. Plecând de la Platoul Arhondaricului, vizitatorii vor învăța cum se prepara mustul pe vremuri și care erau instrumentele folosite la îngrijirea și culesul viilor.

Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului are loc și târgul meșterilor populari, menit să amintească de târgurile ce se desfășurau în preajma marilor sărbători religioase. Pentru participarea la târg este necesară achiziționarea biletului de acces în muzeu.

Mai multe detalii, pe pagina evenimentului: http://muzeul-satului.ro/eveniment/ziua-crucii-carstovul-viilor-2018/

Cârstovul viilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 18 septembrie 2017, 05:00

De la mijlocul lunii septembrie începe culesul viilor. Nimic nu era făcut în satul patriarhal fără să se sublinieze rostul, câştigul şi învăţătura din faptul vieţii.
Iar culesul roadelor toamna era prilej de rostit pilde.
Cîrstovul viilor, sărbătoarea viilor se făcea de Ziua Crucii sau după această sărbătoare. Se mai face şi astăzi în sudul ţării în judeţul Dolj şi Vâlcea.

(varianta audio a rubricii)
Se respectă un ritual la care participă şi preotul. La Almăju în Dolj preotul vine la locul unde s-au aşezat butoaiele pentru noul an. Se fac rugi la vii şi la pivniţe. Pentru a se-mplini rugile, ţăranii postesc o săptămână. Începe culesul! Strugurii se aşază în târnele de nuiele şi se aşteaptă să fie stropiţi cu aghiasmă. Aghiasma mică se face chiar la vie. Astfel pământul roditor e aureolat de sfinţenia gestului şi a vorbelor. Viţa dă rodul, viţa va fi supusă unui ritual străvechi: o dezgroapă, apoi o ung cu untură, toarnă puţin vin peste ea. Şi până la terminarea culesului se tot întorc la ea, un dus-întors ca vremea cea schimbătoare, pe care ea o-nfruntă pentru a-şi duce rodul la bun sfârşit.
Ţăranul are grija viei tot anul. Nu doar o-ngrijeşte, o păzeşte de nenorociri respectând sărbătorile ţinute pentru vii: Joile, cele după Paşti şi toate vinerile de peste an. Iar practici pentru invocarea rodului şi păzirea viilor de stricăciuni se făceau la marile sărbători ale primăverii, de la Trifon până la Sânziene şi Schimbarea la faţă. Iar la Anul Nou urările amintesc de preaplinul toamnei:

S-aveţi de toate
Ca toamna cea bogată
De toate-mbelşugată.

Dar pentru a avea tihna casei, a pivniţei şi a cămărilor părintele îşi sfătuia copilul:

Roagă-te lui Dumnezeu
Şi munceşte tot mereu.
La cules de vii

Bătrânii ne-au învăţat că la culesul viilor nu pleci de unul singur. Şi firesc este la sfârşit, când vezi rodul strâns, să cinsteşti pe cei ce te-au ajutat.
Desfăşurarea actelor ceremoniale, de cele mai multe ori însoţite de petreceri de mai mică sau mai mare amploare trimitea la magia abundenţei. Una din semnificaţiile rituale ale unor asemenea momente era menirea unor viitoare roade bogate. Culesul viilor se făcea în luna vineţel, răpciunele, numit astfel când era vorba de struguri. Timpul cerne obiceiurile, datinile. Unele se păstrează peste vreme, altele se pierd în ceaţa vremii.
Ce se făcea pe vremuri în ziua culesului, ce se mai face azi pe alocuri?
Era chemat preotul pentru săvârşirea rugăciunilor la locul unde vor fi aşezate butoaiele pentru vin.
Se mai reperează şi astăzi practici rituale, care demonstrează substratul arhaic al acestei sărbători: se dau de pomană struguri (semnificaţiile gestului trimit la cultul morţilor, dar şi la riturile „primelor roade”). La muncă multă, şi masă bună.
În ziua culesului viilor pe vremuri se sacrifica un cocoş cu scopul de a obţine bunăvoinţa spiritelor vegetaţionale pentru a avea şi în alt an recoltă bogată.
Şi astăzi se taie o pasăre, spre a se pregăti masa celor ce ajută la cules, dar s-au uitat semnificaţiile.
Prima găleată de must se dădea de pomană, iar primul buştean nu era cules. Spuneau bătrânele; „Sunt strugurii lui Dumnezeu, sau ai păsărilor cerului, sau de bogdaproste”.
Viile deveneau motiv de bucurie şi petrecere. Grupuri mari de bărbaţi, femei şi copii, îmbrăcaţi în costume populare adunau ciorchinii dătători de licoare magică.
Imaginea s-a păstrat în versurile populare:

Aşa joacă fetele,
Joacă şi nevestele,
Să-şi arate iile,
Când se culeg viile.
Aşa joacă tinerii,
Când se culeg strugurii.

