Unele manuale vor lipsi de pe băncile elevilor de clasa a V-a
Publicat de adinaiftime, 3 august 2017, 18:40
Elevii care încep clasa a V-a în toamnă nu vor avea la dispoziție toate manualele necesare. Cărțile de română și matematică, spre exemplu, vor lipsi de pe bănci, deoarece licitația a fost contestată.
Un lucru este însă cert: elevii de clasa a V-a vor avea două manuale noi, unul de dirigenție și deja celebrul manual de sport, despre care s-a discutat intens în ultimele zile.
Iulian Cristache, președintele Federației Asociațiilor de Părinți, spune că ministrul Educației, Liviu Pop, i-a confirmat astăzi existența celor două cărti de studiu.
”Procesul de elaborare și adjudecare a licitației s-a consumat. Chiar în aceste zile trebuie să se semneze contractul pentru editarea și trimiterea lor la nivel de inspectorate școlare și către unități.
La nivel de manuale școlare pentru clasa a V-a, vor fi întârzieri undeva până la jumătatea lunii octombrie sau sfărșitul lunii octombrie, în funcție de cât de repede Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor va judeca aceste contestații. Vom avea și manual de dirienție, așa cum ne-a spus și domnul ministru, începând cu anul școlar 2017-2018”, a explicat Iulian Cristache.
Președintele Federației Asociațiilor de Părinți mai spune că vor fi trei variante ale manualului de sport.