Cauze pentru care nu avem echilibru când dorim!

Publicat de Andra Radu, 11 decembrie 2021, 16:32

Din cauza sarcinilor de peste zi, care în lumea contemporană ne sunt din ce în ce mai multe, ajungem ca pe unele să nu le putem acoperi și astfel apare un sentiment de neputință.

În opinia psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, echilibrul este rezultatul unor acte și fapte pe care fie le-ai ales tu, fie ți s-au întâmplat. Din cele pe care le-ai ales tu, poți prelungi echilibrul, însă, din ce se întâmplă, adică ce vine din afara ta spre tine, nu prea putem schimba nimic.

„Dovadă este atunci când ești într-o companie plăcută este și alegerea celuilalt să stea cu tine. Dar când ești singur și ai nevoie de echilibru pentru cele încă 12 sarcini pe care ți le-ai propus peste zi, ce faci în acest sens?

Cu mulțumiri alese pentru toți aceia care mi-au pus răbdarea la încercare și care mi-au dat suficient de mult de muncă cu mine însumi, asumându-mi să nu mă comport asemenea lor, am învățat că echilibrul este mai rar decât un diamant. Prin toți oamenii pe care cândva nu-i agream, am ajuns, nu doar să mă gândesc la ei și la limitele lor, dar să și pun umărul în viața acestora”, declară psihologul Alexandru Pleșea.

8 cauze pentru care nu avem echilibru când vrem:

1. Am prea multe obișnuințe vechi și prea puține noi.
2. Instalez gânduri ca planuri și nu realizez faptele gândurilor (tot din obișnuință).
3. Aștept ca viața să-mi dea altceva decât am acum și nu fac nimic pentru asta.
4. Mă nemulțumesc lucrurile din exterior care sunt neconforme cu ce îmi este mie bine.
5. Produc teamă față de ce este nou, neriscând ca sa ajung la curaj.
6. Pierderea bunului-simț: să mă comport cu altul cum îmi doresc să se comporte și el cu mine.
7. Digitalizarea în detrimentul proceselor naturii și al actelor naturale.
8. Resping ce vine către mine de la unii oameni dragi, pentru că eu știu mai bine.

„Echilibrul este suma pașilor pe care îi facem moment cu moment, acum și acum, în orice lucrăm, ascultăm, ajutăm sau acționăm. Devierea de la acest moment, în orice altă speculație mentală despre trecut sau viitor, care în mod automat apare din circuitul obișnuit cu care mintea s-a hrănit, este deformarea realității din fața noastră, care ne atrage pentru că nu avem disciplina, observația și controlul activității noastre psihice”, conchide psihologul Alexandru Pleșea.

Ce este sindromul impostorului?

Publicat de Andra Radu, 20 noiembrie 2021, 13:54

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), Sindromul impostorului se referă la o experiență internă de a crede că nu ești la fel de competent pe cât te percep ceilalți.

Deși această definiție este de obicei aplicată în mod restrâns inteligenței și realizării, are legături cu perfecționismul și contextul social. Mai simplu spus, sindromul impostorului este experiența de a te simți ca un fals – ai impresia că în orice moment vei fi descoperit făcând o fraudă – de parcă nu aparții acolo unde ești și ai ajuns acolo doar printr-un noroc chior.

„Acest sindrom poate afecta pe oricine, indiferent de statutul său social, de experiența profesională, de nivelul de calificare sau de gradul de expertiză. Fie că se află în domeniile realizării academice sau succesului în carieră, o persoană se poate lupta cu presiunea și așteptările personale. Aproximativ 25% până la 30% dintre persoanele cu rezultate importante în profesie, familie etc., pot suferi de sindromul impostorului.

Aproximativ 70% dintre adulți pot experimenta impostorismul cel puțin o dată în viață. Sindromul impostorului nu reprezintă un diagnostic psihiatric. Persoanele cu sindromul impostorului se pot lupta cu alte afecțiuni de sănătate mintală, cum ar fi anxietatea sau depresia, dar o persoană nu ar putea fi diagnosticată ca având sindromul impostorului”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Caracteristici ale sindromului

Unele dintre semnele comune ale sindromului impostorului includ: îndoială de sine, o incapacitate de a-ți evalua realist competența și abilitățile, atribuirea succesului personal la factori externi, sabotarea emoțională a propriei performanțe, teama că nu vei fi la înălțimea așteptărilor, suprasolicitare sau stabilirea unor obiective foarte provocatoare (dificil de atins sau care necesită un volum mare de resurse de timp, energie, informație și/sau persoane implicate) și acțiune în acest sens urmată de senzația de dezamăgire.

