Sorina Vrînceanu (realizator rubrică): Nava-școală „Mircea”, cu un echipaj format din 86 de studenți de la Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, precum și opt studenți străini de la instituții partenere din Bulgaria, Letonia, Polonia, Spania și Turcia, a revenit Joi, în portul militar Constanța, după marșul internațional de instrucție executat în Marea Neagră și Marea Mediterană.
Velierul a plecat din portul militar Constanța pe 26 Iunie, iar pe parcursul marșului a efectuat escale de reprezentare în porturi din Grecia, Italia, Franța și Turcia și a parcurs peste 3.400 de mile marine.
Sub îndrumarea instructorilor, studenții români și străini și-au format deprinderi marinărești, au luat parte la exerciții ample de vitalitate a navei și au învățat să utilizeze instalațiile și echipamentele de la bord.
Cu concluzii la finalul misiunii vine Comandorul Mircea Târhoacă, comandantul marșului: Perspectiva de a fi comandantul marșului este una nouă pentru mine, interesantă, o pustură care mi-a dat posibilitatea să văd lucrurile și dintr-o altă perspectivă, să privesc lucrurile mai detașat, mai relaxat, ceea ce m-a ajutat să mă ocup mai mult de partea de reprezentare a Navei-școală „Mircea”.
În schimb pot să spun că pe durata practicii am fost impresionat de cadeții români, de cadeții străini care deja au început să vorbească și limba română, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată la un marș atât de scurt, dar asta înseamnă că limba noastră, tradițiile și obiceiurile noastre marinărești i-au impresionat și au simțit nevoia să ducă cu ei acasă ceva din ceea ce înseamnă Nava-școală „Mircea”.
La ceremonia de întâmpinare a navei-școală „Mircea”a fost prezent și ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr.
Sonia Raicu (realizator rubrică): Pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice, Detașamentul de apărare antiaeriană „Gheparzii de fier”, generat de Batalionul 348 Apărare Antiaeriană Dobrogea, continuă instruirea în cadrul grupului de luptă din Polonia.
În această săptămână, 25 dintre militarii detașamentului au participat la concursul German Marksmenship Badge, organizat de către partenerii germani din cadrul grupului de luptă din Lituania.
Aceștia au avut de executat două probe de tragere, demonstrându-și aptitudinile de buni trăgători și obținând insigne atât de bronz, cât și din argint sau aur.
Căpitanul Gabriela Nohai, ofițerul de informare și relații publice al detașamentului: Concursul a constat în două probe: tragere la precizie, cu un timp limitat și după alergare cu pușca de asalt M4 și tragere la precizie într-un interval de timp de două-patru secunde cu pistolul M17.
German Marksmenship Badge este o decorație a Forțelor armate germane. Insigna este acordată personalului militar german de toate gradele, dar este permis să fie purtată numai de membrii activi. Militari străini pot primi, de asemenea, insigna.
Sonia Raicu (realizator rubrică): Din Europa ajungem în Republica Centrafricană, acolo unde șase militari români fac parte din misiunea de instruire a Uniunii Europene, misiune care acordă sprijin autorităților centrafricane.
Încă de la începutul executării misiunii, militarii români au fost nevoiți să se adapteze la tot ceea ce înseamnă modul de viață al populației din Republica Centrafricană, un mod cu totul diferit de cel cu care noi suntem obișnuiți.
Căpitan-comandorul Ionuț Clapon, șeful detașamentului românesc din Republica Centrafricană: Traficul de aici e destul de infernal. Numai că închipuiți-vă un Logan de-al nostru, plin deasupra cu saci de cărbuni, la capacitate maximă. Deasupra mai sunt și vreo doi-trei centrafricani puși acolo. Cam așa să mergi. În primul rând, te întrebi dacă mai funcționează și dacă se mai deplasează. Ei, uite că dacă îl vedem în fața noastră, într-adevăr, că se deplasează.
Sonia Raicu (realizator rubrică): Revenim pe Flancul estic al Alianței Nord-Atlantice, unde militarii Detașamentului Carpathian Vipers, dislocați în Baza aeriană Šiauliai pentru executarea misiunii de poliție aeriană întărită în Țările Baltice, au sărbătorit Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene.
Potrivit tradiției, ziua categoriei de forțe a fost marcată prin organizarea unei ceremonii militare, în cadrul căreia au fost acordate mai multe distincții membrilor detașamentului, care au fost recompensați cu emblema de onoare a forțelor aeriene și emblema de merit în serviciul Armatei României, clasa a treia.
