Ascultă Radio România Regional Live

Cheile Feregari

Atenție la drumeţie! Sunt vipere pe Valea Cernei

Atenție la drumeţie! Sunt vipere pe Valea Cernei

Publicat de adinaiftime, 17 iulie 2017, 08:30

Zona Văii Cernei este cunoscută ca o zonă viperină şi odată cu încălzirea vremii, pe traseele turistice din Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei a început să se simtă prezenţa viperelor.

„Până în prezent s-a semnalat prezenţa viperelor în special în zonele cu stâncărie, cum ar fi traseele către Domogledul Mare, Crucea Albă, Cheile Feregari. În acest an, până acum, nu au fost muşcături ale viperelor în zonă şi sperăm să nu fie probleme de acest gen! Nu există ser antiviperin în zonă şi, din câte ştiu, cel mai apropiat ar fi la Drobeta Turnu Severin”, ne-a declarat Codruţ Pârvu – specialist în cadrul Administraţiei Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei.

Numeroşi turişti care ajung pe Valea Cernei pornesc pe traseele turistice din împrejurimile staţiunii Băile Herculane, care sunt şi zonele preferate ale viperelor! „Turiştii trebuie să fie neapărat echipaţi cu bocanci şi pantaloni lungi şi atenţie mare pe unde calcă, pentru că de obicei viperele aud zgomotele şi se îndepărtează, numai dacă vipera este luată prin surprindere, e posibil să muşte!”, ne-a precizat Codruţ Pârvu.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc