Aurel Gheorghiță: Îmi doresc aceste întâlniri, să putem să arătăm și noi performanța și nivelul la care am ajuns
Publicat de prosavioleta, 8 iulie 2024, 21:11
Cristian Dumitrașcu: S-au împlinit 193 de ani de la înființarea muncilor militare din România. „Interviul săptămânii” pe care l-am realizat la Inspectoratul General al Muzicilor Militare de aici din București, cu inspectorul general de armă, colonelul Aurel Gheorghiță.
Cristian Dumitrașcu: Domnule Inspector General Aurel Gheorghiță, vă mulțumim că ne-ați primit cu „Interviul săptămânii” la dumneavoastră acasă și „La mulți ani pentru cei 193 de ani de muzici militare în România!”.
Col. Aurel Gheorghiță: Cu drag! La 1831, 1 iulie este semnat primul document oficial în cadrul „Strajei pământești” de înființare a muzicilor militare moderne. Este foarte important de spus că existau și înainte muzici militare, dar acest act de la 01 iulie 1831 este actul de naștere a muzicilor militare moderne românești.
Cristian Dumitrașcu: Este un drum foarte lung de atunci, de la înființare și până acum. Este un drum sinuos. Nu este acum un moment de dezvoltare atât cât ar fi putut să fie muzica militară în România, pentru că în anii de reformă muzicile militare s-au redus foarte mult.
Aurel Gheorghiță: Actualmente în România sunt 17 muzici militare, trei în garnizoana București și 14 în marile centre culturale din România, mai precis la Craiova, la Constanța, Cluj, Iași și pot enumera până la 14 muzici în țară. Aceste muzici sunt coordonate din punct de vedere profesional de către Inspectoratul General al Muzicilor Militare și este o onoare și o plăcere pentru noi de a dezvolta aceste muzici prin Centrul de Instruire pentru Muzici Militare care livrează resursă umană către aceste garnizoane, către muzicile militare din România.
Cristian Dumitrașcu: A fost Școala Militară de Muzică, apoi a fost Liceul Militar de Muzică „Iacob Mureșeanu” care din păcate a fost la un moment dat desființat. Centrul de Instruire pentru Muzici Militare asigură, precum spuneați, resursa umană din liceele de muzică, din facultățile de muzică. Este pentru armată aceasta o variantă care înlocuiește cu succes fosta variantă de filieră directă, unde aici, vreme de cinci ani, de șapte ani, se formau subofițeri și ofițeri de muzică.
Aurel Gheorghiță: Este important de spus că această școală militară, cum toată lumea o cunoaște…
Cristian Dumitrașcu: Școala Militară de Muzică.
Aurel Gheorghiță: Școala Militară de Muzică a avut la un moment dat și 500-600 de elevi, ciclul de învățământ de la 14 ani până la 19 ani era un timp suficient de formare a acestor tineri viitori subofițeri. Am ajuns în situația în care să avem și 25-35 de elevi. Pentru noi este un pas înainte, pentru că astfel reușim să trimitem în teritoriu subofițeri care să deservească și să slujească muzica militară. Urmează să facem demersurile necesare să dublăm această cifră de școlarizare pentru că, din păcate, nu reușim să facem față misiunilor care ne sunt încredințate.
Cristian Dumitrașcu: Până să ajungem la performanțele muzicii reprezentative despre care vreau să vorbim la finalul interviului, aș insista pe această particularitate a muzicienilor militari sau a muzicanților, cum li se spune îndeobște în armată. Este o situație unică, în care sunt două laturi foarte importante, aceea muzicală, unde trebuie să fie la un standard, la o valoare pe care o au, de pildă, filarmonicile, dar este și această latură militară, foarte importantă, partea de ceremonii, de primiri de demnitari, este imaginea armatei în joc și acolo, până acum câțiva ani, muzicienii militari erau instruiți, precum spuneam, pe filieră directă. Sunt voci care spun că nu mai este aceeași performanță din punct de vedere militar, ca reprezentare, pentru că nu au decât o perioadă destul de scurtă, din punctul ăsta de vedere, pe partea de instruire militară.
Aurel Gheorghiţă: Din păcate, este adevărat. Trebuie menționat faptul că și în viața civilă este un deficit mare de instrumentiști. Noi toată resursa umană o recrutăm din viața civilă. Aici, în cadrul Centrului de Instruire pentru Muzici Militare, reușim, cu greu, într-adevăr, să-i aducem la performanța de a face față misiunilor încredințate pentru muzici militare. Cu siguranță nu se pot echivala nouă luni de zile cu cinci ani sau cinci ani de zile cu nouă luni, dar cu toate acestea, avem copii care vin de la liceele de muzică, de la facultate, de la Conservator – și copii foarte bine instruiți. Aici noi reușim să-i canalizăm, să le deschidem acea dragoste pentru muzica militară și la sfârșitul acestui curs să își ia gradul de sergent.
