VIDEO: Filmare inedită cu drona de la Târgul Gaudeamus Craiova 2016
Publicat de Andrei Cretoiu,
24 februarie 2016, 16:45 / actualizat: 25 februarie 2016, 4:57
Miercuri, 24 februarie 2016, Târgul Gaudeamus și-a deschis porțile la Craiova pentru toți iubitorii de carte.
Organizatorii, Centrul Cultural Media Radio România și Radio România Oltenia Craiova au pregătit un moment inedit pentru această ediție.
Peste 2000 de persoane, elevi, cadre didactice, angajați ai instituțiilor de cultură din Craiova dar și cetățeni ai Băniei, au format un lanț uman de la sediul Radio Oltenia Craiova și până la Teatrul Național “Marin Sorescu”.
O carte simbol a fost înmânată pe întregul traseu de participanții la acest eveniment, care au mers apoi încolonați înregistrând, astfel, o premieră: primul marș pentru cultură și educație din România.
În plin sezon, Radio România plusează la oferta estivală a litoralului cu un eveniment care, deşi aflat la cea de-a şaptea ediţie, rămâne o prezenţă inedită în peisajul de la malul mării: Târgul Gaudeamus Litoral. Organizat de Centrul Cultural Media al Radio România şi Radio Constanţa, acesta se desfăşoară în perioada 13 – 17 august în Mamaia, pe faleza din faţa studioului Radio Vacanţa.
Gaudeamus Litoral oferă turiştilor aflaţi în vacanţă şi constănţenilor iubitori de carte, experienţa unui târg de carte accesibil şi ofertant. Câteva dintre cele mai importante edituri din România, cele mai noi apariţii editoriale la preţuri reduse şi un program variat de evenimente compun un mix cultural unic, de care cititorii împătimiţi sau ocazionali de toate vârstele se bucură timp de cinci zile. Pentru mulţi dintre aceştia, sosiţi din zone unde Târgurile Gaudeamus nu ajung (încă), evenimentul de la malul mării reprezintă o ocazie unică de a experimenta nemijlocit atmosfera unui târg de carte.
Programul de vizitare este zilnic, între orele 15:00 şi 23:00, iar intrarea este liberă.
Deschiderea oficială a avut loc joi, 13 august, la ora 17:00, în acordurile Fanfarei RAJA Muzica apelor. O zi cu importante semnificaţii pentru gazde în care, în urmă cu 109 ani, primarul vizionar al Constanţei, Ion Bănescu, semna documentele de înfiinţare a staţiunii Mamaia.
Oferta târgului este una variată şi combină surprizele expozanţilor cu cele pregătite de organizatori, în special pentru cei mai tineri vizitatori şi cititori. Nu lipsesc bestsellerurile momentului şi cele mai noi apariţii editoriale la preţuri extrasezon, lansările de carte sau tombolele cu premii pentru public.
Preşedintele de onoare al ediţiei din acest an a Târgului Gaudeamus Litoral este Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa. La această ediţie, gazdele de la Radio Constanţa lansează invitaţia la o călătorie virtuală în Dobrogea sentimentală. Zilnic, de la ora 19:00, vizitatorii au ocazia de a cunoaşte oameni şi locuri prin ochii artiştilor fotografi, elevi ai şcolilor de fotografie din Constanţa.
În aceeaşi notă „vizuală” se înscrie şi expoziţia EU aleg ROmania un proiect al Studiourilor Regionale Radio România, care propune o călătorie în imagini extinsă prin toate regiunile istorice ale ţării: Dobrogea, Maramureş, Bucovina, Transilvania, Crişana, Moldova, Banat, Oltenia şi Muntenia. O invitaţie în Delta Dunării, un loc binecuvântat, scăldat deopotrivă de razele soarelui şi de reflexiile apei, o călătorie magică cu Mocăniţa pe valea Vaserului, cu nuanţele de verde crud pe care le capătă pădurea şi iarba, pe ploaie, la început de vară sau un popas în Poiana Mărului, o staţiune situată în inima munţilor Ţarcu, la 500 de metri altitudine, care întinereşte trupul şi sufletul. Expoziţia fotografică dezvăluie 100 de locuri pe care merită din plin să le vizitaţi!
La Târgul Gaudeamus, turiştii vor găsi şi Brăţara de Vacanţă, oferită de Radio Vacanţa şi partenerii săi. Campania Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa – Brăţara de Vacanţă, ajunsă în acest an la cea de-a şasea ediţie, se desfăşoară până pe 1 septembrie pe litoralul românesc şi, în premieră, în Delta Dunării, la Sulina. Brăţara de Vacanţă este destinată familiilor care ajung în vacanţă în staţiunile de pe Litoral, interesate de siguranţa copiilor lor, grupurilor de copii veniţi în tabără sau cantonament alături de profesori, antrenori sau educatoare. Beneficiarii direcţi ai campaniei sunt copiii cu vârste între 0 şi 7 ani care poartă brăţara de vacanţă.
Două dintre proiectele iniţiate de Radio România sub genericul Programului Lectura Târgurile Gaudeamus, vor fi reluate cu prilejul târgului:
Poliţia Gaudeamus – ca la fiecare ediţie estivală Gaudeamus, amenda de la malul mării este cartea de vacanţă pe care organizatorii târgului o dăruiesc cu mare drag cititorilor de pe plajă, surprinşi la lectură. Cărţile sunt oferite de Editura Casa Radio şi Grupul Editorial Corint.
Cărţile se întorc acasă – campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care va avea ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere. Proiectul continuă o tradiţie care durează de la primele ediţii ale Târgului Internaţional Gaudeamus (Coşul Târgului); de la relansarea sa sub acest nume, în anul 2010, peste 115.000 de volume au îmbogăţit patrimoniul unor biblioteci care nu mai primiseră de foarte mult timp fonduri pentru achiziţii. Volumele donate cu prilejul Târgului Gaudeamus Litoral 2015 vor avea ca destinaţie Şcoala generală nr. 1 din comuna Ciocârlia, judeţul Constanţa.
Tombola Gaudeamus adresată vizitatorilor şi derulată pe baza buletinelor de Vot al Publicului, se închide duminică, la ora 19:30. Premiile sunt oferite de organizatori, BRD Groupe Société Générale şi Vodafone România. Marele premiu al Tombolei Gaudeamus care va fi extras duminică, 16 august, şi este oferit de Regional Air Services S.R.L – Aeroportul Tuzla: un zbor cu durata de 30 de minute deasupra litoralului românesc, de pe Aeroportul Tuzla, pe care câştigătorul o poate filma şi/sau fotografia.
Premiile ediţiei 2015 a Târgului Gaudeamus Constanţa vor fi decernate luni, 17 august, la ora 18:00, astfel:
– Trofeele Gaudeamus (acordate editurilor, locurile 1, 2 şi 3) şi Cea mai râvnită carte a Târgului, decernate prin Votul Publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul evenimentului;
– Trofeele Presei – decernate jurnaliştilor pe secţiunile publicaţii, radio şi TV;
– Premiul Miss Lectura;
– Marele Premiu al Tombolei Gaudeamus.
Fanfara Forţelor Navale va marca, printr-un moment muzical, închiderea oficială a evenimentului.
Gaudeamus Litoral reprezintă ultima etapă a Caravanei Gaudeamus 2015 (după ediţiile de la Craiova, Cluj-Napoca şi Oradea) şi este evenimentul cu numărul 88 în seria Târgurilor Gaudeamus, iniţiate şi organizate de Radio România din 1994.
Proiect susţinut de Ministerul Culturii.
Parteneri şi sponsori: BRD Groupe Société Générale – partener principal al Caravanei Gaudeamus 2015, Vodafone România, Media Trust, 101ştiri.ro, Grupul Editorial Corint, Trustul de presă Cuget liber Constanţa, Hotel Bavaria Blu Mamaia, Litoral TV, Neptun TV Constanţa, Observator de Constanţa, Fanfara RAJA Muzica apelor, Fanfara Forţelor Navale, RATC Constanţa, Regional Air Services S.R.L. Aeroportul Tuzla, Telegraf.
Alte informaţii, pe www.gaudeamus.ro şi la Secretariatul Gaudeamus (tel. 021.319.0522). Persoană de contact: Anca Badea (tel: 0740.121.173, e-mail anca@gaudeamus.ro)
Caravana Gaudeamus revine anul acesta în Mamaia, pe faleza din faţa studioului Radio Vacanţa! Radio România organizează, prin Centrul Cultural Media al Radio România şi Radio Constanţa, în perioada 13-17 august, cea de-a şaptea ediţie a Târgului Gaudeamus Litoral. Zilnic, între orele 15:00 şi 23:00, turiştii aflaţi în vacanţă şi constănţenii iubitori de carte sunt aşteptaţi la malul mării, pentru o cură estivală de lectură.
Deschiderea oficială a târgului va avea loc joi, 13 august, la ora 17:00.
Şi în acest an Târgul Gaudeamus Litoral îşi propune să promoveze lectura ca modalitate de reconectare cu sine. Desprins de agitaţia cotidiană, cititorul modern (re)găseşte în vacanţă unul din tot mai rarele prilejuri de a se dedica lecturii. Amuzante sau incomode, spumoase sau melancolice, incitante sau revelatoare, titlurile oferite de expozanţii Târgului Gaudeamus Litoral îşi caută cititorii în rândul vizitatorilor de toate vârstele.
Bestseller-urile momentului, seriile de autor şi cele mai recente titluri de ficţiune sau nonficţiune sunt pregătite să devină parteneri de vacanţă ai iubitorilor de carte din toate colţurile ţării, aflaţi pe Litoral.
Dintre surprizele pregătite de gazdele de la Radio Constanţa, amintim expoziţia de fotografie EU aleg Romania, un proiect al Studiourilor Regionale Radio România şi seria de proiecţii video reunite sub genericul Dobrogea sentimentală, susţinute de reprezentanţi ai şcolilor de fotografie din Constanţa.
Cu prilejul târgului vor fi reluate şi câteva proiecte tradiţionale, iniţiate şi derulate de Radio România: campania de donaţii Cărţile se întorc acasă şi Poliţia Gaudeamus. Nu vor lipsi nici Tombola Gaudeamus derulată pe baza buletinelor de Vot al Publicului sau concursul Miss Lectura adresat celor mai frumoase vizitatoare.
Gaudeamus Litoral reprezintă ultima etapă a Caravanei Gaudeamus 2015 (după ediţiile de la Craiova, Cluj-Napoca şi Oradea) şi este evenimentul cu numărul 88 în seria Târgurilor Gaudeamus, iniţiate şi organizate de Radio România din 1994.
Proiect susţinut de Ministerul Culturii.
Parteneri şi sponsori: BRD Groupe Société Générale – partener principal al Caravanei Gaudeamus 2015, Vodafone, Media Trust, 101ştiri.ro, Grupul Editorial Corint, Trustul de presă Cuget liber Constanţa, Hotel Bavaria Blu Mamaia, Litoral TV, Neptun TV Constanţa, Observator de Constanţa, Fanfara RAJA Muzica apelor, Fanfara Forţelor Navale, RATC Constanţa, Regional Air Services S.R.L. Aeroportul Tuzla, Telegraf.
