Moşii de Vară, Moşii de Rusalii
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 15 iunie 2019, 05:00
Sunt Moşii cei Mari, Moşii de Rusalii, Moşii de Sâmburi. Parcă la nici o sărbătoare a morţilor de peste an cei ce fac pomenile nu sunt atât de generoşi şi de grijulii.
(varianta radiofonică a rubricii)
Se crede că la Joimari sufletele celor morţi vin printre noi. În Oltenia sunt aşteptate punându-se vase cu apă şi scaune în jurul mormintelor şi se fac focuri pentru a le încălzi picioarele.
La Rusalii se fac pomenile pentru a îmbuna spiritele şi a le determina să plece în lumea lor.
La Moşii de vară se dau de pomană vase noi cu mâncare, colaci cu lapte, ceapă verde şi usturoi verde. Vasele se dau cu apă de la fântână, pentru apă se lasă pe „gura” fântânii un bănuţ, ca să fie plătită. Toartele vaselor, ulcioarelor se împodobesc cu flori de câmp şi flori de tei. De cozile cănilor se legau cozi de cireşe. Tot în această zi se dau de pomană opaiţe de lut… Ca să aibă lumină. Se crede că dacă sufletul celor morţi nu vor găsi pomană dată pe numele lor îşi vor umple gura cu ţărână!
De Ziua Moşilor de vară în memoria tinerilor care au murit în ajunul căsătoriei, părinţii, rudele dăruiesc tinerilor de aceeaşi vârstă cu cei dispăruţi colaci unşi cu miere, lumânări şi buchete de flori albe.
Pentru cei ce nu s-au spovedit înainte de moarte, se dau de pomană iconiţe şi cărţi de rugăciuni. Dar din dar se face rai şi din pomană trăiesc deopotrivă cei de aici şi de dincolo. De fapt aceste ofrande sunt o punte între viaţa pământească şi cea veşnică.
Pentru comemorarea rudelor şi prietenilor care au decedat în urma unor accidente năprasnice, credincioşii împart vase cu fructe şi dulciuri săracilor care au în familie copii şi bătrâni.
La marele praznic al Moşilor de vară, împreună cu vasele de lut umplute cu cireşe sau căpşuni, în Muntenia, se împart covrigi, colaci, cozonaci, colărezi.
La acest praznic se mai dau de pomană felii de păsat, puse pe frunze de nuc sau de tei, alături de ulcele umplute cu vin sfinţit. De cozile ulcelelor se leagă bucheţele de trandafiri albi şi flori de tei.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune