Concurs de povestire și desen cu peste o sută de copii români
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 5 mai 2017, 10:37
La Bichișciaba a avut loc vineri, 28 aprilie, tradiţionalul concurs naţional de povestire românească din Ungaria, organizat de Autoguvernarea Românească din Bichișciaba, concurs care de anul acesta poartă numele lui Gheorghe Gros, inițiatorul evenimentului, în urmă cu mai bine de douăzeci de ani. Domnul Gros a trecut la cele veșnice în urmă cu doi ani.
Acțiunea s-a desfăşurat la Casa de Poveşti din Bichișciaba, cu participarea a peste o sută de elevi din clasele I–VIII de la şcolile generale din Ungaria în care se predă limba română. De asemenea, au participat la eveniment şi numeroşi adulți, părinți și cadre didactice.
Concursul, ajuns anul acesta la cea de-a 23-a ediție, are drept scop dezvoltarea imaginației și memoriei copiilor, demonstrarea capacității de improvizație, a spontaneității, precum și exersarea vorbirii libere în limba maternă în fața publicului. Casa de Povești din Bichișciaba îi întâmpină întotdeauna pe micii povestitori cu săli pline de personaje din poveste.
Anul acesta un lucru deosebit de atrăgător pentru ei a fost colțul de creație organizat special pentru elevii îndemânatici. Totodată concursul a avut și o secție de desen, pentru a stimula imaginația micilor artiști, elevii talentați la această disciplină pregătindu-se cu imagini de poveste, cele mari reușite fiind premiate la final. Pentru concursul de povestire copiii au fost împărţiţi pe mai multe categorii, în funcție de vârstă și de școlile de unde au venit, la fiecare categorie fiind un juriu compus din câte trei membri. Elevii au interpretat poveşti atât din literatura română, cât şi din poveştile povestitorilor români din Ungaria.
De remarcat că anul acesta concursul de povestire românească, organizat pentru prima dată în anul 1993, a avut cadouri pentru 5 premii la fiecare categorie, iar în funcție de punctele obținute de către elevi, școlile cu cele mai multe puncte au avut posibilitatea să câștige câte un laptop din cele trei oferite de către Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria, Autoguvernarea Românească din Bichişciaba şi al treilea, în comun, de către Autoguvernările Româneşti din Chitighaz şi Bedeu.
La eveniment au participat lideri ai Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, ai diferitelor autoguvernări şi organizaţii româneşti, directori de şcoli şi cadre didactice care au însoțit concurenții, dar și foarte mulți părinți.
A consemnat: Anca Becan, redactor Foaia românească
Foto: Foaia românească
Reporter: Tiberiu Boca, redactor MTVA, Emisiunile în limba română /
Interlocutori: Teodor Iuhas, președintele Autoguvernării Românești din Bichișciaba, Anamaria Brad Sarca, referent de naţionalitate română la Oficiul pentru Învăţământ din cadrul Ministerului Resurselor Umane din Budapesta, Livia Stăvaru, profesoară la Școala generală „Nicolae Bălcescu” din Jula, elevii Sebastian Iuhas și Ruben Martin