Alte informaţii, pe www.Gaudeamus.ro şi la Secretariatul Gaudeamus (tel. 021.319.0522). Persoane de contact: Cornelia Scarlat (tel. 0745.109.648, e-mail cornelia@Gaudeamus.ro) şi Anca Badea (tel: 0740.121.173, e-mail anca@Gaudeamus.ro).
Pianul călător a rămas la Deva, turneul lui Horia Mihail continuă
Publicat de Andrei Cretoiu,
4 mai 2015, 17:15 / actualizat: 7 iunie 2015, 16:05
După ce Pianul călător s-a auzit la Luduş, apoi la Baia de Arieş şi la Alba Iulia, acesta a rămas la Casa de Cultură din Deva. Turneul de concerte şi recitaluri continuă însă, iar pianistul Horia Mihail se va întoarce la Deva pe 10 mai pentru un alt eveniment al turneului, şi anume un concert cu orchestra la Teatrul de Artă din oraş.
Turneul Internaţional Pianul Călător, ediţia a V-a, un proiect Radio România, se desfăşoară până în 20 mai şi este organizat de Centrul Cultural Media al Radio România împreună cu Asociaţia Culturală Accendo.
Sosirea pianului a fost extrem de apreciată de iubitorii muzicii din Deva, aşa cum reiese din declaraţiile acestora pe marginea evenimentului: “O idee foarte bună. Avem mulţi copii talentaţi aici, este foarte util. Ei ar trebui să încerce”. “Oare nu ar putea rămâne mai mult? Să îl vadă toată lumea”. “Avem şi şcoală de muzică în oraş, va fi sigur foarte folosit”. “Este o mare bucurie să fie aşa un eveniment în oraşul nostru”. “Am auzit la Radio şi am venit cu copiii mei.”
Horia Mihail s-a despărţit încă o dată de un pian călător, fără regrete însă, căci se va întoarce la el cu mai multe prilejuri: “De fiecare dată pianele au fost folosite, acesta este motivul pentru care această iniţiativă pornită acum 5 ani continuă. Am cântat deseori pe pianele călătoare în locurile în care ele au rămas şi au existat în fiecare an acţiuni importante pentru comunităţile respective. În acest an, personal voi vizita toate cele trei piane călătoare în diverse ipostaze, atât ca solist, cum se întâmplă acum în turneul Pianul Călător, cât şi ca acompaniator sau partener de muzică de cameră în deja binecunoscutele turnee Vioara lui Enescu, Duelul Viorilor şi Flautul fermecat. Aşadar nu este în van şi acum am curajul să spun: viitorul sună bine!”
Turneul Internaţional Pianul călător este o poveste de succes acum, dar ea a pornit de la o necesitate. După ce a cântat pe multe scene din România, unde a constatat că infrastructura pianistică este foarte slabă, Horia Mihail a decis să urmeze exemplul marelui compozitor Franz Liszt şi să încerce să ofere bucurie publicului din oraşe unde evenimentele muzicale sunt mai rare sau chiar inexistente. Aşa a început călătoria prin ţară a pianelor puse la dispoziţie de Radio România.
Horia Mihail se pregăteşte acum pentru evenimentele de gală de la Sala Radio din Bucureşti. Pe 5 mai el va susţine un recital ce cuprinde cele şase Klavierstücke op. 118 de Johannes Brahms, va continua cu Après une lecture de Dante, de Franz Liszt şi se va încheia cu Carnaval Op. 9 Scènes mignonnes sur quatre notes de Robert Schumann.
Pe 8 mai va fi un regal muzical în cadrul unui eveniment dedicat Zilei Regalităţii. Horia Mihail va cânta împreună cu Orchestra Naţională Radio, dirijată de Radu Popa, Concertul nr. 2 în do minor op. 18 pentru pian şi orchestră de Rachmaninov. Concertul se va desfăşura în prezenţa membrilor Familiei Regale a României.
Dar evenimentele din Capitală nu se vor încheia aici. Pianul Călător se va auzi şi în acest an în aer liber, în parcul Herăstrău, unde Horia Mihail va oferi, cu sprijinul ARCUB, două recitaluri în zilele de 16 şi 17 mai, de la ora 17:00. Amănunte pe www.pianulcalator.ro
Itinerar:
5 mai, Bucureşti, Sala Radio – Recital
8 mai, Bucureşti, Sala Radio – Concert cu orchestra
10 mai, Deva, Teatrul de artă – Concert cu orchestra
11 mai, Tulcea, Teatrul Jean Bart – Recital
12 mai, Roman, Casa de cultură – Recital
14 mai, Chişinău, Sala cu orgă – Recital
15 mai, Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu – Recital
16 mai, Bucureşti, Parcul Herăstrău – Recital
17 mai, Bucureşti, Parcul Herăstrău – Recital
19 mai, Iaşi, Aula BCU – Recital
20 mai, Bistriţa, Sinagoga – Recital
Un proiect Radio România. Producători: Centrul Cultural Media al Radio România, Radio România Cultural şi Accendo. Coproducători: TVR 2 şi Radio România Regional. Partener principal: ARCUB.
Sponsori: JTI, Sense, ALRO Slatina, Senia Music, Erste Private Banking.
Transportator Oficial: Dacia. Parteneri: Athenee Palace Hilton, Nissa, Societatea de Muzică Veche, Hotel Pantex Braşov.
Parteneri culturali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Teatrul muzical Nae Leonard din Galaţi, Filarmonicile de stat din Braşov, Timişoara, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Cluj-Napoca şi Iaşi, Radio România Reşiţa, Centrul de proiecte culturale Aurel Stroe din Buşteni, Liceul Vocaţional de Arte din Târgu Mureş, Primăriile din Luduş, Alba Iulia, Tulcea şi Roman, Casele de cultură din Luduş, Baia de Arieş, Deva şi Roman, Casa de cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, Asociaţia Culturală DevART, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Teatrul de artă din Deva, Teatrul Jean Bart din Tulcea, Şcoala de muzică Sergiu Celibidache din Roman, Radio Chişinău, Sala cu orgă din Chişinău, Muzeul Vasile Pârvan din Bârlad – Pavilionul Marcel Guguianu, Societatea de concerte Bistriţa, Centrul judeţean pentru cultură Bistriţa-Năsăud.
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Teleradio Moldova, Radio Chişinău, România TV, Media Trust, România Liberă, Caţavencii, Observator Cultural, Revista Tango, Şapte Seri, Bussines Review, Ziare.com, Accent TV, agentiadecarte.ro
Târgul Gaudeamus Cluj-Napoca Radio România – record de public şi vânzări
Publicat de Andrei Cretoiu,
27 aprilie 2015, 12:30 / actualizat: 14 august 2015, 9:14
Radio România îşi consolidează la Cluj-Napoca statutul de lider al pieţei târgurilor de carte din România: cea de a XVI-a ediţie a Târgului Gaudeamus, unanim recunoscută drept o reuşită, de către participanţi, public şi mass-media, a înregistrat un număr record de vizitatori – peste 27.000, şi vânzări cu circa 40% mai mari decât la ediţia precedentă.
Târgul, iniţiat şi organizat de Radio România (Centrul Cultural Media al Radio România şi Radio Cluj), cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, a avut loc în perioada 22 – 26 aprilie, în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat pentru a zecea oară în Piaţa Unirii.
În mod excepţional în acest an, Târgul Gaudeamus a fost inclus în calendarul evenimentelor culturale ale oraşului-gazdă, în cadrul proiectului Cluj – Capitală Europeană a Tineretului 2015.
Preşedintele de onoare al acestei ediţii, poetul Adrian Popescu, redactor şef al revistei Steaua, a circumscris importanţa acestei ediţii a Târgului de Carte Gaudeamus în municipiul de pe Someş: „Nu cinci săptămâni în balon, ci cinci zile într-un cort, ca o arcă albă, frumoasă, unde cărţile au foşnit sub degetele cititorilor, ale cumpărătorilor, sub ochii lor curioşi”.
Premiile Târgului Gaudeamus Cluj-Napoca 2015, decernate în cadrul festivităţii care a avut loc duminică, 26 aprilie, sunt următoarele:
Trofeele Gaudeamus acordate expozanţilor prin Votul Publicului
Trofeul Gaudeamus: locul 3 – Okian, locul 2 – Editura Nemira şi locul 1 – Editura Şcoala Ardeleană din Cluj-Napoca
Cea mai râvnită carte a târgului a fost desemnat volumul Triburile. Patologii ale politicii româneşti, de la Revoluţie la Generaţia Facebook, de Vasile Sebastian Dâncu, publicat de Editura Şcoala Ardeleană
Trofeul Presei, pe secţiunile publicaţii, radio şi TV a revenit cotidianului Făclia – secţiunea publicaţii, postului Radio Renaşterea – secţiunea radio şi website-ului www.clujulcultural.ro – secţiunea online; trofeul pentru secţiunea TV nu a fost acordat, rezultatul votului nefiind concludent.
Premiul Educaţia, oferit de către organizatori, a fost decernat Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
Premiul Miss Lectura a fost câştigat de domnişoara Ionuţa Camelia Haiduc, sociolog, absolventă a Universităţii Babeş-Bolyai. Premiul a fost oferit de organizator, Restaurant Shanghai, Azaria Cosmetics şi Asociaţia Clujul de altădată. Pe parcursul celor cinci zile ale Târgului, vizitatorii au avut ocazia să participe la Tombola Gaudeamus, organizată pe baza buletinelor pentru Votul Publicului. Câştigătorii celor 14 premii puse în joc au fost: Adriana Benea, Camelia Muntean şi Olimpia Ciorca-Chiş – câte o piesă de mobilier oferită de Casa Augustin, Mira-Cristiana Anisiu – un pachet de cosmetice oferit de Azaria Cosmetics şi Alexandra Chikiudean, Laura Nicoleta Ciortea, Kiss Alexandra-Timea, Tudor Felecan, Mariana Feneşan, Olimpiu Vinţeler, Haralambie Maftei, Monica Pascariu, Paula Alina Bara şi Călin Ardelean – câte un card cadou oferit de BRD Groupe Société Générale.
Bilanţul statistic al ediţiei reconfirmă prima poziţie pe care evenimentul o ocupă, de peste 10 ani, în topul manifestărilor de tip expo cu acest profil derulate în ţară:
Suprafaţa târgului: peste 500 mp de standuri, amenajaţi într-un pavilion cu suprafaţa de 900 mp;
Numărul expozanţilor reprezentaţi la târg, aparţinând domeniilor majore de activitate de pe pieţele editorială şi educaţională: 89, reuniţi în 59 de standuri;
77 de evenimente incluse în programul de manifestări al ediţiei de către organizator şi expozanţi;
Numărul vizitatorilor a fost de circa 27.000, conform monitorizării zilnice realizate de către organizatori; astfel, recordul Caravanei Gaudeamus, stabilit la ediţia precedentă, a fost din nou depăşit.
Proiecte derulate sub sigla Gaudeamus
Vineri, 24 aprilie, târgul a găzduit finala zonală a Concursului Naţional de Lectură Mircea Nedelciu, proiect de anvergură naţională iniţiat de Radio România cu scopul de a promova lectura în rândul elevilor. Câştigătorii concursului, elevi de la liceele şi colegiile naţionale clujene, desemnaţi de un juriu format din profesori de limba română, au fost: Cristian Patrick Palffy – locul 1, Laura Tocilă – locul 2 şi Dragoş Şter – locul 3, toţi trei elevi ai Liceului Teoretic Onisifor Ghibu. Premiile au constat în sume de bani destinate achiziţiei de cărţi din târg, oferite de organizatori. Ocupantul locului 1 va participa la finala naţională a concursului, care va avea loc cu prilejul ediţiei a XXII–a a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură (Bucureşti, 18 – 22 noiembrie).
Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care Radio România promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către cei mai tineri reprezentanţi de top ai învăţământului românesc. Invitaţii de nota 10 ai Târgului Gaudeamus Cluj-Napoca 2015, elevi din Cluj-Napoca premiaţi la olimpiade internaţionale la diferite discipline au fost: Fazakas Borbála şi Szőcs Orsolya – Liceul Teoretic Báthory István, Garfield Adrienne – Liceul Teoretic János Zsigmond, Velea Alexandru – Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu. Premiile au fost oferite de Radio România, Automobile Dacia, Restaurant Shanghai şi de către expozanţii la această ediţie (Fischer International, Getmusic.ro, editurile Antet, Casa Cărţii de Ştiinţă, Corint, Curtea Veche, Eikon, Galaxia Gutenberg, Humanitas, Nemira, Niculescu şi Trei).
Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care va avea ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere; proiectul continuă o tradiţie care durează de la primele ediţii ale Târgului Internaţional Gaudeamus (Coşul Târgului). De la relansarea sa sub acest nume, în anul 2010, peste 110.000 de volume au îmbogăţit patrimoniul unor biblioteci care nu au mai primit de foarte mult timp fonduri pentru achiziţii. Acestora li se adaugă acum circa 2.000 de volume donate cu prilejul Târgului Gaudeamus Cluj-Napoca, ce vor avea ca destinaţie biblioteci publice din Sighetul Marmaţiei, judeţul Maramureş.
Parteneri: BRD Groupe Société Générale – partener principal al Caravanei Gaudeamus 2015. Proiect susţinut de Ministerul Culturii. Sponsori: Automobile Dacia, Casa Augustin, Restaurant Shanghai, Azaria Cosmetics şi Asociaţia Clujul de altădată. Eveniment iniţiat şi organizat de Radio România, în cadrul Caravanei Gaudeamus 2015, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.
Următoarea etapă a Caravanei Gaudeamus 2015 va avea loc în Oradea – a doua ediţie, în perioada 13 – 17 mai, în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat în Parcul 1 Decembrie. Târgul Gaudeamus Oradea este organizat de Radio România şi Primăria Municipiului Oradea.
Pentru detalii suplimentare privind această ediţie a Târgului Gaudeamus Cluj-Napoca, accesaţi www.gaudeamus.ro sau adresaţi-vă secretariatului Gaudeamus. Persoană de contact: Lucian Creţu (tel. 0740.121.172, e-mail lucian@gaudeamus.ro).
Publicat de Andrei Cretoiu,
27 aprilie 2015, 12:20 / actualizat: 7 iunie 2015, 16:05
O poveste născută din dragostea pentru muzică dar şi dintr-o necesitate a fost încă de la prima ediţie Turneul Internaţional Pianul călător.
După ce a cântat pe multe scene din România, unde a constatat că infrastructura pianistică este foarte slabă, Horia Mihail a decis sa urmeze exemplul marelui compozitor Franz Liszt şi să încerce să ofere bucurie publicului din oraşe unde evenimentele muzicale sunt mai rare sau chiar inexistente. Aşa a început călătoria pianelor prin ţară.
Cu sprijinul Radio România, care a recondiţionat pianele de concert aflate în patrimoniul său, acestea şi-au găsit noi case temporare în oraşe din România care nu dispuneau de astfel de instrumente. De data aceasta, pentru a încuraja alte evenimente muzicale de marcă, cel de-al cincelea pian va rămâne pentru următorii ani la Deva.
Turneul Internaţional Pianul călător, ediţia a V-a, se desfăşoară în perioada 22 martie – 20 mai 2015 şi este organizat de Centrul Cultural Media al Radio România împreună cu Asociaţia Culturală Accendo şi este susţinut de Radio România.
Călătoria pianului continuă în aprilie la Luduş, la Baia de Arieş şi la Alba Iulia şi se va încheia la Casa de Cultură din Deva, unde pianul va rămâne, turneul de concerte şi recitaluri al pianistului Horia Mihail continuând însă. El chiar se va întoarce la Deva pe 10 mai pentru a un alt eveniment al turneului, şi anume un concert cu orchestra la Teatrul de Artă din oraş. În recitaluri Horia Mihail interpretează cele şase Klavierstücke op. 118 de Johannes Brahms, Après une lecture de Dante, de Franz Liszt şi încheie cu Carnaval Op. 9 Scènes mignonnes sur quatre notes de Robert Schumann. În cazul concertelor cu orchestra pianistul interpretează Concertul nr. 2 în do minor op. 18 pentru pian şi orchestră de Rachmaninov.
În fiecare din aceste oraşe pianul soseşte cu o maşină pusă la dispoziţie de Senia Music, este coborât de o echipa specializată, montat şi acordat.
Povestea turneului este inspirată de exemplul lui Franz Liszt. Marele compozitor şi pianist a realizat un turneu de concerte în Ţările Române în anii 1846 şi 1847. Concertele oferite de Franz Liszt unor comunităţi în care astfel de evenimente erau extrem de rare au fost primite de public cu mult entuziasm. Însăşi sosirea lui Liszt în oraşe precum Timişoara, Arad, Cluj, Iaşi sau Bucureşti a reprezentat un eveniment în sine. La Timişoara, de exemplu, pe un arc de triumf construit special în piaţa din faţa catedralei, se putea citi: „Bine ai venit, Franz Liszt”. Ferestrele clădirilor erau luminate, balcoanele pline de flori. Multe dintre concertele acestui turneu au avut şi un caracter umanitar. Franz Liszt a donat onorariul în scopul înfiinţării unei şcoli, o parte din bani au fost împărţiţi săracilor, altă parte donată diverselor asociaţii de muzicieni.
Eveniment susţinut de Radio România.
Organizatori: Centrul Cultural Media al Radio România, Radio România Cultural şi Accendo. Coproducători: TVR 2 si Radio România Regional.
Partener principal: ARCUB. Sponsori: JTI, Sense, ALRO Slatina, Senia Music, Erste Private Banking. Transportator Oficial : Dacia.
Parteneri: Nissa, Societatea de Muzică Veche, Hotel Pantex Braşov.
Parteneri culturali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Teatrul muzical Nae Leonard – Galaţi, Filarmonicile de stat din Braşov, Timişoara, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Cluj-Napoca şi Iaşi, Radio România Reşiţa, Centrul de proiecte culturale Aurel Stroe din Buşteni, Liceul Vocaţional de Arte din Târgu Mureş, Casa de cultură din Luduş, Primăriile din Luduş, Alba Iulia, Tulcea şi Roman, Casele de cultură din Baia de Arieş, Deva, Roman, Casa de cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, Asociaţia Culturală DevART, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Teatrul de artă din Deva, Teatrul Jean Bart – Tulcea, Şcoala de muzică Sergiu Celibidache din Roman, Radio Chişinău, Sala cu orgă din Chişinău, Muzeul Vasile Pârvan din Bârlad – Pavilionul Marcel Guguianu, Societatea de concerte Bistriţa, Centrul judeţean pentru cultură Bistriţa-Năsăud.
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Teleradio Moldova, Radio Chişinău, România TV, Media Trust, România Liberă, Caţavencii, Observator Cultural, revista Tango, Şapte Seri, Bussines Review, Ziare.com, Accent TV, agentiadecarte.ro.
Caravana Gaudeamus – Radio România transformă Clujul în Capitala Europeană a Cărţii
Publicat de Andrei Cretoiu,
20 aprilie 2015, 12:06 / actualizat: 14 august 2015, 9:15
Caravana Gaudeamus, organizată de Radio România prin Centrul Cultural Media si Radio Cluj, transformă Clujul, de miercuri, 22 aprilie, şi până duminică, 26 aprilie, în capitala europeană a cărţii.
Cel mai mare dintre targurile Caravanei va reuni 80 de expozanţi care vor aduce, în pavilionul mobil din Piaţa Unirii, cele mai recente apariţii editoriale, pachete promoţionale şi concursuri pentru public.
Caravana Gaudeamus Cluj va promova campania de donaţii Cărţile se întorc acasă, prin care vizitatorii sunt încurajaţi să cedeze volumele care le prisosesc celor care au din ce în ce mai greu acces la ele. Tot în cadrul Târgului de la Cluj, proiectul Invitaţi de nota 10 va recompesa şi promova olimpicii României la diferite discipline.
În mod excepţional în acest an, Târgul Gaudeamus a fost inclus în calendarul evenimentelor culturale ale oraşului-gazdă, în cadrul proiectului Cluj – Capitală Europeană a Tineretului 2015. De asemenea, Caravana Gaudeamus va marca şi Ziua Mondială a Cărţii, care va fi sărbătorită pe 23 aprilie
Publicat de Andrei Cretoiu,
17 aprilie 2015, 14:20 / actualizat: 7 iunie 2015, 16:40
Radio România vă invită să rămâneţi în dispoziţie de sărbătoare pentru un eveniment care celebrează deopotrivă cartea, dar şi mult aşteptata venire a primăverii: Târgul Gaudeamus Cluj-Napoca.
Sărbătoarea anuală a cărţii, organizată de Centrul Cultural Media al Radio România şi Radio Cluj va avea loc între 22 şi 26 aprilie, în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat în Piaţa Unirii.
Evenimentul, care a ajuns în acest an la cea de a XVI-a ediţie, este unul dintre reperele majore ale agendei culturale clujene de peste 15 ani. În mod excepţional în acest an, Târgul Gaudeamus a fost inclus în calendarul evenimentelor culturale ale oraşului-gazdă, în cadrul proiectului Cluj – Capitală Europeană a Tineretului 2015.
Astfel, municipiul Cluj-Napoca va deveni pentru cinci zile şi o capitală a cărţii, târgul îmbogăţind în mod semnificativ programul dens şi variat al proiectului. Oferta ediţiei, tradiţională (prin atmosfera inconfundabilă şi prin prezenţa constantă a celor mai sonore nume de pe piaţa naţională de carte), dar în fiecare an reîmprospătată prin titluri şi concepte noi, va include:
cele mai recente apariţii editoriale din ţară şi de peste hotare (prin participarea unor importante edituri şi agenţii de difuzare de carte), bestseller-urile momentului şi titlurile în vogă în ultima perioadă;
serii de autor, pachete, oferte promoţionale şi reduceri, acordate cu prilejul târgului de către cei peste 80 de expozanţi cu ajutorul cărora cartea devine, pentru câteva zile, mai accesibilă;
concursuri pentru public: Tombola Gaudeamus cu premii extrem de atractive, dedicată vizitatorilor cumpărători de carte şi Miss Lectura;
campania de donaţii Cărţile se întorc acasă iniţiată şi derulată de Radio România, prin care vizitatorii sunt încurajaţi să cedeze volumele care le prisosesc celor care au din ce în ce mai greu acces la ele;
proiectul Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, derulat în toate oraşele găzdă ale Târgurilor Gaudeamus, care recompensează şi promovează performerii din învăţământul românesc, la diferite discipline.
