Ilie Pintea: “Nu există apusuri mai frumoase decât cele din Afganistan, chiar dacă sunt brăzdate de avioanele de luptă. Oamenii se bucurau de lucrurile astea, care par foarte simple”

Publicat de Gabriel Stan, 3 ianuarie 2022, 15:41

Teodora Mazere: Ilie Pintea, bun venit la Jurnal Militar, bun venit la Subiectul Săptămânii.

Ilie Pintea: Mulțumesc frumos. Bine v-am găsit!

Teodora Mazere: Ai lasat de curând o carte cu același nume pe care l-a avut și expoziția de fotografie, “Afganistan – chipuri ale războiului”, expoziției pe care ai prezentat-o aici în România, dar și în Afganistan. Apoi la sediul NATO din Bruxelles, dar a ajuns chiar și în America.

La ce ar trebuie să se aștepte cititorul atunci când deschide paginile volumului? Este o carte de ficțiune sau un jurnal de front?

Ilie Pintea: Nici una, nici alta. Nu am pretenția de a fi un jurnal de front, nici măcar un reportaj literar de mari dimensiuni. Pur și simplu sunt însemnările mele din cele 5 misiuni la care am participitat împreună cu armata română în teatrul de operații din Afganistan.

Sunt emoțiile pe care le-am simțit acolo, dar mai ales sunt oamenii pe care i-am cunoscut. O mulțime de oameni de la diferite structuri au acceptat să mă primească în mijlocul lor și să-și spună poveștile și cea mai mare bucurie pentru mine a fost să pot să spun mai departe aceste povești la Radio România Actualități și iată cum în această carte găsiți ce nu a încăput în reportajele radio constrânse de un minutaj foarte exact, așa cum bine știți.

Sunt peste 100 de fotografii în cartea acestea, cele mai multe inedite și sunt și 10 coduri QR pe care, o dată scanate cu telefonul, poți vedea secvențe video, care ilustrează și mai bine textul din carte.

Teodora Mazere: În momentul de față, fotografiile și cartea sunt un tot unitar?

Ilie Pintea: Da, sigur, așa am gândit, cartea să aibă legătură cu expoziția aceasta. Legătura cea mai strânsă este Mădălin Stoica pe care l-am cunoscut în Afganistan în 2017 și care la scurt timp după ce m-am întors în țară a murit în urma unei explozii produsă de o mașină capcană, undeva pe drumurile din zona de patrulare a plutonului său.

M-a marcat mai mult decât aș fi crezut moartea acestui camarad, chiar dacă am avut atât de puțin timp petrecut alături de el, am fost în câteva misiuni împreună, el fiind sanitarul plutonului. Ne-am împrietenit foarte repede și așa am petrecut câteva zile împreună și când a venit vestea morții sale a fost mai mult decât un nume într-un comunicat de presă, a fost un om pe care l-am cunoscut și căruia am simțit nevoie să îi aduc acest ultim omagiu, dacă pot spune așa.

Așa a pornit ideea acestei expoziții pe care am realizat-o în premieră absolută în Kandahar, de Ziua Națională a României în 2017, împreună cu, colonelul Toni Ene, ofițerul de relații publice al Batalionului 280 Infanterie.

Expoziția a avut un parcurs internațional, care la un moment dat m-a uimit până și pe mine, a ajuns la Consulatul General al României la Los Angeles, prin țară în mai multe locuri, inclusiv acasă la Mădălin, în garnizoana de la Buzău, la Institutul Cultural Român din București, dar și la Cartierul General al NATO unde a fost vernisată chiar la reuniunea ministerială la care au luat parte toți miniștrii apărării din țările NATO și a fost un moment în care s-a vorbit la superlativ despre armata română, la cel mai înalt nivel, la Cartierul General al NATO, dar din punctul meu de vedere militarii noștri merită pe deplin toate superlativele pe care le-am auzit despre ei de-a lungul timpului atât în Cartierul General al NATO cât și în teatrul de operații din Afganistan.

A fost o adevărată aventură și povestesc în carte episodul pentru că a pornit de la o idee care părea absolut nebunească și căreia nu îi dădea nimeni la început sorți de izbândă, însă atât militarii din Afganistan cât și cei de la Ministerul Apărării, dar și colegii mei de la Radio România actualități au îmbrațișat rapid această idee.