„În timp ce, pentru unii oameni, sindromul impostorului poate alimenta sentimentele de motivație pentru a avea realizări, acest lucru are de obicei un cost serios manifestat sub forma unei anxietății constante. S-ar putea să vă pregătiți prea mult sau să lucrați mult mai mult decât este necesar pentru a vă asigura că nimeni nu află că sunteți un impostor.

Acest lucru stabilește un ciclu vicios, în care credeți că singurul motiv pentru care ați supraviețuit acelei prezentări (de exemplu) a fost că ați stat treji toată noaptea, repetând ce veți avea de spus sau de prezentat. Sau, credeți că singurul motiv pentru care ați trecut printr-un anumit context, a fost pentru că ați avut grijă de absolut toți factorii posibili implicați, astfel încât să fiți pregătiți pentru orice.

Problema sindromului impostorului este că experiența de a face bine ceva nu este suficientă pentru a vă schimba convingerile. Chiar dacă s-ar putea să treceți cu bine printr-un spectacol, o întrunire de afaceri, un interviu sau să luați masa de prânz cu colegii de muncă, gândul va rămâne în continuare în zona: “Ce-mi dă dreptul să fiu aici?”. Cu cât realizați mai mult, cu atât mai mult vă simțiți ca niște…impostori. Este ca și cum nu vă puteți interioriza experiențele de succes”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru

Mai mult, specialistul consideră că persoanele cu impostorism exercită adesea o mare presiune asupra propriei persoane pentru a îndeplini fiecare sarcină fără cusur; se tem că orice greșeală va dezvălui altora că nu sunt suficient de buni sau de deștepți pentru locul de muncă sau funcția ocupată.

Acești indivizi perpetuează această presiune excesivă, deoarece consideră că fără disciplină nu vor reuși și, în loc să se recompenseze, își fac griji doar pentru următoarea sarcină. În cele din urmă, aceste sentimente agravează anxietatea și pot duce la depresie.

Persoanele care suferă de sindromul impostorului tind, de asemenea, să nu vorbească cu oricine despre cum se simt și se luptă în tăcere cu starea, la fel ca și cei cu tulburare de anxietate socială.

Cauze pentru apariția instalarea sindromului

1. Trăsăturile de personalitate determină în mare măsură sindromul impostorului: cei care îl experimentează se luptă cu autoeficacitatea, perfecționismul și nevrotismul;

2. Mediile competitive pot, de asemenea, să fie la baza acestui sindrom. De exemplu, mulți oameni care continuă să dezvolte sentimente de impostorism s-au confruntat cu o presiune intensă cu privire la realizările academice ale părinților lor în copilărie;

3. O încredere scăzută în sine, indusă de o copilărie în care persoana s-a confruntat cu criticism repetat, perfecționismul părinților, starea permanentă de nemulțumire, lipsa încurajărilor, lipsa iubirii, a timpului petrecut împreună sau lipsa concretă/fizică a părinților din viața sa;

4. Anxietatea socială dacă persoana a primit un feedback timpuriu că nu a fost suficientă de bună în anumite contexte sociale sau în cele legate de performanță;

5. Convingerile personale negative legate de propriile abilități, de cine poate și cine nu poate să aibă succes, convingerile legate de condițiile necesare succesului etc. și, mai ales, lipsa de flexibilitate care duce la a nu schimba aceste convingeri, chiar și atunci când există dovezi contrare;

6. Eșecul (real sau interpretabil) după un șir de succese poate determina, de asemenea, pe cineva să-și pună la îndoială aptitudinile generale;

7. A primi reacția ironică a cuiva asupra succesului personal, poate declanșa sentimentele sindromului impostorului;

8. Sindromul impostorului poate fi strâns legat de perfecționism, conform căruia persoana simte presiune să se comporte la maxim 100% din timp și, atunci când nu reușește, traduce acest lucru prin incompetență și devine anxioasă.

Cum putem depăși acest sentiment?

