Ascultă Radio România Regional Live

comandantul Detașamentul de Pompieri din Târgu Mureș

M.A.I. aproape de tine

M.A.I. aproape de tine

Publicat de Gabriel Stan, 20 februarie 2023, 15:39

Cristian Dumitrașcu (realizator): De câteva săptămâni încoace pare că am intrat, după multă vreme, în zodia cutremurelor, catastrofa din Turcia trezindu-ne tuturor temerile unui iminent cutremur în România.

Dar specialiștii spun că nu se poate face nicio legătură între zonele seismice din sudul Turciei și cea de la Vrancea.

Hazardul însă este o chestiune prin definiție imposibil de previzionat, de analizat, pentru că iată că, de o săptămână, aproape în fiecare zi este câte un cutremur în Gorj, iar aceasta este o realitate nouă, care răstoarnă toate statisticile, iar ceea ce putem să facem este să ne informăm și să încercăm să reacționăm corect în cazul producerii unui seism.

La rubrica „M.A.I. aproape de tine” vă propun să ascultați cu atenție un interviu realizat de colega mea Emőke Gombos de la „Jurnal Militar” Târgu Mureș, în care maiorul Mihai Gagyi, comandantul Detașamentul de Pompieri din Târgu Mureș, vine cu câteva posibile scenarii și mai ales reacții pe care ar trebui să le adoptăm dacă ne surprinde un cutremur.

Mihai Gagyi: Desfășurăm campanii de informare a cetățenilor. Una dintre campanii se numește „Nu tremur la cutremur”. Această campanie conține atât spoturi video, cât și înregistrări audio.

Distribuim flyere, ne deplasăm la școli, grădinițe, vorbim cu cetățenii, prin care le transmitem unele măsuri pe care trebuie să le întreprindă atât pe timpul producerii unei situații de urgență, în speță un cutremur, cât și înainte și după producerea unui seism.

Cel mai important este să știm ce să facem în momentul respectiv, dar punem accent foarte mult pe ce trebuie să facem ulterior producerii seismului, pentru că, se cunoaște foarte bine, există replici ale acelui cutremur și totodată, dacă nu știm să procedăm corect după ce s-a sfârșit această situație de urgență, putem face mai mult rău, inclusiv pentru forțele de intervenție.

Recomandăm niște măsuri elementare, și anume: când renovăm o construcție, este foarte important să nu modificăm structura de rezistență a acelei clădiri. Mobilierul din interiorul clădirilor trebuie gândit în așa fel încât, în cazul producerii unui seism, să nu avem obiecte foarte grele la o înălțime mai mare de un metru – care, în situația respectivă, ne-ar putea pune viața în pericol, prin desprinderea sau căderea lor.

Să fim foarte atenți la locuință dacă prezintă fisuri, crăpături în pereți, în tavan, pentru că de multe ori tencuiala de pe tavane riscă să se prăbușească, să cadă peste oameni, în cazul unui seism. Totodată, este bine din timp să ne pregătim o trusă, un rucsac de urgență, să-i spunem așa, care ar trebui să conțină atât niște alimente neperisabile, apă, care este foarte importantă, și o trusă mică de prim ajutor, cu niște medicamente de bază, cu o lanternă și acumulatori.

Ulterior, în cazul procelui cutremur, este foarte important să nu intrăm în panică și în momentul respectiv să căutăm un loc sigur unde să ne adăpostim, și anume: sub o masă, sub un birou, sub tocul unei uși care nu prezintă geamuri.

E important să ne depărtăm de geamuri, de corpuri de mobilier suspendate. Totodată, o altă poziție unde e bine, dacă suntem în interiorul locuinței, să ne adăpostim ar fi lângă un corp de mobilier solid sau lângă un perete de rezistență.

De ce? Există riscul să se prăbușească plafonul, acoperișul, părți de mobilier și se formează un fel de triunghi de protecție între pardoseală și acel perete sau acel mobilier solid, în care am fi mai protejați.

Este foarte important să ne protejăm capul și fața, în poziție ghemuit – este o poziție care ne oferă cele mai multe șanse de supraviețuire -, cu mâinile să ne acoperim capul și fața.

