Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat miercuri câteva dintre structurile militare din centrul țării.
La Sibiu, s-a întâlnit și a discutat cu personalul Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est, iar comandantul acestuia, generalul-maior Cristian Dan, i-a prezentat obiectivele principale ale structurii pentru perioada următoare, în contextul în care comandamentul exercită comanda și controlul asupra tuturor structurilor NATO dislocate în România și Bulgaria.
Ministrul Tîlvăr a vizitat la Sibiu și Spitalul Clinic Militar de Urgență și Academia Forțelor Terestre, unde s-a adresat studenților și corpului profesoral: Vreau să vă rog să fiți cei care pot fi modele pentru alți tineri, să îmbrățișeze o carieră militară, o carieră respectată, în același timp respectabilă, o carieră onorată, în același timp onorabilă. Dar dacă respectul ni-l datorează cei din jur, respectabilitatea ne-o câștigăm singuri.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Vizita ministrului apărării a continuat la Alba Iulia, unde s-a întâlnit cu elevii, profesorii și conducerea Colegiului Militar Național „Mihai Viteazul”.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est de la Sibiu are, începând de pe 15 ianuarie, un nou comandant. Generalul-maior Cristian Dan a preluat funcția de la generalul locotenent Dragoș Iacob, promovat în poziția de locțiitor al Şefului Statului Major al Apărării. Pentru generalul Dan, prioritare sunt nivelul de instruire al comandamentului și adaptarea la provocările actuale de securitate.
Generalul Cristian Dan: Cea mai mare provocare va fi să menținem aceleași standarde la nivelul personalului. De ce nu, să creștem numărul de personal în cadrul comandamentului și să ne menținem același nivel de instruire. Mediul de securitate se schimbă, dacă vreți, zilnic; e greu de făcut anticipări. Ceea ce avem noi de făcut este să ne asigurăm că suntem pregătiți, gata să răspundem la orice provocare armată.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): La ceremonia de schimbare de ștafetă desfășurată la Sibiu a participat și șeful apărării, generalul Gheorghiță Vlad, care a arătat rolul important al Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est în ansamblul structurilor de comandă ale Alianței Nord-Atlantice.
Generalul Gheorghiță Vlad: Comandamentul Corpului Multinațional este un element foarte important în arhitectura de comandă-control a Alianței Nord-Atlantice și, bineînțeles, al României. Trebuie să fim conștienți că acest comandament va conduce acțiunile militare în caz de război pentru tot flancul estic.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): 16 țări aliate contribuie cu militari la Comandamentul Corpului Multnațional de Sud-Est, care are ca zonă de responsabilitate teritoriile României și Bulgariei.
Home » Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est.
Nicola Zanelli: România a dat un exemplu excelent în cadrul NATO. Voi folosi acest exemplu despre cum trebuie să gestionăm astfel de provocări
Publicat de Gabriel Stan,
30 octombrie 2023, 13:07
Operaționalizarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est găzduit de țara noastră este, fără doar și poate, unul dintre cele mai importante evenimente petrecute în ultimele zile, așa că rămânem la el și la Subiectul Săptămânii, unde vă propun să-i ascultați pe generalul-locotenent Nicola Zanelli, care este locțiitorul comandantului Comandamentului Forțelor Terestre aliate, și pe generalul maior Dragoș Iacob, comandantul Corpului Multinațional de Sud-Est, de la Sibiu.
Un material realizat de Cristian Dumitrașcu.
General locotenent Nicola Zanelli:Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa, generalul Christopher Cavoli, a desemnat Comandamentul Forțelor Terestre Aliate să verifice toate capabilitățile acestui corp multinațional.
Am devansat cu un an realizarea capabilității operaționale complete, iar rezultatele sunt uimitoare.
Dați-mi voie să spun că puteți să vă bazați pe conducerea dumneavoastră. Domnule general Petrescu, domnule general Iacob, ați făcut o treabă foarte bună, dar aș vrea, în primul rând, să mulțumesc României pentru că acesta este un excelent exemplu al unei foarte bune planificări.
