Medicina şi cercetarea medicală din România sunt în doliu
Publicat de Mihaela Costache, 3 august 2015, 16:40
Directorul general al Institutului Naţional “Victor Babeş”, academicianul Laurenţiu M. Popescu a încetat din viaţă.
Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti(1992-2004), preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale (2006-2011), preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române (2006-2014) şi director general al Institutului Naţional “Victor Babeş” din Bucureşti (1993-2015), academicianul Laurenţiu M. Popescu lasă în urma sa o operă vastă în ceea priveşte cercetarea ştiinţifică medicală.
Una dintre cele mai recunoscute şi apreciate descoperiri la nivel mondial este reprezentată de noile celule din organismul uman, telocitele care au revoluţionat la scurt timp lumea ştiinţifică medicală mondială.
Trupul neînsufleţit al academicianului Laurenţiu M. Popescu a fost depus la Biserica Icoanei (Parcul Icoanei),.
Înmormântarea va avea loc miercuri – 5 august, 2015 – la Cimitirul Ghencea Civil.