Un italian a încercat să scoată din ţară 2,5 kg de cannabis
Publicat de Stefania Grigore, 29 septembrie 2014, 17:31
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, împreună cu poliţişti de frontieră din Nădlac, au depistat cantitatea de 2,5 kg de cannabis asupra unui cetăţean italian care încerca să iasă din ţară, folosindu-se de un document fals, informează comisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
”Cetăţeanul italian în cauză s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, din judeţul Arad, călătorind ca şi pasager într-un autocar care efectua o cursă externă. Bărbatul, care folosea un document de identitate fals, călătorea împreună împreună cu o femeie, cetăţean român”, a declarat comisar şef Camelia Tuduce.
Potrivit sursei citate, întrucât existau suspiciuni asupra bărbatului, o echipă comună a S.C.C.O. Arad şi P.T.F. Nădlac a efectuat un control amănunţit sub scaunele pe care stăteau în autocar cetăţeanul italian şi femeia care îl însoţea.
În urma controlului, poliţiştii au descoperit patru pachete învelite într-o folie de staniol, iar în bagajul de cală al celor doi a mai fost descoperit un pachet identic cu celelalte patru pachete. În cele cinci pachete a fost descoperită o cantitate de 2,5 kg dintr-o substanţă de culoare verzuie, cu miros înţepător, susceptibilă a fi cannabis.
„Drogurile au fost ridicate de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, care continuă cercetările, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad. Împotriva cetăţeanului italian a fost dispusă începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere de droguri de risc, tentativă de scoatere din ţară de droguri de risc, fără drept, tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi uz de fals. Cel în cauză a fost prezentat magistraţilor, care au dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.