Conferinţa de presă care precede deschiderea ediţiei va avea loc marţi, 21 aprilie, la ora 12:00, la sediul Radio Cluj (str. Donath nr. 160).
Parteneri: BRD Groupe Société Générale – partener principal al Caravanei Gaudeamus 2015. Proiect susţinut de Ministerul Culturii. Sponsori: Automobile Dacia, Casa Augustin, Restaurant Shanghai, Azaria Cosmetics şi Asociaţia Clujul de altădată.
Eveniment iniţiat şi organizat de Radio România, în cadrul Caravanei Gaudeamus 2015, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.
Pentru detalii suplimentare, vă invităm să vă adresaţi Secretariatului Gaudeamus. Persoane de contact: Lucian Creţu (tel. 0740.121.172; e-mail lucian@gaudeamus.ro) şi Connie Chifor (tel. 0745.109.649; e-mail connie@gaudeamus.ro)
Cea de-a cincea ediţie a Turneului Pianul călător este în plină desfăşurare. După lansarea de succes de la Galaţi, Horia Mihail a poposit în oraşul său natal, Braşov, iar apoi a mers în Banat, la Reşiţa şi Timişoara, unde spectatorii s-au bucurat din plin de sonoritaţile pe care turneul le-a adus în oraşul lor. Imediat după Paşti, ajungând la Piteşti, Buşteni şi Ploieşti, pianistul va reveni cu încântătoarele lucrări romantice din repertoriul de anul acesta.
Turneul Internaţional Pianul Călător (22 martie – 20 mai 2015) este organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo şi este susţinut de Radio România.
Pentru Horia Mihail, Braşovul, oraşul debutului său artistic este întotdeauna un punct important şi emoţionant pe harta turneelor sale. Aici împărtăşeşte publicului sentimentele sale artistice dar şi gândurile: „Este publicul meu, aş putea spune, fiindcă aici am debutat, aici locuiesc şi aici sunt ca într-o familie, atât alături de colegii mei muzicieni, cât şi de cei pe care îi cunosc personal, aşa că n-aş putea spune că este un popas, ci este, poate, un punct de plecare. Pianul călător din acest an aduce oraşe noi, voi debuta la Luduş, voi debuta la Baia de Arieş, oraşe care nu sunt în circuitul obişnuit al artiştilor”. (Horia Mihail)
Publicul îl apreciază în egala măsură: “Avem un solist de valoare în oraşul nostru, duce faima Braşovului şi pe alte meridiane, ne bucurăm că vine şi acasă…Da, a fost frumos. A fost o seară minunată. Lume multă, foarte frumos”, “ Foarte frumos. Adică, eu l-am auzit cântând Liszt, l-am auzit cântând Mozart, dar parcă concertul ăsta a fost mai frumos”, “Pentru dânsul obositor, pentru noi, deosebit”, “Nu oricine ar face asemenea efort”.
Un concert cu orchestra va avea loc în perioada următoare la Piteşti, pe 16 aprilie, unde Horia Mihail va cânta cu Orchestra Filarmonicii sub bagheta lui Alexandru Ganea. Pianistul va interpreta Concertul nr. 2 în do minor op. 18 pentru pian şi orchestră de Rachmaninov. Apoi, recitalurile de la Buşteni (19 aprilie) şi Ploieşti (20 aprilie) vor cuprinde cele şase Klavierstücke op. 118 de Johannes Brahms, vor continua cu Après une lecture de Dante, de Franz Liszt şi se vor încheia cu Carnaval Op. 9 „Scènes mignonnes sur quatre notes” de Robert Schumann.
Şi pentru că menirea acestui turneu de amploare constă în a aduce bucurie publicului din cele mai diferite colţuri ale ţării, dar şi în obiectivul generos de a dărui unui oraş un pian de concert cu drept de folosinţă pentru următorii ani (pentru a încuraja alte evenimente muzicale de marcă), în urma celui de-al cincilea turneu, pianul călător pus la dispoziţie de Radio România urmează să rămână pentru următorii ani la Deva, la finalul lunii aprilie.
Traseul străbătut va acoperi toate zonele istorice ale ţării. La Tulcea şi la Roman, pianistul se va reîntâlni şi cu celelalte piane călătoare, rămase acolo în anii 2013 şi 2014. Itinerarul turneului poate fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.
După ce cea de-a cincea ediţie a turneului Pianul Călător s-a lansat în martie la Galaţi, printr-un eveniment de succes asociat cu inaugurarea noului pian Steinway al oraşului, spectatorii din Braşov, Reşiţa şi Timişoara se vor bucura în perioada pre-pascală de sonorităţile romantice pe care turneul le va aduce în oraşul lor.
„Este o muzică de o atât de mare sensibilitate încât am avut lacrimi în ochi pe tot parcursul concertului”. „A fost divin. Acum, primăvara, este o stare pe care ne-o dorim cu toţii”. „Ne bucurăm mult că un asemenea pianist a venit şi în oraşul nostru”, au spus spectatorii care au umplut până la refuz sala teatrului la concertul de deschidere.
Turneul Internaţional Pianul Călător (22 martie – 20 mai) este organizat de Centrul Cultural Media al Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo şi este susţinut de Radio România.
Concerte cu orchestra vor avea loc în perioada următoare la Braşov, pe 2 aprilie, unde Horia Mihail va cânta cu Orchestra Filarmonicii, dirijată de Ciprian Marinescu şi la Timişoara pe 9 aprilie unde pianistul va fi acompaniat de Orchestra Filarmonicii Banatul dirijată de Leonard Dumitriu. Horia Mihail va interpreta Concertul nr. 2 în do minor op. 18 pentru pian şi orchestră de Rachmaninov. Această partitură a compozitorului rus vrăjeşte prin starea de profundă implicare în trăirea romantică, fiind creată parcă special pentru fundalul sonor al filmelor de dragoste.
Recitalul lui Horia Mihail de la Reşiţa, din 7 aprilie, organizat în parteneriat cu Radio Reşiţa, va cuprinde cele şase Klavierstücke op. 118, unele dintre cele mai iubite piese pentru pian solo scrise de Johannes Brahms, va continua cu Après une lecture de Dante, de Franz Liszt care transformă aici cea de a doua parte din Aneés de pèlerinage într-o mare călătorie de-a lungul artei şi a spiritualităţii italiene şi se va încheia cu Carnaval Op. 9 Scènes mignonnes sur quatre notes de Robert Schumann ce aparţine primei sale perioade de creaţie (1834-1835) şi e dedicată primei sale iubiri şi logodnice, Ernestine von Fricken.
Şi pentru că menirea acestui turneu de amploare constă în a aduce bucurie publicului din cele mai diferite colţuri ale ţării, dar şi în obiectivul generos de a dărui unui oraş un pian de concert cu drept de folosinţă pentru următorii ani (pentru a încuraja alte evenimente muzicale de marcă), în urma celui de-al cincilea turneu, pianul călător pus la dispoziţie de Radio România urmează să rămână pentru următorii ani la Deva.
Traseul străbătut va acoperi toate zonele istorice ale ţării, Horia Mihail poposind în 20 de localităţi, pentru a susţine recitaluri sau concerte cu orchestra. La Tulcea şi la Roman, pianistul se va reîntâlni şi cu celelalte piane călătoare, rămase acolo în anii 2013 şi 2014. Itinerarul turneului poate fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.
Itinerar 2015:
2 aprilie, Braşov, Sala Patria – Concert cu orchestra.
7 aprilie, Reşiţa, Sala Lira – Recital.
9 aprilie, Timişoara, Sala Capitol – Concert cu orchestra.
16 aprilie, Piteşti, Casa de cultură a sindicatelor – Concert cu orchestra.
19 aprilie, Buşteni, Centrul Cultural Aurel Stroe – Recital.
20 aprilie, Ploieşti, Sala Ion Baciu – Recital.
21 aprilie, Sibiu, Sala Thalia – Recital.
22 aprilie, Târgu Mureş, Sala Festivă a Liceului de Arte – Recital.
27 aprilie, Luduş, Casa de cultură – Recital.
28 aprilie, Baia de Arieş, Casa de cultură – Recital.
29 aprilie, Alba Iulia, Casa de cultură – Recital.
30 aprilie, Deva, Centrul cultural “Drăgan Muntean” – Recital.
5 mai, Bucureşti, Sala Radio – Recital.
8 mai, Bucureşti, Sala Radio – Concert cu orchestra.
10 mai, Deva, Teatrul de artă – Concert cu orchestra.
11 mai, Tulcea, Teatrul Jean Bart – Recital.
12 mai, Roman, Casa de cultură – Recital.
14 mai, Chişinău, Sala cu orgă – Recital.
15 mai, Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu – Recital.
16 mai, Bucureşti, Parcul Herăstrău – Recital.
17 mai, Bucureşti, Parcul Herăstrău – Recital.
19 mai, Iaşi, Aula BCU – Recital.
20 mai, Bistriţa, Sinagoga – Recital.
Eveniment susţinut de Radio România.
Organizatori: Centrul Cultural Media al Radio România, Radio România Cultural şi Accendo. Coproducatori: TVR 2 şi Radio România Regional. Partener principal: ARCUB. Sponsori: JTI, Sense, ALRO Slatina, Senia Music. Transportator Oficial: Dacia. Parteneri: Nissa, Societatea de Muzică Veche. Parteneri culturali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Teatrul muzical Nae Leonard din Galaţi, Filarmonicile de stat din Braşov, Timişoara, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Cluj-Napoca, Iaşi, Radio România Reşiţa, Centrul de proiecte culturale Aurel Stroe din Buşteni, Liceul Vocaţional de Arte din Târgu Mureş, Casa de cultură din Luduş, Primările din Luduş, Alba Iulia, Tulcea, Roman, Casa de cultură din Baia de Arieş, Casa de cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, Casa de cultură din Deva, Asociaţia Culturală DevART, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Teatrul de artă din Deva, Teatrul Jean Bart din Tulcea, Casa de cultură din Roman, Şcoala de muzică Sergiu Celibidache din Roman, Radio Chişinău, Sala cu orgă din Chişinău, Muzeul Vasile Pârvan din Bârlad – Pavilionul Marcel Guguianu, Societatea de concerte Bistriţa, Centrul judeţean pentru cultură Bistriţa-Năsăud. Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, România TV, Media Trust, România Liberă, Caţavencii, Observator Cultural, Revista Tango, Şapte Seri, Business Review, Ziare.com, Accent TV, agentiadecarte.ro, Teleradio Moldova
Horia Mihail şi Pianul Călător pornesc, între 22 martie şi 20 mai, în cea de-a cincea excursie care le poate face mai frumoasă primăvara iubitorilor muzicii din toată ţara. Aceştia vor putea asculta patru poveşti muzicale ce stau sub semnul romantismului, al prieteniei şi recunoştinţei. Turneul Internaţional Pianul Călător este organizat de Centrul Cultural Media al Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo şi este susţinut de Radio România.
Patru compozitori reprezentativi ai Romantismului au transpus pe clapele pianului trăirile lor cele mai profunde, lăsându-ne partituri emoţionante, ce îndeamnă la visare.
Recitalul lui Horia Mihail cuprinde cele şase Klavierstücke op. 118, unele dintre cele mai iubite piese pentru pian solo scrise de Johannes Brahms şi dedicate Clarei Schumann, o ultimă partitură publicată în timpul vieţii muzicianului.