În timpul ceremoniei, aeronavele F-16 au survolat zona de organizare pentru a întregi tabloul unei aniversări specifice forțelor aeriene.
Nava-școală „Mircea”, aflată în marș internațional de instrucție, cu 76 de cadeți români și străini la bord, a plecat miercuri, 19 iulie, după o escală de patru zile, din portul militar din Taranto, Italia.
La sosirea navei în port, sâmbătă, 15 iulie, marinarii militari au fost întâmpinați de consulul general al României la Bari, doamna Lucreția Tănase.
Escala din Italia a însemnat încheierea instrucției pentru doi cadeți germani din echipajul navei-școală „Mircea”.
Aceștia au primit din partea comandorului Mircea Târhoacă certificate care atestă că au desfășurat activități de instruire practică la bord.
Pentru nava-școală „Mircea” mai urmează o ultimă escală în orașul-port Izmir din Turcia, înainte de reîntoarcerea în Constanța din acest marș de instrucție.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Nava-şcoală “Mircea” se află până la sfârșitul lunii într-un marș internațional de instrucție. La bordul ei sunt 80 de studenţi ai Academiei Forțelor Navale și studenți străini din instituții partenere.
Obiectivul marșului este acela de a le forma viitorilor ofițeri ai Forțelor Navale Române deprinderile specifice carierei alese – ne-a declarat comandantul velierul, comandorul Mircea Târhoacă.
Mircea Târhoacă:Fiecare zi la bordul navei-şcoală „Mircea” e o provocare, mai ales când ai cadeți și mai ales când ai și cadeţi străini care vin pentru prima dată în Forțele Navale. Cadeții români și cadeții străini se instruiesc în comun, nu facem distincție.
Avem în rândul echipajului și 14 fete, care vor face faţă provocărilor de a urca în arborată. Deja au o săptămână de când s-au acomodat. Ne vom întoarce pe 31 iulie, un echipaj mult mai bine instruit decât îl avem astăzi.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Pe durata celor patru săptămâni de marş nava-şcoală va acosta în porturile Pireu din Grecia, Taranto din Italia și Izmir din Turcia, acolo unde va putea fi vizitată de public.
Doi ofițeri români își desfășoară pe continentul Asiatic, cea mai lungă misiune a ONU, având drept scop monitorizarea acordului de încetare a focului dintre India și Pakistan. Structura și personalul acestei misiuni constă în 44 de observatori militari ai Națiunilor Unite, având două sedii, la Islamabad în Pkistan și New Delhi în India.
Posturile Field sunt situate pe ambele părți ale liniei de control, cu 7 locații pe teritoriul Pakistanului, respectiv 5 în India.
Locotenent-comandor George Ţarălungă, observator ONU în Pakistan şi India:Retoricele politice de diferite teme din ultima perioadă au creat o stare destul de tensionată și volatilă. Totuși situația de securitate este în general calmă, dar imprevizibilă. Cred că cea mai mare provocare rămâne evoluția situației din Afganistan.
Deocamdată nu există semnale că profilul de securitate din zonă s-ar modifica brusc, dar nu poți să știi niciodată cum evoluează lucrurile.
De pe cel mai întins și cel mai populat continent facem un salt pe continentul american și ne oprim în Statele Unite ale Americii, unde Comandamentul Central totalizează în prezent 47 de națiuni.
Acest comandament cu sediul la Tampa, Florida, conduce activităţi şi operaţii militare cu aliaţii şi partenerii, pentru a spori securitatea şi stabilitatea regională din zona de responsabilitate, membrii NATO asigurând echipe de legătură în cadrul comandamentului, care participă la procesele de planificare a operaţiilor.
Colonelul Paul Dumitru, seful echipei de legatura din cadrul Comandamentului Central de la Tampa:Mai devreme sau mai târziu trebuie să înțelegem și toată lumea să fie de acord că armata nu este numai un consumator de resurse este și un producător de securite și securitatea pleacă simplu și prozaic vorbind de la faptul că dimineața când se trezește cetățeanul româniei, dacă primește apă la robinet și mergând cu toate aspectele vieții pe care noi le credem de-a gata, ele sunt produsul muncii tuturor și se datorează în mică măsură și nouă.
