„Classic Unlimited– A woman’s touch” se apropie de final!
Publicat de Andra Radu, 3 octombrie 2022, 13:00
Ultimele două concerte ale turneului naţional de pian Classic Unlimited vor avea loc pe 6 octombrie la Piatra Neamţ şi pe 7 octombrie, la Iaşi, anunţă organizatorii.
Reprezentaţiile încep la ora 19:00 şi au loc, ca de obicei, în spaţii inedite, transformate în săli de concert pentru o seară: Rubik Hub din Piatra Neamţ şi Muzeul Poezie (i) din cadrul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi.
Concertele sunt susţinute de pianistul Bogdan Vaida, iniţiator al proiectului, iar repertoriul din acest an stă sub semnul feminităţii şi este intitulat „Classic Unlimited – A woman’s touch”.
„Repertoriul concertelor din acest an este unul cu totul special. Cinci piese din program au fost scrise de compozitoare – Clara Schumann, Mel Bonis şi Anamaria Meza – şi sunt, fiecare într-un fel aparte, extrem de inspirate şi interesante. Schubert şi Rahmaninov sunt prezenţi, ca de fiecare dată în ultimii ani, cu un preludiu, respectiv un impromptu, scurte bijuterii muzicale.
Concertele vor începe, în tradiţia Classic Unlimited, cu un intermezzo de Brahms, iar Cip Pop ne-a scris din nou o piesă superbă, special pentru turneul din acest an. Programul va fi completat de una din lucrările geniale ale lui Frederic Chopin – Andante Spianato şi Marea Poloneză”, a declarat pianistul Bogdan Vaida, citat într-un comunicat de presă.
În cele cinci turnee de până acum, peste 8.000 de persoane au luat parte la cele 55 de concerte Classic Unlimited care avut loc în 41 de locur din Cluj-Napoca, Bucureşti, Oradea, Iaşi, Braşov, Albă Iulia, Baia Mare, Târgu Mureş, Râmnicu Vâlcea, Petrila, Turda şi altele.