Militari români și polonezi donează sânge, la Craiova
Publicat de adinaiftime, 26 septembrie 2017, 19:23
Militari români și polonezi, din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est, participă la o campanie de donare de sânge. Ieri, Centrul Mobil de Donare Craiova s-a deplasat la sediul Batalionului 26 Infanterie, militarii români, cât și cei polonezi, explicând că, participând la această campanie de donare, ajută oamenii ale căror vieți depind de acest gest. Centrul de Transfuzie Sanguină Craiova se confruntă de mai mult timp cu o criză de sânge. Campania continuă și astăzi, aproximativ 200 de militari participând la această acțiune.