De la Tampa, Florida revenim mai aproape de casa, mai precis în Polonia unde militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană rotația a XI-a ,,Gheparzii Transilvani” continuă misiunea în cadrul grupului de luptă pentru asigurarea prezenței consolidate în flancul nord-estic al Alianței.
Exercițiul de debut a fost derulat în zona de instrucție Bemowo Piskie și a aliniat la start pe lângă militarii Grupului de Luptă din Polonia şi militari germani și canadieni din compunerea grupurilor de luptă din Letonia, Estonia şi Lituania precum şi militari polonezi din cadrul Brigăzii 15 Mecanizate.
Capitanul Liviu Burtică – ofițerul de informare și relații publice al detașamentului:Misiunea noastră a debutat în forță cu executarea unui exercițiu fără trageri reale. Marea majoritate a militarilor se află pentru a doua oară în Polonia, experiența misiunii anterioare fiind un avantaj, ușurând acomodarea celor aflați pentru prima dată la acest tip de misiune sau chiar la prima misiune internațională.
Ultima oprire din această ediție o facem pe Nava Școală „Mircea”. Ambasadorul Onorific în Serviciul României își continuă misiunea începută în urmă cu mai bine de o lună de zile pe mările și oceanele lumii.
La bordul velierului sunt instruiți elevii din anul I de la Școala Militară de Maiștri a Forțelor Navale, „Amiral Ioan Murgescu”. În portul Castello din Spania echipajul a avut timp să se recupereze, instrucția cadeților contiunând la bord.
Pe lângă lucrările de mentenanță obișnuite, cadeții au efectuat cursuri în cazarma 3, pregătind asfel evaluarea finală.
Comandorul Mircea Târhoacă, comandantul navei-școală „Mircea”:Această ultimă etapă înainte de a intra în portul Napoli este o etapă care ne ajută să realiză obiectivele noastre de practică. Vremea este bună, facem tot ceea ce trebuie pentru ca elevii care urmează să participe la rolul de întindere a velelor să le cunoască foarte bine în timp util și cu performanțe maxime.
Luca Niculescu: Mă uitam în „Midi Libre”, care este unul dintre cotidianele regionale cele mai citite din Franța și trei sferturi din prima pagină era acoperit cu Bricul „Mircea”. Se vedea foarte mare drapelul României
„Subiectul săptămânii” este despre Nava școală Mircea și periplul ei prin porturile Europei, acolo unde adună mii de oameni dornici să îi calce pragul și să o admire de aproape.
Bogdan Dinu, de la Jurnal Miliar Constanța, se află de aproximativ o lună pe nava școala, de unde ne relatează informații și evenimente petrecute în drumul lor pe mare și prin porturi, iar de curând a realizat un interviu cu ambasadorul României în Franța, domnul Luca Niculescu pe care vă îndemnăm să-l ascultați.
Bogdan Dinu: Domnule ambasador, bine ați revenit la bordul navei școală „Mircea”, de data aceasta în sudul Franței, în Mediterană, la Sète.
Luca Niculescu:Bine v-am regăsit! Cu mare mare bucurie vă regăsesc. Îmi amintesc de întâlnirea noastră de acum trei ani, de discuția pe care am avut-o și întâlnirea cu bricul „Mircea” și cu toți cei care sunt aici.
Între timp, sigur, comandorul Mircea Târhoacă este în continuare aici. Mă bucur foarte mult că l-am revăzut. Dar echipajul navei școală s-a schimbat, aceasta este şi menirea unei nave școală, de a școli și după aceea, de a lăsa loc unei noi generații, pe care am întâlnit-o azi.
Bogdan Dinu: Seriile de cadeți sunt diferite și fiecare are povestea lui, experiența lui pe nava școală „Mircea”. Cum aţi reuşit să ajungeți? Dumneavoastră aveţi un program încărcat la ambasada din Paris, sunt peste 1000 şi ceva de kilometri, din câte am înţeles. Noi ne bucuruăm de prezența dumneavoastră aici şi ne-am bucura ca toți ambasadorii, din toate țările unde facem noi escală, să poată ajunge la bordul navei școală.
Luca Niculescu:Este o onoare, este o mândrie ca Bricul „Mircea” să fie invitat aici. Este cea mai mare navă prezentă la această manifestare maritimă din sudul Franței. Este prima ei participare, dacă nu mă înșel, aici şi am văzut cât de bine primită a fost – am avut ocazia să stau de vorbă cu oficialitățile locale – câtă bucurie este pentru că nava școală „Mircea” se află în sudul Franței și dacă putem să fim părtași puțin la această bucurie, de ce nu?
Bogdan Dinu: Cum ați regăsit nava? 2019, au trecut trei ani, nava a trecut şi ea prin şantier de două ori în ultimii doi ani. Cum aţi regăsit-o? Vă mai amintiți cum era în 2019?
Luca Niculescu:În general, te aștepți ca timpul să aducă unele riduri. Nu e cazul cu nava școală „Mircea”, pentru că arată încă și mai bine decât acum trei ani.
Bogdan Dinu: Întinereşte.
Luca Niculescu:Este și mai proaspătă, este aceeași energie bună, aceeași atmosferă serioasă și destinsă, în același timp și încă o dată, peste noi au trecut anii, dar a trecut și pandemia.
Iar pandemia te face, poate, să fii chiar ceva și mai sentimental, să te bucuri poate și mai mult că vezi niște figuri pe care le-ai întâlnit acum trei ani. A fost o mare, mare bucurie să îl întâlnesc pe el, pe dumneavoastră și tot echipajul.
Bogdan Dinu: Aţi monitorizat, cât de cât, așa, presa franceză, ce spune despre noi? De exemplu, ieri a fost bord France 3, televiziune naţională, nu ştiu dacă… cred că am apărut şi în jurnalul naţional, de la ora 12:00 şi 19:00. Avem o presă bună? Pentru că noi am făcut tot ce a ținut de noi să reușim acest lucru.
Luca Niculescu: Aș spune că aveți presa cea mai bună, pentru că ieri mă uitam în „Midi Libre”, care este unul dintre cotidianele regionale cele mai citite din Franța și trei sferturi din prima pagină era acoperit cu Bricul „Mircea”.
Se vedea foarte mare drapelul României. Într-adevăr, ieri ați fost, pot să confirm, și în jurnalul național al France 3. Da, şi național, erați în monitorizarea pe care am făcut-o, am văzut că a existat o prezență a Bricului „Mircea”, cam în toată presa de aici. Aş spune, iar, că este foarte important, după cum remarcaţi și dumneavoastră, câtă lume vine să viziteze Bricul „Mircea”.
Adică te strecori printre oamenii care nu încetează să urce și apoi să viziteze bricul și cred că este un mare, mare succes și de fiecare dată – și data trecută am avut exact aceeaşi impresine. Gândiţi-vă, sunt oameni care stau aici, în sudul Franţei, care de multe ori nu au nici o imagine sau o imagine, poate, despre România.
Vin aici, pe Bricul „Mircea”, ştiu că e o navă din România, sunt multe însemne și multe lucruri pe navă care te fac să îți dai seama că ești în România și apoi, ei pleacă păstrând această imagine bună, foarte bună despre România. Sunt 3000 de oameni pe zi care vin. Înmulțind cu câte zile stați aici, sunt aproape 20.000 de oameni care vor pleca cu o idee bună despre România.
Bogdan Dinu: Sunt activități oficiale cuprinse în program, de exemplu, avut loc astăzi un dejun aici, oficial, la bordul navei școală „Mircea”, la care a participat și amiralul Gilles Boidevezi. Amiralul Gilles Boidevezi, precizez pentru ascultătorii noştri, este prefectul maritim al Mediteranei, este o funcție importantă aici, în Franța.
Este chiar comandant militar francez al Mediteranei, adică coordonează atât acțiunea statului în mare, cât și partea, să spunem, strict militară și administrativ-militară. Aţi avut discuții. Cum v-aţi înţeles? Ce v-a spus despre navă, despre Marina Română?
Luca Niculescu:Da, este prefectul maritim. Este, cum spuneaţi, o personalitate în Franța, în armata franceză, cunoaște România, fusese în România la sfârșitul anului trecut, atât la Constanța, cât și la București. Am discutat, evident și cu domnul comandant despre nava școală „Mircea”.
Era interesat să afle cam cum se desfășoară activitățile, o zi de lucru, o zi pe mare. Au fost și astfel de discuții și apoi evident că am vorbit destul de mult și despre actualitate, despre ceea ce se întâmplă acum în Ucraina, despre ameninţarea care vine din Rusia, despre Marea Neagră, despre Marea Mediterană, despre multe alte mări și oceane, pentru că aceasta este situația și, evident, e un subiect care ne preocupă foarte mult. Am discutat despre cooperarea dintre România și Franța; există escale franceze, există nave franceze care vin în România.
Bogdan Dinu: Vizite naționale, cum le numesc ei, pentru implică mult mai multe lucruri decât o simplă escală tehnică unei nave militare, fie ea și din Alianță.
Luca Niculescu:Cunoașteți mult mai bine terminologia decât mine și vă mulțumesc. A fost fregata Auvergne recent, au mai fost și altele, vor mai fi și altele. Există o prezență militară franceză din ce în ce mai consolidată în flancul estic al NATO și în România.
Deci, am discutat despre această cooperare, cooperarea bilaterală, cooperarea în cadrul NATO și, evident, cam aceasta este tema. Sunt unele lucru care pot fi mai greu dezvoltate într-un interviu, dar vă dați seama că am vorbit mult despre situația actuală.
Bogdan Dinu: V-am întrebat pentru că am avut privilegiul, pot să spun, escala noastră precedentă a fost în Creta, la Souda Bay, și atașatul militar al României a reușit să ne faciliteze, prin ambasadă, vizitarea portavionului cu propulsie nucleară ”Charles de Gaulle”.
A fost o vizită memorabilă, pot să spun așa, și ne-a făcut plăcere la toți. Schimbăm puțin registrul, domnule ambasador. Câți români trăiesc în această regiune a Franței? Cred că se numește Languedoc, Languedoc-Rousillon.
Luca Niculescu: Da, sunt aproximativ 50.000 de români care trăiesc în această regiune, sunt bine integrați, fac parte din comunitatea română care e destul de mare în Franța, sunt între 250 și 350 de mii de români care trăiesc aici și pe unii dintre ei m-am bucurat să-i revăd la bordul navei, care nu erau neapărat din Languedoc-Rousillon.
Sunt cei pe care avusesem bucuria să-i văd și acum trei ani la Rouen, un grup de români și francezi care au dansuri populare românești, cu care că văd că, din oră în oră sau destul de des, îi încântă pe cei care vin să viziteze nava.
Și acesta este un motiv de mândrie, pentru că îi vezi îmbrăcați în portul național, în porturi naționale, au ținute din mai multe regiuni ale țării. Și acum, împreună cu amiralul și cu oficialitățile franceze, am avut ocazia să asistăm la un foarte frumos spectacol pe care l-au făcut.
Bogdan Dinu: O tușă de specific naţional pentru vizitatori, care să contribuie la imaginea României și nu doar la un simplu tur de navă, poate mai anost sau mai puțin interesant. Toate navele au, să știți, astfel de mici trupe, fie de cântăreți, fie fanfare, fie momente muzicale, care fac parte din industria festivalului, ca să spun astfel.
În 2019, vă vorbeam de nava-școală ”Mircea”, care ăși propune să facă înconjurul lumii, nu s-a materializat, din păcate. Nu știu când va avea loc. La final, ce doriți dumneavoastră echipajului și forțelor navale române, marinarilor militari români?
Luca Niculescu:Aș începe altfel, aș spune, în primul rând, că situația s-a schimbat, lumea este pe cale să se schimbe față de 2019.
Eram în alte vremuri, nu cunoscuserăm pandemia, nu cunoscuserăm războiul care are loc chiar în vecinătatea noastră, care are loc, o parte din el, chiar în Marea Neagră. Deci, în primul rând, le doresc multă concentrare, putere de muncă, reziliență, le doresc să nu aibă parte de incidente neplăcute, să fie așa cum i-am cunoscut și să reușească să treacă peste această perioadă care este extrem de dificilă. Pentru nava-școală ”Mircea” îi doresc să își poată relua proiectul de a face turul lumii.
După cum spuneam, sunteți un ambasador excelent, excelent, pentru că, sigur, acest cuvânt, ambasador, este folosit de multe ori, câteodată, poate puțin în exces, dar în ceea ce priveștenava-școală ”Mircea” chiar este valabil sută la sută. Ne aflăm aici în Languedoc-Rousillon, ne aflăm în Occitania, o regiune cu care România are multe în comun.
Există un studiu, a fost înființat în 1945, dacă nu mă înșel, un institut de studiu al limbii occitane, iar printre cei care au înființat acest institut se numără un român, Tristan Tzara. Deci, putem coopera foarte bine cu regiunea și avem deja unele cooperări, care iar au fost puțin înghețate în timpul pandemiei și pe care sper să le reluăm. Cine știe, poate peste doi ani veniți din nou, atunci vom avea ocazia să dezvoltăm și mai mult de această cooperare. Dar asta vă doresc, să puteți continua turul lumii, să fiți același extraordinar ambasador, pentru că, încă o dată, atunci când vin 3.000 de oameni pe zi se vadă o navă ca ”Mircea”, pleacă cu o imagine bună despre România.
