Burse POSDRU la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”
Publicat de Andrei Cretoiu, 13 iulie 2015, 22:05
Doctoranzii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au ocazia de a se înscrie la un program finanţat prin POSDRU care oferă burse lunare timp de şase luni, în valoare de 1.800 de lei, pentru o serie de cercetări doctorale.
Proiectul, denumit „Prin burse doctorale spre o nouă generaţie de cercetători de elită”, este implementat în parteneriat cu Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2015.
Procesul de selecţie a început la 9 iulie 2015, fiind eligibili doctoranzii care îndeplinesc cumulativ o serie de condiţii: sunt cetăţeni ai UE cu domiciliul sau reşedinţa legală în România, sunt doctoranzi în anul I de studii, la frecvenţă, şi nu au mai beneficiat anterior de sprijin financiar prin burse doctorale finanţate prin POSDRU.
În afară de bursa lunară de 1.800 de lei, doctoranzii vor mai beneficia de sprijin financiar şi pentru participarea la conferinţe, fiindu-le decontată taxa de înscriere, transportul şi cazarea.
Aceştia au de asemenea posibilitatea de a pleca două luni în străinătate pentru aprofundarea cercetării, moment în care vor primi o bursă de 4.200 de lei pe lună şi 1.600 de lei pentru decontarea cheltuielilor de transport.