Depășirea sindromului impostorului implică:

1. schimbarea mentalității unei persoane cu privire la propriile sale abilități;

2. „impostorii” simt că nu aparțin, astfel încât recunoașterea expertizei și a realizărilor lor este esențială, la fel ca reamintirea că și-au câștigat pe merit locul în mediul lor academic sau profesional;

3. concentrarea pe măsurarea propriilor realizări și propriei creșteri în comparație cu „ieri”, în locul comparației cu ceilalți;

4. reducerea presiunii personale legate de rezolvarea fără cusur a fiecărei sarcinii;

5. exersarea focusării atenției mai mult timp asupra unei realizări, înainte de a porni spre sarcina următoare;

6. reamintirea periodică a faptului că nimeni nu este perfect și că o persoană poate face doar tot posibilul într-un moment sau context;

7. învățarea de a tolera disconfortul și de a accepta imperfecțiunea;

8. împărtășirea sentimentelor cu cineva drag și/sau cu un specialist psihoterapeut, coach, consilier;

9. căutarea unui mentor care a depășit o stare similară.

Cauzele dependenței de pornografie și factorii de risc!

Publicat de Andra Radu, 17 martie 2021, 16:00 / actualizat: 17 martie 2021, 18:34

Pornografia a existat întotdeauna, într-un mod sau altul și a fost mereu un subiect controversat. Unii oameni nu sunt interesați de aceasta, iar unii sunt profund ofensați când doar aud cuvântul. Alții o utilizează ocazional, iar alții în mod regulat. Totul se rezumă la preferințele personale și la alegerea personală.

Potrivit cunoscutul psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), dependența de pornografie se referă la o persoană care devine dependentă emoțional de pornografie până la punctul în care aceasta interferează cu viața de zi cu zi, relațiile și capacitatea de a funcționa.

„Este ușor de înțeles cum aceasta ar putea fi o problemă, având în vedere disponibilitatea pe scară largă a pornografiei pe Internet. Acest tip de dependență poate fi destul de comună. O dependență este mai mult decât un interes intens pentru ceva. Este o afecțiune care schimbă creierul și corpul și determină persoana să se simtă nevoită să continue să utilizeze o substanță sau să participe la o activitate, în mod excesiv, chiar și atunci când face acest lucru îi poate face rău.

Majoritatea cercetărilor privind dependența sugerează că dependența activează regiuni din creier asociate cu motivația și recompensa. Mai exact, modifică sistemul de dopamină al organismului. Atunci când o persoană cu dependență folosește inițial substanța sau se angajează în comportament, primește o doză intensă de dopamină, care-i provoacă sentimente de plăcere și recompensă. În timp, corpul începe să producă mai puțină dopamină și să se bazeze pe substanță sau comportament pentru a suplini lipsa dopaminei.

Dependența afectează și alte aspecte ale creierului, schimbându-l constant și făcând din ce în ce mai dificilă evitarea substanței sau a comportamentului dependenței. Sexul poate fi un comportament extrem de satisfăcător, în ceea ce privește dopamina. Utilizarea excesivă a pornografiei poate duce, de asemenea, la dependență”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Comportamentul sexual compulsiv – tulburare de sănătate mintală

Organizația Mondială a Sănătății a adăugat comportamentul sexual compulsiv ca o tulburare de sănătate mintală în 2018. Și, deși nu evidențiază dependența de pornografie, se referă la activitățile sexuale repetitive care devin un punct central al vieții unei persoane și subliniază că: „își neglijează sănătatea și îngrijirea personală sau alte interese, activități și responsabilități”.

Un studiu efectuat pe un număr de bărbați care au căutat tratament pentru utilizarea problematică a pornografiei a arătat răspunsul creierului lor la imaginile cu conotații sexuale. Experții spun că același tip de activitate cerebrală este prezentă și în dependența de droguri sau alcool – atunci când circuitele din creier asociate cu recompensa, motivația și memoria sunt pornite.

Mai mult decât atât, psihologul Laura Maria Cojocaru este de părere că dacă pur și simplu o persoană vizionează material pornografic, acest fapt n-o transformă neapărat într-o persoană dependentă ce necesită remediere. Dependențele sunt legate de exces care duce la lipsa de control și pot provoca probleme semnificative.

„Indiferent dacă este o dependență instalată sau nu, cei care folosesc pornografia în mod regulat acuză o poftă intensă de sex. Se îndreaptă spre pornografie atunci când sunt anxioși. De asemenea, tind să extindă acest obicei chiar în mediul de la locul de muncă și nu doar acasă. Unii experți cred că există o legătură între utilizarea intensă a pornografiei și o stimă de sine scăzută sau nemulțumirea în relații.

