Tabăra națională de Chimie are loc în Banat
Publicat de adinaiftime, 4 septembrie 2017, 08:00
Eveniment de tradiție și de înaltă ținută profesională, Tabăra Națională de Chimie – ediția a XIII-a, organizată anual de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru pregătirea olimpicilor naţionali se desfășoară, timp de o săptămână, în Timișoara.
Această activitate reunește 80 de elevi din 29 de județe, 15 profesori-lectori din învăţământul preuniversitar cât și din cel universitar care susţin cursurile de pregătire, 23 de profesori însoțitori, 10 studenți ai Universității de Vest din Timișoara. Profesorii-lectori abordează tematică disciplinei chimie aferentă clasei ce va fi urmată de elevi în anul școlar 2017-2018. Elevii participanți sunt câștigătorii fazei Naționale a Olimpiadei de Chimie a Elevilor, Ediția LI, Târgoviște 2017 şi ai Concursului Raluca Ripan pentru elevii de clasa a VII-a, fiind clasați pe primele 15 locuri la clasele la care au concurat.
Unii dintre aceşti elevi au facut parte din loturile naţionale şi au participat la olimpiade internaționale. Precizăm că rezultatele echipelor la olimpiadele internaţioanle de chimie şi ştiinţe în 2017 au fost remarcabile: Olimpiada Internaţională de Chimie (desfăsurată la Bangkok) – 2 medalii de aur, 1 medalie de argint şi 1 medalie de bronz, Olimpiada Pluridisciplinară Tuymaada 2017 – 1 medalie de aur şi 2 medalii de argint, EUSO 2017 (desfăşurată la Copenhaga) – ambele echipe au obţinut medalii de bronz, IESO 2017(desfăşurată la Nisa)- 2 medalii de aur, 1 medalie de argint şi 1 medalie de bronz.
Tabăra Națională de Chimie contribuie, prin pregătirea oferită elevilor pasionaţi de chimie, la obţinerea acestor rezultate ale elevilor români.
Deschiderea festivă a taberei a avut loc sâmbătă în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara. Activitățile se deruează la Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timișoara și în laboratoarele Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara.
Finalizarea taberei va avea loc prin organizarea unei miniolimpiade, iar cei mai buni elevi vor fi premaţi la festivitatea de închidere a taberei.
sursa foto: ISJ Timiș