Ați reușit să sincronizați realizarea capabilității operaționale complete cu un an mai devreme cu investițiile în infrastructura acestui comandament. Acest lucru a fost organizat într-o manieră pe care nu am mai întâlnit-o în întreaga Europă, așa că vreau să felicit România pentru toate aceste investiții și știu că ați alocat 2,5 procente din Produsul Intern Brut pentru Apărare.
România a dat un exemplu excelent în cadrul NATO și pe unde voi merge în Europa voi folosi acest exemplu despre cum trebuie să gestionăm astfel de provocări.
General-maior Dragoș Iacob:Toți membrii acestei echipe, numită Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est, au contribuții esențiale la dezvoltarea proceselor și procedurilor pe care trebuie să le aplicăm.
Acest fapt a fost dovedit nu o dată, ci de mai multe ori. Am început chiar de la declanșarea ofensivei rusești în Ucraina, un proces accelerat de operaționalizare, tocmai pentru a crea în timpul cel mai scurt posibil această capabilitate de comandă-control.
Contribuția colegilor noștri din țările semnatare ale memorandumului, dar nu numai, a fost esențială pe parcursul evenimentelor de instruire pe care noi le-am planificat pe parcursul acestor luni de zile.
Drept urmare, ca în orice echipă, fiecare își are rolul său și fiecare membru este o rotiță mai mare sau mai mică din angrenaj. Dacă această rotiță se gripează, angrenajul nu mai funcționează.
Ca atare, aș vrea să spun că toți membrii echipei, indiferent de steagul pe care îl poartă pe uniformă sau de naționalitate, sunt la fel de importanți, iar contribuția domniilor lor este absolut fundamentală pentru bunul mers al activităților.
În primul și în primul rând, cred că ar trebui să spunem ascultătorilor noștri că misiunea principală a Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est este de a contribui la întărirea posturii de descurajare și de apărare a Alianței Nord-Atlantice pe flancul de sud-est.
Este rațiunea în baza căreia a fost înființat acest comandament. Noi trebuie să fim pregătiți ca, la nevoie, să apărăm teritoriul Alianței în România și Bulgaria, conducând operația terestră în zona de operații stabilite, conform planurilor aprobate. Poate că sună un pic așa, prea tehnic, dar misiunea noastră principală este să apărăm România și Bulgaria.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Și românii și bulgarii se bazează pe dumneavoastră.
General-maior Dragoș Iacob:În mod evident ar trebui să se bazeze pentru că ăsta este scopul principal și rațiunea.
Noi avem ca misiune să integrăm forțele naționale și forțele aliate destinate apărării teritoriilor celor două țări și suntem pregătiți să o facem cu toată ființa și cu toată energia de care suntem în stare.
Și, de asemenea, vom continua să ne instruim în cadrul unor evenimente de pregătire specifice, fie aici, în garnizona Sibiu, fie prin parteneriate cu alte structuri similare din cadrul Alianței, în așa fel încât să menținem acest nivel de pregătire al capacității operaționale, care, dacă va fi nevoie, să putem să îl punem în aplicare.
Home » Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est.
Un nou sediu al Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est al NATO a fost inaugurat în România
Publicat de Gabriel Stan,
30 octombrie 2023, 12:19
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est de la Sibiu a devenit complet operațional la cinci ani de la formare și după trei săptămâni de evaluare în cadrul exercițiului STEADFAST JUPITER 23.
Comandamentul are ca misiune comanda și controlul operațiilor terestre ale NATO, la nivel de corp de armată pe timp de criză sau de război, cu scopul de a întări postura de descurajare și apărare a Alianței Nord-Atlantice în România și Bulgaria, zona sa de responsabilitate.