Continuă cu Après une lecture de Dante, de Franz Liszt care transformă aici cea de a doua parte din Aneés de pèlerinaje într-o mare călătorie de-a lungul artei şi a spiritualităţii italiene, experienţa lucrului la acest opus fiind împărtăşită de compozitor, la un moment dat, într-o scrisoare adresată femeii iubite, Prinţesa Marie, astfel: „…Il Bravo Suonatore începe în această dimineaţă un fragment dantesc care îl conduce spre Infern…”.
Partitura care încheie recitalul Carnaval Op. 9 Scènes mignonnes sur quatre notes de Robert Schumann aparţine primei perioade de creaţie (1834-1835) şi e dedicată primei sale iubiri şi logodnice, Ernestine von Fricken.
Povestea pianistului călător rămâne una emoţionantă şi în cazul concertelor cu orchestra, când Horia Mihail va interpreta Concertul nr. 2 în do minor op. 18 pentru pian şi orchestră de Rachmaninov. Muzica pentru pian şi orchestră a compozitorului rus, deşi creată cu multe decenii în urmă, pare să fi avut o destinaţie aparte pentru filmele de dragoste, acest concert devenind fundalul muzical al imaginilor intens sentimentale ale clasicului film Scurtă întâlnire cu Leslie Howard.
Şi pentru că menirea acestui turneu de amploare constă în a aduce bucurie publicului din cele mai diferite colţuri ale ţării, dar şi în obiectivul generos de a dărui unui oraş un pian de concert cu drept de folosinţă pentru următorii ani (pentru a încuraja alte evenimente muzicale de marcă), în urma celui de-al cincilea turneu pianul călător pus la dispoziţie de Radio România va rămâneă pentru următorii ani la Deva.
Prefaţând a cincea ediţie a turneului, Oltea Şerban-Pârâu, director al Centrului Cultural Media al Radio România afirma: „Trebuie doar să uitaţi că în afara sălii de concert şi în tumultul secolului XXI pragmatismul domneşte fără drept de apel şi, indiferent de vârsta pe care o aveţi, să vă lăsaţi inundaţi de culorile romantismului, care se pare că vor supravieţui atâta timp cât nu vom ajunge să vedem lumea în alb şi negru.”
Traseul străbătut va acoperi toate zonele istorice ale ţării, Horia Mihail poposind în 20 de localităţi, pentru a susţine recitaluri sau concerte cu orchestra. La Tulcea şi la Roman, pianistul se va reîntâlni şi cu celelalte piane călătoare, rămase acolo în anii 2013 şi 2014. Traseul turneului va putea fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.
Itinerar 2015:
22 martie, Galaţi, Teatrul muzical Nae Leonard – Concert cu orchestra.
2 aprilie, Braşov, Sala Patria – Concert cu orchestra.
7 aprilie, Reşiţa, Sala Lira – Recital.
9 aprilie, Timişoara, Sala Capitol – Concert cu orchestra.
16 aprilie, Piteşti, Casa de cultură a sindicatelor – Concert cu orchestra.
19 aprilie, Buşteni, Centrul Cultural Aurel Stroe – Recital.
20 aprilie, Ploieşti, Sala Ion Baciu – Recital.
21 aprilie, Sibiu, Sala Thalia – Recital.
22 aprilie, Târgu Mureş, Sala Festivă a Liceului de Arte – Recital.
27 aprilie, Luduş, Casa de cultură – Recital.
28 aprilie, Baia de Arieş, Casa de cultură – Recital.
29 aprilie, Alba Iulia, Casa de cultură – Recital.
30 aprilie, Deva, Centrul cultural “Drăgan Muntean” – Recital.
5 mai, Bucureşti, Sala Radio – Recital.
8 mai, Bucureşti, Sala Radio – Concert cu orchestra.
10 mai, Deva, Teatrul de artă – Concert cu orchestra.
11 mai, Tulcea, Teatrul Jean Bart – Recital.
12 mai, Roman, Casa de cultură – Recital.
14 mai, Chişinău, Sala cu orgă – Recital.
15 mai, Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu – Recital.
16 mai, Bucureşti, Parcul Herăstrău – Recital.
17 mai, Bucureşti, Parcul Herăstrău – Recital.
19 mai, Iaşi, Aula BCU – Recital.
20 mai, Bistriţa, Sinagoga – Recital.
Eveniment susţinut de Radio România.
Organizatori: Centrul Cultural Media al Radio România, Radio România Cultural şi Accendo. Coproducatori: TVR 2 şi Radio România Regional. Partener principal: ARCUB. Sponsori: JTI, Sense, ALRO Slatina, Senia Music. Transportator Oficial: Dacia. Parteneri: Nissa, Societatea de Muzică Veche. Parteneri culturali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Teatrul muzical Nae Leonard din Galaţi, Filarmonicile de stat din Braşov, Timişoara, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Cluj-Napoca, Iaşi, Radio România Reşiţa, Centrul de proiecte culturale Aurel Stroe din Buşteni, Liceul Vocaţional de Arte din Târgu Mureş, Casa de cultură din Luduş, Primările din Luduş, Alba Iulia, Tulcea, Roman, Casa de cultură din Baia de Arieş, Casa de cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, Casa de cultură din Deva, Asociaţia Culturală DevART, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Teatrul de artă din Deva, Teatrul Jean Bart din Tulcea, Casa de cultură din Roman, Şcoala de muzică Sergiu Celibidache din Roman, Radio Chişinău, Sala cu orgă din Chişinău, Muzeul Vasile Pârvan din Bârlad – Pavilionul Marcel Guguianu, Societatea de concerte Bistriţa, Centrul judeţean pentru cultură Bistriţa-Năsăud. Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, România TV, Media Trust, România Liberă, Caţavencii, Observator Cultural, Revista Tango, Şapte Seri, Business Review, Ziare.com, Accent TV, agentiadecarte.ro, Teleradio Moldova.
Peste 30 de evenimente culturale, titluri noi de carte, reduceri substanțiale și premii atractive fac din Caravana Gaudeamus cel mai vizitat loc din Craiova la acest sfârșit de săptămână. Craiovenii mai au la dispoziție trei zile pentru a se bucura de oferta culturală a primei ediții din acest an a Caravanei Gaudeamus, organizată de Radio România prin Centrul Cultural Media în principalele orașe ale țării.
Participanţii și invitații lor își așteaptă publicul în foaierul Teatrului Național Marin Sorescu, astăzi și mâine, până la ora 18, iar duminică, până la ora 15,00, intrarea la târg fiind liberă pentru toate categoriile de public.
Produsele ale căror prețuri au reduceri semnificative constau în cărți, DVD-uri cu muzică și jocuri dar și alte materiale educative pentru cele mai diverse categorii de vârstă.
Tombola GAUDEAMUS, la care poate participa orice vizitator care cumpără o carte și completează un chestionar, va oferi câștigătorilor un sistem audio şi două tablete.
Târgul GAUDEAMUS CraiovaRadio România este în plină desfăşurare.
Evenimentul, organizat de Radio România (Centrul Cultural Media Radio România şi Radio România Oltenia – Craiova), reprezintă debutul Caravanei GAUDEAMUS în acest an.
În weekend-ul de Mărţişor, Târgul GAUDEAMUSCraiovaRadio România vă aşteaptă în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” cu o ofertă de nerefuzat:
Titluri noi, pachete speciale şi serii de autor la preţuri imbatabile, DVD-uri cu muzică şi jocuri, pentru toate vârstele şi preferinţele. Pe scurt, cea mai selectă şi bogată ofertă de … mărţişoare speciale! Păstrate şi apreciate, mult timp după ce au fost primite.
Peste 30 de evenimente: lansări şi prezentări de carte, dezbateri, momente inedite;
Tombola GAUDEAMUS, cu premii extrem de atractive: un sistem audio şi două tablete, oferite de către organizatori şi partenerii acestei ediţii. Cumpără o carte, completează chestionarul distribuit în incintă şi poţi deveni unul dintre câştigători.
Programul de vizitare al târgului este zilnic între orele 10.00 şi 18.00 şi duminică, între orele 10.00 şi 15.00. Intrarea este liberă.
Conform tradiţiei, Târgul a găzduit etapa zonală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, ediţia a XIII-a, organizată de Radio România Oltenia – Craiova. Câştigătorii competiţiei, elevi la liceele şi colegiile naţionale din Craiova, au fost: Olivia Voican (Colegiul Naţional „Elena Cuza”) – locul 3, Anabel Orăscu (Colegiul Naţional „Elena Cuza”) – locul 2 şi Maria Florina Tohăneanu (Colegiul Naţional „Carol I”) –
locul 1, cea care va reprezenta Craiova la finala naţională care va avea loc în noiembrie, la Bucureşti.
Dintre evenimentele anunţate pentru a doua parte a târgului, vă reamintim câteva dintre proiectele Radio România:
Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către reprezentanţii la vârf ai învăţământului românesc – sâmbătă, 28 februarie, la ora 14.30;
Campania de donaţii „Cărţile se întorc acasă”, care se desfăşoară pe toată perioada târgului;
Tragerea la sorţi a câştigătorilor premiilor la Tombola GAUDEAMUS: sâmbătă, 28 februarie, la ora 17.10;
Ceremonia de decernare a trofeelor ediţiei: duminică, 1 martie, ora 12.00.
Partenerii organizatorilor sunt, la această ediţie: BRD Groupe Société Générale – partener principal, Ministerul Culturii, Automobile Dacia, Rotary Club Craiova, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova, Hotel Parc, Casa de Modă Ilinca, cotidianul Cuvântul Libertăţii – partener media
Un eveniment organizat de RADIO ROMÂNIA
Pentru detalii suplimentare privind această ediţie a Târgului GAUDEAMUS Craiova, vă rugăm să accesaţi website-ul www.gaudeamus.ro , unde sunt de asemenea disponibile catalogul participanţilor şi programul integral al evenimentelor, sau să vă adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS. Persoane de contact: Cornelia Scarlat (tel. 0745 109 648, e-mail cornelia@gaudeamus.ro) şi Ioana Lădaru (0742 107 583, e-mail ioanaladaru@yahoo.com )
cel puţin la Craiova, unde Caravana Gaudeamus revine conform tradiţiei şi în 2015 pentru a marca printr-un eveniment cu totul special trecerea într-un nou anotimp. Ediţia craioveană a Târgului Gaudeamus, organizată de Centrul Cultural Media al Radio România şi Radio România Oltenia – Craiova, se va desfăşura în foaierul Teatrului Naţional Marin Sorescu în perioada 25 februarie – 1 martie.
Conferinţa de presă care precede deschiderea ediţiei va avea loc marţi, 24 februarie, la ora 11:30, la sediul Radio România Oltenia Craiova (Bd. Ştirbei Vodă nr. 3). Deschiderea oficială a Târgului Gaudeamus Craiova 2015 va avea loc miercuri, 25 februarie, la ora 12:00, iar programul de vizitare al târgului este: miercuri – sâmbătă, orele 10:00 – 18:00, iar duminică, orele 10:00 – 15:00. Intrarea publicului este liberă.