Semnele pentru un diagnostic de dependența de pornografie variază. Dar majoritatea experților sunt de acord că, dacă acest comportament împiedică activitățile de zi cu zi ale persoanei și îi scade nivelul de energie și motivație față de alte activități, putem vorbi de o dependență”, declară psihologul.

Știți că ați declanșat dependență atunci când:

• Pornografia devine o parte centrală a vieții voastre. Nu mai faceți lucruri care vă plac cu adevărat, astfel încât să vă puteți bucura mai mult de ele;
• Neglijați îngrijirea personală;
• Vă pierdeți interesul pentru alte activități.
• Deveniți mai puțin interesați de întâlnirile sociale;
• Descoperiți că timpul pe care îl petreceți vizionând pornografie continuă să crească;
• Vă simțiți ca și cum ați avea nevoie de o „remediere” pornografică – și această remediere vă oferă o mare plăcere;
• Vă simțiți vinovați că vizionați pornografie;
• Petreceți ore în șir căutând site-uri porno online, chiar dacă înseamnă neglijarea responsabilităților sau privarea de somn și odihnă;
• Insistați ca partenerii voștri romantici sau sexuali să vizioneze materiale pornografice sau să puneți împreună cu ei în practică fantezii inspirate din pornografie, chiar dacă nu vor;
• Nu vă puteți bucura de sex fără a viziona mai întâi materiale pornografice;
• Nu puteți rezista pornografiei, chiar dacă vă tulbură viața personală;
• Vă deteriorează relațiile;
• Ați renunțat la alte responsabilități;
• Vă afectează locul de muncă sau școala;
• Vizionați materiale pornografice în locuri care nu sunt adecvate, cum ar fi locul de muncă, școala ș.a.;
• Viața sexuală nu vă mai satisface;
• Nu puteți înceta să vă uitați la materiale pornografice, chiar și atunci când încercați;
• Nu puteți renunța la pornografie, chiar dacă nu vă mai provoacă la fel de multă plăcere;
• Vizionați intens materiale pornografice de 6 luni sau mai mult.

Cauzele dependenței de pornografie și factorii de risc

Deoarece dependența de pornografie este controversată în comunitatea medicală/de sănătate mintală, nu există un set clar de cauze disponibile. Dar pot exista unele indicii în cauzele comportamentului sexual compulsiv.

Experții care susțin existența dependenței de pornografie susțin că, la fel ca alte dependențe, aceasta este o problemă complexă cu o serie de cauze posibile. Unele dintre aceste cauze pot include:

1. Condiții de sănătate mintală subiacente: o persoană ar putea folosi pornografia pentru a scăpa de suferința psihologică;
2. Probleme de relație: pornografia poate fi o rezolvare pentru nemulțumirea sexuală;
3. Norme culturale nesănătoase: idei despre modul în care ar trebui să arate și să se comporte oamenii în timpul sexului, tipurile de sex de care ar trebui să se bucure o persoană și norme similare pot atrage unii oameni către pornografie;
4. Cauze biologice: anumiți factori biologici, inclusiv modificări ale chimiei creierului atunci când o persoană vizionează pornografie, pot crește riscul de dependență;
5. Accesul facil la materiale ponografice: datorită internetului, accesul la pornografie este la un clic distanță;
6. Confidențialitatea: vizualizarea materialelor pornografice în privat este mai ușoară ca niciodată. Comportamentele compulsive prosperă în secret.
7. Stări depresive și de anxietate;
8. O imagine de sine deteriorată;
9. Conflicte familiale (în relația cu părinții), copilărie cu model parental abuziv;
10. Un istoric de abuzuri fizice sau sexuale;
11. Alte dependențe deja instalate – dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc etc. pot fi favorizante pentru instalarea unora noi, inclusiv a celei de pornografie.

Complicații care rezultă din dependența de pornografie

Respingerea ajutorului pentru o dependență de pornografie poate duce la probleme precum:

• Apariția sau agravarea stărilor de vinovăție, rușine și stimă de sine scăzută;
• Apariția sau agravarea depresiei, anxietății și a gândurilor suicidare;
• Neglijarea partenerului;
• Stabilirea de relații toxice;
• Pierderea concentrării la locul de muncă;
• Pierderea locului de muncă;
• Instalarea altor probleme cu abuzul de substanțe;
• Disfuncții sexuale.