Este a zecea structură de acest tip înființată de NATO în Europa, iar termenul de operaționalizare a fost devansat cu un an datorită contextului de securitate din regiune, a declarat la Sibiu, șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu: Alături de cei 5.000 de colegi aliați, avem acum și capacitatea operativă de 100% a unei structuri multinaționale în măsură să-și asume comanda de până la cinci divizii provenite din structura de forțe a NATO, din contribuții naționale aliate, în conformitate cu planurile regionale aprobate, o structură de nivel corp de armată care poate contribui la descurajarea intențiilor ostile la adresa NATO și care poate asigura comanda și controlul operațiilor terestre în orice situație.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Pe teritoriul țării noastre funcționează patru structuri de comandă NATO: Comandamentul de corp la Sibiu, un comandament de brigadă la Craiova, unul de nivel divizie și o unitate de integrare a forțelor, ultimele două la București.
Adrian Gâtman (realizator rubrică): Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est de la Sibiu participă cu peste 400 de militari români și străini la exercițiul Steadfast Jupiter 23. Exercițiul reprezintă etapa finală de certificare ca structură de forțe destinată conducerii operațiilor terestre ale NATO la nivel regional, pe timp de criză sau conflict. Steadfast Jupiter este organizat de Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa și reprezintă cel mai complex exercițiu de comandament organizat de NATO până în prezent, ne-a declarat comandantul Corpului Multinațional de Sud-Est, generalul-maior Dragoș Jacob. Dragoș Jacob:Exercițiu Steadfast Jupiter cuprinde 24 structuri care se instruiesc într-un scenariu foarte complex, cu multiple amenințări, atât convenționale, cât și neconvenționale. O echipă de experți din Comandamentul Forțelor Terestre Aliate de la Izmir, din Turcia, va testa capacitatea acestui comandament în vederea certificării sale ca structură de forțe a NATO. Eu îmi exprim speranța că la sfârșitul acestui eveniment să putem spune că această structură este în măsură să își execute misiunile așa cum a fost proiectată și construită.
Home » Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est.
Cursul pentru antrenarea Centrului de Integrare a Operațiilor Aeroterestre
Publicat de Gabriel Stan,
4 septembrie 2023, 12:01
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est de la Sibiu a fost gazda cursului pentru antrenarea Centrului de Integrare a Operațiilor Aeroterestre.
Evenimentul de instruire s-a desfăşurat în cooperare cu instructori ai armatei SUA și este parte a efortului de instruire a personalului din comandament, în vederea atingerii în acest an a capabilității operaționale finale.
Modulul de pregătire a avut ca obiectiv identificarea soluțiilor de eficientizare a procesului de integrare a sprijinului aerian în operațiile terestre de nivel corp de armată, am aflat de la comandantul Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est, generalul maior Dragoş Iacob: Principalul eveniment de instruire al Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est în acest an este exercițiul Standfire Jupiter 23.
Pentru a ne pregăti în vederea executării acestui exercițiu, am construit un plan de instruire care a cuprins, pe lângă evenimente dedicate instruirii individuale, și acest tip de seminarii, iar în ceea ce privește modul în care eșalonul corp de armată acționează integrarea aero-terestră este unul dintre cele mai importante aspecte ale coordonării efectelor în câmpul de luptă.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, s-a aflat vineri la Sibiu unde a vizitat Academia Forțelor Terestre și Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană:Mă bucur mult să-i văd pe cei tineri și vizitez universități în România și în străinătate de fiecare dată.
Colegii mei sunt martori, nu există vizită oficială pe care o fac să nu mă duc să mă văd cu tinerii noștri, pentru că, până la urmă, pentru ei muncim și ei sunt speranța noastră.
Ce văd aici, la Sibiu, cu multă plăcere și eu spun asta, cred eu, de o manieră extrem de obiectivă, sunt elemente de vârf de gamă în ceea ce înseamnă educație militară, în ceea ce înseamnă comandamente NATO, ceea ce înseamnă grupuri de luptă multinaționale, cum va fi cazul la Cincu.
Este clar că România are, în multe zone, lucruri extraordinar de bine făcute și oameni extrem de dedicați. E nevoie doar de predictibilitate în resurse, în grija societății față de armata noastră, pentru a putea să facem peste tot la fel.
Deci, pentru mine, Sibiul este standardul, este etalonul și care sunt convins că și în restul țării, și în restul NATO vom avea elemente cel puțin la fel de de interesante ca cele pe care le avem aici.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.