Oferta ediţiei cu numărul 14 a evenimentului readuce în atenţia publicului craiovean câteva dintre elementele care definesc profilul şi atmosfera specifice târgurilor Gaudeamus: o selecţie generoasă de titluri reprezentative pentru piaţa românească – carte, audiobook, CD/DVD, jocuri educative – multe dintre ele extrem de potrivite pentru a fi oferite celor dragi alături de sau chiar în locul tradiţionalului mărţişor; importante reduceri de preţuri, pachete şi oferte promoţionale; un program dens şi variat de evenimente culturale (lansări, dezbateri), într-un număr record pentru târgul craiovean; finala zonală a Concursului Naţional de Lectură Mircea Nedelciu, adresat liceenilor; Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, cu participarea elevilor din zona Olteniei premiaţi la concursuri internaţionale la diverse discipline; concursul Miss Lectura şi Tombola Gaudeamus.
Ca şi la ediţiile precedente, expozanţii şi vizitatorii târgului sunt invitaţi să participe la proiectul Cărţile se întorc acasă, prin intermediul căruia aproape 110.000 de volume donate cu prilejul Târgurilor Gaudeamus, începând cu anul 2010, au ajuns în biblioteci publice şi şcolare, majoritatea din mediul rural, subfinanţate la capitolul achiziţii.
Partener principal Gaudeamus Craiova 2015 – BRD Groupe Société Générale
Parteneri: Automobile Dacia, Club Rotary Craiova, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova, Casa de Modă Ilinca, Hotel Parc şi cotidianul Cuvântul Libertăţii.
Proiect susţinut de Ministerul Culturii.
Eveniment organizat de Radio România. Informaţii suplimentare la Secretariatul Gaudeamus (office@gaudeamus.ro). Persoane de contact: Cornelia Scarlat (0745.109.648) şi Ioana Lădaru (0742.107.583).
Trei actori extraordinari, trei voci de aur ale scenei româneşti – Ion Caramitru, Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, vor spune la Radio România Cultural, începând de luni, 23 februarie, fermecătoare poveşti pentru copii.
La aniversarea a 86 de ani de existenţă, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă proiectul A fost odată ca niciodată… 2015, 60 de noi producţii cu poveşti în premieră, de luni până vineri, de la ora 17:50.
Tot luni, dar de la ora 11:00, ne vom auzi la Majestic, mai precis la clubul de la hotelul Ramada Majestic (Calea Victoriei, Bucureşti). Mariana Mihuţ, Ion Caramitru şi Victor Rebengiuc sunt invitaţii speciali ai acestei întâlniri de la Majestic, iar publicul prezent va putea audia în avanpremieră 6 dintre cele 60 de poveşti recent produse de Redacţia Teatrului Naţional Radiofonic, Centrul Cultural Media.
Poveştile pe care le propunem spre ascultare publicului nostru, copiilor în special, dar şi tinerilor, mămicilor, tăticilor şi bunicilor, sunt, în majoritate, încă necunoscute în România.
Multe sunt splendide şi pline de miez poveşti populare româneşti care, paradoxal, au fost traduse din limba engleză. Este vorba despre poveşti pierdute, complet uitate la noi şi regăsite într-o veche colecţie de folclor apărută prin grija Mitei Kremnitz la New York, în 1885. Alte piese de rezistenţă sunt legendele vechi şi puţin vehiculate, apărute prima şi ultima oară acum mai mult de 50-100 de ani în culegerile unor iubitori ai culturii române. Câteva poveşti fac parte din volumele niciodată traduse la noi ale italienilor Luigi Capuana (1839-1915) şi Gianbattista Basile (1566-1632), dar şi ale americanului Frank Baum, autorul Vrăjitorului din Oz. Multe alte poveşti au fost selectate din folclorul internaţional şi sunt inedite (până în prezent) în România.
De ce este nevoie de poveşti, de cât mai multe poveşti? Pentru că ele modelează un univers magic, în care valoarea se desparte net de non-valoare, o lume uluitoare, în care fantezia şi miraculosul intervin fără oprelişti în cotidian şi invers. Poveştile au apărut pe când omenirea de-abia se născuse, sunt şi vor rămâne un tezaur de înţelepciune atâta timp cât vor exista oamenii pe pământ.
Traducerile, prescurtările şi adaptările radiofonice sunt semnate de Sanda Socoliuc. Regia tehnică şi artistică îi aparţine lui Vasile Manta
Elevi din patru licee bucureştene vor deveni în acest an actori la microfon. Proiectul Radio Fiction Desk, realizat de Centrul Cultural Media al Radio România, Teatrul Naţional Radiofonic, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti este lansat astăzi, la ora 14:00, la Colegiul Economic Virgil Madgearu, unde va avea loc primul workshop din cadrul acestuia. La această primă întâlnire va participa, pe lângă echipa de realizatori, şi cunoscutul actor Eugen Cristea.
Radio Fiction Desk este un proiect special care îşi propune colaborarea cu trupe de actori formate din elevi ai liceelor bucureştene, pentru a realiza spectacole de teatru radiofonic.
Proiectul se va derula pe parcursul acestui an, în ediţii succesive, la patru unităţi de învăţământ bucureştene: Colegiul Economic Virgil Madgearu, Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu, Colegiul Naţional Iulia Hasdeu şi Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr. Elevii actori, din cadrul fiecărei trupe, vor fi îndrumaţi de specialiştii Redacţiei Teatru, de mari personalităţi ai scenei teatrale din România – colaboratori constanţi ai Teatrului Naţional Radiofonic, care îi vor iniţia în tainele producţiei de teatru la microfon.
La finalul celor patru stagii de pregătire, elevii vor înregistra, în studiourile Teatrului Naţional Radiofonic, piesele de teatru care vor fi postate pe site-ul www.tnr.srr.ro, pagina radiofictiondesk.srr.ro şi pe site-ul www.eteatru.ro , în succesiunea realizării lor. Aici vor putea fi ascultate şi notate de către elevi şi oricare alţi iubitori ai teatrului radiofonic. Publicului i se va alătura un juriu de specialitate pentru a stabili câştigătorii, care vor fi premiaţi într-o gală specială ce va avea loc în luna decembrie a acestui an.
Miercuri, 3 decembrie, elevii clasei a IV-a B de la Şcoala Gimnazială Ferdinand I, din sectorul 2, au încheiat programul Ora de educaţie teatrală la care au participat pe parcursul lunii noiembrie. Împreună cu învăţătoarea lor, Simona Spirescu, cu regizorul Mihai Lungeanu, alături de realizatorii Mirela Nicolae şi Răzvan Dolea, elevii au desenat, au scris şi spus poveşti pe baza înregistrărilor radiofonice puse la dispoziţia şcolii de către Centrul Cultural Media al Radio România. Programul continuă la Şcoala Ferinand I şi în luna decembrie. La el vor lua parte şcolarii clasei a III-a A.
Ora de educaţie muzicală din această săptămână are loc la Liceul Teoretic Bulgar Hristo Botev, din sectorul 1. Joi, 4 decembrie, realizatorii proiectului, Mirela Nicolae şi Cristian Marica împreună cu invitatul lor, cunoscutul saxofonist Cristian Soleanu, solist instrumentist la Orchestra Naţională Radio le vor vorbi celor 25 de elevi de clasa a IX-a, consiliaţi de prof. Cristina Spiridon, despre importanţa limbajului universal al muzicii. Cristian Soleanu le-a pregătit copiilor jocuri interactive şi multă muzică bună.
Două reportaje despre orele de educaţie muzicală şi teatrală din această săptămână la Şcoala Gimnazială Ferdinand I şi Liceul Teoretic Bulgar Hristo Botev veţi putea asculta în emisiunea Clasă de sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 9:00.
Cristian Soleanu a studiat la clasa de clarinet a Liceului de Muzică George Enescu din capitală. Debutul festivalier a avut loc la Braşov, ca membru al formaţiei studenţeşti Academic Jazz Group, la începutul anilor ’90. A absolvit Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din Bucureşti şi, din 1991, este component al Big band-ului Radio şi solist la Orchestra Naţională Radio. Este doctor în muzică. Cristian Soleanu a cântat şi înregistrat alături de mari artişti români şi străini: Mircea Tiberian, Decebal Bădilă, Burton Greene, Dusko Goykovich, Aura Urziceanu, Shirley Basie, Alex Harding, Dan Mândrilă, Garbis Dedeian, Eugen Nichiteanu.
Ora de educaţie muzicală este un proiect care se adresează elevilor care nu studiază la liceele sau şcolile de profil. Este un dialog sincer şi deschis între realizatorii Radio România Cultural şi artiştii instrumentişti ai Orchestrelor şi Corurilor Radio. Proiectul transmite copiilor şi adolescenţilor din şcolile bucureştene valoarea perenă a muzicii care promovează toleranţa, înţelegerea şi comunicarea între oameni.
Ora de educaţie teatrală foloseşte tehnici de comunicare din arta teatrului şi din profesia de jurnalist pentru a-i ajuta pe copii să-şi dezvolte capacităţile de relaţionare şi toleranţă.
În acest an şcolar, Ora de educaţie teatrală şi Ora de educaţie muzicală sunt realizate de Centrul Cultural Media prin Radio România Cultural cu sprijinul Orchestrelor şi Corurilor Radio, al Redacţiei Teatru Radiofonic, în parteneriat cu Inspectoratul Scolar General al Municipiului Bucureşti, Editura Nomina şi Teatrul C.I. Nottara
Ediţia cu numărul XXI a Târgului Internaţional Gaudeamus s-a încheiat pentru public duminică, 23 noiembrie, la ora 20:00 (deşi numeroşi vizitatori împătimiţi de carte puteau fi încă întâlniţi printre standuri chiar şi după ora închiderii). Târgul a avut loc în perioada 19 – 23 noiembrie a.c., în Pavilionul Central Romexpo şi a fost organizat de Centrul Cultural Media al Radio România. Pentru toţi cei implicaţi însă în organizarea evenimentului, campania Gaudeamus 2014 continuă, întrucât unele dintre proiectele derulate pe parcursul târgului se vor finaliza în perioada imediat următoare. Unul dintre aceste proiecte, care a înregistrat de-a lungul anilor un real succes, mai ales în rândul vizitatorilor, este Cărţile se întorc acasă.
Cele circa 3.000 de volume aduse la Romexpo de către vizitatori şi expozanţi (editurile Casa Radio şi Hasefer), inclusiv în ultimele ore ale Târgului Gaudeamus 2014, vor avea ca destinaţie finală câteva biblioteci din Chişinău, Republica Moldova.
Fondul de carte constituit astfel a fost preluat, urmând ca în cursul acestei săptămâni să fie inventariat şi expediat în Republica Moldova de către Asociaţia Obştească Syllabus, din Chişinău, cu scopul declarat de a îmbogăţi patrimoniul bibliotecilor publice din capitala republicii cu volume în limba română.
Proiectul Cărţile se întorc acasă, iniţiat şi derulat de Radio România, are ca principal obiectiv reorientarea unui important fond de carte, la care numeroase persoane în special din mediul urban sunt dispuse să renunţe, către biblioteci publice care nu au beneficiat de foarte mult timp de fonduri pentru achiziţii. Campania de donaţii de carte se derulează în toate oraşele în care se desfăşoară Târgurile Gaudeamus, pe parcursul evenimentelor, şi este deschisă deopotrivă vizitatorilor şi expozanţilor. De la lansarea acestui proiect, în anul 2010, peste 106.000 de volume au ajuns, prin generozitatea participanţilor la campanie, în peste 260 de biblioteci aflate în aria de acoperire a posturilor Radio România.
