Adrian Gîtman (realizator rubrică): Fregata Regele Ferdinand a încheiat participarea la operația EUNAVFOR MED IRINI, desfășurată în Marea Mediterană sub egida Uniunii Europene.
Nava a revenit acasă după șase săptămâni de misiune, pentru asigurarea respectării embargoului asupra armelor impuse Libiei și pentru combaterea traficului de produse petroliere, droguri și persoane.
Militarii români au monitorizat traficul maritim și au executat verificări la peste 160 de nave comerciale. Misiunile au fost desfășurate în comun cu nave din Italia, Germania și Grecia.
Brigada Regele Ferdinand a avut la bord un detașamente de forțe pentru operații speciale și un echipaj format din 239 de marinari, comandați de comandorul Victor Durea.
Victor Durea:Sunt mândrul comandant al unui echipaj care poate raporta la sfârșitul celor 42 de zile de participare la operația IRINI, misiune îndeplinită.
Încă o dată, Regele Fernand a demonstrat că poate fi un ambasador al forțelor navale al Armatei României, al României în întregul ei, ca un aliat de nădejde, un membru activ al Uniunii Europene.
Gabriela Ivan și Violeta Proşa (realizatori rubrică): Săptămâna aceasta, un detașament format din 50 de militari români aparținând Batalionului 202 Apărare Chimică, Biologică, Radiologică și Nucleară din Huși a participat, în Polonia, la exercițiul multinațional Anaconda ’23, unde a încheiat secvența White Cloud, un exercițiu de certificare multinațională pentru Compania 1 CBRN Multifuncțională.
Militarii români s-au instruit în comun cu partenerul polonez, dar și individual. Locotenentul Daniel Copae, comandatul Companiei 1 CBRN: Compania a primit misiunea de a se deplasa pe o distanță de aproximativ 250 de km, pentru a decontamina o aeronavă, o porțiune de pistă, 60 de militari şi 15 autovehicule. Militarilor li s-a adus la cunoștință agentul cu care unitatea a fost contaminată și momentul care s-a întâmplat incidentul.
Compania a trecut la instalare a raionului de decontaminare pentru personal, prioritizând în acest fel viața oamenilor din acea structură. Contaminarea a fost încheiată şi toți militari au fost declarați în afara oricărui pericol.
Gabriela Ivan și Violeta Proşa (realizatori rubrică): Rămânem la forțele terestre, în Santa Margarita din Portugalia.
Militarii Batalionului 22 Infanterie Romanați din Caracal au participat timp de două săptămâni, alături de parteneri din Franța, Portugalia, Spania și Statele Unite ale Americii, la exercițiul Orion ’23.
Obiectivele exercițiului au fost antrenarea în vederea planificării și desfășurării operațiilor de luptă, pentru a spori gradul de cooperare și interacțiune într-un mediu multinațional.
Locotenentul Vlad Frângescu, ofițerul de legătură al detașamentului românesc: Am plecat pe pozițiile noastre de apărare, am debarcat și am început direct camuflarea tehnicii, echipamentelor și a militarilor.
Ne-am instalat, am săpat tranșee, am săpat poziții de tragere. După mai multe incidente, inamicul și-a făcut apariția, iar trupele noastre, împreună cu celelalte plutoane portugheze, a deschis foc și am reușit să-l nimicim.
Gabriela Ivan și Violeta Proşa (realizatori rubrică): De la forțele terestre trecem la forțele navale. Fregata „Regele Ferdinand” și-a început misiunea în cadrul operației EUNAVFOR MED IRINI, care se desfășoară în Marea Mediterană, sub egida Uniunii Europene.
Operația urmărește respectarea embargoului internațional asupra armelor indus Libiei și combaterea traficului ilicit de produse petroliere, droguri și persoane, prin monitorizarea traficului maritim și executarea de inspecții la bordul navelor comerciale.
Forțele Navale Române participă la misiune și cu un elicopter IAR 330 Puma Naval și cu o grupă de forțe pentru operații speciale.
Marinarii militari români fi prezenți în Marea Mediterană până la mijlocul lunii viitoare. Fregata „Regele Ferdinand” are un echipaj format din 239 de militari, comandați de comandorul Victor Durea: Această participare este o oportunitate pentru noi să colaborăm cu nave ale altor state. Sunt acțiuni cu un grad ridicat de risc.
Putem executa acțiuni în condiții meteo grele și acestea pun la mare încercare abilitățile și deprinderile militarilor pe care îi avem la bord.
Gabriela Ivan și Violeta Proşa (realizatori rubrică): Încheiem cu forțele aeriene. Detașamentul Carpathian Vipers, format din 100 de militari români și patru aeronave F16 Fighting Falcon continuă serviciul de poliție aeriană întărită în Lituania, din baza aeriană Siauliai.
În fiecare săptămână, detașamentul românesc este angajat în misiuni reale de poliție aeriană, dar și în exerciții aeriene comune cu structuri aliate și partenere. Adiacent misiunilor obișnuite, Detașamentul Carpathian Vipers participă la diferite activități organizate de parteneri.
Săptămâna aceasta, militarii au participat la un concurs sportiv militar în care spiritul de echipă și respectul reciproc au fost evidențiate.
Locotenent Laura Bașturea, ofițerul de informare și relații publice al Detașamentului Carpathian Vipers: Competiția a presupus parcurgerea mai multor probe: transportul individual al sacilor de 20 de kg de nisip, conducerea unui autovehicul sub ghidarea colegilor, șoferul fiind legat la ochi sau identificarea cu ajutorul unui binoclu a mai multor obiecte în teren.
Am reușit să obținem cel mai bun punctaj, una dintre echipele noastre situându-se pe primul loc. Ocazia de a concura alături de partenerii portughezi a fost mai importantă decât poziția din clasament.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.