Sonia Raicu (realizator rubrică): După un marș de nouă zile pe mare, nava-școală „Mircea” a ajuns în portul Sète din Franța, ocazie cu care participă la festivalul maritim de aici.
Interesul pentru nava românească este unul uriaș din partea publicului, mii de vizitatori urcând zilnic la bord, aceasta reprezentând de cea de a doua misiune importantă a navei, aceea de reprezentare a României pe mările și oceanele lumii sau în porturile de escală. Şi instrucția cadeților aflați la bord continuă, aceasta fiind misiunea primordială a navei de formare a viitorilor maiștri militari sau ofițeri de marină. Din portul Sète, comandorul Mircea Târhoacă, comandantul navei-școală „Mircea”.
Mircea Târhoacă:Am reușit să ne atingem mare parte din obiectivele pe care ni le-am propus. Am făcut antrenamente de întindere a velelor, de brațare, lucrări de matelotaj. Elevii care sunt la bordul navei-școală „Mircea” în această perioadă pentru pregătire sunt foarte motivați, au un tonus ridicat și sper ca la sfârșitul acestor 54 de zile, ei să înțeleagă mai bine şi să priceapă mai bine, cum s-ar spune, cu ce se mănâncă viața la bordul unei nave militare.
Sonia Raicu (realizator rubrică): De pe mare ajungem pe uscat, mai precis în Polonia, acolo unde Gheparzii de Fier și-au încheiat misiunea, după 6 luni de instruire comună, alături de partenerii britanici, croați, polonezi și americani din cadrul grupului de luptă NATO.
Cei 100 de militari din cadrul celui de al 10-lea contingent românesc au participat la exerciții și activități de instruire multinațională, în care au fost testate și validate tehnicile, tacticile și procedurile exersate, în vederea îmbunătăţirii coeziunii şi creşterii nivelului de interoperabilitate între trupele membre NATO. Cu detalii despre cooperarea multinațională vine maiorul Saul Castillo, ofițer în cadrul grupului de luptă din Polonia.
Saul Castillo:Aici, în Polonia, ca parte a grupului de luptă, sunt multe oportunități de a învăța de la partenerii noștri NATO cum funcționează armatele lor, asta ne ajută să ne sporim cunoștințele, asimilând o parte din ele și aplicând în practică. Perspectiva asupra evenimentelor din lume, asupra parteneriatelor și alianțelor NATO pe care le avem, ne-a întărit convingerea conform căreia colaborarea este cheia succesului pe măsură ce progresăm în furnizarea siguranței și securității în lume.
Sonia Raicu (realizator rubrică): Artileriștii antiaerieni vor fi înlocuiți în această perioadă de Gheparzii Transilvani din Batalionul 3 Apărare Antiaeriană din Turda.
Aceasta va fi cea de a 11-a rotație națională la misiunea de asigurare a prezenței înaintate consolidate pe flancul nord-estic al Alianței, în cadrul grupului de luptă din Polonia, la care mai contribuie Statele Unite, Marea Britanie și Croația. Din Polonia coborâm spre sudul continentului, mai precis în Bosnia, unde 134 de militari români acționează de o lună și jumătate în cadrul batalionului multinațional al misiunii EUFOR ALTHEA.
Această misiune a Uniunii Europene se desfășoară pe teritoriul Bosniei și Herțegovinei începând cu anul 2004, în baza unui mandat al Organizației Națiunilor Unite. Locotenent Andrei Murariu, comandantul companiei de infanterie din cadrul rezervei intermediare pentru operația EUFOR ALTHEA.
Andrei Murariu:Activarea companiei s-a executat în urma cerințelor structurii EUFOR, pentru a spori preventiv siguranța populației locale şi, practic, suntem aici pentru ei.
Odată cu noi au mai fost activate încă alte trei companii ale altor trei state: Austria, Bulgaria și Slovacia. Am reușit să executăm anumite activități de instruire: securizarea unui obiectiv, activități specifice patrulei, au fost doar cele ale campaniei.