Tratamentul dependenței de pornografie și remedii

„Puteți primi ajutor dacă simțiți că obiceiurile pornografice cauzează probleme. Principalul tip de tratament pentru comportamentul sexual compulsiv este psihoterapia și coachingul. Persoanele care aleg să beneficieze de ajutorul unui psiholog sau coach, beneficiază de abordarea problemelor ”cauză” – relația, rușinea sexuală, depresia, modelul parental disfuncțional etc.

Prin urmare, dacă o persoană optează pentru terapie, este important să aleagă un terapeut care înțelege și poate gestiona în primul rând aceste problematici. Cele mai directe și eficiente recomandări de abordare sunt: terapia cognitiv-comportamentală (TCC), psihoterapia integrativă sau Neuro-Programarea Lingvistică.

Sesiunile de consiliere vă vor ajuta să înțelegeți ce a provocat dependența de pornografie. Terapeutul vă poate ajuta să dezvoltați mecanisme eficiente de coping pentru a vă schimba relația cu materialele pornografice.

De asemenea, medicamentele pot ajuta la controlul substanțelor chimice ale creierului legate de gânduri și acțiuni obsesive. Acestea includ: antidepresive, stabilizatori de dispoziție, anti-androgeni”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Sfaturi pentru a nu fi afectați de bârfe!

Publicat de Andra Radu, 25 iunie 2020, 16:34

Bârfa este o atitudine des întâlnită, o atitudine care nu doar deranjează, dar poate produce uneori chiar un rău iremediabil. Totodată, aceasta nu reprezintă o simplă informare, așa cum este deseori prezentată și nu este nici o conversație obișnuită deoarece, de obicei, „informația” este spusă cu intenția de a denigra și a produce un rău altei persoane. Uneori, poate să pară o remarcă binevoitoare, însă ea atacă persoana în mod indirect.

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), motive pentru care oamenii manifestă interes crescut față de viața personală sau profesională a altora pot fi diverse, însă pot fi remarcată 7 cauze principale, precum:

• lipsa de ocupație, obișnuința de a se compara cu alții,
• invidia și dorința de răzbunare, neputința de a rezolva sau accepta o situație,
• stima de sine scăzută și sentimente de inferioritate pe care persoana vrea să le „mascheze” prin punerea în inferioritate a celor din jur,
• mecanismul de apărare emoțional, menit să mute atenția de la aspectele nerezolvate din viața lor personală
• mecanismul de apărare emoțional, menit să „consoleze” persoana cu ideea că problemele ei sunt mai mici decât ale altora.

„Atunci când suntem tineri – cu cât suntem mai tineri! – suntem plini de energie, avem visuri mărețe, obiective, motivație și încredere în viață, în reușită. Suntem așa deoarece încă nu suntem pe deplin ”virusați” de părerile celor din jur, de negativism, perfecționism, criticism, de modelul lor de neîncredere, indolență, delăsare etc.

Cu cât înaintăm în viață, cu atât riscul să devenim bârfitori (din motive de frustrări nerezolvate) crește. Ca atare, putem spune că bârfa este mai degrabă un Semn de Bătrânețe. Atunci când ”bârfitorul ”este totuși tânăr în buletin, putem lua în calcul o bătrânețe emoțională.

În opoziție, un Semn de Tinerețe ar fi construirea unor atitudini de tipul: acceptare, joc, bucurie, prietenie, colaborare, liniște interioară, renunțarea la compararea cu alte persoane, renunțarea la ”gura lumii”, asumarea responsabilității pentru propriile decizii, comportamente, respectiv rezultate obținute în viață”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

5 sfaturi pentru a nu fi afectați de bârfele din jurul nostru

Totodată, pentru a ieși din acest cerc vicios și nu pune la suflet negativitatea cauzată de bârfa din jurul nostru, specialistul ne recomandă următoarele:

• Acceptă și înțelege motivul bârfei având ca sursă, de cele mai multe ori, o rană emoțională nerezolvată.
• Dacă ești tu cel care ești tentat să bârfești, alege să-ți ocupi timpul cu lucruri mai utile pentru creșterea ta personală și caută o cale să-ți vindeci rănile emoționale.
• Când alții bârfesc în jurul tău, schimbă subiectul și direcționează discuția către aspecte pozitive, utile.
• Dezvoltă recunoștință pentru toate persoanele pe care le întâlnești în viață deoarece, fiecare te ajută în felul său să crești.
• Caută continuu să-ți crești Inteligența Emoțională.

