Haralambie de ciumă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 10 februarie 2020, 05:00 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:10

La 10 februarie se prăznuieşte Sf. Mucenic Haralambie. Se crede că el este apărător împotriva bolilor şi patron al animalelor domestice. Cele două atribute ale Sfântului Haralambie sunt motivate chiar de timpul când este rânduit a se prăznui de către Biserica Ortodoxă: în februarie, ultima lună a iernii, când se spune că vremea e capricioasă, când viscole, când cald şi când bolile pot să se răspândească, dacă nu e suficient de ger ca să fie stârpite sau nu se respectă ziua, dacă ne gândim la credinţa populară.

(varianta radiofonică a rubricii)

Cum ar trebui respectată sărbătoarea? Nu cu nelucru, cum am fi tentaţi să credem, fiind sărbătoare, ci prin post, dacă se poate negru. Zice Sfântul Haralambie (consemnat într-o legendă): „Nu doresc alta nimic,fără numai atâta, că cel ce va ţine ziua mea şi va posti-o, adică nu va mânca nimic în decursul ei, de acela să nu se apropie nici o boală! Şi Dumnezeu i-a îndeplinit dorinţa”.

La Sfântul Haralambie, coliva este alimentul ritual reper. Prin Oltenia se ştie că e bine ca în această zi să se ducă la biserică mere, colivă şi colaci, să fie date pentru sufletele celor morţi. Coliva se foloseşte şi la ungerea pomilor fructiferi, colivă sfinţită, astfel pomii vor fi roditori peste măsură. Cum coliva se face din grâu, şi boabele de grâu sunt cinstite în această zi. Se duc la biserică, se sfinţesc şi se dau apoi la păsări şi la animale. Vor fi astfel ferite de boli.

Prin judeţul Mehedinţi se crede şi azi că Haralambie este pus de Dumnezeu mai mare peste vite. Lui i se datorează sporul turmei şi ferirea de boli. Când vorbim de colivă ne-amintim şi de apa sfinţită.

Azi oltenii plătesc preotului  să le sfinţească apa, bună contra bolilor. E aghiazma mică.

Fiind sărbătoare, e bine să se dea de pomană colăcei şi turte dulci cu miere. Se duc colaci la biserică şi sfinţiţi se dau la săraci pentru a-l îmbuna pe Sfântul Haralambie să nu dea drumul ciumei printre oameni.  Sărbătoarea se ţine şi pentru a scoate pe diavolul din om.[1] Sfântul Haralambie e sfântul care ia sufletul omului. Cui lucrează în această zi îi iese greu sufletul şi se tot roagă:

Treci zi, treci noapte

Apropie-te moarte.

Dar mai bine: Pune-ţi frâu la gură şi lacăt la inimă.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a  Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Th. D. Speranţia, op. cit., col. II, f. 209.

Sfântul Nicolae

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 6 decembrie 2017, 05:00

Mic sau mare, trist sau fericit, fiecare aşteaptă momentul darului, al gestului dătător de speranţă şi pilduitor de sentiment. Iar darurile, atâtea câte sunt, încep să apară odată cu Sfântul Nicolae, având apogeu Noaptea de Anul Nou.

(varianta audio a rubricii)

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae dezvăluie câteva credinţe legate de acest moment de referinţă în calendarul popular.
Moş Nicolae, denumire populară, a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Nicolae din calendarul creştin sinonim cu Sânicoară.
I se spune Moş lui Nicolae, pentru că nu e chiar un sfânt. Se crede că-i iscoadă a diavolului, dar apără corăbierii, soldaţii în război.
Copiii îl aşteaptă, pentru că le aduce daruri, dar se şi tem de el, pentru că-i pedepseşte, pe cei neastâmpăraţi. Curioşii îl pot vedea pe Moş Nicolae în noaptea de Anul Nou când cerul se deschide. El stă lângă Dumnezeu.
Fetele se gândesc la el cu speranţă şi chiar spun o rugăciune:

Sfinte Nicolae, chiabur mare
Pune munţilor hotare
Şi dă ruble ferecate
Fetelor nemăritate.