Pe lângă petreceri, bătrânii recurgeau şi la practicile rituale, care demonstrează substratul arhaic al acestei sărbători.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Cârstovul viilor și Teclele

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 19 septembrie 2016, 06:30

De la mijlocul lunii septembrie începe culesul viilor. Nimic nu era făcut în satul patriarhal fără să se sublinieze rostul, câştigul şi învăţătura din faptul vieţii.

Iar culesul roadelor toamna era prilej de rostit pilde.

Cîrstovul viilor, sărbătoarea viilor se făcea de Ziua Crucii sau după această sărbătoare. Se mai face şi astăzi în sudul ţării în judeţul Dolj şi Vâlcea.

Se respectă un ritual la care participă şi preotul. La Almăju în Dolj preotul vine la locul unde s-au aşezat butoaiele pentru noul an. Se fac rugi la vii şi la pivniţe. Pentru a se-mplini rugile, ţăranii postesc o săptămână. Începe culesul! Strugurii se aşază în târnele de nuiele şi se aşteaptă să fie stropiţi cu aghiasmă. Aghiasma mică se face chiar la vie. Astfel pământul roditor e aureolat de sfinţenia gestului şi a vorbelor. Viţa dă rodul, viţa va fi supusă unui ritual străvechi: o dezgroapă, apoi o ung cu untură, toarnă puţin vin peste ea. Şi până la terminarea culesului se tot întorc la ea, un dus-întors ca vremea cea schimbătoare, pe care ea o-nfruntă pentru a-şi duce rodul la bun sfârşit.

Ţăranul are grija viei tot anul. Nu doar o-ngrijeşte, o păzeşte de nenorociri respectând sărbătorile ţinute pentru vii: Joile, cele după Paşti şi toate vinerile de peste an. Iar practici pentru invocarea rodului şi păzirea viilor de stricăciuni se făceau la marile sărbători ale primăverii, de la Trifon până la Sânziene şi Schimbarea la faţă. Iar la Anul Nou urările amintesc de preaplinul toamnei:

S-aveţi de toate

Ca toamna cea bogată

De toate-mbelşugată.

După echinocţiul de toamnă, ştiut de bătrâni de „Târ înainte-târ înapoi” (nu se lasă roua dusă prea uşor şi se speră la Vara lui Mioi) încep sărbătorile dedicate lupilor, prima fiind în ziua de 24 septembrie: Teclele. Şi cum lupii abia aşteaptă să dea iama prin turmele de oi, ziua se mai numeşte şi teclele berbecarilor: ograda celui ce va lucra în această zi va fi „călcată” de lupi şi îi vor mânca berbecii. Şi turmă fără berbeci, de unde spor? Teclele sunt reprezentări mitice, de care nu uită păstorii şi acţiunea lor distrugătoare poate fi prevenită, dacă vor fi respectate interdicţiile de muncă: femeile, mai ales, pot fi liniştite de tecle, nu trebuie să mai măture prin casă, să mai coase, să folosească obiecte ascuţite. Nu-i bine să dea cenuşa afară din casă. Este credinţa că pot veni lupoaicele să răvăşească cenuşă, să găsească tăciuni aprinşi, acoperiţi de cenuşă, să-i înghită şi astfel să se împuieze. Şi mai ales nu e bine să dea foc cu împrumut, focul este dat de Dumnezeu şi nu trebuie supărat, nu trebuie înstrăinat şi înjurat, că se răzbună. Vatra fără foc şi apă nu trebuie lăsată. Focului îi place să fie păzit, el „vâlvăteşte”, vorbeşte. Cu jar, cenuşă şi spuză se fac farmecele. Focul este o prezenţă sfântă, metafora vieţii şi semn al divinului. Focul, precum norocul: să nu-l împrumuţi. Acu’ te fericeşte, acu’ te pârjoleşte.