Cristian Dumitrașcu: Aveți o misiune foarte grea, pentru că probele la intrare sunt aceleași ca pentru orice militar și nu de puține ori am înțeles că oameni foarte buni, cu o foarte bună pregătire muzicală, nu au trecut proba sportivă, de exemplu.
Aurel Gheorghiţă: Da, este adevărat, probele sportive sunt date la centrele zonale. Ele trebuiesc trecute, pentru că fără aceste probe nu pot să se prezinte la examenul de la Centrul de Instruire pentru Muzici Militare. O dată ce au trecut aceste probe, noi îi luăm în calcul și bineînțeles, trebuie să facă dovada științei unui instrument muzical, că știe să citească, știe armonie, știe contrapunct și să-și poată desfășura activitatea muzicală în acest cadru. În urma acelor nouă luni de zile de instruire, ei sunt repartizați la instituțiile din teritoriu.
Cristian Dumitrașcu: Ce vă faceți cu acele situații în care aveți nevoie de instrumentiști pe instrumente specifice, cum ar fi basfligornul, eufoniul, uneori și tuba? Sunt instrumente care nu se regăsesc decât în formații militare muzicale.
Aurel Gheorghiţă: Aşa este. În cadrul programului nostru, în aceste nouă luni de zile reușim să-i canalizăm. Trebuie să nu uităm că această continuă profesionalizare durează toată viața.
Cristian Dumitrașcu: Muzica reprezentativă reprezintă un obiectiv, până la urmă, pentru orice instrumentist militar din această țară să ajungă, dacă se poate, e un fel de echipă națională și este un nivel foarte înalt, este un palmares, precum am aflat și mai devreme, absolut impresionant, cu turnee în toată lumea, în festivaluri militare, unde această orchestră militară de suflători a reprezentat cu cinste România.
Aurel Gheorghiţă: Ne bucurăm că din anul 2022, prima invitație a fost în Polonia, unde au participat România, formația Lituaniei și formația Sloveniei. Ne-am bucurat de o primire călduroasă din partea formațiilor poloneze. Ne-am bucurat de faptul că avem aceste contacte minunate cu formațiile din mai multe țări. De asemenea, tot în același an am avut un turneu internațional la Madrid, unde am avut concerte de sală, sală Radio, cu Guardia Civil din Madrid. Toate aceste turnee, toate aceste manifestări culturale sunt o încercare și în același timp, o foarte mare responsabilitate pentru muzica militară, în special pentru muzica reprezentativă. De ce vă spun acest lucru? Pentru că îmi este dragă. Am pornit în carieră cu acest dar, muzica reprezentativă și este la momentul actual cea mai bună formație din țară.
Cristian Dumitrașcu: Câți ani ați fost dirijorul Muzicii Reprezentative?
Aurel Gheorghiţă: 20 de ani.
Cristian Dumitrașcu: 20 de ani. După ce ați fost înainte și instrumentist acolo.
Aurel Gheorghiţă: Am fost și instrumentist, ’86-’89, am fost instrumentist la Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale. Sunt oameni admirabili, da, dedicați meseriei. Am reușit să trecem peste foarte multe lucruri și să facem concerte de sală Radio cu doar două piese, Concertul de Pian în La Minor de Grieg și Simfonia a 9-a de Dvořák. Ceea ce este un palmares, este un vârf de realizare profesională.
Cristian Dumitrașcu: Este un vârf de realizare și aș întări ceea ce aţi spus. Aceste concerte, care au fost scrise pentru orchestre de coarde, pentru pian și orchestră, este o provocare în sine să fie orchestrate pentru instrumentele specifice fanfarei, instrumente de suflat – este un alt acordaj, este o altă particularitate a instrumentului.
Aurel Gheorghiţă: Este foarte important de spus că în cadrul acestui Inspectorat al Muzicilor Militare, avem și un birou de creație, un birou de repertoriu în care oameni, care sunt dedicați meseriei, orchestratori vin cu aceste noi propuneri către muzica reprezentativă. Foarte multe piese care sunt scrise pentru orchestra simfonică sunt adaptate pentru Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, dar, în același timp, pentru formațiile din țară, ceea ce este un lucru foarte bun, pentru că dăm posibilitatea acestor oameni să abordeze un repertoriu diferit.
Cristian Dumitrașcu: Și iată, nu mai departe de acum câteva zile, un exemplu concludent: la Ambasada Statelor Unite ale Americii ați acompaniat o solistă, pentru care ați fost nevoiți să reorchestrați și să transpuneți într-o tonalitate potrivită vocii sale.
