Circovii şi Pricupul
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 3 iulie 2017, 05:00
Din această zi sunt consemnate restricţii de lucru. Încep Circovii. Unii zic că-s mai târziu, pe 17 iulie. De o iei din pripă, îţi merge bine! Este şi întrebarea: „Ce, eşti luat din circovi?” adică din Iele. Mai ales primul circov trebuie respectat. Întâi, pentru că e primul şi dacă trebuie respectă credinţa, atunci să-ncepem cu începutul. Se ţine de pocituri, de lovituri, de luat din circovi. Şi mai ales, prin Oltenia se ţine de trăsnet.
(varianta sonoră a rubricii radiofonice)
Azi se face apă de pelin. Cu ea se spală obrazul, ca să se „subţieze”. S-audă ce-i cu obrazul gros, dar şi bărbaţii, pentru a-nţelege dorinţa femeilor: Obrazul subţire cu… pelin se ţine.
Azi se culege şi mărarul! E bun şi de leac. Şi pentru strigătură:
Foaie verde de mărar
Neica vine tot mai rar!
De’, aşa e pe căldură!
După Circovi vine Pricupul, pe 8 iulie. Se respectă pentru a feri semănăturile de grindină sau piatră, iar pe oameni de opăreli.
Tot astfel sunt oprite şi vijeliile îngrozitoare venite din senin, de te-ntrebi: Doamne, cu ce am greşit? Şi nu primeşti răspuns, c-ar fi prea lung!
Pricopul
Ziua de 8 iulie este celebrată în numele Sfântului Pricopie, cel ce în calendarul popular este asociat cu momentul coacerii grânelor, dar şi al arderii, „aprinderii din senin” a holdelor. Pricopu tace cucu[1] este expresia care aminteşte de cucii întârziaţi, dacă vreunul a rătăcit prea mult în căutarea partenerului de viaţă. Pentru că, spune legenda, în fapt, ea, nevasta cucului, Sava, ea cântă, ea îşi strigă bărbatul pe care l-a-nşelat. Iar cucul nu-i răspunde. Strigă şi ea, ce strigă până la Sânziene, „când îşi îneacă clonţu-n orz” şi dacă mai rătăceşte în văzduh glasul ei, de Pricup sigur se stinge-n consolare.
Pricopul pricopeşte, adică face să dea în copt semănăturile de primăvară. Este momentul deplinei maturităţi. Şi din această perspectivă, a judecăţii drepte s-ar crede, Pricopul pricheşte grânele, de nu-i respectată sărbătoarea sa, adică le face să se usuce înainte de maturitate, ceea ce duce la mare pagubă şi la muncă şi cheltuiască în zadar pentru ţăran.
Şi tot pentru ca grâul să ia forma cea mai dorită, pâine bine coaptă, se respectă sărbătoarea Pricopului, ca nu cumva copturile să se pripească. De pripit vorbeşte şi ţăranul când n-are răbdare cineva să facă lucrul bun la vremea lui. Femeile nu uită de sărbătoare, „să nu li se umfle mâinile”[2].
Şi cum momentul secerişului este cel al nerăbdării de a aduna roada pământului şi truda ţăranului, femeile uită că în această zi se lucrează numai până la prânz. După ce soarele e la zenit şi pripeşte de zici: Doamne!, de căldură şi muncă mâinile se umflă, iar de soare se pripesc.
Se spune că de Pricop înfloreşte grâul şi sărbătoarea se ţine pentru a-l feri de foc şi opăreală, adică de pripeală.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
[1] Th. D. Speranţia, op. cit., f. 995.
[2] Idem, VII, f. 300, VIII, f. 269.