Aşa se rugau fetele din Dolj, surprinse de folcloristul N. I. Dumitrescu. Cele ce vor să-şi vadă în vis ursitul pot în această zi să ducă la biserică un strop de colivă. Apoi să o aducă acasă şi să o pună la icoană. În seara de Sfântul Vasile să o ia, să o pună pe masă împreună cu două lumânări şi o sticlă cu vin sau cu apă. Să se roage să vadă în vis chipul viitorului bărbat. Dar nu trebuie să vorbească cu nimeni. Când se vor trezi, de vor merge la oglindă, vor vedea chipul ursitului. De Sfântul Nicolae se crede că ziua începe să se mărească puţin. Se spune că se întoarce noaptea la ziuă cu cât se suceşte puiu-n găoace. Este dezlegare la peşte, ulei şi vin, iar în calendarul popular sărbătoarea este cunoscută sub numele Sân-Nicoară, Sf. Niculae sau Crăciunul Copiilor.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Vlașii ochilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 6 februarie 2017, 05:00

În această săptămână două sunt sărbătorile populare de care nu ar trebui să uităm, cum nu trebuie să uităm de grija pentru sănătatea trupului și a minții.

Haralambie de ciumă

          La 10 februarie se prăznuieşte Sf. Mucenic Haralambie. Se crede că el este apărător împotriva bolilor şi patron al animalelor domestice.  Cele două atribute ale Sfântului Haralambie sunt motivate chiar de timpul când este rânduit a se prăznui de către Biserica Ortodoxă: în februarie, ultima lună a iernii, când se spune că vremea e capricioasă, când viscole, când cald şi când bolile pot să se răspândească, dacă nu e suficient de ger ca să fie stârpite sau nu se respectă ziua, dacă ne gândim la credinţa populară.

Cum ar trebui respectată sărbătoarea?

Nu cu nelucru, cum am fi tentaţi să credem, fiind sărbătoare, ci prin post, dacă se poate negru. Zice Sfântul Haralambie (consemnat într-o legendă): „Nu doresc alta nimic, fără numai atâta, că cel ce va ţine ziua mea şi va posti-o, adică nu va mânca nimic în decursul ei, de acela să nu se apropie nici o boală! Şi Dumnezeu i-a îndeplinit dorinţa”.

La Sfântul Haralambie, coliva este alimentul ritual reper.

Prin Oltenia se ştie că e bine ca în această zi să se ducă la biserică mere, colivă şi colaci, să fie date pentru sufletele celor morţi. Coliva se foloseşte şi la ungerea pomilor fructiferi, colivă sfinţită, astfel pomii vor fi roditori peste măsură. Cum coliva se face din grâu, şi boabele de grâu sunt cinstite în această zi. Se duc la biserică, se sfinţesc şi se dau apoi la păsări şi la animale. Vor fi astfel ferite de boli.

Prin judeţul Mehedinţi se crede şi azi că Haralambie este pus de Dumnezeu mai mare peste vite. Lui i se datorează sporul turmei şi ferirea de boli. Când vorbim de colivă ne-amintim şi de apa sfinţită.

Fiind sărbătoare, e bine să se dea de pomană colăcei şi turte dulci cu miere. Se duc colaci la biserică şi, sfinţiţi, se împart săracilor pentru a-l îmbuna pe Sfântul Haralambie să nu dea drumul ciumei printre oameni.  Sărbătoarea se ţine şi pentru a scoate pe diavolul din om.[1] Sfântul Haralambie e sfântul care ia sufletul omului. Cui lucrează în această zi îi iese greu sufletul şi se tot roagă:

Treci zi, treci noapte

Apropie-te moarte.

Dar mai bine: Pune-ţi frâu la gură şi lacăt la inimă.

Vlaşii ochilor

          Rostul casei îl ţine femeia. Grija casei este a femeii. Rânduielile casei sunt însă statornicite de bărbat. Aşa spune o veche vorbă românească şi ne-ntrebăm de unde izvorăşte ea? La 11 februarie se sărbătoreşte Sfântul Sfinţit Mucenic Vlasie Episcopul. Credinţa ortodoxă spune că el era cel ce tămăduia cu puterea mâinilor sale cele sfinte toate fiarele sălbatice care veneau în peştera unde îşi ducea veacul şi le însănătoşea. Puterea de tămăduire este păstrată ca idee şi în credinţa populară. Vlasie este socotit făcător de minuni, apărător al animalelor din gospodărie. Se crede şi că este protector al păsărilor de pădure. Odată cu ziua lui s-ar întoarce păsările călătoare şi li s-ar deschide ciocul, pentru a cânta. Cum păsările cerului sunt dorite, dar nu în holde, ziua de 11 februarie se ţine ca sărbătoare pentru ferirea recoltelor de stricăciunea păsărilor cerului.

Sărbătoarea Sfântului Vlasie se ţine de către femei şi de cele care au copii, şi de cele ce nu au, dar sigur în neam se găsesc rudă cu un nepot, cu un frate sau cu o soră mai mică decât ea. Femeile gravide însă văd o teamă de Sfântul Vlasie!!! Ca să nu facă vreun copil hidos, sau să vadă prin curte viţei cu două picioare sau pui cu două capete! Sărbătoarea se numeşte Vlasii ochilor şi se ţine pentru ferirea de bolile ochilor. Şi se ţine de către femei, pentru că, se spune, ele dau vederea bună a familiei, adică educaţia. Cum vezi lucrurile, aşa şi procedezi. De vezi negru în faţa ochilor, adică multă supărare şi puţină speranţă, tulburat vei fi, dacă vederea e limpede, şi sufletul e liniştit. Când urmezi sfatul bun al cuiva spui: Mi s-a luminat înaintea ochilor, adică văd limpede ce am de făcut.  Sănătatea ochilor dă sănătatea trupului, iar vorba spune:

E mai bună sănătatea

Decât toată bogătatea.

Doar dragostea e oarbă.        

Sărbătoarea, Sfântul Vlasie protejează şi averea. Se spune: cine se roagă de Sfântul Vlasie (adică lui), acela niciodată nu rămâne fără para în pungă. Cine a pierdut ceva, să se roage Sfântului Vlasie şi va găsi ce a pierdut. În afară de tinereţe! Asta trece ca un fum şi-ţi aduci aminte când vremea e de neîntors. La gura sobei îţi depeni însă amintirile, ce devin poveşti pentru copii! Sărbătoarea Vlaşii ochilor rămâne însă importantă pentru a avea limpezimea gândului şi a vederii!

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

[1] Th. D. Speranţia, op. cit., col. II, f. 209.

Ziua Crucii

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 12 septembrie 2016, 07:20

Înaintea Înălţării Sfintei Cruci se fac pregătiri din care nu lipsesc simbolul Crucii şi povestea despre descoperirea Crucii, pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Crucea este liant între Lumea de Aici şi cea de Dincolo, este liantul mântuirii individuale şi colective, este chiar elementul divin care îl apropie pe om de Iisus cel răstignit.

Toţi creştinii sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci, şi Biserica ortodoxă şi Biserica catolică.

Ortodocşii, mai catolici decât Papa, o sărbătoresc încă de trei ori pe an: în a treia duminică din Postul Mare al Paştelui, în prima duminică din august şi la 14 septembrie, de Înălţare a Sfintei Cruci.

Înaintea Înălţării Sfintei Cruci se duce grija pregătirii sărbătorii, se prepară bucatele şi se cumpără vasele care vor fi date de pomană a doua zi şi se culeg plante de leac, spre a le avea la răsăritul soarelui în ziua sărbătorii. Busuiocul nu trebuie să lipsească din sânul fetelor şi buzunarul băieţilor pentru a fi tot anul cinstiţi aşa cum e busuiocul.