Sonia Raicu (realizator rubrică): Din Sarajevo ajungem în Pristina, Kosovo, unde a avut loc transferul de autoritate între contingentele românești care acționează în cadrul misiunii KFOR.
Lansată în 1999 operația de menținere a păcii Kosovo Force are drept obiectiv asigurarea unui mediu de securitate sigur și stabilit, precum și a libertății de mișcare în Kosovo, România fiind reprezentată în această misiune de 53 de militari.
Teodora Mazere (realizator rubrică): Nava-şcoală Mircea a încheiat prima etapă a marșului de instrucție și se află în escală în portul Souda, din Insula Creta, Grecia. Velierul a străbătut în Marea Neagră, Marea Marmara, Strâmtorile Bosfor și Dardanele și apoi toată Marea Egee, de la nord la sud, pe o vreme frumoasă și valuri propice.
Cei 92 de elevi au continuat procesul de amarinizare la bord, de familiarizare cu urcatul în arboradă şi au participat activ la lucrările de mentenanță.
Comandorul Mircea Târhoacă, comandantul Navei-şcoală Mircea:Am făcut aproximativ 800 de mile, am navigat prin două strâmtori. Vremea a ținut cu noi. Aici, în Souda, nu suntem pe continent, suntem la o distanță destul de mare de locul în care se află Consulatul sau Ambasada României.
Lucrurile au decurs cum ne-am dorit noi, rezultatele se văd de la o zi la alta. Într-adevăr, efortul și munca celor din echipaj a fost destul de mare, dar cu migală și cu dăruire, și pot spune că cei din Forțele Navale în situații de criză, într-o situație în care avem un termen limită la care trebuie să punem lucrurile la punct, militarii noştri fac față la aşa ceva.
Teodora Mazere (realizator rubrică): De pe mare, poposim pe bătrânul continent şi ne oprim în Polonia, unde zilele trecute militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană „Gheparzii de Fier” s-au instruit în Poligonul din apropierea bazei, alături de aliații din cadrul grupului de luptă.
Militarii români au avut ocazia să cunoască atât tehnica de apărare antiaeriană, tehnica de infanterie, cât și tehnica de artilerie terestră a partenerilor; de asemenea „Gheparzii de Fier” le-au prezentat militarilor americani și polonezi, prezenți în poligon, tehnica de apărare antiaeriană din dotarea Armatei României, activitatea încheindu-se cu un exercițiu tactic comun, obiectivul principal fiind menținerea unui nivel ridicat de cooperare și interoperabilitate al aliaților NATO.
Sublocotenent Ionel Lucian, comandant Secție Tragere, în cadrul Detașamentului de Apărare Antiaeriană din Polonia:Am avut un exercițiu tactic de nivel ‘pluton’. Ne-am instruit împreună cu aliații și partenerii în cadrul battle grupului. Noi am văzut cum pun ei tactica în teren, din punctul de vedere al doctrinei țării respective și cum punem noi problema astfel încât să realizăm procesul de interoperabilitate dintre aliații NATO.
Teodora Mazere: Din Polonia mergem în Balcani, unde infanteriștii olteni își continuă misiunea în Camp Butmir, Sarajevo.
Detașamentul românesc se află sub comanda operațională a comandamentului forțelor întrunite din Statul Major al Apărării, integrat în Batalionul multinațional al misiunii EUFOR ALTHEA.
Militarii români execută activității în sprijinul autorităților locale, având ca scop menținerea unui climat de securitate și stabilitate, concomitent cu dezvoltarea și înscrierea forțelor armate din Bosnia și Herțegovina.
Părăsim continentul european și mergem în Asia, mai precis în Irak, acolo unde se desfășoară operația NATO Mission Irak. Lansată în urma summimtului de la Bruxelles din 2018, sub egida NATO, ca urmare a unei solicitări din partea Guvernului irakian, această misiune are ca principal obiectiv consolidarea instituțiilor și forțelor aparținând sistemului de securitate al Irakului. Colonel Vasile Bătinaș, consilier superior pe probleme de capacitate de luptă, în cadrul NATO Mission Irak.
Vasile Bătinaș:Rolul nostru aici este acela de a consilia partenerii irakieni, astfel încât să avem o structură robustă, în al doilea rând să avem un sistem de raportare coerent, care să scoată în evidență deficiențele și măsurile care se pot lua și în al treilea rând să încercăm standardizarea evaluării capacității de luptă, astfel încât imaginea să fie una corectă, completă și pe cât se poate obiectivă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.