Stop cazurilor de abuz de tip bullying!

Publicat de Andra Radu, 4 aprilie 2019, 12:40

Școala este acest micro-univers social în care copiii primesc primele lecții de viață în afara familiei. Vorbim despre validare, acceptare, empatie dar, din păcate, vorbim și despre teamă, rușine, respingere. De cele mai multe ori, încărcarea negativă de la școală reverberează și acoperă emoțiile pozitive, ambiția și potențialul copiilor.

Sursa foto: www.commons.wikimedia.org

Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Cuvântul „bullying” poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare. Acest comportament nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă.

Asociația Telefonul Copilului a înregistrat în anul 2018 o creștere de 42,62% a numărului de cazuri de abuz de tip bullying raportate, cu 2.212 mai multe sesizări comparativ cu anul 2017. Formele abuzului de tip bullying sesizate au fost: jigniri, sarcasm, loviri, îmbrânciri, denigrare sau insulte.

Bullying-ul reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic și are trei caracteristici:

• Intenționat – agresorul are intenția să rănească pe cineva;
• Repetat – aceeași persoană este rănită mereu;
• Dezechilibrul de forțe – agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură.

Care sunt cauzele bullying-ului?

Expunerea la violență a unei persoane poate duce mai departe, precum „efectul fluturelui” (o acțiune mică într-un anumit loc, la un anumit moment-dat, poate produce schimbări majore, exponențial amplificate, în alte zone) la alte fenomene de bully-ing, atât din partea agresorului, cât și din partea celui agresat.

De multe ori, agresorul adoptă violența ca ultimă posibilitate de defulare și exprimare, fiind la rândul său abuzat ori neglijat.

Sursa foto: www.flickr.com

Cauzele cele mai des întâlnite care determină astfel de comportamente ale agresorului pot fi lipsa de empatie, egocentrismul, orgoliul, superficialitatea relațiilor umane, și, mai ales, expunerea și preluarea unor modele de comportament similare – de cele mai multe ori, copilul reproduce cu semenii săi ceea ce vede acasă.

Victimele abuzului și violenței au fost în proporție de 51.86% băieți și 48.14% fete.

• 62,48% dintre copiii supuși abuzului au provenit din familii nucleare;
• 35,51% din familii monoparentale, familii extinse și familii adoptatoare;
• 2,01% din centrul de plasament.

70,1% dintre copiii care au solicitat consiliere psihologică au fost pre-adolescenți și adolescenți, iar nevoile de consiliere indicate au fost:

• 29,47% probleme sentimentale sau legate de aspectul fizic, identitate, temeri sau probleme legate de relaționare;
• 27,91% îmbunatățirea relației cu părinții;
• 22,14% nevoia de comunicare cu ceilalți (părinți, alți copii, rude) pe aspecte de interes conform vârstei;
• 20,48% probleme comportamentale (consum de alcool, stupefiante sau tutun, discriminare privind probleme medicale, auto-mutilare, gânduri/tentative suicidare).

Sursa foto: www.shaw.af.mil

Cele mai multe beneficii în ceea ce privește eliminarea bullying-ului le-ar aduce schimbarea mentalității de la o vârstă cât mai fragedă. Acest lucru se realizează însă printr-un plan pe termen mai lung ce ia în calcul următoarele:

• Metode non-formale de educare anti-bullying, cum ar fi jocurile de rol, prin care copiii să înțeleagă postura în care se expune fiecare parte a acțiunii de bullying și să conștientizeze consecințele grave pe care neglijarea le poate avea.
• Abordarea subiectului, la nivel de profunzime, la orele de dirigenție din școli ori în cadrul orei de Consiliere și Orientare.
• Organizarea de seminarii și dezbateri libere, întâlniri cu psihologi sau persoane care au fost parte a fenomenului bullying și care au reușit să depășească situația, ca exemplu de bună practică.
• Anunțarea imediată, de către elevi, a unui adult (profesor, director, învățător, consilier școlar, mediator școlar, supraveghetor / părinte) ori de câte ori este constatat un act de bullying asupra unui coleg.