Ziua de 13 septembrie e ştiută şi ca sărbătoare a ursului. Cu Macaveii Ursului şi cu sărbătoarea lui din această zi se delimitează perioada când Urşii aduc mari pagube oamenilor. Nu se lucrează în această zi şi se crede că nu e bine nici să se mulgă vacile, ca să nu dea iama ursul prin staulul vitelor şi ograda omului.[1]

Dar să ai casă fără pagubă de orice fel e ca şi cum tragi nădejde ca ursul de coadă.

Calendarul popular este împărţit în două, respectându-se cele două echinoxuri, de toamnă şi de primăvară. Un anotimp e vara şi ţine de la Alexii, 17 martie până la ziua Crucii, 14 septembrie. Al doilea este iarna, care începe de Ziua Crucii şi se sfârşeşte la Alexii. Sărbătoarea din 14 septembrie este cunoscută sub denumirea de Înălţarea Sfintei Cruci sau Crucea Mare. E ziua când se încheie postul de la Cruce la Cruce.

Se cuvine să nu se muncească nimic, oamenii să meargă la biserică, să ducă poame şi colivă pentru sufletele celor răposaţi, buchete de flori şi frunze cu care să se înconjoare Sfânta Cruce. Astea sunt bune de leac.

În această zi pot fi culese ultimele plante de leac, deoarece după această zi, ele vor fi socotite „necurate”. Florile sfinţite la biserică să fie puse la uscat şi folosite mai apoi pentru lecuirea durerilor de cap.

Ziua Crucii e ziua mărturisirilor. Nu este îngăduită minciuna, se pot afla marile adevăruri împovărătoare într-un alt timp. De Ziua Crucii vorbesc florile, mărturisindu-şi părerea de rău că se usucă.

Este şi Ziua Şarpelui, ziua când intră în pământ. Şi mai ales e zi de post, chiar negru.Dacă după Ziua Crucii va tuna, toamna va fi lungă. În Oltenia este Cârstovul viilor, începe culesul viilor şi bătutul nucilor. Este ziua când se efectuează practici apotropaice şi fertilizatoare.

Dacă veţi vedea vreodată un om bolnav de spaimă, pune-ţi-l să-şi amintească în ce zi a căzut Ziua Crucii. De-şi va aminti, se va lecui!

Cum busuiocul este recunoscut pentru virtuţile sale apotropaice tinerii să nu uite de el de Ziua Crucii: fetele să-şi spele părul cu apa în care au pus busuioc, spre a avea un păr frumos (unde sunt cosiţele de altă dată?), iar băieţii să uite busuiocul în buzunarul hainei spre a-l juca la horă şi a fi feriţi astfel de vorbe rele.

Busuiocul este invocat deseori pentru legarea dragostei, dar şi blestemat:

Busuioace nu te-ai coace,

Nici sămânţă n-ai mai face,

Că din sămâncioara ta

A ieşit dragostea

…cea mai grea boală, de care nimeni nu vrea să se lecuiască!

Sunt zile în calendarul popular care se ţin cu nelucru de teama îmbolnăvirii, mai ales psihice. Luatul din căluş de Rusalii este ştiut. Mai puţin ştiută este ziua de 15 septembrie, numită a lui Nichita cel Nebun, care a făcut să fie păstrată o expresie: „Nichita care ţine pe dracul de păr”.

Ca să se ferească de „scrântit de minte” mulţi ţin sărbătoarea. Numai nebunia din născare niciodată leac nu are, altfel oamenii o pot evita păstrând sărbătorile şi echilibrul.

Nu-i sat în care să nu fie şi nebunul satului, dar e de ştiut că nebunul tulbură apele şi înţeleptul pescuieşte.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

[1] Cf. Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997, p. 226.