S-a întâmplat într-un timp foarte scurt expoziția aceasta, iar toată lumea a făcut eforturi incredibile ca să poată avea loc și cred că aceea a fost cea mai frumoasă ceremonie de Zi Națională la care am participat vreodată, și spun asta pentru că de vreo 20 de ani transmit de la Alba Iulia în fiecare an, la 1 Decembrie, dar nimic nu se compară cu sentimentul pe care mi l-a dat drapelul României fluturând pe esplanada din Kandahar, în prezența unor înalte oficialități ale Alianței și sub privirile lui Mădălin, care ne zâmbea dintr-o fotografie, care deschidea această expoziție la Kandahar.

A fost un moment unic, care nu s-a mai repetat de atunci și mă bucur că am reușit să facem lucrul acesta în memoria unui prieten și că îi ducem mai departe numele și prin el ne amintim de toți cei care au luptat și au căzut în Afganistan.

Teodora Mazere: În luna aprilie a acestui an, după 19 ani de prezență militară în acest teatru de operații, militarii români s-au întors acasă cu amintiri care mai de care mai diverse. Ai fost alături de ei în 5 misiuni, iar pe lângă zecile de corespondețe transmise către Radio România de acolo, din Afganistan, ai adunat și sute de fotografii. Cine sunt oamenii surprinși în fotografii?

Ilie Pintea: Sunt o mulțime de prieteni dragi, începând cu cei pe care i-am cunoscut la prima mea incursiune în Afganistan, în 2013 și până la “inimile neînfricate” Batalionul 280 infanterie de care mă leagă foarte multe amintiri plăcute.

Îmi place să cred că am învățat foarte multe cu toții din experiența aceasta de a lucra împreună cu partenerii americani și nu numai și că toate aceste lecții învățate au fost bine asimilate și distribuite ca să zic așa și către unitățiile din țară, care au ajuns mai puțin sau deloc în teatrul de operații.

Teodora Mazere: În cartea ta există un titlu “Cel mai frumos apus”! Cum arată acest tablou? Sau e doar o parabolă?

Ilie Pintea: Să știi că cei care au ajuns în Afganistan or să-mi dea dreptate când o să spun că nu există apusuri mai frumoase decât cele de acolo, chiar dacă sunt brăzdate de avioanele de luptă.

Oamenii să știi că se bucurau de lucrurile astea, care par așa, foarte simple, sau nu știu cum să le zic, puerile poate într-un teatru de operații, dar dimpotrivă eu cred că au însemnat extrem de mult. Faptul că ne bucuram de lucruri pe care poate nu le-am fi băgat așa de mult în seamă acasă, cred că a însemnat extrem de mult pentru cei care am fost acolo, iar apusurile astea de soare sunt într-adevăr ceva greu de povestit, de aceea am folosit din plin fotografiile în cartea aceasta.

Teodora Mazere: Ilie, care este fotografia ta de suflet?

Ilie Pintea: E greu de zis. Am primit de mai multe ori întrebarea aceasta și nu cred că am un răspuns, dar sunt câteva fotografii pe care aș fi vrut să le fac și nu le-am putut face, așa cum e cea a castelului de la Kalat, ridicat de Alexandru Macedon, undeva aproape de baza Apaș din Afganistan. Povestesc episodul asta și în carte, era un centru de transmisiuni acolo și evident că nu puteam face fotografii, dar prietenul meu Sorin Homeag, ofițerul de relații publice al “Scorpionilor Galbeni”, m-a dus totuși să văd de undeva de pe parapeții bazei, castelul acesta și mi-a zis  “Uite, nu poți să faci fotografii, dar poți să ții minte” și am ținut minte momentul acela așa cum poate nu l-ar fi suprins megapixelii aparatului foto și au fost multe astfel de momente pe care mi-ar fi plăcut să le imortalizez, dar nu am putut.

Cred că cea mai dragă fotografie este cea cu Mădălin Stoica pentru că, o să vedeți în carte, sunt două fotografii cu el, o să vedeți că are un început de zâmbet, care te duce cu gândul la optimism, la ceva pozitiv și faptul că l-am suprins într-un moment în care poate că era așa optimist și plin de speranță înseamnă mult pentru mine și este evident fotografia care mă emoționează cel mai mult prin prisma faptului că el nu mai este și că îl ținem minte măcar așa, prin intermediul acestui început de zâmbet cu care ne privește din fotografie.

Teodora Mazere: Invitat la Subiectul Săptămânii a fost Ilie Pintea, jurnalist Radio România și corespondent de război. Îți mulțumesc și îți doresc sărbători fericite!

Ilie Pintea: Mulțumesc asemenea și vouă!

Sursa foto: Facebook – Ilie Pintea