Elevi din județul Mehedinți vor dezbate viitorul UE
Publicat de adinaiftime, 2 ianuarie 2018, 18:30
Treizeci și trei de școli din întreaga Europă vor veni la Bruxelles în martie anul acesta și vor prezenta instituțiilor europene opinia lor cu privire la rolul pe care cultura îl joacă în viitorul Europei. Ei vor căuta răspunsuri, vor dezbate și vor vota asupra a trei propuneri pe care instituțiile europene le vor lua în considerare în elaborarea politicilor lor, informează Comitetul Economic și Social European (CESE).
Școlile au fost selectate să participe la această inițiativă prin intermediul unei sesiuni de loterie electronică desfășurată la Bruxelles, la 6 decembrie.
Va fi implicată câte o școală din fiecare dintre cele 28 de state membre ale UE și din cele cinci țări candidate (Albania, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Serbia și Turcia).
În urma desfășurării loteriei, din România a fost selectat Colegiul Tehnic „Decebal” din Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi.
Intitulată „Europa ta, părerea ta!” (YEYS), manifestarea este organizată de Comitetul Economic și Social European (CESE), vocea societății civile la nivel european, și este evenimentul emblematic al Comitetului dedicat tinerilor.
Elevii de liceu își vor părăsi sălile de clasă și vor veni la Bruxelles pe 15 și 16 martie, pentru a-și împărtăși punctele de vedere și ideile și pentru a lucra împreună pe tema „Uniți în diversitate: un viitor mai tânăr pentru cultura europeană”. Vor aborda chestiuni precum:
• Ce este cultura europeană: doar suma diferitelor tradiții naționale sau există valori comune care ne fac pe toți europeni?
• Care este rolul culturii și al schimburilor culturale în viața elevilor?
• Ce poate face Uniunea Europeană pentru promovarea culturii (cinema, muzică, dans, literatură, teatru etc.), precum și pentru o mai bună protecție a patrimoniului cultural?
• Ce rol ar putea juca cultura în renașterea economică din regiunile și orașele Europei?
• Cum poate această renaștere să le ofere tinerilor noi oportunități în ceea ce priveşte crearea de noi locuri de muncă?
• Cum pot să faciliteze acest proces UE și statele membre?
Prin această inițiativă, CESE dorește să se asigure că opiniile, experiențele și ideile generației mai tinere sunt luate în considerare în procesul de elaborare a politicilor UE.