Informaţii suplimentare, la Secretariatul Gaudeamus sau pe www.gaudeamus.ro. Persoane de contact: Cornelia Scarlat (tel. 0745.109.648, e-mail cornelia@gaudeamus.ro şi Connie Chifor (tel. 0745.109.649, e-mail connie@gaudeamus.ro
Ediţia 2014 a Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură s-a încheiat duminică, 23 noiembrie, în prezenţa unui public numeros, dornic să profite până în ultima clipă de oferta generoasă şi de atmosfera inconfundabilă ale evenimentului. Târgul Internaţional Gaudeamus, eveniment reper al peisajului cultural românesc, a avut loc în acest an în perioada 19 – 23 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo; ajuns în 2014 la ediţia cu numărul XXI, târgul a fost iniţiat şi organizat de Centrul Cultural Media al Radio România. Bilanţul statistic al ediţiei se prezintă astfel:
Suprafaţa târgului a fost de circa 14.000 metri pătraţi, aproape de capacitatea maximă a Pavilionului Central Romexpo;
Numărul expozanţilor a fost de peste 320, reprezentând câteva dintre cele mai importante segmente din domeniul editorial şi educaţional;
Programul de manifestări al ediţiei a cuprins mai mult de 750 de evenimente – record al târgului – lansări şi prezentări de carte, dezbateri, conferinţe, momente artistice – organizate în mai multe spaţii special amenajate în incinta pavilionului şi în cadrul standurilor expozanţilor;
Numărul vizitatorilor a fost de circa 117.000, record de vizitatori în istoria târgului.
Duminică, 23 noiembrie, au fost decernate premiile acestei ediţii a târgului, astfel:
Trofeele Gaudeamus, ai căror câştigători au fost stabiliţi prin votul publicului, au fost acordate editurilor Humanitas (locul 1), RAO (locul 2) şi Polirom (locul 3);
Trofeul pentru Cea mai râvnită carte a târgului, stabilit tot prin votul publicului, a revenit Editurii Curtea Veche, pentru volumul Pas cu pas de Klaus Iohannis;
Trofeele Presei pe secţiunile publicaţii, TV, online şi agenţii de presă au fost câştigate de: cotidianul Adevărul, postul Pro TV, site-ul HotNews.ro şi Agenţia Naţională de Presă Agerpres. Trofeul pentru secţiunea radio nu a fost acordat, întrucât posturile Radio România, frecvent indicate drept surse de informaţii despre eveniment, nu pot intra în această competiţie, dat fiind statutul de organizator al instituţiei;
Premiul de Excelenţă, în valoare de 10.000 lei, oferit de către Radio România, a fost decernat Editurii Trei, pentru succesul construirii unui program editorial în jurul psihologiei şi psihanalizei, extins apoi, prin alte titluri şi prin cărţile publicate de Pandora M, editură afiliată, către literatură şi către alte domenii, cu vocaţie „generalistă”;
Premiul Educaţia a revenit Academiei de Studii Economice din Bucureşti, în semn de apreciere pentru constanţa şi pentru standardele înalte la care Academia s-a prezentat şi în acest an la Gaudeamus;
Premiul pentru traducere Antoaneta Ralian, decernat pentru doi traducători, din limba română într-o limbă străină şi dintr-o limbă străină în limba română a fost acordat la această ediţie lui Virgil Stanciu pentru traducerea din limba engleză a romanului Preaiubita de Tony Morrison (Editura ART) şi Letiţiei Ilea pentru traducerea în limba franceză a volumului de versuri Melci aborigeni/ Escargots aborigènes de Ioan Pintea (Editura Charmides).
În mod excepţional la această ediţie, Radio România a acordat Antoanetei Ralian un Premiu de Excelenţă pentru Traducere, cu prilejul traducerii cu numărul 120 – romanul Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde, publicat de Editura Humanitas.
Ceremonia de premiere Gaudeamus 2014 a fost precedată de prezentarea Listei Goncourt – Alegerea Studenţilor Români, eveniment organizat de Institutul Francez. Volumul câştigător, anunţat de Denisa Comănescu, preşedintele juriului, a fost Meursault, contre-enquête, de Kamel Daoud.
Invitat de onoare al ediţie 2014 a fost Federaţia Rusă. Programul invitatului de onoare a cuprins peste 30 de evenimente organizate în incinta târgului şi în alte spaţii din Bucureşti, având ca invitaţi 17 scriitori, critici literari, editori, jurnalişti şi muzicieni din Rusia. Partener privilegiat al ediţiei a fost GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, care a desemnat şi Preşedintele de onoare al ediţiei, Benoît Rutten, preşedinte GADIF, Delegat Valonia – Bruxelles.
Numeroase personalităţi ale vieţii publice din România au trecut pragul târgului şi în acest an, de remarcat fiind pentru ediţia 2014 prezenţa în repetate rânduri a trei dintre şefii de stat ai României din ultimii 25 de ani şi a membrilor familiei regale a României.
Proiecte Radio România – Gaudeamus
În cadrul Târgului a fost organizată finala celei de a XII-a ediţii aConcursului Naţional de Lectură Mircea Nedelciu, la care au participat şase elevi de liceu, câştigătorii finalelor zonale, organizate pe parcursul acestui an în Bucureşti, Craiova, Cluj-Napoca, Constanţa, Reşiţa şi Iaşi. Câştigătorii acestei ediţii au fost: locul I – Monica Litră, elevă a Colegiului Naţional Pedagogic Ştefan Velovan din Craiova; locul II – Marius-Alexandru Teodorescu, elev la Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu din Cluj-Napoca; locul III – Ştefan Ciocioi, elev al Liceului Teoretic Ovidius din Constanţa. Premiile, constând în sume de bani destinate achiziţionării de cărţi din târg, au fost oferite de Radio România.
Proiectul Cărţile se întorc acasăs-a bucurat de un real succes şi în acest an. Fondul de carte constituit prin donaţii ale vizitatorilor şi expozanţilor în cadrul proiectului conţine peste2.500 de volume care vor ajunge în biblioteci publice din Republica Moldova. De la lansarea acestui proiect în 2010, circa 106.000 de volume au ajuns, prin generozitatea expozanţilor şi vizitatorilor Gaudeamus în peste 260 de biblioteci aflate în aria de acoperire a posturilor Radio România.
Invitaţi de nota 10: Olimpicii României – un proiect care îşi propune să aducă în prim-plan competitivitatea şi excelenţa învăţământului românesc, să atragă atenţia asupra performanţelor şi potenţialului reprezentanţilor săi de top pentru viitorul României. La Gaudeamus 2014, 26 de elevi medaliaţi la concursuri internaţionale pe diverse discipline, beneficiari ai bursei Meritul olimpic internaţional au fost invitaţi speciali ai Târgului şi premiaţi de către Radio România şi Automobile Dacia.
Expozanţii care au contribuit la proiectele Radio România – Cărţile se întorc acasă, Invitaţi de nota 10: Olimpicii României şi Atelierul de colorat din cadrul Salonului de Carte pentru Copii Ion Creangă – sunt editurile Casa Radio, Hasefer, Integral, Media Erc Press, Nomina, Prut şi 9 Cărţi.
Ziarul Târgului (4 numere) a fost realizat într-un tiraj zilnic de 7.000 de exemplare, în perioada 18 – 23 noiembrie, de către o echipă redacţională de la cunoscuta publicaţie Caţavencii.
Tombola Gaudeamus. Derulată pe întreg parcursul târgului, pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare cumpărate, Tombola Gaudeamus a oferit vizitatorilor ediţiei ocazia de a câştiga patru premii: 3 smartphone –uri oferite de Orange şi Marele Premiu, un autoturism Dacia Logan 10 ani, oferit de Automobile Dacia. În urma tragerii la sorţi care a avut loc duminică, 23 noiembrie, ora 14:00, au fost desemnaţi drept câştigători: Nicolaie Istode – cel care şi-a adjudecat Marele Premiu, Robert Cristian Băcaru, Gheorghe Gabor şi Adelina Stoica.
Parteneri media: România TV, Spectacular, TV5 Monde, Accente, Agenţia de Carte, Arhitext, Bookblog, revista Cariere, Caţavencii, Forbes, ziarul Metropolis, Observator Cultural, Revista 22, Suplimentul de Cultură, Şapte Seri, Bernschutz & Co.
Informaţii suplimentare la Secretariatul Gaudeamus sau pe www.gaudeamus.ro. Persoane de contact: Connie Chifor (tel. 0745.109.649, e-mail connie@gaudeamus.ro) şi Anca Badea (tel. 0740.121.173, e-mail anca@gaudeamus.ro)
Cea de-a treia ediţie a turneului naţional Vioara lui George Enescu, organizat de Centrul Cultural Media al Radio România împreună cu Asociaţia Culturală Accendo în perioada 27 septembrie – 15 octombrie, este în plină desfăşurare. Protagoniştii acestei aventuri muzicale sunt, şi în acest an, violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail .
Pentru prima dată, vioara Guarneri del Gesu, ce i-a aparţinut lui George Enescu, a părăsit Muzeul Naţional George Enescu (în patrimoniul căruia se află) pentru a face o plimbare în parcurile bucureştene, poposind apoi în două localităţi din judeţul Tulcea: Jurilovca şi Greci. Acolo, tinerii spectatori, majoritatea elevi, au fost copleşiţi de încântare: „Ne-a plăcut vioara. Că era cea mai zgomotoasă. Dar şi frumoasă”. „Când cresc mare aş vrea să cânt şi eu la o vioară”. „Vioara a fost personajul principal”. „Unică, unică şi o mai aşteptăm la noi. Mulţumim din suflet!”, au exclamat ei.
Periplul muzical continuă pe 2 octombrie, la Tescani, jud. Bacău, în fostul conac al renumitei familii boiereşti Rosetti-Tescanu, acum secţie a Muzeului Naţional George Enescu, unde marele muzician a venit deseori lăsându-se inspirat de frumuseţea peisajelor.
De altfel, recitalul de la Tescani va reproduce întocmai programul recitalului susţinut de George Enescu: „Programul este unul foarte frumos. Am găsit două variante de recital pe care Enescu le-a susţinut în 1919 şi 1923, sunt două afişe pe care le-am găsit la Muzeul George Enescu şi pe care le-am urmat întocmai. Am zis că, dacă tot avem vioara maestrului cu noi, să avem şi programul, şi poate o părticică din talentul lui va fi cu noi”, a spus Gabriel Croitoru.
Programul cuprinde piese de largă popularitate din literatura pentru vioară şi pian. Lucrări ale unor compozitori precum Tartini-Kreisler, Scărlătescu, Enescu, Dvorak, Saint-Saens vor putea fi ascultate în cadrul recitalurilor.
La rândul său, profesor fiind, Gabriel Croitoru înţelege să lase moştenirea artistică altor generaţii şi a invitat, alături de el şi de pianistul Horia Mihail, patru tineri şi talentaţi muzicieni, încă elevi ai liceelor de muzică din ţară, ce vor străluci pe scenele de concert dar, cu siguranţă, nu vor uita să ducă muzica şi în alte locuri pentru a ajunge la cât mai mulţi oameni. La Tescani este invitat tânărul violonist Mihail Ciprian Reuţ, din Suceava.
Itinerar turneul Vioara lui Enescu 2014:
6, octombrie, ora 17:00 – Sălişte, jud Sibiu; 7 octombrie, ora 17:00 – Gura Râului, jud Sibiu; 8, octombrie, ora 17:00 – Horezu, jud.Vâlcea; 9 octombrie, ora 17:00 – Slătioara, jud.Vâlcea; 13 octombrie, ora 17:00 – Braşov, Sala Patria; 15 octombrie, ora 19:00 – Bucureşti, Sala Radio.
Programul concertelor din sate:
Pugnani – Kreisler – Siciliana şi Rigaudon, Leclair – Sarabanda şi Tamburina, Kreisler – Preludiu şi Allegro, Scărlătescu – Bagatela, Enescu – Balada şi Lăutarul, Dvorak – Humoresque, Tartini – Kreisler – Variaţiuni pe o temă de Corelli, Saint-Saens – Introducere şi Rondo capriccioso.
Organizatori: Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Accendo.
Coproducători: Radio România Cultural şi TVR 2.
Parteneri principali: ARCUB, Muzeul Naţional George Enescu.
Transportator oficial: Dacia.
Partener: SENIA MUSIC.
Cu sprijinul: Athénée Palace Hilton, SB Choices, Pensiunea Siva.
Parteneri media: Adevărul, Dilema Veche, Observator Cultural, Caţavencii, Şapte Seri, Business Review, Suplimentul de cultură, Agenţia de carte, Ziare.com, Actualitatea Muzicală, Ziarul Metropolis, Accent TV Tulcea.
Parteneri radio: Antena Satelor, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, Radio România Regional.
Parteneri culturali: Primăriile din Greci, Jurilovca, Sălişte, Gura Râului, Horezu, Slătioara, Consiliul judeţean Tulcea, Festivalul Astra Film, Filarmonica din Braşov, Orchestrele şi Corurile Radio România.
Un eveniment susţinut de Radio România.
Detalii despre turneu, pe www.radioromaniacultural.ro
Violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail sunt protagoniştii celei de-a treia ediţii a turneului naţional „Vioara lui George Enescu”, organizat de Radio România prin Centrul Cultural Media împreună cu Asociaţia Culturală Accendo, în perioada 27 septembrie – 15 octombrie 2014.
Pentru al treilea an consecutiv, vioara Guarneri del Gesu, ce i-a aparţinut lui George Enescu, va părăsi Muzeul Naţional George Enescu – în patrimoniul căruia se află – şi va pleca la drum din Bucuresti, prin satele României, Braşov si din nou la Bucureşti într-un recital de gală ce va avea loc la Sala Radio.
Pentru prima dată în acest an, vioara lui Enescu va răsuna în parcurile bucureştene – pe 27 septembrie, ora 12 în Foişorul din parcul Herăstrău şi pe 28 septembrie, ora 12 în Foişorul din parcul Cişmigiu. Cele doua recitaluri sunt sustinute de ARCUB şi Primăria Municipiului Bucureşti.
Violonistul Gabriel Croitoru şi-a propus, aşa cum a făcut şi marele compozitor român, să ajungă în cât mai multe locuri din România. Elevii de la sate au fost cel mai aproape de spiritul turneului: „Erau extrem de plăcut impresionaţi. Am făcut un fel de lecţii deschise. Le-am explicat: uite cum arată un pian, cum arată o vioară. Unii auziseră de instrumentele respective, alţii nu. În orice caz, eu cred că am atras multă lume de partea noastră şi dacă numai cinci la sută vor reveni într-o sală de concert şi tot este un câştig. Eu şi Horia suntem nişte mesageri ai muzicii clasice care doresc să mai deschidă o cale către sufletul oamenilor şi cred că am reuşit”, a declarat Gabriel Croitoru.
In acest turneu, Gabriel Croitoru si Horia Mihail au invitat alaturi de ei patru tineri talentati, elevi ai liceelor de muzica din tara: pianistul Radu Prisada va canta la Greci in judetul Tulcea, violonistul Mihail Ciprian Reuţ din Suceava va canta alaturi de Gabriel Croitoru la Tescani in judetul Bacau, la Gura Râului in judetul Sibiu va urca pe scena violonista Maria Marica din Cluj, iar la Slatioara in judetul Valcea a fost invitat violonistul Mircea Dumitrescu. Toti cei trei elevi violonisti sunt invitati la Sala Radio, la recitalul de gala ce va marca incheierea turneului.
Programul cuprinde lucrări de Tartini-Kreisler, Scărlătescu, Enescu, Dvorak, Saint-Saens. La finalul turneului, la Sala Patria din Braşov şi la Sala Radio din Bucureşti, cei doi muzicieni vor interpreta trei sonate de Mozart, Beethoven şi Lekeu, programul fiind acelaşi cu cel al recitalului de la Ateneu, din 1919, susținut de George Enescu și Alfred Alessandrescu.
27 septembrie, ora 12 – Foişorul din parcul Herăstrău
28 septembrie, ora 12 – Foişorul din parcul Cişmigiu
29 septembrie, ora 17 – Jurilovca, jud. Tulcea
30 septembrie, ora 17 – Greci, jud. Tulcea
2 octombrie, ora 17 – Tescani, jud. Bacău
6, octombrie, ora 17 – Sălişte, jud Sibiu
7 octombrie, ora 17 – Gura Râului, jud Sibiu
8, octombrie, ora 17 – Horezu, jud.Vâlcea
9 octombrie, ora 17 – Slătioara, jud.Vâlcea
13 octombrie, ora 17.00-Braşov, Sala Patria
15 octombrie, ora 19 – Bucureşti Sala Radio
Programul concertelor din parcuri şi din sate
Pugnani – Kreisler – Siciliana și Rigaudon
Leclair – Sarabanda și Tamburina
Kreisler – Preludiu și Allegro
Scărlătescu – Bagatela
Enescu – Balada
Enescu – Lăutarul
Dvorak – Humoresque
Tartini – Kreisler – Variațiuni pe o temă de Corelli
Saint-Saens – Introducere și Rondo capriccioso
Programul concertului de la Sala Patria din Braşov şi Sala Radio din Bucureşti
W.A. Mozart – Sonata nr. 5 în mi bemol major pentru vioară şi pian
L. van Beethoven – Sonata nr. 6 în La major pentru vioară şi pian
G. Lekeu – Sonata în Sol Major pentru vioară şi pian
Organizatori: Centrul Cultural Media Radio România, Asociația Culturală Accendo
Coproducători : Radio România Cultural și TVR 2
Parteneri principali: ARCUB, Muzeul Naţional George Enescu
Transportator oficial : Dacia
Partener: SENIA
Cu sprijinul : Athenee Palace Hilton, SB Choices, Pensiunea Siva
Parteneri media: Adevărul, Dilema Veche, Observator Cultural, Caţavencii, Şapte Seri, Business Review, Suplimentul de cultură, Agenţia de carte, Ziare.com, Actualitatea Muzicală, Ziarul Metropolis, Accent TV Tulcea
Parteneri radio : Antena Satelor, Radio România Muzical, Radio România Actualități, Radio România Regional
Parteneri culturali : Primăria din Greci, Primăria din Jurilovca, Consiliul judeţean Tulcea, Festivalul Astra Film, Primăria din Sălişte, Primăria din Gura Râului, Primăria din Horezu, Primăria din Slătioara, Filarmonica din Braşov, Orchestrele și Corurile Radio România
Cea de a şasea ediţie a Târgului Gaudeamus în format estival, găzduită de litoralul Mării Negre, a ajuns la final. Evenimentul, organizat de Radio România – Centrul Cultural Media şi Radio România Constanţa, s-a desfăşurat în intervalul 14 – 18 august, în premieră în Constanţa, în incinta pavilionului expoziţional din vecinătatea City Park Mall.
Conform tradiţiei, ultima zi a târgului a fost dedicată cu precădere câştigătorilor Trofeelor Gaudeamus, premiaţi luni, 18 august, la ora 18:00, în incinta târgului. Premiile Târgului Gaudeamus Constanţa 2014 au fost decernate astfel:
Trofeele Gaudeamus acordate expozanţilor prin votul publicului: locul 3 – Editura RAO, locul 2 – Editura Humanitas şi locul 1 – Editura Nemira;
Cea mai râvnită carte a târgului a fost desemnat, tot de către vizitatori, volumul Dicţionar ilustrat al gesturilor de Joseph Messinger, publicat de editura Litera;
Trofeul Presei a revenit cotidianului Telegraf – secţiunea publicaţii şi postului Infopress TV – secţiunea TV. Deşi instituţia mass-media care a primit cele mai numeroase voturi a fost postul Radio România Constanţa, acesta nu a intrat în competiţie, dat fiind statutul său de organizator al evenimentului. Întrucât rezultatul votului a fost neconcludent, Trofeul Presei – secţiunea radio nu a fost acordat;
Premiul Miss Lectura a fost câştigat de domnişoara Andra Rusu, studentă în anul I la Universitatea Maritimă Constanţa, Facultatea – Ingineria Mediului. Premiul, constând în produse cosmetice, a fost oferit de către organizatori şi Farmec SA;
Câştigătorul marelui premiu al Tombolei Gaudeamus este Florin Gemănaru din Constanţa. Premiul a constat într-un smartphone Nokia Lumia 520, oferit de organizatori.
Bilanţul statistic al ediţiei 2014 a Târgului Gaudeamus Constanţa este:
Numărul vizitatorilor – circa 9.000;
Numărul expozanţilor a fost de 22, aceştia reprezentând domeniile majore de activitate de pe piaţa editorială românească.
10 evenimente editoriale au adus în faţa publicului câteva dintre cele mai cunoscute figuri ale peisajului cultural constănţean;
Circa 1.300 de volume au fost donate de către vizitatori în cadrul proiectului Cărţile se întorc acasă,campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor a unui fond de carte care are ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere. Proiectul continuă o tradiţie care durează de la primele ediţii ale Târgului Internaţional Gaudeamus, iar de la relansarea sa sub acest nume, în anul 2010, peste 86.000 de volume au îmbogăţit patrimoniul unor biblioteci care nu au mai primit de foarte mult timp fonduri pentru achiziţii. Volumele donate în acest an la Gaudeamus Constanţa de către expozanţi – editurile Casa Radio şi Nemira, şi vizitatori, au ca destinaţie biblioteca Liceului Tehnic I. C. Brătianu din comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa.
Parteneri: City Park Mall Constanţa, RATC Constanţa, RAJA S.A. Constanţa
Parteneri media: TV Alpha Media, trustul de presă Cuget Liber, Dobrogea Nouă, Dobrogea TV, Litoral TV, Observator de Constanţa şi Telegraf
Detalii suplimentare privind această ediţie a Târgului Gaudeamus Constanţa, pe www.gaudeamus.ro sau la Secretariatul Gaudeamus. Persoană de contact: Cornelia Scarlat (tel. 0745.109.648, e-mail: cornelia@gaudeamus.ro).
Următorul eveniment organizat de Radio România în cadrul Programului Lectura 2014 este Târgul Gaudeamus Carte Şcolară, ediţia a XII-a, programat în Bucureşti, într-un pavilion expoziţional amplasat în Piaţa Universităţii, în perioada 17 – 28 septembrie.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.