Aurel Gheorghiță: Vocii sale. Este important ca aceste adaptări pe care noi le facem aici trebuie să fie cât se poate de bine adresate și orchestrate pentru solistul cu care lucrăm.
Cristian Dumitrașcu: Domnule colonel Gheorghiță, o ultimă întrebare: dintre toate festivalurile internaționale, unde ați reprezentat România cu cinste, am și fost la câteva astfel de festivaluri, unul la Oslo, altul la Berlin, care v-a rămas cel mai aproape de inimă? Și care credeți că este, să zicem, cel mai reprezentativ? Un fel de Champions League al muzicilor militare? Mi s-a părut cel de la Oslo, Tattoo, de exemplu.
Aurel Gheorghiță: Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale a participat cred că în toate țările din Europa. Și n-aș vrea să le enumer, bineînțeles, să ne aducem aminte și de festivalul din China. Cert este că fiecare festival este unic, iar tu, ca formație, trebuie să te prezinți la cel mai înalt nivel. Într-adevăr, Festivalul de la Oslo a fost una din reprezentările în care a fost foarte important să participăm. De ce? Pentru că acolo au venit cele mai bune muzici, cele mai titrate muzici militare. Și este foarte important de spus că acest festival, Festivalul de la Oslo, este patronat de Casa Regală. Noi ne-am dorit, am ajuns acolo și, în același timp, ne-am dat seama că nu suntem departe de performanțele pe care ei le-au atins, ceea ce îmi doresc foarte mult. Îmi doresc foarte mult aceste întâlniri, da, în așa fel încât să putem să arătăm și noi performanța noastră și nivelul la care am ajuns.
Cristian Dumitrașcu: Domnule colonel Gheorghiță, vă mulțumesc tare mult. La mulți ani, încă o dată, și să ne revedem cu bine la, poate, nu știu, cel mai important concert care va avea loc anul acesta pentru publicul din România.
Aurel Gheorghiță: Și eu vă mulțumesc pentru amabilitate și am deosebita onoare și plăcere să vă invităm la Festivalul Muzicilor Militare de la Brăila, în perioada 9-12 august. De asemenea, vreau să urez muzicienilor militari, în primul rând, multă sănătate, să performeze pe cele mai înalte scene ale cetăților unde sunt în garnizoanele respective și le doresc să atingă performanțele muzicii reprezentative și, de ce nu, să le depășească.
Cristian Dumitrașcu: Vă mulțumesc.
Cursurile liceale l-a terminat la Turda, iar apoi şi-a îndreptat paşii către Facultatea de Medicină din Cluj, pe care deşi nu a absolvit-o din cauza problemelor de acasă, artistei, cariera de medic i-a rămas în suflet. Poate de aici vine şi cromatica deosebită pe care Margareta David o imbrăţişează în picturile sale.
Un doctor de suflete…aşa îi place să creadă că ar fi fost daca ar fi ajuns medic însă, viaţa a purtat-o pe alte cărări şi a ajuns specialist chimist în cianuri. Meserie căreia i s-a dedicat până la pensionare.
Opera pictoriţei Marga David este străbătută de un realism încărcat de spiritualitate, seriozitate, refuz constructiv faţă de abstract, această expoziţie de la Bucureşti adăugând nucleului iniţial alte valenţe şi forme.
Alături de flori, în expoziţia din 2016 s-au regăsit peisaje, portrete, compoziţii cu personaje, case, interioare şi naturi statice.
Inspirate de ceea ce ea vede dincolo de natură: planurile ascunse ale mirificelor jocuri de culori şi lumini ce dezvăluie o lume astrală unde culorile vii explodează în jocuri de mii de nuanţe, lucrările au dorit să exprime totodată frumuseţea în simplitatea ei.
Margareta David este lipsită de filtre, este spontană în lucrările sale şi se dedica acestora prin alegerea unui limbaj pictural neobişnuit pentru un artist.
Fiecare lucrare prezentată în galleria Satura din Genova, reprezintă o istorie petrecută din viaţa sa, un nucleu ca un sistem unic și organic de vase comunicante. Este o pânză la care artista este conectată permanent, personalitatea ei fiind aceea a unei femei implicate emoţional în lucrările sale.
Expoziţia, se dezvăluie publicului mai mult decât metaforic, fiind axată pe modul intruziv de afirmare, expresionistă. Un expresionism, unde se produce descompunerea cromatică comună, fără mediere la implicarea artistului într-un tablou puternic, o condiționare psihică, unde fiecare flash de raționament este lansat pe linia efectului fizic.