Dacă suntem pe stradă, este important să ne depărtăm de stâlpi, de fire de electricitate, de clădiri, să fim într-o zonă cât mai deschisă. Dacă suntem în mașină, este important să nu ieșim din mașina respectivă, s-o conducem într-o zonă, tot așa, cât mai deschisă și să rămânem în interiorul autoturismului până la încetarea cutremurului.

Cutremurul durează secunde poate, dar în acele secunde este important să fim orientați, să cunoaștem ce avem de făcut și atunci o să fim mult mai bine protejați. Dacă suntem în magazine, majoritatea sunt prevăzute cu rafturi cu marfă multă; să plecăm din acele zone.

La fel, dacă suntem la munte, departe de copaci, care ar putea fi doborâți de cutremur, și totodată de pante sau de terenuri care ar prezenta posibile alunecări de teren.

După încetarea cutremurului, cum spuneam, pot să apară și replici cu intensitate mai mică sau mai mare, depinde în ce situație ne aflăm. Și aici o să pot să număr câteva dintre situațiile în care am putea să ne regăsim.

Dacă suntem într-o situație destul de nefastă, și anume am fost surprinși de elemente de construcție, suntem prinși, nu putem să ieșim din zona respectivă, e bine să avem telefonul la noi, să apelăm, să avem răbdare dacă nu se răspunde din primul moment.

Dacă suntem, spre exemplu, sub dărâmături, dacă avem un obiect ascuțit, metalic sau chiar o bucată de moloz și putem să transmitem semnale lovind plăcile din jur, periodic, astfel încât forțele care vin în teren cu câini de salvare, cu echipamente specifice, să poată să detecteze mult mai bine poziția unde ne aflăm.

La multe cutremure, mai ales dacă suntem în locuințe, poate fi afectată instalația de gaze naturale. Dacă simțim miros de gaz, să aerisim încăperea, să încercăm să oprim robinetul și să alertăm forțele de intervenții și, evident, să părăsim locuința.

Un alt lucru important este și chiar pe timpul producerii cutremurul, dacă ne aflăm în apartament, spre exemplu, sau în clădiri cu etaje, să nu se folosească scările. Totodată, s-a produs seismul, am trecut de zona periculoasă, nu începem să ne punem în deplasare. Căile de circulație trebuie lăsate libere pentru forțele de intervenție, pentru a putea veni în sprijinul cetățenilor.

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Stiri - AM luni, 18 noiembrie 2024, 15:58

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziționarea de către...

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Stiri - AM luni, 18 noiembrie 2024, 15:53

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și Marea Britanie au, începând de miercuri, un acord de cooperare în domeniul apărării, care va...

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Ziua Statului Major al Apărării
Stiri - AM luni, 18 noiembrie 2024, 15:45

Ziua Statului Major al Apărării

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a împlinit pe 12 noiembrie 165 de ani de la înființare. Cu acest prilej, drapelul...

Ziua Statului Major al Apărării
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Stiri - AM luni, 18 noiembrie 2024, 15:36

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a fost marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare...

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Stiri - AM luni, 11 noiembrie 2024, 14:26

Universitatea Națională de Apărare – 135 de ani de existență

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Universitatea Națională de Apărare Carol I a împlinit 135 de ani de existență. La Palatul Cercului...

Universitatea Națională de Apărare – 135 de ani de existență
Stiri - AM luni, 11 noiembrie 2024, 14:23

Costurile pentru instruirea piloților ucraineni vor fi suportate de România

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Executivul a adoptat o ordonanță de urgență care stabilește că toate costurile pentru instruirea...

Costurile pentru instruirea piloților ucraineni vor fi suportate de România
Stiri - AM luni, 11 noiembrie 2024, 14:19

Senatul a aprobat proiectul de modificare a Legii pensiilor militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a aprobat, în calitate de for legislativ decizional, proiectul de modificare a Legii pensiilor...

Senatul a aprobat proiectul de modificare a Legii pensiilor militare
Stiri - AM luni, 11 noiembrie 2024, 14:12

Exercițiul Multinațional „Poseidon 24”

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Forțele Navale Române au participat la Exercițiul Multinațional „Poseidon 24” organizat de...

Exercițiul Multinațional „Poseidon 24”