Publicat de adinaiftime,
21 noiembrie 2017, 13:00 / actualizat: 21 noiembrie 2017, 14:56
Parlamentul European a adoptat noi reguli pentru a-i proteja mai bine pe consumatorii care fac cumpărături în mediul online.
Acestea îi vizează, în special, pe comercianţii falşi şi pe cei care fac escrocherii în mediul online.
Potrivit noilor reglementări, autorităţile naţionale vor avea mai multe puteri pentru a detecta şi opri încălcări online ale legilor de protecţie a consumatorilor, şi îşi vor putea coordona mai bine acţiunile în Uniunea Europeană.
Potrivit celor mai recente date, 37% dintre paginile de comerţ şi rezervări online pentru călătorii, distracţii, haine, bunuri electronice şi servicii de credite de consum încalcă prevederile legislaţiei europene.
La Timişoara se deschide joi cel mai mare showroom din ţară, după Capitală, al unuia dintre pionerii pieţei de comerţ online.
Retailerul eMAG deschide un showroom de aproape 900 de metri pătraţi, unde vor fi expuse peste 1.000 de produse expuse de la 100 de branduri şi vor fi livrate anual 120.000 de comenzi, a anunţat compania. Timişoara este cel de-al doilea oraş după Bucureşti unde compania are două showroom-uri.
Reprezentanţii companiei spun că au ales să vină în vestul ţării pentru că este una dintre cele mai populate zone ale ţării. În plus, noul spaţiu se află în sudul Timişoarei, de asemenea una dintre cele mai populate zone ale municipiului.
Compania românească a fost fondată în anul 2001 şi de atunci a intrat pe pieţele din Bulgaria, Ungaria şi Polonia.
Pentru a stimula comerţul electronic, Comisia Europeană a prezentat noi măsuri pentru consumatori şi companii. Astfel, problemele care îi împiedică pe cumpărători să se bucure pe deplin de cumpărarea și vânzarea produselor și serviciilor on-line ar putea fi înlăturate. Există concluzia că prea mulți oameni din Europa ezită să cumpere pe internet, deoarece ei nu își cunosc drepturile sau cred că sunt greu de aplicat.
Comisarul pentru piața internă, antreprenoriat și IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska: “Am constatat că lucrurile nu funcţionează aşa de simplu, cum credeam noi, iar consumatorii şi firmele nu au beneficiile pe care trebuie să le aibă. Iată un exemplu foarte simplu: nimeni dintre noi nu ar accepta să arate o carte de identitate când intră într-un magazin, ceea ce n-ar trebui făcut nici într-un magazine online, pentru că ceea ce nu e acceptabil în lumea reală nu ar trebui să se întâmple în lumea internetului. Discriminarea clienților pe baza naţionalităţii sau a locului în care se află nu ar trebui să existe pe o piaţă europeană unică. Aşa că legislaţia va aduce mai multă certitudine juridică şi va face mai uşor de detectat abuzurile”.
Nu este vorba despre stabilirea prețurilor, ci de a face tarife transparente şi de a îmbunătăti supravegherea comerțului on line, a mai spus comisarul european Elżbieta Bieńkowska.
“Reglementările propuse identifică situaţii foarte concrete care interzic discriminarea pe motive de naţionalitate, reşedinţă sau locul în care te afli. Vorbim aici de situaţii în care accesul online este blocat automat. Apoi sunt situatii privind discriminarea serviciilor de plată. Pentru toti cei care sunt consumatori europeni condiţiile trebuie să fie la fel. În ceea ce priveşte livrările de colete transfrontaliere am observat că sunt diferenţe uriaşe între tarifele naţionale şi cele transfrontaliere. Diferenţa medie este de la 3 până la 5 ori. Este un lucru inacceptabil şi, în acelaşi timp, o barieră foarte mare în calea comerţului, în special pentru firmele mici.”
Comisia propune o legislație care să se asigure că acei consumatori care doresc să cumpere produse și servicii online într-o altă țară din Europa, nu sunt discriminate în ceea ce privește accesul la prețuri sau condițiile de plată, cu excepția cazului în acest lucru este justificat în mod obiectiv din motive cum ar fi TVA.
În paralel cu adoptarea pachetului privind comerțul online, Comisia a prezentat actualizat normele UE în domeniul audiovizualului și modul de abordare a platformelor on-line.
Se spune că internetul a devenit un mod de viaţă, fără de care mulţi nici nu concep să trăiască. Jumătate din populaţia României foloseşte internetul, însă doar 17% dintre cetăţeni îşi fac cumpărăturile din faţa calculatorului. Cifrele sunt însă mici faţă de Uniunea Europeană, unde peste 60% cumpără bunuri şi servicii online. Românii se feresc să plătească online de teamă să nu le fie furate datele de pe cardul bancar sau să nu primească ce au comandat.
Pentru a răspunde acestor preocupări, Comisia Europeană a adoptat o strategie privind piaţa unică digitală care cuprinde măsuri clare. Se doreşte în primul rând facilitarea comerţului transfrontalier, protecţia consumatorilor şi datelor cu caracter personal.
Vicepreședintele pentru piața unică digitală, Andrus Ansip:
Digitalizarea a schimbat lumea în care trăim. Piaţa internă nu funcţionează aşa cum ar trebui şi trebuie să schimbăm lucrurile, să sprijinim crearea locurilor de muncă, dar şi creşterea. Piaţa unică digitală vine cu soluţii în acest sens, atât pentru cetăţeni cât şi pentru mediul de afaceri. Aş dori ca oamenii să poată cumpăra ca şi acasă, iar companiile să vândă ca şi cum ar fi acasă, să folosească piaţa unică digitală pentru a se dezvolta şi nu pentru a pleca. Strategia privind piața unică digitală cuprinde acțiuni specifice care urmează să fie întreprinse până la sfârșitul anului viitor. Strategia nu este linia de sosire, ci punctul de plecare.
Strategia privind piața unică digitală mai prevede servicii de coletărie mai eficiente şi accesibile ca preţ. În prezent, 62 % din companiile care încearcă să vândă online afirmă că o barieră în acest sens o reprezintă costurile de livrare prea ridicate. Se doreşte ca o persoană să poată cumpăra online de oriunde.
Comercianții nu vor mai putea să refuze nejustificat accesul consumatorilor la un site din cauza zonei geografice unde aceștia se află sau să îi redirecționeze către un magazin local cu prețuri diferite. Comisia Europeană este de părere că o astfel de practică este discriminatorie.
O piaţă unică digitală este mai mult decât necesară deoarece acum cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au legislaţii diferite. De asemenea o piaţă unică digitală pe deplin funcţională ar putea să contribuie cu 415 miliarde de euro pe an la economia europeană.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.