Succesiuni transfrontaliere mai simple
Publicat de Andrei Cretoiu, 1 septembrie 2015, 10:45
Începând cu data de 17 august, în spaţiul comunitar a intrat în vigoare regulamentul privind succesiunile. Acesta este menit să reducă dificultățile juridice întâmpinate în cazul decesului unui membru de familie care deține bunuri în altă stat membru Uniunii Europene. Care vor fi efectele acestui regulament, aflăm de la responsabilul networking al Centrului de Informare EUROPE DIRECT Craiova, Carmen Oprescu.
Efectele acestui regulament au fost subliniate de comisarul european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Věra Jourová, care a specificat că de acum înainte gestionarea succesiunilor și testamentelor cu implicații transfrontaliere va fi mai rapidă și mai puțin costisitoare. Cetățenii care își redactează testamentul pot alege ca legislația propriei țări să se aplice asupra întregii averi deținute, chiar dacă trăiesc în alt stat membru și au bunuri sau proprietăți în diferite țări. Acest lucru va aduce liniște în suflet și stabilitate legală unui număr de aproximativ 450 de mii de familii europene implicate, în fiecare an, în proceduri transfrontaliere. Rezultatul final îl reprezintă proceduri mai rapide și mai ieftine, ce aduc economii de timp și bani cetățenilor europeni când vine vorba de taxele legale.
Regulamentul prevede și introducerea unui certificat european de moștenitor. Iată cum se poate intra în posesia acestuia.
Certificatul European de moștenitor este emis la cererea oricărei persoane interesate. Solicitanți pot fi moștenitorii, executorii testamentari, legatarii sau administratorii patrimoniului succesoral. Cererea formulată va fi practic, completarea unui formular tip, după modelul publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Aceasta cerere conține informații cu privire la defunct, solicitant, alți posibili beneficiari, eventuale legate testamentare ale autorului succesiunii și dacă există declarații de acceptare sau renunțare la moșteniri. Toate aceste informații vor trebui să fie însoțite de documente doveditoare în original sau copii legalizate. Cererea, va fi primită de autoritatea competentă spre soluționarea moștenirii care va proceda la verificarea îndeplinirii criteriilor privind competența teritorială şi verificarea privind formularea unei alte eventuale solicitări similare, care vizează aceeași moștenire în alt stat membru sau în același stat cu autoritatea în cauză. În plus, cererea va fi înregistrată în Registrul European al Cauzelor Succesorale, unde va fi alcătuit dosarul succesoral privind defunctul. Autoritatea competentă va acorda termene şi va obține acordul tuturor celor implicaţi cu privire la elementele cerute spre a fi certificate, în scopul emiterii certificatului de moștenitor. Acesta va permite celor ce îl dețin să își demonstreze statutul și să își exercite drepturile pe întreg teritoriul comunitar.
Singurele state membre care fac excepție de la aplicarea noilor norme sunt Marea Britanie, Irlanda și Danemarca, în rest, succesiunile transfrontaliere vor deveni mult mai simple.